Pagină

duminică, 19 octombrie 2014

Prezentul, tot aici


Iată-ne în prezent. Sau, în trecut?
Viitor, poate?

Prima parte AICI, a doua AICI, a treia AICI și a patra... mai jos!

1. Piercing în limbă
Pirssssingul în limbhă poate influenssa neghatif pronunssia! Sshuper!

2. Post terapeutic
În primul rând, o curățenie generală a tractului digestiv. Cel mai bine merge în combinație cu spălătura intestinală. Ca să iasă toate otrăvurile. Apoi, sistemul sanguin. Ce mizerie s-o fi strâns și acolo - și, pe urmă, scap și de păr. Nu vreau să mă gândesc ce o fi și acolo... Apoi îți scoți uterul și pui să ți se scmulgă unghiile, și cu asta ai făcut cam tot ce trebuie.
Musai să ai grijă de tine, din când în când.
Așa zice societatea!

3. Presa pentru citrice manuală
Oare inventatorul nu-și râde în barbă când ne chinuim, cu ochii strănși, ferindu-ne de jeturile acide, să ne preparăm un suc cu presa de rahat inventată de el?

4. Programul T9, ăla de auto-corectare automată
T9 este un program de asistență pentru redactarea SMS-urilor, introdus de majoritatea rețelelor de telefonie mobilă, pentru tastarea cât mai rapidă.
Din păcate, programul produce o mulțime, dar o mulțime de confuzii.
Ea scrie:
„Iau bere și vin să ne cuibărim. Sărutări 1000.
Anja.”
Mesajul sosește către el în forma următoare:
„Iau beregata și vinele să ne cultură. Sărituri 1000.
Aniversare.”

5. Taine hoteliere
„-Pe ce buton să apăs ca să obțin o legătură telefonică în exterior?”
„-Unde se află feonul?”
„-Cum funcționează mecanismul de comutare între apă pe țeavă și apă pe duș?”
„-Unde am lăsat cartela de acces în cameră?”
„-De ce apa de duș e când opărită, când înghețată?”
„-Unde se află comutatorul principal al luminii?”
„-Care să fi fost codul safe-ului din cameră?”

6. Vecini
În epoca urbanizării globale, vecinii devin, din păcate, o temă tot mai stringentă. Pai precis, se disting următoarele categorii:
  • mic-burghezi nevrotici;
  • barbari zgomotoși;
  • mârlani enervați care urlă la telefon toată noaptea;
  • monștri care-și freacă scaunul de podea;
  • mari familii otomane;
  • maniaci fasciști ai ordinii;
  • perverși liniștiți;
  • bombe sexy care gâfâie pe tocurile lor noctambule;
  • amatori de grătare puturoase pe balcon;
  • veșnic reclamagii care bat în țeava de calorifer;
  • ultratelespectatori surzi;
  • și pururi bârfitori de bloc solitari.
Păi, se poate?

7. Blackberry
 Așa se cheamă tehnologia care permite, printre altele, transmiterea și recepționarea de e-mail-uri pe telefonul celular. Deși între timp ai trimis/primit un mesaj de răspuns prin care anunți/afli că nu ești/este disponibil. O invenție nemaipomenită, care din păcate ajută prea puțin, doarece informațiile dorite au rămas pe masa de lucru. Când am primit primul mesaj sub care se putea citi: ”This message was sent by a BlackBerry”, m-am bucurat în inocența mea foarte tare de gluma neașteptată și am semnat la rândul meu: „Și acest mesaj a fost transmis tot de o mură.”

8. Blaine
Blaine este noul prieten al păpușii Barbie. Da, văzui asta random pe la televizor. După patruzeci și trei de ani, Barbie i-a dat papucii iubitului ei metrosexual KEn. Urmașul este un soi de surfer californian nesărat și fără fund, care se dă în vânt după pizza. Se vede limpede noul trend al relațiilor amoroase: tot mai multe femei își caută bărbați tot mai... tineri! După doi ai de criză a bărbatului matur, Ken a reapărut. Acum poartă păr mai lung, pantaloni cargo și o geacă de piele neagră. Merge pe motocicletă, ascultă James Blunt, gătește și este interesat de tot ce ține de budism. Frați bărbați, să ne încordăm să nu ajungem ca jalnicul Ken!

9. Brățări colorate din plastic
Ciclistul acela a început toată povestea. Cu bentița galbenă, pe care scria „Am fost la un pas să-mi pierd punguța cu doi bani și de aceea lupt împotriva cancerului.” De aici a pornit „BOOM-ul” brățărilor multicolore, ca semn de solidaritate: roz demonstra împotriva cancerului mamar, alb împotriva sărăciei, roșu semnifica „împreună pentru Africa”, negru-alb opoziția față de rasism.
Între timp, brățările, zic și eu, nu mai sunt la modă.
Iar Africa tot săracă a rămas!

Sper că... v-ați regăsit!
Voi reveni!

2 comentarii: