Ultimul copil, de John Hart - Recenzie (Crime Club)

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 576

Anul apariției: 2023

Traducere: Mihaela Apetrei

John Hart a scris șase bestselleruri New York Times — The King of Lies, Down River, The Last Child, Iron House, Redemption Road și The Hush. Singurul autor care a câștigat Edgar Award pentru cel mai bun roman pentru două cărți consecutive, a mai obținut și Barry Award, Southern Independent Bookseller's Award for Fiction, Ian Fleming Steel Dagger Award, Southern Book Prize și North Carolina Award for Literature. Romanele lui au fost traduse în 30 de limbi și sunt disponibile în mai mult de 70 de țări. Fost avocat și agent de bursă, John Hart locuiește la o fermă din Virginia, unde își scrie romanele. Poate fi urmărit pe www.johnhartfiction.com.

„Pe chipul lui Johnny nu era nimic care să semene a iertare.

Nimic care să sugereze că va lăsa totul în urmă.”

La 13 ani, Johnny Merrimon avea o viață perfectă - o casă primitoare, părinți care-l iubeau și pe Alyssa, sora lui geamănă. Nu știa ce înseamnă să pierzi ceva până în ziua în care a dispărut Alyssa. După un an, Johnny este izolat și singur. Doar el mai este convins că Alyssa trăiește - deși nu poate explica pe deplin de ce. Hotărât s-o găsească, riscă totul ca să exploreze partea întunecată a orașului. E o căutare disperată, dar Johnny nu e chiar singur: nici detectivul Clyde Hunt n-a încetat s-o caute pe Alyssa și are o slăbiciune pentru băiat, pe care încearcă să-l protejeze. Apoi dispare încă un copil... Johnny pornește împreună cu singurul lui prieten către un loc uitat, cu o lungă istorie violentă. Acolo întâlnesc un uriaș, un evadat pornit în propria aventură tragică. Ce află de la el va zdruncina tot ce crede Johnny despre soarta surorii lui; îi va duce într-un alt loc îndepărtat, către un adevăr care-i va pune la grea încercare pe ambii băieți.

„- Ceva nu e în regulă aici.

- Moartea nu este niciodată în regulă.”

Ați avut și voi acel sentiment de certitudine - chiar dacă nu știați nimic despre lectura în care urma să vă băgați - că o să vă placă la nebunie o anumită carte? Ei bine, așa mi s-a întâmplat (și) de această dată. Chiar înainte de a citi prima pagină, când am luat volumul în mâini, am avut un feeling că va fi, într-adevăr,  lectură memorabilă. Ceea ce a și fost! Am adorat fiecare pagină din această carte, de la început până la sfârșit, și mi-am dat seama că e fix genul-meu-de-carte: un thriller foarte bun, dar care reușește să treacă dincolo de ideea aia de tensiune & stare de alertă, aducând o sublimă notă de profunzime, emoție, empatie și curaj, cu niște personaje absolut memorabile. L-am iubit pe Johnny, i-am iubit curajul și nebunia și determinarea, i-am iubit inteligența și latura aceea ceva mai obscură, bizară - un copil maturizat prea devreme, într-o lume pe care Dumnezeu pare că a uitat-o, într-o lume în care întrebările au nevoie de răspunsuri pentru ca viața să poată merge înainte. Iar Johnny are nevoie de un răspuns - ce s-a întâmplat, de fapt, cu sora lui geamănă? Fiind convins că aceasta încă este în viață, Johnny se află într-o căutare disperată... Dar, de la spate, îl împing și multe alte motive.

„(...) A verificat încăperea și a găsit o sticlă goală de alcool și o fereastră deschisă, cu plasa ruptă. S-a întors cu spatele, afundându-se și mai mult în beznă, și a văzut dâra de sânge de pe rigips. A intrat pe ușa deschisă, a rotit lanterna prin încăpere și muștele au țâșnit din cadavre.”

