Vânătorii de zmeie, de Khaled Hosseini - Recenzie

Editura: NICULESCU

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 408

Anul apariției: 2020

Traducere: Mihaela S. Oprea-Aron

Khaled Hosseini este unul dintre cei mai citiți și iubiți scriitori din lume, cu vânzări de peste 39 de milioane de cărți la nivel mondial. În 2013 i-a apărut al treilea roman, Și munții au ecou. Cele două romane publicate anterior – Vânătorii de zmeie și Splendida cetate a celor o mie de sori – au fost traduse în 57 de limbi și publicate în 70 de țări (de asemenea, au apărut și la Editura NICULESCU). În 2006, a fost numit Ambasador al Bunăvoinței din partea UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați. De asemenea, este fondatorul Fundației Khaled Hosseini. Mai multe informații puteți găsi pe site-urile: www.khaledhosseini.com și www.khaledhosseinifoundation.org.

🪁 POARTĂ-MI SUFLETUL PESTE MEMORIA TIMPULUI 🪁

„În Kabul, frica domnește peste tot, pe străzi, pe stadi­oane, în piețe, face parte din viața noastră de aici, Amir aga. Zilele trecute, am însoțit-o pe Farzana jan la bazar să cumpere niște cartofi și naan. L-a întrebat pe vân­zător cât costă cartofii, dar el n-a auzit-o, cred că era tare de o ureche. Așa că ea a întrebat mai tare și, din senin, un tânăr taliban s-a repezit și a lovit-o cu un băț peste picioare. A lovit-o atât de tare încât a căzut jos. Țipa la ea și o blestema, spunând că Ministerul Viciului și al Virtuții nu le permite femeilor să vorbească tare. Câteva zile bune a avut o vânătaie mare, roșie, pe piciorul lovit. Și eu ce altceva puteam să fac, decât să stau și să mă uit cum soția mea este bătută? Dacă m-aș fi luptat, câinele ăla ar fi băgat bucuros un glonț în mine, fără să clipească! Și atunci ce s-ar fi ales de Sohrab al meu?”

„- Bachem, adopția asta... Nu știu dacă e o soluție pentru noi, afganii.

Soraya mi-a aruncat o privire obosită și a oftat.

- În primul rând, când acești copii crescut, vor să știe cine sunt părinții lor biologici, a continuat el. Și nu poți să-i condamni. Uneori, părăsesc casa unde ai muncit din greu, ani de zile, ca să le asiguri traiul și pornesc în căutarea celor care le-au dat viață. Legătura de sânge e un lucru extrem de puternic, bachem, să nu uiți asta niciodată!”

Vânătorii de zmeie are tot ce îi trebuie pentru a deveni un monument literar. O carte care îți pătrunde, încet dar sigur, în suflet, care își „proclamă” un loc pe veci acolo. O carte pe care nu poți să o uiți, și pe care într-o oarecare măsură ai vrea să o uiți, fiindcă este o carte la care dacă te gândești... Te doare! Este o carte pe care o iubești și o urăști în același timp, pentru toate nedreptățile și toate durerile și toate lacrimile care descriu experiența acestei lecturi. Povestea lui Amir și Hassan este de-a dreptul impresionantă, o poveste care transcende granițele timpului și pe cele geografie, devenind poate una universală și oricând „valabilă”! Amir este fiul unui antreprenor înstărit, care crește într-o zonă privilegiată din Kabul, Afganistan, o țară în care sărăcia și războiul sunt omniprezente... Aflăm că, într-un fel, Amir îl trădează pe Hassan, prietenul său din copilărie, alături de care a crescut. Hassan este băiatul servitor al familiei lui Amir, simbolul inocenței și bunătății în cartea Vânătorii de zmeie. De-a lungul tuturor provocărilor la care îl supune viața, el își păstrează lumina interioară și nu își permite niciodată să fie corupt. Rămâne fidel bunătății și iubirii până la sfârșitul vieții sale...

„- Văd că ai preluat de la americani optimismul care i-a făcut celebri. Asta e foarte bine. Noi, afganii, suntem un popor melancolic, nu-i așa? Ne bălăcim prea des în prea multă ghamkhori și autocompătimire. Ne dăm bătuți în fața pierderii, a suferinței, le acceptăm ca pe lucruri normale, care fac parte din viață, uneori chiar necesare. Zendagi mizgara, zicem noi - viața merge mai departe. Numai că eu nu mă las înfrânt de soartă, caut să fiu pragmatic. Am fost la câțiva doctori buni de aici și toți mi-au spus același lucru. Am încredere în ce mi-au spus și îi cred. Se va face voia Domnului!”

