Pagină

sâmbătă, 25 februarie 2023

Heather, cu totul, de Matthew Weiner - Recenzie

Editura: Polirom
Colecția: Polirom Actual
Rating: 3 din 5 steluțe
Număr de pagini: 152
Anul apariției: 2018
Traducere: Ariadna Ponta

Matthew Weiner (n. 1965) este scriitor, scenarist, regizor şi producător american, creator al celebrului serial Mad Men şi producător executiv al serialului Clanul Soprano. A urmat cursuri de literatură, filosofie şi istorie. Deţine un titlu de master în Arte Vizuale acordat de Facultatea de Cinematografie şi Televiziune de la University of Southern California. Matthew Weiner îşi începe activitatea ca scenarist ocazional pentru diferite seriale de televiziune, printre care The Naked Truth, Party Girl şi Becker. În 2007 lansează serialul Mad Men, care va rula vreme de opt sezoane şi va cuceri şapte premii Emmy şi trei premii Globul de Aur. Pe lîngă acestea, scenaristul şi producătorul american mai deţine două premii Emmy pentru Clanul Soprano. Weiner este, de asemenea, scenaristul, regizorul şi producătorul filmului Are You Here (2014), cu care îşi face debutul pe marele ecran. În 2011 este inclus de revista Time pe lista celor o sută de personalităţi reprezentative ale anului. Heather, cu totul (2017) este romanul său de debut.
„(...) dar înțelesese că nu te poți vedea niciodată așa cum te văd ceilalți și că e în regulă să pari retras câtă vreme nu uiți că nu ești așa cum pari.”
Mark şi Karen Breakstone formează un cuplu tipic din clasa înstărită newyorkeză. Cei doi duc o viaţă liniştită, prosperă şi destul de ternă până în momentul când li se naşte unicul copil, Heather, o fată de o frumuseţe şi o inteligenţă ieşite din comun. La vârsta adolescenţei, Heather ajunge să vadă fragilitatea şi superficialitatea legăturii dintre părinţii ei. În acelaşi timp, într-un orăşel din New Jersey se naşte şi creşte Bobby Klasky, fiul unei mame dependente de droguri şi al unui tată necunoscut. Crescut printre sticle de băutură, droguri şi scrumiere pline de chiştoace, Bobby pare sortit unei vieţi sordide, în ghetou sau chiar în puşcărie. Nici el, nici Heather nu au habar că destinele lor se vor intersecta. Scris cu mînă sigură, Heather, cu totul ilustrează cu o remarcabilă economie de mijloace o realitate contemporană sumbră, concentrată într-o poveste cu puţine personaje şi multă forţă emoţională, al cărei final are o puternică încărcătură simbolică.
„În ultimele clase de gimnaziu ajunsese să fie ignorată într-o asemenea măsură, încât se descurca singură în orice, așa că și-a luat obiceiul de a se încuia după școală în camera ei, cu un televizor portabil, ceea ce îi permitea să evadeze în lumea colorată a poveștilor de dragoste și, în același timp, să aibă acces la propriul trup.”
Am fost foarte reticent când mi-am achiziționat acest roman, la fel de reticent fiind și când l-am început. Nu știam nimic despre el, pur și simplu l-am găsit la un preț foarte accesibil și mi-am zis, haide, să-i dau o șansă. Nici măcar nu i-am citit descrierea de pe copertă, implicit n-am știut la ce să mă aștept. În schimb, când am intrat pe Goodreads să o trec la cărțile pe care le citesc în momentul de față, am fost oarecum intrigat de faptul că are un rating atât de mic: sub 3, din aproximativ 6000 și ceva de review-uri. Cred că este prima carte cu o medie a rating-ului sub 3 pe care o citesc. Când am văzut asta, trebuie să recunosc că am fost intrigat și mai tare, și mi-am zis că trebuie „să citesc cu ochii mei” pentru a ști sigur anumite lucruri. Și spun asta pentru că deseori mi s-a întâmplat să citesc o carte cu un rating foarte mic pe aceeași platformă, dar care mie unul să-mi placă extraordinar de mult. Nu pot spune că a fost și cazul romanului lui Matthew Weiner, dar cu siguranță nu pot spune că n-a fost un roman care chiar m-a surprins și mi-a dat niște stări bizare pe parcurs.
„Bobby a încasat întrebarea la fel cum făcuse cu miile de palme pe care le încasase de la ea [mama lui], zâmbindu-i drept răspuns, fiindcă nu avea niciun rost.”
