Regăsirea sensului, de Jamie Wheal - Recenzie

Editura: Publica 

Colecția: Științe Sociale

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 496

Anul apariției: 2022

Traducere: Louis Ulrich, Tudor Ulrich 

Jamie Wheal este expert în performanța de top și în leadership. S-a specializat în neuroantropologie – intersecția dintre cultură, biologie și psihologie – și este fondator al Flow Genome Project, o organizație internațională dedicată cercetării și performanței umane supreme. Este alpinist, a condus expediții pe versantul nordic al Muntelui Everest și a pregătit trupe Navy Seals, sportivi de top și competiții extreme Red Bull. A oferit consiliere, printre altele, Colegiului Naval de Război al Statelor Unite, Comandamentului pentru Operațiuni Speciale și directorilor unor mari corporații, printre care Google, Goldman Sachs și Cisco. Activitatea și ideile sale au fost prezentate și analizate în The New York Times, Financial Times, Wired, Entrepreneur, Harvard Business Review, Forbes, INC și TEDx. Locuiește în Austin, Texas.

„(...) Și cerul, și viitorul așteaptă să vadă ce facem în continuare. Aceasta este povestea despre cum începem să ne amintim. Așa dansăm unii cu alții către casă.”

Încetul cu încetul, pe parcursul ultimului secol și, acum, dintr-odată și pe deplin, suferim un colaps al Sensului. Fundamentalismul și nihilismul umplu acest gol, cu consecințe care ne afectează pe toți. Într-o lume care are nevoie de noi în cea mai bună formă, bolile disperării, tribalismul și uzura ne secătuiesc. E vital să recâștigăm controlul asupra poveștilor pe care le spunem, fiindcă ele dau formă viitorului pe care-l creăm. Pentru a face asta, trebuie să ne amintim de inspirația noastră cea mai profundă, să ne vindecăm durerea și apatia și să ne conectăm unii cu alții așa cum n-am mai făcut-o niciodată. Doar așa avem șansa să rezolvăm marile probleme cu care ne confruntăm. Dar dacă nu putem? Ei bine, groapa de gunoi a istoriei a înghițit civilizații mult mai vechi și mai sofisticate decât a noastră. În Regăsirea sensului sunt oferite răspunsuri la problemele cu care ne confruntăm: cum să înlocuim credința oarbă cu experiența directă, cum să trecem de la parte la întreg și cum să vindecăm izolarea prin conectare. Mai simplu spus, cum să ne revitalizăm corpurile, să ne stimulăm creativitatea, să ne reactivăm relațiile și să răspundem o dată pentru totdeauna la întrebările „de ce suntem aici?” și „ce facem acum?”. 

„Să te implici cu curaj înainte ca viermii să-ți devoreze trupul - și să cânți despre asta - este o cale pur americană către mântuire. Să exprimi durerea în loc să o minimalizezi este transformator. Dar să o transformi din lamentație sfâșietoare în celebrare triumfală? Asta-i alchimie.”

Cartea de față are trei părți. Prima, „Alege-ți propria apocalipsă”, analizează actuala Criză a Semnificației – unde suntem azi, de ce este atât de greu să înțelegem lumea, ce ar putea să urmeze și ce putem face în legătură cu asta. De asemenea, scoate în evidență că multe dintre eforturile noastre de a face față situației, fie că e vorba despre anxietate și negare sau despre tribalism și politici ale identității, înrăutățesc lucrurile. Partea a doua, „Cartea de bucate a alchimistului”, pătrunde în neuroștiințe și psihologie optimală, aruncând o privire asupra celor mai puternice drivere evoluționiste ce pot facilita inspirația, vindecarea și conexiunea. De la respirație la mișcare, sexualitate și muzică, toate sunt resurse cotidiene care ne ajută să ne trezim, să creștem și să ne manifestăm. Partea a treia, „Construcția cultului etic”, se concentrează asupra naturii înșelătoare a transpunerii acestui gen de experiențe în cultură – pentru că, în trecut, de fiecare dată când am descoperit combinații de stări de apogeu și de vindecare profundă, am sfârșit aproape întotdeauna prin a avea comunități cultice problematice. Mulți s-au ars jucându-se cu focul. Această secțiune prezintă o hartă pentru a aprinde o mie de focuri în toată lumea – fiecare unic și adaptat nevoilor și valorilor participanților. Gândiți-vă la ea ca la un set de instrumente open source pentru cultura etică.

