Fata din tren, de Paula Hawkins- Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 408

Anul apariției: 2015

Traducere: Ionela Chirilă 

Paula Hawkins a lucrat ca jurnalist timp de cincisprezece ani, asta înainte să se dedice scrisului și literaturii. Născută și crescută în Zimbabwe, Paula s-a mutat la Londra în 1989, unde locuiește și în momentul de față. Fata din tren, este primul ei thriller, roman care s-a bucurat de un mare succes internațional. Din aceste motive, cei de la DreamWorks, companie de filme cunoscută la nivel mondial, au cumpărat drepturile de ecranizare. 

„Nici nu știu cum îi cheamă, așa că a trebuit să-i botez eu. Jason, pentru că e un bărbat bine, în stilul starurilor de film britanic, nu în stilul unui Depp sau Pitt, ci al lui Firth sau Jason Isaacs. Iar numele de Jess se potrivește cu Jason și cu femeia în sine. I se potrivește mănușă, așa frumoasă și lipsită de griji cum pare. Sunt o pereche, un set. Sunt fericiți, pot spune. Sunt așa cum eram și eu; sunt ca mine și ca Tom, cum eram noi acum cinci ani. Ei sunt ceea ce eu am pierdut, sunt tot ceea ce eu îmi doresc să fiu.”

Poate unele lucruri sunt menite să se întâmple așa, încă de la primul semn al sorții. Sau, de fapt, poate aceste lucruri au luat o bruscă întorsătură în ultimul moment. Poate, de fapt, în viața noastră au apărut oameni care ar fi fost mai bine să nu apară, oameni care ne-au influențat, oameni pe care i-am influențat, oameni cu care ne-am împrietenit, cu care am râs, am glumit, pe care i-am bârfit, oameni cu care am dansat și pe care i-am uitat; sau pe care încercăm să-i uităm. Oameni pe care i-am mințit, față de care avem secrete - oameni care, într-o singură secundă, ne-au schimbat viața. Și, totuși, unele secrete poate ar trebui să rămână secrete, iar unele minciuni n-ar trebui aflate niciodată. Atunci, poate, lucrurile ar fi fost altfel. „Viața nu e un paragraf, iar moartea nu e ceva între paranteze”.

Un roman pur și simplu tulburător, încă de la primele capitole. Vă spun sincer că l-am început aseară, pe la ora douăzeci, am citit cam o sută treizeci de pagini până înainte să adorm, apoi m-am apucat dimineață de el, după ce m-am trezit, și n-am mai putut să-l las din mână. Am fost purtat, precum trenul care o poartă pe Rachel în fiecare zi, prin zeci de întrebări, eram confuz, dar, cu toate astea, determinat să aflu ce se află în spatele acestei povești consolidată de o intrigă cutremurătoare. Și, deși încercam să-mi dau seama cum stau lucrurile, ce se află în spatele poveștii, nu am reușit să deșlusesc asta decât atunci când, ei bine, autoarea a spus-o. După ce l-am terminat, am lăsat romanul deoparte și, numaidecât, am intrat pe Goodreads ca să-i ofer cinci steluțe meritate din plin. Evident, după cum se vorbește, n-am putut să nu fac o oarecare asociere cu romanul lui Gillian Flynn, Fata dispărută, însă, trebuie să recunosc, mi-a plăcut mai mult acesta. Cred că motivul ar fi finalul, care la Gillian Flynn m-a lăsat puțin cu ochii în soare. 

„Clipind din cauza luminii soarelui, încerc cu disperare să pun cap la cap ce-am văzut atunci, dar nu-mi vine nimic. Nimic real, nimic care să-mi fie de ajutor. Nimic ce poate fi declarat. Mă certam cu cineva. Sau poate că eram de față la o ceartă a altcuiva. M-am împiedicat pe scările de la gară, un individ cu părul roșcat m-a ajutat - cred că a fost de treabă în ce mă privește, cu toate că prezența lui mă sperie. Știu că am avut o tăietură la cap, încă una pe buză, vânătăi pe brațe. Parcă îmi aduc aminte că eram în pasaj. Era întuneric. Mi-era frică, eram confuză. Auzeam voci. Am auzit pe cineva strigând-o pe Megan. Nu, visam. Nu se întâmplă în realitate. Îmi aduc aminte sânge. Aveam sânge pe cap, sânge pe mâini. (...)”

Aici, la Fata din tren, avem același artificiu ca și la Gillian Flynn: mai multe perspective asupra acțiunii. Bun, da, îmi place acest stil, nu neapărat pentru că-mi oferă posibilitatea de a putea privi povestea prin mai multe filtre de conștiință, însă conferă și o anumită lejeritate în lecturarea romanului. Autoarea se axează pe trei personaje, toate feminine, atunci când ne prezintă acțiunea succesivă a romanului. Încă de la început, o cunoaștem pe Rachel, o femeie ratată din punct de vedere social, fără serviciu sau casă, stând la prietena ei, divorțată, însă încă iubindu-și fostul soț, Tom, cu o patimă glorioasă pentru alcool în care-și găsește liniștea și care, în momente de tensiune, o ajută să se liniștească și să-și pună gândurile în ordine. Putem asemăna viața lui Rachel cu, nici nu v-ați fi gândit la asta, mersul unui tren: pur și simplu o rutină zilnică, un drum anost, același tot timpul, la ora 8:04, fără nimic special sau alte așteptări miraculoase de la viață. Aproape că se resemnează, retrăgându-se în propriul eu interior, închizându-se sub propria carapace, iar ceea ce îi rămâne nu este decât să-i admire pe „Jess și Jason”, după cum însăși ea i-a botezat, un cuplu care locuiește într-o casă de lângă calea ferată și care, pentru Rachel, reprezintă idealul unei relații solide și de lungă durată, a căror viață, dincolo de geamul aburit al trenului, pare perfecta. Exact ceea ce ei, deopotrivă, îi lipsește. Însă toate acestea până într-o zi...

Acum să facem cunoștință cu Megan, așa-zisa „Jess”, din partea lui Rachel. Megan cred că a fost personajul meu preferat; oricum, l-aș clasa alături de Rachel. Pe Megan ori ajungi să o urăști încă de la început, ori îi lași prilejul, încetul cu încetul, să crească în ochii cititorului. Eu am optat pentru a doua variantă, și nu i-am oferit o etichetă încă de la început (așa cum am făcut la următorul personaj pe care-l voi prezenta). Dincolo de geamurile trenului prin care Rachel vede lumea, Megan este o femeie bazată, este o femeie de succes, avocat, director, după părerea lui Rachel - în fine, o femeie care a reușit pe toate planurile: familial, social, ierarhic. Într-adevăr, la o adică Megan duce o viață fericită alături de soțul ei, Scott, masculul din casă, care se ocupă de tot ceea ce îi trebuie lui Megan și care se gândește, că, de fapt, Megan le are pe toate și nu mai are nevoie de nimic. Punct ochit, punct lovit: fix aici greșește. Întrucât și-a pierdut fratele într-un accident, Megan tânjește după căldura familială, tânjește după ceea ce, cândva, și-a propus împreună cu fratele ei să facă: să călătorească, să vadă lumea, să se simtă liberă. Pentru că, în această casă, Megan se simte ca într-o colivie, ca o pasăre pe care o închizi și căreia îi privezi zborul. De aici pornește drama lui Megan care, într-o surescitare continuă, într-o încordare a dorințelor care-i zbuciumă carnea, nu-i poate împărtăși toate acestea lui Scott. De ce? Din teamă? Frică de respingere? Nu erau ei, în cele din urmă, cuplul perfect? Ba da, erau, chiar dovedesc asta. Însă toate acestea până într-o zi...

A treia, și ultima, Anna. Încă de la început, Rachel o vede drept rivala ei. Într-adevăr, e și de crezut, ea e cea pentru care Tom a lăsat-o. Așadar, Anna și Tom trăiesc o viață fericită, departe - am zice - de agitația celorlalți, ei, doi porumbei retrași în casa în care, cândva, trăiau el și Rachel, familiști convinși, cu un copil împreună - lucru de care Rachel n-a fost capabilă, întrucât aceasta era infertilă și multe încercări de a rămâne însărcinată au dat greș, lucru de care, iarăși, Rachel se simte vinovată - și pentru care totul este roz, simplu, și viața e foarte frumoasă și merge înainte, cu bune sau cu rele. Anna, tipa care se teme pentru viața copilului ei, întrucât Rachel încă nu poate să accepte faptul că Tom a părăsit-o și acum trăiește cu o altă femeie în aceeași casă în care, cândva, ea trăia, face sex cu alta în același pat în care, cândva, își șopteau cuvinte de iubire, mănâncă la aceeași masă cu altă femeie, se uită la același televizor cu altă femeie și tot așa. O fi, într-o oarecare măsură, o natură obsesivă de-a lui Rachel. Și, totuși, ce-i doi trăiesc în continuare o relativă fericire, stresați ei câteodată din cauza lui Rachel. Și, totuși, toate acestea până într-o zi...