Dacă ar fi să pot alege între cei doi, cu siguranță aș spune că Hassan mi-a ajuns mai bine la suflet. Poate o fi faptul că a reușit să mă emoționeze mai mult condiția sa - crescut doar de tatăl lui, Ali, cu mama plecată de îndată ce l-a născut, nevoit să îndure batjocura și hărțuirea celorlalți. De asemenea, nici Amir nu are mamă, dat fiind faptul că aceasta a murit atunci când și-a născut băiatul. Astfel, între Hassan și Amir se stabilește, în primul rând, o legătură de prietenie consolidată pe lipsa mamei și pe faptul că ambii sunt crescuți doar de către tații lor. Lui Amir îi place să scrie povești și, într-o măsură, știe că tatăl său este oarecum dezamăgit de el - în plus, este gelos atunci când tatăl său, Baba, își arată afecțiunea față de Hassan. Hassan este cel mai bun alergător la jocul cu zmeie: o competiție de proporții colosale (cel puțin pentru băieți) care are loc în fiecare an. Câștigătorul acestei competiții este considerat un „zeu al aerului”, și fiecare băiat va face orice pentru a primi această titulatură.

„(...) Luptele dintre fracțiuni erau cumplite și nimeni nu știa dacă are să trăiască până la sfârșitul zilei sau nu. Urechile ni se obișnuiseră cu șuieratul și căderea rachetelor, cu focul mitralierelor, iar ochii, cu imaginea oamenilor care dezgropau cadavre de sub grămezile de moloz. În zilele acelea, Amir jan, Kabulul semăna destul de bine cu iadul pe pământ.”

În 1975, Amir câștigă acest turneu și îl trimite pe Hassan să recupereze ultimul zmeu pe care acesta a reușit să îl doboare la pământ. Hassan, devotat și loial lui Amir, face acest lucru. Câștigând turneul, Amir are certitudinea că, în sfârșit, Baba va fi mândru de el. Când observă că Hassan nu se mai întoarce, Amir pleacă în căutarea lui - dar ajunge să fie martorul unui eveniment groaznic atunci când îl vede pe Hassan. Totuși, el alege să nu facă nimic. Alege să nu spună nimic. În acel moment, Amir își dă seama că poate este un laș. Poate nu merită să fie privilegiat. Nu merită prietenia lui Amir... Dar, în fine, nu voi spune mai multe despre acțiune, fiindcă nu este spre interesul nimănui. Au fost multe lucruri pe care le-am iubit la Vânătorii de zmeie - primul meu contact cu Khaled Hosseini, dar nicidecum ultimul -, și aș începe cu contextul istoric în care s-a desfășurat aceasta: acțiunea începe în anii '70, când Amir are aproximativ 12 ani, și continuă până în anul 2002 (în acest punct, privim oarecum retrospectiv ceea ce s-a întâmplat în trecut). Romanul dezvăluie simplitatea vieții lor înainte de războiul afgano-sovietic, care a durat 10 ani (1979-1989), cu tot ce a însemnat aceasta...

„(...) Undeva, dincolo de acei munți, spre vest, dormea orașul unde eu și fratele meu cu buză de iepure ridicaserăm zmeie. Undeva, acolo, bărbatul legat la ochi din visul meu murise de o moarte care nu folosea nimănui. Cândva, dincolo de acești munți făcusem o alegere. Iar acum, după un sfert de secol, această alegere mă adusese înapoi, chiar aici, pe pământul acesta.”

Khaled Hosseini a reușit să reitereze un fel de „latură umană” a Afganistanului de-atunci. Făurește un tablou parcă de vis, un tablou cu iarbă verde, terenuri de joacă, piețe pline, duzi și rodii, și parcă simți aroma picantă a condimentelor care se vând pe-acolo, parcă poți auzi copiii mici cum se joacă lipsiți de griji și cu sufletele pline de fericire. Într-o comunitate restrânsă, unită, în care sufletul se face resimțit. În egală măsură, urmărim și povestea lui Amir și Hassan, urmărim ce-a urmat după acel eveniment, frământările sufletești, conflictele interioare, drama... O poveste desfășurată pe fundalul unei țări a cărei cultură este pur și simplu fascinantă și la care mă bucur că, citind această carte, am reușit să am acces. În roman, evenimentele politice sunt doar o parte a povestii, dar au relevanță istorică aparte - reușesc să ne (re)amintească de faptul că, pentru ani întregi, oamenii din acea zonă au încercat să țină piept violenței și brutalității - care, din păcate, nu au luat sfârșit nici măcar în ziua de astăzi. Chiar nu știu ce aș mai putea spune, pentru că, iarăși, simt că am scris mult și nu am reușit să spun exact ceea ce voiam. Doar mai menționez că vă recomand cu tot sufletul această carte, deoarece sunt absolut sigur că o veți fi simțit (cel puțin) la fel de mult ca și mine. Să aveți lecturi cât mai pe sufletul vostru!