„Respirație, întrupare, sexualitate, substanțe și muzică sprijinind inspirația, vindecarea și conectarea (...). Este arhitectura culturii în acțiune. Putem dezgoli orice mitologii care nu ne mai folosesc, dar putem păstra tehnologii care realmente o fac.”

Well, asta numesc eu a trip (las la alegerea voastră cum înțelegeți și ce înțelegeți din ce-am spus)! Nu știu unde am citit ceva despre acest autor, sau cred că un fragment dintr-o carte, dar am fost absolut convins că vreau s-aud („să citesc”) mai multe de la tipul ăsta - nu de alta, dar sunt sigur c-ai putea da bine la o petrecere, livrând interlocutorilor tăi niște lucruri absolut fascinante despre dinamica lumii care ne înconjoară, despre dinamica societății în care trăim, despre posibila dinamică a dinamicii care ne definește viețile. Bun, bun, să mă opresc! Unu la mână: această carte nu poate fi recenzată. N-ai cum, trebuie doar să o citești și, singur, să-ți dai seama de anumite lucruri - e mult prea complexă, mult prea efervescentă (religie, neuroștiințe, sex, yoga, substanțe ilicite, politică, „un ghiveci” - bă, dar unul dintr-ăla bun), și e ca și cum ai avea la dispoziție, habar n-am, câteva minute pentru a rezolva un sudoku de complexitate super hard. Așadar, n-ai cum! Doi la mână, este o carte foarte complexă. A, da, am mai zis asta, îmi cer scuze. Această carte îmbină multe principii de neuroștiință și psihologie - mult mai multe decât aș fi crezut, vreodată, c-aș putea găsi într-o carte. Totuși, nu mi-a plăcut, dar asta în mică măsură (cuantificată prin minus o steluță) faptul că n-am găsit și o abordare „terapeutică” a anumitor aspecte; oricum, e vorba strict despre predilecțiile mele. În rest: o carte absolut impecabilă!

„Același lucru se întâmplă când facem următoarea mișcare, de la traiul egocentric la cel etnocentric. Pentru a ne lega cu adevărat de familia sau tribul nostru, trebuie să mergem dincolo de «noi »pentru a-i defini pe «ei». Noi, ca simplu concept de lucru, pare să existe doar în contrast cu Ei. Cu celălalt. Oamenii de peste râu care arată, se îmbracă și miros bizar, vorbesc bizar și venerează zei ciudați total diferiți de ai noștri. Și, cu cât spunem că Ei sunt mai răi, cu atât Noi începem să sunăm (și să ne simțim) mai bine. Ăsta-i tribalismul - «Noi» versus «Ei».”

În esență, Regăsirea sensului este o carte pe care știu că am citit-o mult prea superficial, și totuși știu cât de multe am învățat din ea - însă spun asta doar pentru a-mi crea premisele faptului că am să o recitesc în viitor(ul apropiat), deoarece mi-a plăcut mult prea mult și mi s-a părut extraordinar de bine scrisă și documentată. Pentru Wheal, lumea în care trăim este împărțită în mai multe „cărți”: religia ca sursă a sensului (Meaning 1.0; sau, poate, sfârșitul ei), secularismul (Meaning 2.0), iar apoi propune propria-i idee „de sens” (Meaning 3.0), care trebuie ar presupune ceea ce, de altfel, deja avem la îndemână, dar ar trebui „regândit”: respirația, întruchiparea, sexul, muzica, stimulare. Și o societate, în sfârșit, sănătoasă și echilibrată! Deși am fost sceptic cu privire la anumite „abordări” (inhalarea de protoxid de azot care te-ar putea ajuta s-atingi acel „nivel”, să descoperi modurile în care ești, de fapt, un produs al mediului tău social/cultural/familial, și dacă viața asta, într-adevăr, nu-i de fapt decât o simulare computerizată), trebuie să recunosc că abordarea introspecției profunde, a emoțiilor sănătoase, focusarea pe anumite variabile mult eficiente chiar mi-a plăcut. De altfel, chiar încerc să integrez în viața mea anumite lecții pe care le-am deprins în urma lecturării acestei cărți.