Ultimul copil este un roman de suflet - sincer vă spun, este de o profunzime extraordinară. Dincolo de ideea principală - cea a căutării & dispariției Alyssei -, avem parte de familii disfuncționale, de violență domestică, de prietenii sincere, de iubire... Atent creionate de către John Hart, cu un talent scriitoricesc aparte, toate aceste teme se îmbină armonios într-un roman pe care nici nu știi când îl termini. Dai pagina și tot dai pagina și tot dai pagina nu neapărat din curiozitatea a ceea ce urmează să se mai întâmple, ci pentru că scriitura lui John Hart te vrăjește, te luminează, te liniștește. Eu, unul, asta am simțit în timp ce citeam cartea - că am de-a face cu încă un autor care cunoaște puterea cuvintelor, și care spune o poveste atât, atât de emoționantă și frumoasă, atât de curajoasă și bine elaborată. Într-o oarecare măsură, parcă mi-a adus aminte de Acest tărâm al blândeții, una dintre cele mai bune cărți citite în 2021 (dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI). Pentru că ambii autori au acel ceva care aduce un plus de emoție, un plus de profunzime. 

„- Sunt cel din urmă adevăr (...). Viața este un cerc.”

Prietenia dintre Johnny și Jack m-a uns pe suflet, m-a făcut să cred și mai mult în sinceritate, în empatie, în frumusețea de a avea pe cineva alături. În universul cărții lui Hart, cei doi cresc în dimensiuni, într-o sinergie care transformă povestea, parcă, într-o adevărată lecție de viață. Alături de cei doi eroi improbabili, avem și alte personaje care transformă acțiunea într-una și mai dinamică. Dar, cele două care - pe lângă cei doi prieteni - au ieșit în evidență pentru mine au fost mama lui Johnny și detectivul Clyde Hunt. Un fir întortocheat, complex, și nu pot să spun că am reușit să-mi dau seama încotro se îndreaptă toate, fiindcă nu prea m-a interesat asta. Totuși, recunosc că atunci când lucrurile au ieșit la iveală, a fost ca un pumn în moacă - nu m-aș fi așteptat vreodată la așa ceva. În schimb, a reușit să mă convingă, fiindcă deseori am problema ca „justificarea” din spatele unei crime (frecvent) să fie nu chiar pe placul meu, simțind-o oarecum trasă de păr și grăbită. N-a fost cazul în această carte, deoarece motivul pe care Hart și-a bazat întreaga poveste chiar a fost unul convingător.

„(...) Arma era încă ațintită spre locul gol unde îi fuseseră ochii, ochii lui pătați cu galben, injectați, de măcelar.”

Nu pot decât să vă recomand cu toată încrederea romanul lui John Hart, deoarece sunt sigur că o să vă placă deosebit de mult. Cu o scriitură aparte, plină de forță, convingătoare, această carte elegantă, sublimă, cu siguranță vă va rămâne în inimă. Plină de lumină, înțelepciune, cu personaje memorabile și cu o acțiune bine consolidată și o intrigă fascinant explorată, John Hart ne oferă un roman care, după părerea mea, va rămâne poate una dintre cele mai bune cărți citite în acest an. În orice caz, cu siguranță va fi în topul lecturilor memorabile pe care le voi fi avut până la sfârșitul anului. Mă bucur tare mult că, așa cum mă așteptam, mi-a plăcut și, de fapt, chiar mi-a întrecut așteptările. Dacă aveți ocazia să îl citiți, nu mai ezitați - indiferent de genul vostru preferat, vă pot spune că această carte are de toate: îmbinate armonios, temele abordate fac ca acest roman să depășească cu mult încadrarea riguroasă și limitantă într-un anumit gen. Dacă aș putea numi, de fapt, un gen în care se încadrează, acela cu siguranță ar fi „literatură de calitate”! Să aveți doar lecturi frumoase!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui John Hart, Ultimul copil, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii ale acestui roman: Anca și cărțile, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe tocuri, Ciobanul de azi, CiteștE-MI-L, Fata Cu Cartea!