Înțelepciunea lupilor, de Elli H. Radinger - Recenzie

Editura: Publica

Colecția: Co-Lecția de Știință 

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 2022

Anul apariției: 2018

Traducere: Paul Slayer Grigoriu

Elli H. Radinger s-a născut în 1951 și, în urmă cu 30 de ani, a renunțat la profesia de avocat pentru a se dedica în întregime scrisului şi marii ei pasiuni, lupii. Astăzi este cea mai cunoscută specialistă în lupi din Germania şi îşi face cunoscută ştiinţa prin cărţi, seminare şi prezentări. De un sfert de veac îşi petrece o mare parte a anului în America, în Parcul Naţional Yellowstone din Wyoming, pentru a observa lupii sălbatici. Elli H. Radinger locuieşte cu căţelușa ei în Wetzlar, Hessen. Înțelepciunea lupilor este prima carte scrisă de Elli H. Radinger apărută la Editura Publica. 

„Lumea lupilor este o lume a femeilor. Am ajuns la această concluzie în numeroșii ani de când mă ocup de lupi. Admiratorii și susținătorii marilor canine sunt cel mai adesea femei. Atât la prelegerile mele, cât și în timpul călătoriilor de observare a lupilor, bărbații sunt evident în minoritate. Care să fie cauza?”

Niciun animal nu seamănă atât de mult cu omul în privința comportamentului social ca lupul. Elli H. Radinger, specialista germană numărul unu în lupi, a văzut de mai multe ori lupi răniți la vânătoare sau în luptă. Familia de lupi se îngrijea mereu de aceștia. Dacă plecau la vânătoare, unul rămânea cu cel rănit. Când se întorceau, îi aduceau hrană. Animalele bolnave și bătrâne erau îngrijite până când se simţeau mai bine. Această însușire de a-i îngriji pe ceilalți face ca oamenii și lupii să fie atât de asemănători. Să cari după tine hrană de colo-colo şi să te îngrijeşti de ceilalţi membri ai familiei inclusiv când sunt bolnavi sunt lucruri pe care le vezi doar la oameni şi la lupi. La o primă vedere, cimpanzeii par să semene mai mult cu oamenii decât lupii. Dar masculii-primate nu ajută la hrănirea puilor sau la îngrijirea bătrânilor. Lupii şi oamenii se înţeleg mai bine. Este unul dintre motivele pentru care, cu multă vreme în urmă, nu am invitat maimuţele să-şi împartă viaţa cu noi, ci lupii. Elli H. Radinger se bazează pe experienţa ei de decenii în studiul lupilor şi ne oferă o privire uimitoare asupra inteligenţei unei specii adesea greşit înţelese. Iubeşte-ţi familia, ai grijă de cei care îţi sunt încredinţaţi, nu renunţa niciodată şi nu înceta niciodată să te joci – acestea sunt principiile lupilor. Au grijă plini de empatie de bătrânii şi răniţii din rândurile lor, îşi cresc plini de dragoste urmaşii şi au capacitatea să uite de toate când se joacă. Lupii gândesc, visează, îşi fac planuri, comunică inteligent între ei – şi se aseamănă mai mult cu noi decât orice alt animal. Elli H. Radinger, celebra specialistă germană în lupi, spune poveşti captivante, ilustrative pentru valori ca spiritul de familie, încrederea, răbdarea, abilităţile de conducere, grija, atitudinea în faţa nenorocirilor sau a morţii. Ne dezvăluie lucruri uimitoare şi necunoscute până acum despre viaţa lupilor şi arată că aceștia ar fi oameni mai buni.

„Oricine aude prima dată urletul lupilor în sălbăticie este profund impresionat. Mulți plâng. Sunetul pare să ne atingă sufletul. Ceva din adâncul nostru. O îmbinare de respect, bucurie și teamă. Sunt recunoscătoare că pot împărtăși acest sunet cu alții. Mă uit în ochii celor care aud prima dată un lup sălbatic urlând și știu că încă avem, cu toții, o legătură cu natura - indiferent câtă tehnologie avem în viețile noastre.”

Documentând peste douăzeci și cinci de ani de observare a lupilor, în Parcul Național Yellowstone, Elli H. Radinger, care a renunțat la profesia de avocat pentru a descoperi aceste animale minunate, ne pune la dispoziție o splendidă carte care ne demonstrează, încă o dată, cât de inteligente sunt creaturile din jurul nostru, în ciuda faptului că, deseori, sunt considerate „fără creier”. Departe de a fi adevărat, iar Înțelepciunea lupilor demonstrează exact contrariul: unele animale sunt de o inteligență extraordinară, iar pasiunea lui Elli H. Radinger a început într-un mod total neașteptat - printr-un „sărut” din partea unuia dintre lupi, care a dus la un stagiu de etologie la Wolf Park (Indiana), ulterior punând bazele unei cariere în biologie, drept asistent voluntar în cadrul Yellowstone Wolf Project. Folosind fotografii în carte, în nuanțe de gri (superbe fotografii!), autoarea spune povestea unei familii de lupi, totul prin intermediul relațiilor care se concretizează în cadrul acesteia: conducătorii, rolurile sociale, vârsta, codul moral, abilitățile care, spre surprinderea mea, includ o gamă variată și remarcabilă de capacități cognitive, inclusiv planificarea din avans, luarea deciziilor prin analiza și cântărirea unor criterii, jocul de rol, antrenamentul, educația parentală și, bineînțeles, supraviețuirea.

