Pagină

luni, 27 aprilie 2015

Un loc pe raftul meu (X)


Salutare,

Luna asta a fost plină de cărți. Am prins reduceri foarte bune, așa că portofelul meu a mai respirat puțin. Să vă prezint ce titluri mi-am achiziționat, plus primite pentru recenzii.


Cele două volume din seria Lux. Am început „Obsidian”, îmi place!


Niște cărți care m-au atras, la o micuță lectură. Plus că nu au fost deloc scumpe. Și se citesc ușor.


Am auzit multe despre această carte, mai ales că e foarte bună. Abia aștept să o citesc.


Mi-a plăcut enorm descrierea acestui roman, mai ales că s-a spus că va avea un succes asemănător romanului „Înainte să adorm”. Și îmi place foarte mult coperta.
 

Evident, „Fata dispărută”. Trebuia s-o citesc și pe asta, nu?


După ce am citit „În țara norului alb”, de aceeași autoare, m-am convins că scriitura ei îmi place. Abia aștept să citesc și acest roman, o continuare a frumoasei saga de familie
 

Sincer, m-a atras coperta acestui roman. Nu știu nimic despre scriitor, iar descrierea de pe spate sună, de asemenea, bine.
 

Evident, șeful Eric-Emmanuel Schmitt. Am citit această carte, i-am făcut și recenzia. Vreau toată seria lui de autor s-o am. Toată.


Tot Eric-Emmanuel Schmitt. Abia aștept să citesc această carte!
 

O carte care pur și simplu m-a omorât. Este super-mega-ultra-gica interesantă, misterioasă. V-o recomand cu drag, am făcut și recenzia.
 

Am luat această carte deoarece am un raft în bibliotecă în care nu încap decât cărți de buzunar, dintr-alea în format mai mic, și trebuie să-l ocup. Nu prea mă împac eu cu acest fel de cărți - mici - dar merge. Pare interesantă, oricum, deși scrisul e minuscul.
 

Această carte mă incită de ceva timp. O tot văd pe Libris când intru, de aceea am zic că ar trebui să o cumpăr. Am s-o citesc curând, îmi place mult coperta.


Diplomă de „cititor de cursă lungă” primită de la Humanitas cu ocazia participării la Maratonul de citit 2015, organizat cu ocazia Zilei Mondiale a cărții. Am citit din „Eat, pray, love” și mi s-a făcut și poză! Eeee, așa da.

Voi, dragilor, cu ce v-ați răsfățat? Zi frumoasă!

8 comentarii:

  1. Mă tot gândesc şi nu ştiu ce cărţi noi mi-am luat.. mi-am luat două volume din seria Vraciul şi cam atât. Mai am o comandă de trimis dar trebuie să reduc suma destul de mult şi nu mă pot hotărî. A, şi am luat câteva cărţi cadou pentru nişte prieteni :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. U, tot e bine! Așteaptă reducerile mai bune, vezi tu cum te socotești. :D

      Ștergere
  2. Imi place mascota Spongebob, e tare rau! Eu nu am reusit sa-mi cumpar mai nimic, sunt cam stramtorat financiar momentan... :( Lectura placuta, sper sa-ti placa Obsidian.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E forte mare, jucăria preferată a pisicii! :)) Tare mi-e că o să o rupă rău într-o zi, dar mersi. Te înțeleg, eu am întotdeauna economii, cât de mici, pentru reduceri. Hehe! Mulțumesc, mai am cam jumătate, se citește rapid și te prinde. Îmi plac personajele și felul în care autoarea scrie.

      Ștergere
  3. Vinovatul am citit-o, e tare, cred ca o sa-ti placa. Adevarul despre cazul Harry Quebert o am, dar nu am citit-o inca, iar Fata disparuta- e pe wishlist.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu abia aștept să o citesc, „Vinovatul”, zic, și „Adevărul despre cazul Harry Quebert” am auzit că e foarte bună. Mooor, cineva mi-a dat astăzi un spoiler groaznic, groaznic, groaznic, legat de „Gone girl”. :D

      Ștergere
  4. Ai văzut filmul de la Fata dispărută? Sunt puţin în dubii dacă să citesc cartea sau să mă uit la film mai întâi (nu de alta, dar s-ar putea să-mi ia o grămadă de timp până să fac rost de carte). Oare merită aşteptarea?
    Muuult spor la citit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu, nu am văzut filmul. Îți recomand, hmm, să citești întâi cartea, pe bune - este foarte complex scrisă și chiar o să te surprindă. O să merite așteptarea, ai să vezi!
      Mulțumesc, asemenea!

      Ștergere