„Dacă putem face asta, avem șansa să rezolvăm marile probleme cu care ne confruntăm. Putem să vindecăm rănile, să ne reconectăm unii cu alții și să trăim vieți pline de pasiune și de sens. Și dacă nu putem? Ei bine, groapa de gunoi a istoriei a înghițit civilizații mult mai vechi și mai sofisticate decât a noastră.”

Cartea lui Jamie Wheal, practic, este destul de periculoasă, să zic așa, dar eminamente necesară. De ce? Pentru că îți pune la dispoziție o gamă complexă de concepte pe care le-ai putea integra în viața ta. O serie de idei fascinante, principii de viață sugerate de autor ca fiind sănătoase (și nici nu mă îndoiesc că așa este). N-am văzut-o ca pe carte dintr-aia motivațională, de fapt, ci ca pe o carte în care perspectiva este una „de sfătuitor” - nu știu cum să mă exprim -, adică autorul nu-ți îndeasă pe gât filosofii de viață și că asta-i bine și asta-i rău. De fapt, chiar vorbește și despre liberul arbitru - comandantul suprem al umilelor noastre vieți. Da, cred că ne-am gândit cu toții, la un moment dat, cum stă treaba cu politica, tribalismul, cum, de fapt, totul este „stricat” poate încă din fașă, cum o să murim și că trebuie, în sfârșit, să facem ceva, fiindcă ce facem acum duce într-o direcție total greșită. Dar uite că Jamie Wheal a spus-o, și-a spus-o chiar într-un fel de wake up call! necesar, fără a fi, însă, violent și intruziv. În mod colectiv, cum am putea să evităm anumite scenarii (care sunt, de fapt, inevitabile, cel puțin în condițiile în care lumea nu se va redresa în ceea ce privește anumite aspecte critice), cum am putea să simțim, poate din nou, comuniunea? Sinergia - să experimentăm vindecarea, conexiunea cu ceilalți. Nu ar fi, să spun așa, mirific? Înălțător? Stop dreaming, dude!

„Așadar ce pot face cei mai buni dintre noi, ce putem face noi, ceilalți, ca să reînviem o intensitate suficient de pasională - ceea ce numim extaz - pentru a echilibra extremele și a luat atitudine în favoarea vieților noastre și a viitorului nostru?”

În ultimă instanță, nu știu ce-aș mai putea spune. Vă las pe voi să trageți singuri concluziile, s-ar putea ca această carte să nu vă fie neapărat pe plac, întrucât chiar trebuie citită cu atenție și are nevoie de timpul ei. Deci, ar trebui citită, poate, într-o perioadă în care aveți mai mult timp liber și credeți că i-ați putea acorda mai mult decât unui roman mai ușor, relaxant. Nu, nu-i o lectură relaxantă, dar pot spune că este o lectură necesară. Acum, și chestia asta cu „ceva e necesar cuiva” depinde de multe alte variabile, pe care n-am să le definesc acum. Însă cred că fiecare dintre noi ar trebui să fie „pus în temă” când vine vorba de anumite aspecte ale lumii, la scară globală, în care trăim - nu e doar despre societatea noastră, doar despre prietenii noștri, doar despre familia noastră. Pământul, în întregime, este împărțit de o singură familie: cea a ființelor vii (bine, și de energiile și informațiile și tot ce se mai întâmplă pe-aici, dar ați înțeles ideea). Jamie Wheal a scris o carte fascinantă, dar, sincer, chiar aș putea spune că mulți dintre noi nu suntem pregătiți, încă, să o (re)citim! Vom vedea cum vor mai evolua sau, dimpotrivă, vor mai regresa lucrurile pe parcurs. Sper doar ca atunci să nu fie, de fapt, prea târziu!