Grupul supraviețuitoarelor, de Grady Hendrix - Recenzie

Editura: Nemira

Colecția: Armada

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 380

Anul apariției: 2023

Traducere: Ruxandra Toma

Grady Hendrix a fost inclus în topurile New York Times cu romanele How To Sell a Haunted House, Grupul supraviețuitoarelor (The Final Girl Support Group, Armada, 2023, traducere de către Ruxandra Toma), The Southern Book Club’s Guide to Slaying Vampires, My Best Friend’s Exorcism, We Sold Our Souls și Horrorstör. Cartea sa despre istoria creșterii popularității romanelor horror în format paperback în anii ’70 și ’80, intitulată Paperbacks from Hell, a câștigat premiul Stoker pentru Realizare Excepțională în Nonficțiune. Hendrix este și autorul scenariilor filmelor Mohawk (2017) și Satanic Panic (2019). Puteți afla mai multe informații inutile despre el la adresa www.gradyhendrix.com.

🩸Câștigător Goodreads Choise Awards 2021 pentru Cel mai bun roman horror.🩸

În filmele de groază, supraviețuitoarea este cea care rămâne în picioare atunci când apare genericul de final. Cea care s-a luptat, l-a învins pe ucigaș și apoi și-a răzbunat prietenii. Cea care iese plină de sânge, dar învingătoare. Însă după ce sunetele sirenelor mașinilor de poliție se estompează și publicul merge mai departe, ce se întâmplă cu ea? Lynnette Tarkington este o astfel de supraviețuitoare. În urmă cu douăzeci și doi de ani, ea a scăpat dintr-un masacru, iar acel moment i-a definit fiecare zi ce a urmat. Timp de peste un deceniu, ea s-a întâlnit cu alte cinci femei asemeni ei și cu terapeuta lor, într-un grup de sprijin pentru cele care au supraviețuit inimaginabilului, refăcându-și viața bucățică cu bucățică. Până la o ședință de la care una dintre ele lipsește, iar cele mai mari temeri ale lui Lynnette devin realitate: cineva știe despre grup și este hotărât să le dezintegreze viețile din nou. Bucățică cu bucățică. Dar puterea supraviețuitoarelor stă în faptul că acum se au una pe cealaltă și, indiferent cât de mici le sunt șansele, cât de întunecată este noaptea, cât de ascuțit este cuțitul, ele vor lupta până la capăt.

„- V-am spus tuturor asta zic eu. Cum adică, nu mai avem nevoie de ședințele de grup?! Cum adică, s-a terminat?! Cineva va dori întotdeauna să ne omoare! Nu se termină niciodată!”

Dacă aș fi știut ce urmează să-mi ofere această carte, cu siguranță m-aș fi pregătit mai bine. Dar n-am știut, din păcate, și am plătit prețul: tensiune maximă, tahicardie, palpitații. My God, totul s-a desfășurat în fața ochilor mei cu viteza luminii, și n-am mai putut lăsa această carte din mână. Nu mă așteptam, și trebuie să recunosc, să-mi placă atât de mult. La o adică, mă așteptam să-mi placă, dar parcă prea mult mi-a plăcut și prea tare m-a prins. Nici nu știu cum au trecut cele 380 de pagini, dar perfect știu cum m-au făcut să mă simt: neputincios, mi-au stârnit frică, mi-au stârnit tot felul de trăiri bizare, și la un moment dat nici nu mai știam încotro se vor îndrepta toate, ce urmează să se mai întâmple. Personaje ciudate, o acțiune și mai ciudată, traume și conflicte interioare (și exterioare), personaje cu probleme și dezaxate... Well, asta-i rețeta de succes, nu? Și, bineînțeles, componenta horror care reiese nu neapărat din imagini înfricoșătoare, din figuri deformate și scheletice, ci din întocmai întunericul profund, profund și abisal al sufletului omenesc: ce sunt oamenii capabili să facă și ce preț sunt capabili să plătească pentru a-și atinge idealurile.

„(...) trebuie să ai foarte multă grijă atunci când privești în abis, pentru că, altminteri, abisul se va uita și el la tine.”

Din start, ne dăm seama că avem de-a face cu niște circumstanțe destul de bizare: supraviețuitoarele care, oricum, niciodată nu vor fi trecând în totalitate peste traumele trecutului. PTSD-ul este ceva adevărat, o entitate clinică aparte, care se manifestă în forme din ce în ce mai necunoscute. Iar cineva care are de-a face cu PTSD-ul, și nu îl ține eficient sub control, poate evolua foarte ușor spre alte forme de afectare psihologică. Din acest punct de vedere, Lynnette mi s-a părut cu adevărat că nu are toate țiglele pe casă și că a fost profund (și iremediabil) afectată de tot ce s-a întâmplat. Dar, dincolo de toate acestea, Lynnette a avut și foarte multă dreptate, în legătură cu foarte multe privințe. Ea este protagonista cărții și, de fapt, tot ea este cea care transformă totul într-o adevărată nebunie - are certitudinea că cineva este pe urmele supraviețuitoarelor și vrea să-și ducă la bun sfârșit ceea ce cândva a fost început: să le ucidă odată pentru totdeauna și să pună capăt acestei „povești inspiraționale” cu femeile care au reușit să scape din ghearele criminalilor... Și, din această perspectivă, totul se transformă într-un adevărat film de acțiune care îți accelerează pulsul și frecvența respiratorie...

„Toți monștrii sunt, de fapt, unul și același: monstrul-mascul. Lupul Bzou (sau vârcolacul), vampirul, trolul, căpcăunul. Bannik, demonul din Rusia care călătorește noaptea și jupoaie copiii obraznici; Barbă-Albastră, care își ucide soția foarte tânără (...). Nașterea și moartea. Femeile dau naștere copiilor, deci bărbații trebuie să se mulțumească cu moartea. Și au devenit experți în această privință.”

Pe de altă parte, mi-a plăcut foarte mult și cum a fost construită cartea, adică inserțiile grafice din ea, ideea aceasta cu evoluția filmelor horror, articolele de ziar. Nu știu, i-au dat un aer mult mai autentic, mult mai special, ca și cum chiar fi trăit în perioada respectivă și erai martorul unei pline ascensiuni (sau, dimpotrivă, decăderi) a unui anumit titlu. După povestea supraviețuitoarelor s-au făcut filme, s-au tras documentare, s-au făcut interviuri și s-a scris multe, multe articole. Însă, oare, a știut vreodată cineva, cu adevărat, ce s-a întâmplat acolo? Oare nu doar supraviețuitoarele sunt cele care, într-adevăr, sunt în măsură să își dea cu părerea? Iar fiecare, la rândul ei, are de-a face cu un anumit criminal - care fie este viu, fie este (mai mult sau mai puțin) mort. Nu știu, cred că această carte m-a surprins cel mai mult din perspectiva faptului că totul a fost atât de ciudat, încât la un moment dat devenea inadecvat din punct de vedere logic - dar deosebit de delicios -, dar totuși atât, atât de fain conturat și dezvoltat în dinamica romanului, încât chiar nu mi-a mai păsat ce și cum.

„Oare se va termina vreodată tot coșmarul ăsta? Oare va fi întotdeauna cineva care să-i transforme în monștri pe băiețeii mici? Oare vor mai exista Supraviețuitoare? Oare monștrii nu vor mai conteni niciodată să ne urmărească și să ne ucidă? Cum am putea să împiedicăm șarpele să-și mănânce coada?”

Tensiune (✔), suspans (✔), personaje ciudate (✔), atmosferă (✔), și mai multă tensiune (✔) - da, le avem pe toate, adică toate ingredientele alea a must pentru un thriller bun, pentru un thriller alert, care te ține acolo și se joacă cu așteptările tale. Probabil știți că-s mare fan thriller, și cam toate persoanele pe știu că au citit această carte sunt, de fapt, mare amatoare de thrillere - și niciuneia dintre ele nu i-a displăcut această carte. Grupul supraviețuitoarelor a fost un thriller foarte, foarte bun, unul de care aveam nevoie și care vine la fix după foarte multe dezamăgiri de cărți care se recomandau a fi thrillere, dar au sfârșit prin niște basics și non nova sed nove. Grady Hendrix a aduce ceva nou, ceva nebunesc, ciudat, care pe mine m-a convins și care mi-a plăcut cap-coadă. Chiar n-aș putea găsi vreo ceva care să nu îmi fi plăcut la această carte, și-mi asum când spun că, probabil, chiar n-are nimic care să nu placă. Evident, dacă sunteți în căutare de ceva cu adevărat horror, în conformitatea definiției cuvântului, mai bine încercați la Stephen King sau John Saul. La Hendrix, de fapt, horror-ul are o altă valență...