Pagină

sâmbătă, 4 octombrie 2014

„Drumul înfometat” de Ben Okri- Recenzie


Țelul unei cărți este să-ți rămână în minte chiar și câteva săptămâni după ce ai citit-o. Nu mă înșel când spun că această carte și-a atins scopul. Azi dimineață, când m-am trezit pe la 8:30, mi-am spus că voi termina cartea. Mai aveam în jur de o sută și ceva de pagini. M-am apucat și nu am putut s-o las, iar când m-am uitat la ceas, era ora 10:30. Poftim? Când a trecut așa de rapid timpul?! Vedeți, asta este un argument atunci când spun că aceasta este o carte superbă, care m-a ținut tot timpul cu sufletul la gură și cu fiori în fața ochilor. La drept, vorbind!


În miezul acestui roman hipnotic, în care se împletesc misterul iubirii şi coşmarul luptei pentru supravieţuire, se află Azaro, un „copil-spirit“, un abiku, căruia îi e scris să moară şi să renască la nesfârşit din aceeaşi mamă. Prin ochii lui desluşim o lume pe care o cunoaştem prea puţin, aceea în care foamea, bolile şi violenţa definesc fără greş şi fără excepţie existenţa. „E mai greu să iubeşti decât să mori“, spune tatăl lui Azaro. Şi într-adevăr, pe măsură ce povestea înaintează, copilul trebuie să se hotărască dacă vrea să aleagă viaţa, şi implicit s-o pornească pe drumul foamei cumplite, sau să se întoarcă în lumea lipsită de dureri a spiritelor.
„Asemenea unui tablou medieval ce zugrăveşte Judecata de Apoi, povestea lui Okri surprinde nu numai sacrul şi profanul existenţei, ci şi adevărurile ei profunde şi dragostea care ne ajută să sfidăm moartea“, spune Kirkus Review.

Ben Okri le aduce pe toate în acest roman premiat cu „Booker Prize”, amestecând scene de groază cu scene de o naturalețe absurdă, o naturalețe ciudate, dar, totuși, înțeleasă: fiori, lupte ciudate între spirite, animale, între cerșetori și oameni, prostituate disprețuitoare și murdare, jegoase, sărăcie dusă până la extrem, oameni care nu au ce mânca și de pe urma a ce să bea apă, paturi ude, somn, șobolani morți și plini de infecție, murdari, vieți crunte și oameni părăsiți de valori morale, materialiști.

Pot spune că această carte a fost ceva nou, în adevăratul sens al cuvântului. Ceva nou ce merită citit de toți. O carte care te învață multe lucruri și care îți pune întrebări la care, și voi oferi un citat, „nici morții, dar nici vii, nu au răspunsuri”. Cartea subliniază, într-un personaj, condiția limitată a omului, dar, totuși, dorința acestuia de a atinge imposibilul, în dezacord cu destinul său. Un roman irepetabil, cu personaje miraculoase și întâmplări miraculoase. Nu pot spune că e un roman SF, cred că aș greși, dar acest roman îmbină, într-un mod absolut extraordinar, realul cu magicul, raționalul cu iraționalul, cuvintele cu necuvintele. M-a ținut captiv până la ultima pagină și, acum, parcă-mi pare rău că am terminat-o.

Îl includ, oficial, pe Ben Okri pe lista autorilor mei preferați. Deși e prima carte scrisă de el pe care am citit-o, abia aștept s-o caut pe următoarea și să o citesc, neapărat. V-o recomand cu mare drag, este un „must read”, un „must read” plin de surprize și personaje cheie. 

Acum, să vă prezint niște secvențe și citate care mie mi-au rămas adânc înrădăcinate în minte:

„Când m-am uitat prin mască, am văzut o lume diferită. Erau creaturi peste tot în întunerc și spiritele, fiecare dintre ele era un soare. Radiau o lumină arămie strălucitoare prea puternică pentru ochi. Am văzut un tigru cu aripi argintii și cu dinții unui taur. Am văzut câini cu cozi de șarpe și labe de bronz. Am văzut pisici cu picioare de femei, pitici cu umflături roșii, luminoase pe cap. Copacii erau case. Era muzică peste tot, și din pămând se ridicau dansuri și sărbătoare. Și păsările cu pene strălucitoare, albastre și galbene, cu ochi ca diamantele și cu fețe hrăpărețe, urâte, au zburat spre mine și tot ciuguleau masca. Am dat-o jos și lumea s-a răsturnat și copacii păreau să cadă peste mine și a trecut o vreme până când lucrurile au revenit la normal.”

„Creaturi monstruoasă s-a apropiat și respirația ei urât mirositoare m-a șocat. Nu mai puteam să suport să mă uit la ea și am încercat cu disperare să îmi dau jos masca, astfel încât să nu mai văd nimic. Am rupt firele vegetale, dar masca a rămas prinsă de fața mea. Am încercat din nou, dar era ca și cum mi-aș fi jupuit pielea de pe propria față. Și apoi, transformarea lemnului în carne a fost completă și brusc am fost lovit de răgetul ca un cutremur de pământ al animalului sălbatic de sub mine. Am fost copleșit de mirosul virilității sale animalice.”

„- Unii oameni au prea mult și câinii lor mănâncă mâncare mai bune decât noi, în timp ce noi suferit și tăcem până în ziua în care murim.”

„- Viața asta! Niciun fel de odihnă. O femeie suferă, o femeie transpiră, fără odihnă, fără fericire. Bărbatul meu a fost în trei lupte. Dumnezeu știe ce îi fac toate astea creierului lui. Viața asta este prea mult pentru mine. Am să mă spânzur într-una din zilele astea, a zis Mama.”

„Orice e posibil într-un mod sau altul. Sunt multe enigme printre noi, la care nici cei vii, nici cei morți nu pot răspunde.”

Credeți-mă, cartea este superbă! Mulțumesc Editurii Univers pentru posibilitatea de a citi și de a o împărți cu voi. O puteți comanda de AICI, cartea fiind o colecție nu numai de mistere și magie, ci și de învățături, suflete de oameni și tipuri.

488 pagini
Traducere din engleză și note de Mircea Țara

2 comentarii:

  1. In sfarsit si o carte moderna care trateaza sacrul si profanul. Asta o citesc dupa ”Printre tonuri cenusii”.
    Multa bafta :).

    RăspundețiȘtergere
  2. Exaaaaact! Și „Printre tonuri cenușii” pare superbă. Mulțumesc, bine te-am găsit pe aici!

    RăspundețiȘtergere