Locul. Evenimentul, de Annie Ernaux - Recenzie

Editura: Pandora M

Colecția: Anansi. World Fiction - Anansi. Contemporan

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 173

Anul apariției: 2023

Traducere: Mădălina Ghiu și Vasile Zincenco

Annie Ernaux (n. 1940) s­a născut în Normandia, unde și­-a petrecut copilăria și prima tinerețe. A urmat studiile superioare la Rouen, Bordeaux și Grenoble. A fost, până în anul 2000, profesoară de ciclu gimnazial secundar, construindu­-și simultan o impresionantă carieră literară. A primit cele mai importante distincții pentru literatură atât în Franța, cât și în străinătate (Premiul Marguerite Yourcenar, Premiul Renaudot, Premiul Strega, Premiul Formentor, Premiul Gregor von Rezzori), iar din luna octombrie a anului 2022 este laureata Premiului Nobel pentru Literatură. Este singura autoare a cărei operă a fost publicată în prestigioasa serie Quarto a Editurii Gallimard în timpul vieții sale. În colecția Anansi. World Fiction urmează să apară Un tânăr și Scriitura ca o lamă de cuțit. La Editura Pandora M, în colecția Anansi. World Fiction au mai apărut și volumele: Anii (2023, traducere de către Mădălina Ghiu) și Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei (2022, traducere de către Mădălina Ghiu și Vasile Zincenco). 

„Am terminat de scos la lumină moștenirea pe care a trebuit să o depun pe pragul lumii burgheze și cultivate când am intrat în ea.”

Locul este romanul pe care Annie Ernaux îl dedică tatălui: muncitor care a fugit întreaga viață de propria condiție, transformându-se în mic cârciumar, fără educație, dar cu opinii ferme, și-a dorit mereu ca propria fiică să ajungă „mai bine decât el”. Cu scriitura ca o lamă de cuțit, Annie Ernaux aduce un omagiu lipsit de sentimentalism unui bărbat misterios ce devine, pe parcursul cărții, simbolul unei întregi generații. În 1963, la vârsta de 23 de ani, naratoarea romanului Evenimentul descoperă că e însărcinată. Într-o Franță în care avortul este ilegal, ea va trebui să-și asume „evenimentul”, știind că mai presus de lege se află rușinea pe care o va aduce asupra familiei sale. Folosind arma memoriei, dar și însemnările din jurnal, Annie Ernaux readuce la viață cumplita traumă a avortului clandestin. Evenimentul a fost ecranizat în 2021, în regia lui Audrey Diwan, cu Anamaria Vartolomei în rolul principal.

„Vreau să mă cufund din nou în această perioadă a vieții mele, să aflu ce se găsea acolo. Această explorare a va intra în țesătura unei povești, singura capabilă să redea un eveniment care nu a fost decât în mine și în afara mea. O agendă și un jurnal ținute în aceste luni îmi vor oferi reperele și dovezile necesare stabilirii faptelor (...). Să aud din nou fiecare dintre acele propoziții, de neșters în mine, al căror sens trebuie să fi fost atunci atât de insuportabil, sau dimpotrivă atât de consolator, încât gândindu-mă la ele astăzi să fiu copleșită de dezgust sau de plăcere.”

Locul. Evenimentul, alte două povestiri scrise de Annie Ernaux, reprezintă al doilea contact pe care îl am cu laureata Premiului Nobel în 2022. Atât din prisma acestui volum, cât și din cea a volumului Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei (dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI), îmi dau seama că pentru Annie Ernaux scrisul reprezintă o formă de terapie. Reprezintă o formă de purificare, de acceptare. Punându-se în fața „foii albe”, Ernaux se pune în fața psihoterapeutului. Astfel, conferă scrisului această valență vindecătoare, frecvent întâlnită, de fapt, la autorii care rememorează anumite traume (indiferent de natură), situații relevante din viața lor. În volumul de față, Ernaux se pune (și ne pune) în fața a două evenimente care au avut un impact semnificativ în viața ei: moartea tatălui și un avort pe care l-a făcut, într-o societate în care avortul era ilegal. Acesta este „evenimentul”, iar locul, în sine, este de fapt casa în care a crescut, este „tatăl”, căruia pare că îi aduce un fel de omagiu - dar atât de lipsit de emoție, de sentimentalism, de apropiere -, un fel de omagiu de la depărtare, dar fără a compromite, în schimb, iubirea pe care a simțit-o pentru tatăl ei. 

„Am ajuns la imaginea camerei. Este deasupra oricărei analize. Nu pot decât să mă cufund în ea. Mi se pare că această femeie care trebăluiește între picioarele mele, care introduce speculul, mă ajută să nasc.

