„Milarepa” de Eric-Emmanuel Schmitt- Recenzie

Eric-Emmanuel Schmitt s-a născut pe 28 martie la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure, cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, „Noaptea la Volognes”. Îi urmează „Vizitatorul”, care îi aduce consacrarea și este distins cu trei premii Molière, „Varațiuni enigmatice”, „Libertinul” etc. În 1994 îi apare priul roman, „Secta Egoiștilor”, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și alte țări străine. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga sa activitate. De același succes se bucură și romanele sale „Evanghelia după Pilat”, „Viața mea cu Mozart”, „Domnul Ibrahim și florile din Coran”, „Oscar și Tanti Roz”. De asemenea, Eric-Emmanuel Schmit este autorul a trei volume de nuvele și povestiri: „Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri”, „Visătoarea din Ostende”, „Concert în memoria unui înger”. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste douăzeci de premii și distincții literare, iar în 2001 a primit titlul de Chevalier des Arts des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste patruzeci de limbi. 

Milarepa întrupează poetul, sfântul, ascetul şi stăpânul spiritual. S-a născut în anul 1040 în sud-vestul Tibetului, într-o familie de nobili. Tatăl său a murit când el avea doar şapte ani. Împreună cu mama şi sora sa, cad pe mâinile unui unchi şi unei mătuşi tiranici şi lacomi, care îi sărăcesc. Când s-a făcut mare, să se răzbune, mama sa l-a trimis să înveţe magia neagră. Așadar, cartea această tratează budismul, aducându-ni-l între pagini pe Milarepa, a cărui poveste fascinează prin atingerea unei realizări spirituale superioare, profunde, toate astea după o periadă neagră, diabolică, în care, împins pe la spate de către mama sa, acesta comite numeroase crime practicând magia neagră.

Autorul francez, Eric-Emmanuel Schmitt, ne prezintă legenda din perspectiva unchiului lui Milarepa, reîncarnat, conturându-se, astfel, mitul metempsihozei, al reîntrupării de după moartea fizică, o credință indiană profundă. Cartea este o poveste metafizică extraordinară, care ne prezintă drumul lui Milarepa din întunecimea ființei, din închisoarea propriei cărni, către iluminarea spirituală și împlinirea fiineți, prezentată din perspectiva lui Simon, reprezentând reîntruparea unchiului lui Miralepa, care, pentru a își elibera spiritul de păcatele săvârșite, trebuie să ducă istoria lui Milarepa mai departe, spunând-o la cel puțin o sută de mii de persoane.

Povestea este una scurtă, pe nici măcar optzeci de pagini, însă este o poveste profundă, care te poartă spre crestele gândirii umane, cât mai aproape de întrebarea esențială: cum îți poți găsi drumul în lume? Regretândându-și trecutul, Milarepa caută iertarea, înțelepciunea și puterea de a trece peste cele întâmplate, ajungând să facă un pact cu preamăritul Lama, Marele Marpa, oferindu-i „trupului, cuvântul și inima”, în schiimbul „hranei, veșmintelor și învățăturii”. Este conturat, așadar, motivul pactului cu diavolul, motivul mephistophelic. Cu toate acestea, întrucât Milarepa nu le poate avea pe toate, trebuie să aleagă numai una singură. Astfel, alege învățătura, fiind nevoit ca de celelalte două să se îngrijească singur. 

În această căutătură, Milarepa cade pradă destinului pe care nu-l poate înțelege, este surprins într-o devenire psihologică contradictorie, din care nu înțelege nimic, simte că Marele Marpa își bate joc de el, punându-l la diferite munci, pentru ca mai apoi să-l pună să distrugă ceea ce a construit, ca într-un permanent du-te-vino al sorții. Ostenit, rănit și dezamăgit, Milarepa, admonestat de Marele Marpa, care-i spune că nu înțelege nimic, trăiește o relevație: își dă seama că ceea ce căuta era, întotdeauna, acolo unde trebuia să fie, iar așteptarea l-ar fi condus pe drumul către împlinirea ființei. Aș putea spune că Milarepa parcurge un traseu inițiatic, un pelerinaj către întemeierea sacră a Ființei, pentru ca mai apoi el însuși să devină un discipol care să-i îndrumeze pe alții pe această cale a spiritului.

Am selectat și citate și fragmente care mi-au plăcut:

„Am intrat în casă.

Ploaie și țărână căzuseră peste cărțile sfinte. Păsările îngropaseră câteva tomuri sub găinațul lor; în celelalte, își făcuseră culcuș șobolanii. M-am apropiat de vatră. Acolo, în cenușa amestecată cu pământ, creșteau și se cățărau niște plante; alături se afla o grămăjoară de oseminte albite și fragile. Am înțeles că erau... oasele mamei mele.

Gândindu-mă la ea, mi-am pierdut cunoștința.”

„A dori prea multe îți tulbură sufletul.

Dorisem prea mult s-o văd. Setea aceea mă chinuise săptămâni în șir. ‹‹O minte ar ști să-și afle mulțumirea, să-și limiteze dorința de a întâlni, mintea aceea ar fi a unui învățător.›› Vorbele lui Lama îmi răsunau în urechi. Aveam nevoie de ele.

‹‹Nimic nu e veșnic, nimic nu e real››.”

„Apoi luă un chibrit și îl scăpără scântei.

Înălță chibritul în fața mea.

- Eu nu cred decât în știință. Fizica, chimia sunt de ajuns pentru a explica totul. Așa că spune-mi, de unde vine flacăra asta?

Era evident că mă lua peste picior.

Am apucat chibritul și am suflat peste flacără. 

- Uite, dacă tu îmi spui acum unde s-a dus flacăra, am să-ți spun și eu de unde vine.”

„Pământul își vinecă rănile mai repede decât oamenii.”

O lectură profundă, ușoară, o călătorie în lumea tibetană, un prim pas, aș putea spune, către înțelegerea acestei lumi, cu credințe despre viață, moarte, libertate, superioritatea ființei și bunăstare. O credință bazată pe ajutorul și iubirea față de aproapele nostru, cu diferențe față de creștinism sau alte religii ale lumii. Puteți cumpăra cartea de AICI, la un preț foarte bun. Dacă nu mă înșel, au și un cod de reducere de 50% sau ceva de genul. Spor la lecturi!

 

Editura Humanitas

72 pagini

Traducere din limba franceză de Ileana Cantuniari