„Natura nu este un film Disney, chiar dacă ne place să credem asta. Moartea este mereu sângeroasă și înfricoșătoare. E drept că, din perspectiva mea, mult mai cumplite sunt animalele ținute înghesuite, în masă și în transporturile de animale. Vânătorile lupilor sunt parte din natură, nici rele, nici brutale. Când văd, după o vânătoare reușită, cum fețele lupilor apar epuizate, dar mulțumite, cu boturile însângerate dintr-un cadavru, cum înghit carnea și le-o mestecă puilor la vizuină, iar micuții mănâncă lacomi tot, știu că totul are rost.”

Mi s-a părut fascinantă lecturarea acestei cărți, pur și simplu am devorat-o și, chiar dacă am citit-o acum ceva timp, am recomandat-o în permanență celor cărora le plac cărțile cu și despre animale. Elli, petrecând o perioadă lungă de timp observând familia de lupi, a stabilit o legătură pe care o descrie ca fiind „o relație de iubire”. Cu răbdare, devotament și pasiune, ea a învățat, efectiv, modul în care aceștia își duc viețile, legăturile pe care le creează, formele de inteligență și manifestările acesteia, știind totul despre personalitățile fiecăruia dintre lupi. Lupii sunt creaturi excepționale, care apelează la strategii inteligente de supraviețuire și par să urmărească „un cod moral” pe care l-au învățat și care se manifestă în comportamente altruiste, grija față de ceilalți membri ai haitei, respectul în familie și ajutorul reciproc. Sincer să fiu, într-adevăr, chiar am fost fascinat de ceea ce am citit și am regretat că, atât de mult timp, am considerat lupii ca fiind pur și simplu mânate de instinctul animalic și, evident, cel de conservare. Bineînțeles, din prisma faptului că am reușit să-nțeleg cum funcționează această lume în care trăim și nu rămân rece la nevoile naturii și ale animalelor, și nu consider că „omul este ființa cea mai importantă din Univers”, cu siguranță nu mai am această părere - că animalele, în esență, nu sunt decât (vorba aia) „niște animale”. Și omul e animal, așa-i? 

„Două întâlniri cu lupii cum altele mai diferite nu există. Și totuși pătrunse amândouă de aceeași magie. Întâlnirea cu un lup sălbatic nu lasă pe nimeni rece. Mișcă ceva adânc din noi, un loc unde încă mai suntem întregi.”

De aceea, spre exemplu, mi s-a părut interesantă comparația pe care Elli H. Radinger a făcut-o între lupi și oameni, iar un exemplu foarte clar este modul în care jocul și interacțiunile care se traduc în afecțiune sunt folosite pentru se hrăni și proteja reciproc, pentru a-i învăța pe puiuții de lup despre limitele pe care nu trebuie să le depășească, pericolele ascunse, nevoia de companie și alte comportamente care sunt benefice pentru sănătatea și dinamica generală a haitei, și care îi ajută să devină membri sănătoși care, ulterior, pot fi independenți ai unui grup familial holistic. Lupii tineri, în general, învață prin observație, prin imitare (nu așa fac și copiii mici?!), fac ceea ce văd la părinții lor, uneori stabilind limite ca parte a acestei proces educațional automat. Fiecare lup tânăr poate avea propriile experiențe și învață, astfel, consecințele unei acțiuni, iar puii de lup, ca și copiii oamenilor, au nevoie părinți care să le arate „calea cea bună”. Lupii creează haite dinamice, altruiste, care au strategii de vânat, obiective, limite, roluri și reguli bine stabilite - iar asta îi face, de fapt, să fie atât de înțelepți și buni la vânătoare. Când vine vorba de a lucra împreună, de a coopera, comunicarea joacă un rol esențial, iar lupii știu cum să facă asta astfel încât să aibă randamentul dorit. 

„Poate că tocmai aceste este darul cel mai mare pe care ni-l fac: această lipsă de însemnătate, lipsa de importanță a noastră, a oamenilor, pentru lupi. Pentru că în relație cu natura avem nevoie de un pic mai multă smerenie și modestie. Este vremea să nu ne mai luăm atât de tare în serios, ci pur și simplu să fim. Atunci suntem mai aproape de lup decât oricând.”

Un alt aspect care m-a mișcat a fost observarea faptului că lupii suferă - atunci când un membru al haitei moare, unii lupi se izolează, devin neliniștiți, uneori chiar agresivi, urlă în noapte. Manifestări ale suferinței. În cele din urmă, așa cum facem și noi, ne ridicăm din întuneric, ne scuturăm puțin și ne spunem că viața merge înainte. Totul își urmează cursul firesc - vânează, mănâncă, se reproduc, au grijă de familiile lor. Ei fac ceea ce fac toate creaturile vii în natură: trăiesc momentul, iar apoi își fac griji pentru ceea ce are să urmeze. Din multe privințe, lupii sunt foarte asemănători cu noi: sunt creaturi vii, efervescente, cu personalitate, suflet, emoții, trăiri și inteligență. De asemenea, ei au capacitatea de a trăi în sânul naturii, în această „lume mai veche”, au funcții senzoriale pe care noi le-am pierdut de mult timp sau pe care nu le-am dezvoltat, de fapt, niciodată; lupii pot avea încredere în voci pe care noi nu le auzim vreodată. Și, totuși, se află printre noi - semeni ai noștri pe acest minunat pământ pe care nu ar trebui să-l considerăm „al nostru”, „al oamenilor”, ci al tuturor creaturilor vii care sălășluiesc în brațele planetei Pământ. Înțelepciunea lupilor este o carte minunată, confesiunea unei femei care a creat o conexiune uimitoare cu aceste animale excepționale.