Conștiința propriei tale valori

Când oamenii au descoperit oglinda,
Au început să își piardă sufletul
Și să se preocupe doar de imaginea lor,
Uitând de ei înșiși.
Ochii care ne privesc
Sunt asemenea unor oglinzi
înșelătoare,
În care, dacă te vei privi,
Nu vei găsi decât reflectarea deformată
A altei reflectări deformate.

 Teama cea mai mare nu este că am fi inferiori. Dimpotrivă, mai degrabă partea luminoasă, nu cea întunecată, a firii noastre este cea care ne derutează. Ne întrebăm uneori, nesiguri: „Oare chiar sunt inteligent, atrăgător și talentat?” La urma urmei, da, de ce n-am fi?

În loc să te privești în oglindă și să o întrebi, ca în poveste, cine este cel mai frumos, cine arată cel mai bine, fii tu cel care-i spune oglinzii: „Eu arăt cel mai bine!”

Televiziunea și alte mijloace de comunicare în masă plasează adolescenții între două dificultăți majore. Care ar fi prima? Bărbați atletici, cu un bronz perfect, femei splendide cu haine în vogă, sportivi care par să câștige toate competițiile, haine de firmă, bani, succes și sex. Asta este oferta pe care ne-o fae media. Și care este a doua dificultate? Realitatea, desigur.

Înfățișarea perfectă impusă prin aceste mijloace presupune să fii, în primul rând, sub greutatea normală pentru vârsta ta. Modelele la care visează adolescentele sunt niște anorexice, care, deși par mai mature decât vârsta lor, au doar 12, 13 ani. Băiețiii sunt și ei bombardați cu imaginea unor tineri frumoși, cu alură sportivă și aborând ultima modă. Cu toate acestea, se estimează că nu prea multe femei (în jur de 5-10%) aparțin tipului longilin, adică înalte și subțiri. Și totuși, este înfățișarea la care aspiră toate fetele și singura care, din punctul lor tâmpit de vedere, pare acceptabilă.

Toate astea sunt ridicole!

N-ar trebui să ne pierdem timpul făcând pe plac societății în care trăim, ci făcându-ne pe plac nouă și mulțumindu-ne de felul în care suntem. Mulțumindu-ne, în fiecare zi, că suntem sănătoși și vii!

„Ponturi pentru frumusețe, de Audrey Hepburn:

1. Dacă îți dorești buze atrăgătoare, pune-le să rostească vorbe mângâietoare.
2. Dacă vrei ochi luminoși, fă-i să vadă lumina din inimi.
3. Pentru un corp elegant, împarte pâinea ta celor ce n-o pot avea.
4. Pentru ca părul să-ți fie mătăsos, roagă un copil să ți-l mângâie blând.
5. Dacă îți dorești un mers frumos, pășește cu credința că nu vei fi singură niciodată.
Nu doar lucrurile, ci oamenii, trebuie cercetați, înnoiți, reînviați, salvați.
Nu căuta frumusețea unei femei în hainele pe care le poartă, în zveltețea trupului și în strălucirea părului.
Caut-o în lumina ochilor ei și în căldura inimii.”

Nu știu de ce, dar mi-am amintit de un dialog drăguț între Sam și Frodo, din triologia „Stăpânul inelelor”, în momentul în care se simt epuizați, pe cale să își piardă speranța:

Sam: Este asemenea marilor legende, domnule Frodo, cele care contează cu adevărat, întunecate ș pline de pericole. Atât de întunecate, încât uneori nici nu dorești să afli sfârșitul, pentru că nu se putea să fie unul fericit. Se putea ca lumea să redevină ce fusese odinioară, când răul era atât de răspândit? Și totuși, umbra aceasta este trecătoare, întunericul pălește și vine o nouă zi. Soarele va străluci din nou, cu și mai multă putere. Astea sunt poveștile pe care le păstrăm în suflet, pentru că au o semnificație. Chiar dacă erai prea mic ca să înțelegi de ce.
Dar, domnule Frodo, eu chiar înțeleg, și acum știu. Eroii acelor legente aveau o mulțime de șanse să se întoarcă înapoi, dar n-o făceau, mergeau mai departe. Ei credeau în ceva.
Frodo: Noi în ce credem, Sam?
Sam: Credem în binele care nu a dispărut de pe fața pământului, domnule Frodo.
Și merită să luptăm în numele lui!

Mă alătur lor în această credință, a existenței binelui în lume, pentru care merită să luptăm. Mai cred că binele acesta îl purtăm în fințele noastre, și că merităm să luptăm, deci, pentru noi. Mai mult, cred că facem parte din cea mai reușită generație de adolescenți care a existat vreodată. Serios.

Așa că, vezi, „chins up, smiles on” și fă ce știi tu mai bine să faci!

”Întotdeauna să citești cartea care te face mai bun, chiar dacă ar fi să mori înainte de-a o termina.”- P. J. Rourke.