Pagină

miercuri, 6 mai 2015

Noutăți de la Grupul Corint + Curtea Veche


Saltuare,

Îmi pare rău că nu am mai avut timp de intrat pe blog. Școala îmi ocupă destul de mult timp, am teze de dat (deja am dat două, au mai rămas trei), teste, chestii, știți cum sunt profesorii - parcă toți cad de comun acord să ne umple, acum, pe ultima sută de metri, cu zeci de teste. Eh!







De asemenea, la cei de la Curtea Veche au apărut numeroase și frumoase volume de dezvoltare personală și literatură. Spre exemplu, un volum cu un citat drăguț („Ține de responsabilitatea fiecăruia să se definească mai bine, să se poziționeze mai corect în raport cu celalalt și, prin urmare, să învețe să se respecte”), pe care îl puteți achiziționa de AICI. Pot spune că iubesc această editură, pentru că au publicat-o pe autoarea Adina Rosetti. 


„După ce a arătat cu prima ei carte – Deadline, un roman splendid –, că este un talent original şi redutabil, Adina Rosetti schimbă genul şi atacă nu doar proza scurtă, ci şi cel mai dificil subiect: copiii. Care se plimbă prin toate cele opt povestiri ale volumului de faţă, în patru fiind chiar naratorul a cărui voce demonstrează că autoarea ­cunoaşte perfect această lume dar mai ales ştie exact cum să o pună-n pagină, nu există nicio notă falsă, nicio ieşire în decor. Limbajul celor mici, atât de greu de redat, sensibilitatea lor acută, jocul, umorul, uneori nostalgia, tristeţea, suferinţa sau chiar disperarea, toate se intersectează în proze excelente care se citesc cu încântare şi rămân multă vreme în mintea cititorului. De zece ori pe buze – o reuşită deplină!”
Răzvan Petrescu

„Autoarea reuşește ceea ce numai romancierii adevăraţi pot: să pornească de la fapte reale, împletind poveşti de viaţă diferite, şi să creeze literatură sută la sută, cu o abundenţă a detaliului ce dovedeşte forţa incontestabilă a invenţiei narative.” - Luminița Corneanu


„Adina Rosetti scrie frumos. Construieşte cu ingeniozitate, cu precizie şi siguranţă, te captivează şi te stăpâneşte, îţi arată clar că ai în mâini lucrarea unui autor care ştie ce vrea să spună şi cum să spună.” - Cristina Mitrea

„Adina Rosetti impresionează prin abilitatea de a varia tonurile: de la realism la umor și poezie, plus o irizare de fantastic pentru a pigmenta totul – un autor înnăscut!” - Stéphanie Dupays

„Şi actele cădeau mereu de pe masă, foile zburau în aer, un fel de furtună de foi se stârnise în cameră şi prin furtuna aia albă, ca o ninsoare, mami îl vedea pe tati şi tati o vedea pe mami şi foile nu mai erau foi, erau porumbei albi care zburau spre cer, erau confetti de sărbătoare, erau baloane de petrecere, iar ei nu divorţau, ci se căsătoreau din nou, stăteau pe treptele unei biserici şi zâmbeau fericiţi, ţinându-se de mână, şi mami era cea mai frumoasă mireasă, şi tati era cel mai frumos mire, şi toată lumea aplauda, şi foile şi porumbeii şi baloanele s-au oprit o clipă din zbor şi-au rămas toate suspendate atunci când mami şi tati s-au sărutat aşa cum se sărută prinţesele din desene animate cu prinţii care le salvează, înainte să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţe, numai că în clipa aia s-a întâmplat ceva îngrozitor.“

Născută în 1979, la Brăila.
A absolvit în 2001 o facultate economică la Universitatea Româno-Americană, apoi un curs postuniversitar de jurnalism la Universitatea București.
Din 2004 a început să scrie reportaje și articole la Dilema Veche și, apoi, la Dilemateca. A lucrat ca jurnalist și a colaborat cu diverse publicații: Time Out București, ELLE Romania, Unica, Esquire, Omnivor, Formula As, CR Fashion Book #2. A primit premiul „Tânărul Jurnalist al Anului 2007“ (secțiunea Cultură), acordat de Freedom House.

În 2010 i se publică la Curtea Veche Publishing primul roman, „Deadline”, foarte bine primit de critică și public, aflat acum la cea de-a doua ediție și tradus în franceză (Mercure de France, 2013). În 2014 îi apare, tot la Curtea Veche Publishing, cartea pentru copii „Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul”, cu ilustrațiile Cristianei Radu, premiată în cadrul galei Cele mai frumoase cărți din România cu premiul pentru „Cea mai frumoasă carte pentru copii și tineret“.
A participat la volumul colectiv Povești cu scriitoare și copii (2014) și predă creative writing pe înțelesul copiilor. Site-ul personal al autoarei este adinarosetti.ro
Vă pot spune că doamnei profesoare de limba română i-a plăcut enorm de mult „Deadline”, drept care și eu abia aștept să o citesc. Seară frumoasă!

6 comentarii:

  1. OOOOOOMG! Cand a fost scoasa De zece ori pe buze? Ce bine suna!!! Am citit Deadline si m-a marcat acea carte. Trebuie s-o citesc si pe asta. Pupici, multumim!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cartea a fost recent editată! :) Și eu abia aștept să o citesc, ador copertaaa. Zi frumoasă și mulțumesc.

      Ștergere
  2. Cinci teze? De când a crescut numărul de la trei la cinci? În ce lume crudă trăiţi.... Cât despre oferte, mulţumesc, acum e momentul să cumpăr :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi, sunt la mate-info intensiv germană: o teză la română, pe care, deh, o dau toți, o teză la mate, una la info, una la alegere dintre bio, chimie, fizică (și dau la bio) și una la germană. Crudă viață! Crudă!

      Ștergere
  3. Acum mi-am adus aminte că şi eu aveam 4 pt că dădeam şi la latină ceva numit teză.. oricum, viaţa ta e mai naşpa din punctul ăsta de vedere, eu dădeam română, latină,franceză, istorie sau geografie. Asta fără să aduc în calcul modul de desfăşurare, uşor... amuzant.

    RăspundețiȘtergere
  4. De zece ori pe buze. Am plans la aceasta carte, ti-o recomand cu mare drag si sunt sigura ca o sa-ti placa, daca stau si sunt atenta la gusturile tale literare!

    RăspundețiȘtergere