Am ucis-o pe mama în mine în acel moment.”

Ca și în primul volum, am rămas pur și simplu uimit de modul în care Ernaux dă voce anumitor situații, anumitor sentimente, stări... Lucruri. Recunosc, au fost anumite imagini - cel puțin în Evenimentul - care m-au frapat și m-au mișcat deosebit de tare, întocmai dată fiind realitatea cu care au fost descrise, relevanța pe care ceea ce a trăit autoarea a avut-o în contextul dat. Momentul în care avortul propriu-zis are loc, în sine, l-aș considera exact „evenimentul” care poartă și numele povestirii (romanului?!), pentru că este de o realitate (am avut așa o tendință de a zice „violență”) extrem de palpabilă. De fapt, în romanele lui Annie Ernaux realitatea reprezintă principalul punct de plecare, iar prin caleidoscopul acestor evenimente se sădește sămânța unei scriituri puternice, de o forță aparte. Rar mi-a fost dat să întâlnesc un stil atât de auster, atât de simplu la o primă vedere, dar care să-mi transmită atât de multă emoție, și o emoție atât de palpabilă, concretă. Cum am spus și în recenzia celuilalt volum, m-am bucurat nespus de mult în momentul în care Annie Ernaux a luat Nobelul pentru literatură, fiindcă, după părerea mea, chiar merită acest prestigiu literar.

„Astăzi știu că am avut nevoie de această încercare și de acest sacrificiu pentru a-mi dori să am copii. Pentru a accepta violența reproducerii în corpul meu și, la rândul meu, să devin un loc de trecere a generațiilor.”

După cum și autoarea menționează, sursa principală de inspirație a cărților sale este „jurnalul intim”. Acel „document” pe care îl poate analiza cu o răceală anume, pe care îl supune unei obiectivități (așa ciudată antiteza între „jurnal intim” și „obiectivitate”), cu un eveniment, cu un loc anume, transformându-l într-un întreg roman. Descriindu-l, este ca și cum ar avea loc un abord chirurgical - totul este scris steril, totul este atent plasat, fiecare arteră a trecutului este obturată, fiecare strat al pielii este atent tăiat, cu incizii perfecte. Annie Ernaux este chirurgul propriului trecut, propriului eveniment, și omul care reușește să ofere cititorului acces într-o intimitate desăvârșită - intimitatea ei, care devine intimitatea noastră. O lectură devastatoare, scrisă cu o precizie deosebită, pe care tind să cred că nu mulți ar găsi-o așa - pur și simplu, stilul abordat de autoare nu este chiar pe placul oricui. Și, într-adevăr, ar putea fi considerat unul „mult prea simplu”, lipsit de metafore, de acea efervescență stilistică și de acele podoabe care uneori dau culoare, dau sens. În schimb, în Locul. Evenimentul - și, în general, la Annie Ernaux - interesul este exact realitatea: așa cum deseori este ea - simplă, seacă, constantă. 

„(Se poate ca o astfel de poveste să provoace iritare, sau repulsie, sau să fie considerată de prost-gust. A fi trăit un lucru, oricare ar fi el, dă dreptul imprescriptibil de a-l scrie. Nu există adevăruri inferioare. Și dacă nu ajung la capătul relatării acestei experienței, contribui la umbrirea realității femeilor și mă situez de partea dominației masculine a lumii.)”

Nu știu ce aș mai putea să vă spun, așa că mă voi opri aici. Pot spune doar că Annie Ernaux este o scriitoare deosebită, este de o expresivitate literară ieșită din comun. Puternică. Plină de forță. Ea se deschide cu totul în fața cititorului, nu pune perdea, nu se teme de critică, nu se teme de ceea ce urmează - fiindcă cel mai important, dincolo de toate, este ca ea să se vindece. Să își aline demonii, să aibă grijă de sufletul, poate chiar de integritatea ei cognitivă. Scrisul, ca formă de terapie, este cel mai bine exemplificat de cariera literară a lui Annie Ernaux. O autoare pe care am descoperit-o de foarte mult timp, dar ale cărei cărți nu am apucat să le citesc decât după ce au fost traduse și la noi. Și nu pot decât să vă spun că, într-adevăr, merită să îi dați o șansă, fiindcă veți descoperi poate o altă față a literaturii, o față care deseori rămâne ascunsă - din motive necunoscute. Annie Ernaux ne oferă tot ceea ce este, tot ceea ce a fost. Iar din acest punct de vedere, cărțile ei depășesc cu mult valența literară, devenind adevărate lecții de viață. Când un scriitor reușește să facă asta, atunci își merită toate laudele!

Alte recenzii ale cărților scrise de Annie Ernaux, apărute și pe blog:

 | Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei |