Jocul Ripper, de Isabel Allende - Recenzie

Isabel Allende, nepoata fostului președinte chilian Salvador Allende, s-a născut în 1942 la Lima, în Peru. Își petrece copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii lui Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de cincisprezece ani și lucrează ca ziaristă. În 1982, primul ei roman, „Casa spiritelor”, are un succes fulmonant și devine imediat bestseller internațional. În 1984 publică „Despre dragoste și umbră”, apoi „Eva Luna” (1987), „Povestirile Evei luna” (1989) și „Planul infinit” (1991). În anul 1992, fiica scriitoarei, bolnavă de porfirie, moare. Următoare ei carte, „Paula” (1994) îi este dedicată. De mult succes se bucură însoritul volum „Afrodia” (1997), romanele „Fiica norocului” (1999) și „Portret în sepia” (2000), volumul de memorii „Țara mea inventată” (2003) și romanul „Zorro” (2005). În 2006 îi apare romanul „Inés a sufletului meu”, în 2007 publică volumul autobiografic „Suma zilelor” în 2009, romanul „Insula de sub mare”, iar în 2011, „Caietul Mayei”, toate bestselleruri internaționale. La începutul anului 2014 apare cartea „Jocul Ripper”, primul thriller al autoarei. În 1994, statul francez i-a acordat titlul de Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres, iar în 2004 a fost primită în American Academy of Arts and Letters.

În noua carte apărută la Humanitas Fiction în minunata traducere a Corneliei Rădulescu, celebra scriitoare chiliană se depărtează de stilul literar care a consacrat-o, cel al realismului magic şi al ficţiunii istorice, şi abordează o tematică nouă. Rezultatul? Un pasionant thriller care o apropie pe Isabel Allende de marii maeştri ai genului ca Agatha Christie sau Arthur Conan Doyle.

În noua carte apărută la Humanitas Fiction Amanda Martín e o adolescentă precoce, obsedată de Ripper, un joc pe Internet care presupune dezlegarea unor crime și mistere. Face parte dintr-un grup de jucători în care ceilalţi patru participanţi sunt, asemenea ei, adolescenţi retraşi, cu minţi strălucite, din diferite colţuri ale lumii. Lor li se alătură bunicul Amandei, de care aceasta se apropiase mai mult după divorţul părinţilor ei. Mama fetei, Indiana, e specialistă în aromoterapie şi oscilează între cele două relaţii pe care le are – cu Alan, descendentul uneia dintre cele mai bogate familii din San Francisco, şi cu Ryan, un fost membru al marinei militare. Când în oraş sunt semnalate mai multe crime misterioase, care par să nu aibă legătură între ele, Amanda se adâncește în dezlegarea lor, fără să bănuiască însă vreo clipă că în scurtă vreme chiar mama sa va fi în pericol de moarte. Ea va trebui să dezlege, alături de prieteni și de bunicul său, un puzzle diabolic, care depăşeşte graniţa ficţiunii şi invadează realitatea, rezultat al unei minţi feroce şi necruţătoare.

Așadar, se ia un grup de adolescenți cu înclinații spre mister, spre necunoscut, li se adaugă un bunic destul de cool, aș spune - de aici, totul pornește într-o manieră alertă și ușor de urmărit, dar greu de anticipat. O crimă destul de ciudată, cu înțelesuri ascunse, devine un subiect de interes și cercetare pentru Amanda, o adolescentă inteligentă, cu un simț psihologic și rațional dezvoltat, care se hotărăște să le propună jucătorilor de Ripper să depășească zona lor de confort, cea a rezolvărilor online fictive, și să se ocupe de o crimă adevărată, o crimă „pe bune”. Evident, fără știrea poliției sau a altor persoane care ar putea spicui despre „jocul” lor, că apoi are să iasă nu prea bine. Bun, până aici nimic prea strălucit, cine știe ce, dar încetișor, Amanda începe să afle detalii din viața victimei: ba se mai interesează de la cunoscuți, ba se mai bazează pe propria ei intuiție atunci când încearcă să răspundă la anumite chestii, dar în cele din urmă lucrurile par să nu se lege deloc, nu găsește nici măcar o nesimnificativă pistă pe care s-o urmeze și care s-o ducă, măcar, spre un deadline. Apoi, lucrurile iau o întorsătură și mai brutală când o altă crimă este descoperită. Și o alta. Și o alta. Amanda încearcă să analizeze cât mai mult crimele, încercând să descopere o legătură între ele, prin modul în care au fost executate; iar ea descoperă faptul că fiecare victimă a fost, teoretic, de două ori ucisă: prima dată a fost ucisă într-un mod „pașnic” (o injecție cu cianură, un glonte undeva în inimă), pentru ca mai apoi să fie (re)ucisă într-un mod mai brutal și necruțător. Bine, mi-am dat seama, Isabel Allende are un suflet pașnic și nu vrea să-și chinuie personajele (prea mult) - o bilă albă pentru autoare.

Ajutată în special de către bunicul său de care este destul de atașat, Amanda încearcă să descopere misterul acestor crime destul de ciudate și, încetul cu încetul, în spatele lor se profilează un criminal brutal, ingenuu, un criminal lispit de rațiune și de suflet, un criminal „în mai multe chipuri”, care ascunde un trecut sumbru, întunecat. Nu vă pot spune decât că am rămas șocat (și cred că ar fi și puțin spus) de modul în care autoarea Isabel Allende a reuși să mascheze criminalul. Nu m-aș fi așteptat nici într-o sută-zece-mii de ani la un asemenea deznodământ. Ideea este că autoarea mizează, îndeosebi, pe concretețea ei de a scrie, mascând indiciile în fapte greu de anticipat. Autoarea cobește faptul că noi, cititorii, vom încerca să anticipăm cine este criminalul de fapt (bine, eu, cel puțin, mereu mă strufoc la cărțile polițiste pentru a-mi da seama cine este răul acela care ucide fără încetare), de aceea folosește un artificiu în crearea personajului întunecat (slăvit fie Lawrence Levy, psiholog, căreia autoarea îi mulțumește pentru că „a contribuit la dezvoltarea personajului celui mai important al romanului: răul”). Oricum, eu mă declar un fan al acestei autoare, abia aștept să-i citesc și următoarele cărți.

Momentul în care stilul devine mai apăsător, mai alert, se naște atunci când din peisaj dispare mama Amandei, Indiana, o „vindecătoare” care se ocupă cu ierburi, plante, chestii dintr-alea care te trimit cu gândul la ocultism și păpuși voodoo (deși se află la polul opus) - aici mi-am dat seama, oarecum, că prin acest personaj (și nu numai) autoarea a vrut să-și înfingă rădăcinile în acest roman, adică să strecoare și ceva elemente de realism-magic, conform stilului care a consacrat-o deopotrivă. Încercând să dea de urma mamei sale, Amanda face totul posibilul pentru a rezolva misterele din spatele crimelor și pentru a pune toate indiciile cap la cap - indicii care au scăpat poliției și care, după cum însuși criminalul afirmă în câteva pasaje prezentat din perspectiva lui, prezentate mai pe la ultima parte a cărții; deci niște indicii pe care numai Amanda ar fi capabilă să le înțeleagă și descifreze. Nu știu dacă, lăsând acele indicii, criminalul a vrut să fie prins sau pur și simplu și-a lăsat o amprentă, așa cum făceau criminalii aceia de demult, pentru a băga spaima în oameni. Cert este că Amanda și bunicul ei sunt foarte tari și, în cele din urmă, găsesc o pistă care are să-i poarte către criminal și către Indiana, dar această pistă se va dovedi una întunecată și periculoasă, unde moartea domnește la fiecare pas.

M-a atras enorm stilul acestei autoare, știam că are să-mi placă extrem. Și mi-a plăcut și mai mult că, scriind un roman în genul polițist, aceasta nu a apelat la detectivi, la chestii dintr-alea ADN, histologice, toxice, la lumini, pistoale, cătușe, ci a lăsat totul pe umerii unor oameni aparent normali, cu sentimente și emoții (nu că detectivii n-ar fi astfel de oameni, Doamne ferește), pe umerii unor persoane neinițiate și total străine de procedurile ce presupun o anchetă, o răpire și o crimă. Un roman polițist atipic, dar un roman polițist care mi-a plăcut foarte mult. Autoarea reușește să concentreze în anumite personaje ideea de destin implacabil, de prietenie, minciună și fățărnicie, dar și dorința unui om de a găsi răspunsuri întrebărilor care-l macină, de a rezolva și de a restabili un echilibru ce a fost cândva distrus de o anumită faptă. Trebuie să recunosc, m-am îndrăgostit de Amanda și de caracterul ei incisiv, puternic și profund, reiterat de dorința de a găsi acest criminal care seamănă teroare printre locuitori și care, ce ironie, lasă și indicii în urma sa. Și, trebuie s-o mai zic o dată, bunicul Amandei, Blake Jackson, este un bunic foarte „contemporan” și modern. Împreună formează o echipă care-mi aduce aminte de Superman și Wonderwoman, fără implicații de tipice personajelor de benzi desenate. La o adică, vreau să vorbesc doar de un duo și nu despre altceva.

Am selectat și niște pasaje, citate, care mi-au plăcut destul de mult și pe care aș vrea să le împărtășesc cu voi:

„(...) Indiana mânca cu poftă, înmuia pâinea în sos, își lingea degetele și voia porție dublă la desert, spre marea uimire a lui Keller, obișnuit cu femile din lumea sa, pentru care anorexia era o virtute și moartea era preferabilă groaznicului flagel al obezității. Bogaților le numeri coastele.

”Indiana susținea că nu există bine și rău, că răutatea e o distorsiune a bunătății naturale, o expresie a unui suflet bolnav. Pentru ea, sistemul judiciar era o formă de răzbunare colectivă cu care societatea îi pedepsea pe cei care ieșeau din rând, îi încarcera și arunca cheia, neîncercând să-i recupereze, deși recunoștea cam fără chef că existau și criminali incurabili, care chiar meritau să rămână acolo, pentru a nu face rău și altora.”

„(...) O siluetă se desena în prag, vag umană, dar masivă, umflată, fără chip. A scos un strigăt de groază, venit din rărunchi și care a ars-o ca o flacără, arătarea venea spre ea; al doilea strigăt n-a mai apucat să-l scoată, nu mai avea aer.

X a făcut un pas îndărăt, s-a împiedicat de masă și a căzut. Apărându-și capul cu brațele, a rămas pe jos, murmurând rugăminți, să nu-i facă rău, îi dă toți banii și lucrurile de valoare din casă, s-a târât sub masă, a tremurat și a implorat și a plâns timp de trei minute. Nu a simțit înțepătura în coapsă.”

În ceea ce privește exegeții, The Guardian spun că romanul este „un amestec straniu, o sărbătoare literară plină de elemente din Agatha Christie, James Patterson și Tom Clancy, o combinație între o poveste polițistă și o saga romantică”, iar cei de la Minneapolis Star Tribune spun că această carte este un „excelent roman polițist, iar Allende rămâne aceeași remarcabilă povestitoare. Proza ei e sclipitoare și plină de grație, căci autoarea are capacitatea de a scrie deopotrivă un roman de acțiune, dar și de dragoste. Cartea te subjugă, se joacă cu mintea ta, te amuză.” New York Times Book Review ne spune că „primul thriller al lui Isabel Allende este încântător, mai ales că propune un personaj-detectiv irezistibil, pe adolescenta Amanda.” Nu mă înșel când zic că au dreptate. Sper doar că nu m-am lungit prea mult cu recenzia, ideea este că această carte chiar mi-a plăcut și m-a atras stilul autoarei, m-a emoționat, m-a șocat, m-a făcut să râd și să recitesc unele rânduri de două-trei ori. V-o recomand cu mare drag, trebuie să o citiți, și nu numai această carte, ci pe autoare în general.

Le mulțumesc din suflet celor de la Humanitas Fiction pentru acest volum minunat, savurat până la ultima pagină. Puteți comanda volumul lui Allende de AICI, de asemenea vă recomand să urmăriți pagina de Facebook a editurii pentru a fi la curent cu toate noutățile, ofertele, reducerile și lansările de carte. O zi plăcută și numai bine!

Editura Humanitas - Humanitas Fiction

Traducere din limba spaniolă de Cornelia Rădulescu

368 pagini