Cred că ce a scârțâit, de fapt, la această carte, au fost personajele extrem de fade, care parcă ar fi putut fi mult mai mult dezvoltate, precum și stilul de scriere al autorului: cu siguranță nu pe placul meu, dat fiind faptul că e unul sec, o simplă înșiruire de situații și lucruri care se-ntâmplă în viețile personajelor. Nu voi vorbi despre acțiunea romanului, fiindcă n-are sens, dar vă pot spune că ce începe drept ceva destul de banal, foarte rapid se transformă într-un ciudat joc straniu, care te neliniștește, un fel de tensiune foarte fain dozată care transformă ideea cărții într-una tulburătoare: instabilitatea vieții, a ceea ce ușor am putea crede că are să decurgă normal, firesc, când apare un factor extern declanșator care are să dea peste cap totul. Sincer, cred că ar merge foarte bine un serial după această carte, bineînțeles că adaptat și mult mai dinamic, care să transmită o idee destul de profundă, complexă, asupra unei realități sociale pe care o trăim. Heather, cu totul este o carte în care atenția la detalii reprezintă un punct major de interes, și care cred că ar fi avut potențialul de a fi un roman de largi dimensiuni.
„(...) Se întreba în ce fel de lumină albă o să se transforme dacă o să o posede în și mai multe feluri după ce o s-o sugrume încet. Bobby va consuma fiecare bucățică din Heather și vor deveni una în interiorul lui, iar el ar putea fi începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor.”
Nu m-a dat pe spate, cu siguranță, dar nici nu m-a plictisit sau ceva de acest gen. Îmi pare rău, în schimb, că autorul nu a mizat mult mai mult pe personajele pe care le-a creat, fiindcă ideea de la care a plecat chiar este destul de interesantă. N-am să spun nimic despre sfârșitul cărții care m-a bulversat rău de tot, de „micile mari” specificări pe care Weiner le inseră în anumite momente, când te aștepți mai puțin, și care transformă un fragment altfel plictisitor într-unul care-ți provoacă instant neliniște. După cum am spus, mi s-a părut că Weiner a dozat foarte bine aceste aspecte, inserând anumite cuvinte exact la locul potrivit, în ritmul potrivit. M-am așteptat, în schimb, să îmi placă ceva mai mult, și nu știu de ce am avut această impresie - probabil fiindcă obișnuiesc să am gusturi ușor diferite, în general, să îmi placă cele mai improbabile & neașteptate lecturi, cele mai bizare și necunoscute cărți. Da, romanul lui Weiner este unul bizar, dar la care, cred eu, ar fi putut lucra mult mai mult, mult mai atent, încercând să dezvolte mult mai bine anumite aspecte relevante.
„Înțelegea ce vor să spună cu asta, iubirea pe care o exprimau cuvintele lor, dar mai înțelegea și că erau otrăviți de o boală a bogăției care îi transformase în semioameni cu aparate de cafea și case de marcat în loc de inimi.”
Cred că punctul de interes al acestei cărți îl reprezintă radiografia vieții de cuplu, dincolo de radiografia relației dintre copii și părinți. Maternitatea și paternitatea, cu tot ce vin acestea la pachet. Fetița care crește și se transformă în femeie, „lupii” care stau la pândă pentru a pune mâna pe pradă și tatăl protector care nu vrea ca cineva, vreodată, să pună mâna pe fiica sa. Un roman interesant, care chiar m-a prins și mi-a livrat o poveste care m-a convins, și pe care n-aș putea să-l recomand cuiva fiindcă n-aș vrea să îmi asum situația în care acesta nu reușește să transmită aceleași stări și aceleași emoții pe care a reușit să mi le livreze. În schimb, cred că este o carte care cu siguranță ar fi apreciată de cei care caută lecturi mai neobișnuite, dincolo de tot ce se mai promovează și tot ce circulă recent în lumea cărților, aceleași titluri (interesante și bune, ce-i drept); dar cred că ar trebui să ne mai întoarcem privirea și spre cărțile „mai vechi”, care cu siguranță sunt cel puțin la fel de bun, poate chiar mai bune - sau nu - decât cele actuale. În cele din urmă, fiecare citește ce vrea & ce-i place, nu? Să aveți lecturi cât mai faine!

2 comentarii: