Marile minciuni nevinovate, de Liane Moriarty - Recenzie

Liane Moriarty a scris prima sa carte, „Three Wishes”, pentru examenul final de master la Macquarie University din Sydney. Înainte de a fi scriitoare, Moriarty a avut o carieră de succes în marketing și publicitate. La Editura Trei, a mai apărut „Secretul soțului” (recenzia AICI), roman care a cunoscut o ascensiune fulminantă în topul New York Yimes, ajungând pe locul 1 la doar două săptămâni de la apariția în Statele Unitate. Acest roman, „Marile minciuni nevinovate”, va fi serial TV, avându-le în rolurile principale pe Nicole Kidman și Reese Witherspoon.

Poate unele lucruri sunt menite să se întâmple așa, încă de la primul semn al sorții. Sau, de fapt, poate aceste lucruri au luat o bruscă întorsătură în ultimul moment. Poate, de fapt, în viața noastră au apărut oameni care ar fi fost mai bine să nu apară, oameni care ne-au influențat, oameni pe care i-am influențat, oameni cu care ne-am împrietenit, cu care am râs, am glumit, pe care i-am bârfit, oameni cu care am dansat și pe care i-am uitat; sau pe care încercăm să-i uităm. Așadar, prietenia joacă un rol important în viața fiecărui om. Alături de familie, bineînțeles. Familia, locul acela în care întotdeauna ne așteaptă un pat cald, moale, locul în care vedem acele fețe pe care am vrea să le vedem întreaga noastră viață, locul în care râdem, ne petrecem nopțile la televizor măncând floricele - locul unde este sufletul nostru, cu alte cuvinte. Bineînțeles, vorbesc despre familia „perfectă”. Dar, totuși, ce te faci când lucrurile nu-s deloc roz, așa cum le-am prezentat mai sus? Ei, bine, citești romanul lui Moriarty, asta faci.

O poveste pur și simplu nebunească, amuzantă, terifiantă, simplă, confuză, încâlcită, amestecată cu șampanie, cu copii, cu grădiniță, cu anchete și petreceri. Nu cred că am să-mi găsesc cuvintele să fac o recenzie acestei cărți. Mi-e imposibil, pentru că nu vreau să vă spun ce se întâmplă în carte (așa, poate doar ce e mai important - intriga?), ci vreau să că conving că această carte, într-adevăr, chiar merită citită. Știam prea bine că are să-mi placă, m-am îndrăgostit de autoarea Liane Moriarty încă de la cartea „Secretul soțului”. M-a surprins modul ei de a contura destinul „familiei ideale” care ascunde, după uși, după geamuri și ziduri, lucruri ferite de ochii lumii care au să demonstreze că, de fapt, acel „idealism” nu era prea adevărat, ci dimpotrivă. Încă o dovadă că „aparențele îneșeală”. Da, dacă ar fi să adaug un dicton scrierii lui Liane Moriarty, aș spune că acesta ar fi. Un lait-motiv al paginilor ei, iar autoarea știe cum să se joace cu cuvintele, cu personajele, cu rimele și cu mintea cititorului. Aceste aspecte o fac pe doamna Moriarty să se numere printre scriitoarele mele preferate.

Încă de la început am apreciat simetria acestei cărți și faptul că autoarea apelează la o noutate (deși mai știu câteva cărți care se sustrag aceleiași forme): cartea începe, de fapt, cu sfârșitul, iar în paginile ce urmează, vreo cinci sute și ceva, sunt relatate evenimente ce se întâmplă „Cu n luni/zile/săptămâni înainte de concursul de cultură generală”. Da, pentru că acea „chestie” care are să stârnească intriga romanului (sau deznodământul, depinde de cum priviți lucrurile), se întâmplă la o adunare a părinților care au copii la Școala Publică din Pirriwee, care, clar, încă de la începutul cărților, spune „NU bătăușilor!” Mi se pare etic, de la sine înțeles, nu? Bine, ideea este că aici, la această petrecere, se întâmplă un lucru destul de grav, însă autoarea nu spune ce, ba chiar reușește să ascundă fooooarte bine aceste lucru. Bineînțeles, poți bănui: ori o tâlhărie, ceartă, bătaie („lichidele” servite ar fi incitat la așa ceva), crimă, însă nu poți fi sigur de una dintre aceste opțiuni, întrucât, ei, abia cunoști numele personajelor, nicidecum caracterul lor. Ideea asta de a încerca să afli ce s-a întâmplat, înainte de a-ți spune autoarea, mi s-a părut extrem de fascinantă și a potențat, la maximum, spiritul de detectiv ce-mi doarme printre viscere.

Ceea ce mi-a mai plăcut a fost faptul că, cam pe la sfârșitul fiecărui capitol ce se derulează în trecut (către momentul concursului de cultură generală), autoarea inserează mărturii ale oamenilor care au fost la petrecere, martori la întâmplarea respectivă. Evident, niciun personaj nu depune o mărturie clară referindu-se la noaptea respectivă, ci toți fac referire la anumite acțiuni înfăptuite de personajele mai mult sau mai puțin importante, ba chiar mai și bârfesc, râd, fac glume, dar, încetul cu încetul, cititorul ajungă să înțeleagă cum s-au întâmplat, de fapt, lucrurile, iar concluzia la care ajungem este destul de surprinzătoare. 

Oricum, deși la petrecere, concurs, spuneți-i cum vreți, ne este înfățișată întâmplarea acoperită, în capitolele următoare ne sunt prezentate diferite povești de viață, familiale, ale unor femei aparent simple. Madeline Martha Mackenzie, patruzeci de ani, care își luxează o gleznă, și, „fără doar și poate, acesta este momentul începerii poveștii - cu răsucirea unei glezne”, se împrietenește cu Jane, o tănără mamă singură, cu un trecut destul de ciudat și fără prea mult noroc în iubire, care se alege cu un băiat în urma unei nopți de dragoste clandestine. Ideea este că între cele două se naște o prietenie foarte frumoasă, comfortabilă, lejeră, mai ales când află că ai lor copii vor merge la aceeași școală. Oare are să iasă bine ceva din această prietenie, sau, încă o dată, aparențele au să înșele? Ideea este că autoarea surprinde, într-un mod subtil, relațiile de prietenie aparent superficială, ștearsă, însă ne aduce în prim-plan și familia, cu toate defectele ei, cu toate lucrurile dragi, valorile ei promovate, non-valorile activate și alte lucruri de genul acesta. De asemenea, Liane Moriarty atinge în acest roman și coarda sensibilă a violenței în familie și a modului în care un copil, fără un părinte, se poate dezvolta.

Cred, pe măsură ce înaintez în această recenzie, că o dau în bară. Nu vreau să spun doar că „Mi-a plăcut atât de mult încât trebui s-o citiți!” sau că „Liane Moriarty are un geniu de nedescris atunci când își înșiruie gândurile” - chiar dacă așa este -, trebuie să-mi argumentez părerile, dar o dau într-un limbaj de lemn și imprecis. Cartea surprinde viață, oameni cu defecte, dar și cu calități și principii, surprinde, după toate storurile, „un lucru care i s-ar putea întâmpla oricui”. Prin acțiunile lor, limbaj și emoție, persoajele parcă trăiesc între paginile cărților și sunt zbuciumate, revoltate chiar, de alegerile pe care Liane, Demiurgul lor, le face. Serios, uneori am avut ciudata senzație că personajele au să sare, de acolo, din cuvinte, și s-o ia la hârjoneală pe doamna Moriarty - ce minte nebună am, Doamne ferește! O frumoasă carte despre familie, despre prietenie, despre copii și despre trecut. O fabuloasă îmbinare de mai multe genuri: dramă - prin simetria „înainte” și „după”, cât și prin relația de aparentă „perfecțiune” a unei familii, mister, romantism și dragoste, dar și amuzantă și ludică. O recomand cu drag!

Am selectat, ca întotdeauna, niște fragmente și citate, pentru a vă da seama de stilul autoarei:

„(...) Dar toți copiii erau frumoși când dormeau. Chiar și copiii oribili erau frumoși când dormeau. De unde putea fi ea sigură că nu o făcuse? Își cunoștea cineva cu adevărat copilul? Copilul tău era un mic necunoscut, veșnic în schimbare, dispărând și prezentându-se din nou în fața ta. Noi trăsături de caracter puteau apărea peste noapte.

Și mai era și...

Nu te gândi la asta. Nu te gândi la asta. 

Amintirea i se zbătu în minte ca un fluturaș prins în plasă. (...)

- Ghici ce zi este, spuse Jane.

- Crăciunul! strigă Ziggy.

Se ridică așa de repede, încât o lovi cu capul în nas și aceasta căzu înapoi pe pernă, cu lacrimile șiroindu-i.”

„Ah, era o încântare. Briza mării. Fețișoarele vesele ale copiilor... și, ah, la dracu', iată-l și pe fostul ei soț.”

„(...) - Vreau să spun că un bărbat gras și urât poate fi și amuzant, demn de a fi iubit și de succes, continuă Jane. Dar pentru o femeie, pare lucrul cel mai rușinos.

- Dar tu nu erai așa, nu ești..., dădu să spună Madeline.

- Da, bine, dar și ce dacă eram? o întrerupse Jane. Ce dacă? Asta vreau eu să spun. Ce dacă eram un pic cam grasă și nu cine știe ce drăguță? De ce e atât de îngrozitor? De dezgustător? De ce sfârșitul lumii?”

„Dacă astăzi ar fi fost puțin mai furios, atunci ar mai fi lovit-o încă o dată cu capul de perete. Ar fi lovit-o mai tare Putea s-o omoare, și apoi s-ar fi lăsat în genunchi și i-ar fi îmbrățișat trupul, ar fi plâns și ar fi urlat, ar fi fost foarte supărat și i-ar fi fost milă de el însuși, dar ce conta? Ea ar fi moartă. Nu s-ar mai putea revanșa niciodată față de ea. Băieții nu ar mai avea mamă, Iar Perry era un tată minunat, dar el nu le dădea destule fructe și mereu uita să-i spele pe dinți, iar ea voia să-i vadă crescând.

Dacă ar pleca, probabil ar ucide-o.

Dacă rămânea și se mențineau amândoi pe această traiectorie, probabil că, până la urmă, găsea un motiv să se înfurie îndeajuns încât s-o ucidă.”

„- Dacă mă mai faci vreodată de rușine în felul ăsta, te omor, te omor, în pizda mă-sii!

Strânse mai tare.

- Cum îndrăznești? Cum îndrăznești?

Îi dădu drumul.

- Îmi pare rău, spuse ea. Îmi pare așa de rău!

Dar probabil că nu spusese cum trebuie, pentru că el păși ușor înainte și îi cuprinse fața cu mâinile, așa cum făcea când se pregătea s-o sărute tandru.

- Nu m-ai convins, spuse el și o izbi cu capul de perete.

Răceala și calmul cu care o făcuse erau la fel de șocante și de ireale ca prima oară când o lovise. Simțea durerea ca pe un lucru extrem de intim, de parcă i-ar fi frânt inima.

Lumea în jurul ei se legăna, de parcă ar fi fost beată.

Alunecă pe podea.”

Vorbind despre romanul lui Liane Moriarty, cei de la USA Today spun că „să citești romanele lui Moriarty este ca și cum ai bea un cocktail cosmopolitan cu câteva picături de arsenic, iar romanul acesta nu te poate lăsa în niciun caz indiferent - Moriarty s-a întors mai în formă ca niciodată”, iar cei de la Entertainment Weekly spun că „secretele pe care le ascunde acest orășel aparent liniștit sunt impregnate de o atmosferă noir atât de apăsătoare, încât David Lynch ar fi încântat.” „Să arate latura întunecată a ceea de pare familia perfectă e una dintre specialitățile lui Liane Moriarty”, spun cei de la Library Journal, iar acesta este un lucru de care și eu m-am convins.

Sirenele urlă. Oamenii țipă. Directoarea e înmărmurită și, se pare, cineva a plătit cu viața. E o crimă, un accident tragic, sau doar niște părinți sălbatici, care se comportă necivilizat? Romanul „Marile minciuni nevinovate” e o poveste irezistibilă despre căsătoria, maternitate, viața familiilor moderne din clasa de mijloc și, nu în ultimul rând, despre marile minciuni periculoase pe care ni spunem ca să putem supraviețui. Și se pare că, din nefericire, aceste „nevinovate” minciuni nu prea-și merită titulatura. Un roman genial!

Mulțumesc frumos librăriei online Libris pentru acest roman, îl puteți achiziționa de AICI cu o reducere de 25% . De asemenea, de pe site-ul lor puteți achiziționa numeroase cărți, din diferite domenii de activitate, atât în română cât și în engleză sau alte limbi. Bineînțeles, transportul este gratuit, iar printre colete se mai strecoară, uneori, și niște semne de carte. Urmăriți pagina de facebook a librăriei online pentru a fi al curent cu toate reducerile și noutățile. Mulțumesc și să vă bucurați de lecturi frumoase!

Editura Trei

536 pagini

Traducere din limba engleză de Mariana Piroteală