Ce se va întâmpla când Rachel, mergând într-o zi spre casă, este martoră la o scenă care o șochează și care îi permite, apoi, să ia parte la viețile pe care cândva le observa doar de pe margine? Astfel, ea este nevoită să treacă de barierele pe care cândva și le-a impus și, mai apoi, să intre în contact cu persoane cu care nu credea că va (mai) intra vreodată, toate acestea atunci când unul dintre personaje dispare. Nu vă voi spune cine, vă las să descoperiți pe voi. De aici, romanul capătă oarecum conotațiile scrierii lui Gillian Flynn, dar asta nu m-a deranjat. Ce, n-are voie omul să mai scrie din mai multe perspective? Autoarea alternează, pe rând, în cele trei perspective narative, fiecare la persoana întâi, purtându-ne prin mai multe scenarii: Rachel încearcă să-și accepte prezentul, scufundându-se, din ce în ce mai mult, în patima băuturii, însă purtând aceeași dragoste patetică pentru Tom pentru care încă nutrește sentimente de iubire și, din acest motiv, nu poate să accepte condiția ca el să trăiască cu o altă femeie; Megan, care încearcă să-și descopere principiile pe care, de acum înainte, să se bazeze, întrucât se simte claustrată într-o casă în care, din afară, totul pare perfect și liniștit, dar care nu-i poate transmite soțului ei ceea ce dorește - de unde, evident, și drama, că poate altfel s-ar schimba lucrurile -, și, nu în cele din urmă, Anna, care dorește să scape de povara numită „Rachel”, care dovedește un caracter destul de ciudat și apatic, întrucât, la un moment dat, chiar pătrunde în casa celor doi și o răpește - relativ spus - pe fetița lor. Familistă convinsă, aceasta îl tot presează pe Tom să ia măsuri pentru a o opri pe Rachel din a-i hărțui și, pentru Dumnezeu, să-și vadă de viața ei. V-am spus toate acesta pentru a face un intro al povestirii, întrucât ar fi de prisos să prezint eu ceea ce se întâmplă în roman. Prin faptul că am spus că la un moment dat dispare cineva, cred că, deja, am spus prea mult. Hehe!

„- Rachel, sunt Anna. Trebuie să vorbesc cu tine despre telefoanele tale. Încă o pauză lungă - vorbește cu mine și face altceva în același timp, face mai multe lucruri în același timp, așa cum fac nevestele și mamele ocupate cu copiii, cu dereticatul, cu încărcatul mașinii de spălat. Uite cum stă treaba: știu că treci printr-o perioadă grea, spuse ea, ca și cum n-avea nimic de-a face cu suferința mea, dar nu mai poți continua să ne suni noaptea. E și așa destul că ne trezești pe noi din somn când suni, dar o trezești și pe Evie și asta e, pur și simplu, inacceptabil. Momentan ne chinuim teribil s-o facem să doarmă noapte.

‹‹Momentan ne chinuim teribil s-o facem să doarmă noaptea.›› Noi. Pe noi. Mica noastră familiie. Cu problemele și obiceiurile noastre. Curva dracului! E ca un cuc care și-a pus ouăle în cuibul meu. Mi-a luat totul. Mi-a luat absolut totul și acum mă sună să-mi spună că suferința mea o deranjează?”

Urmează acțiunea. Aici pur și simplu ești prins ca într-un joc de păpuși. Personajele se ceartă, se hărțuiesc, se primesc mesaje și telefoane anonime, soțiile verifică fidelitatea soților prin cercetarea mesajelor, telefoanelor, mail-urilor - nu, nu din dragoste, ci din gelozie, acea manifestare exacerbată a proprietății. Destinele celor trei personaje se împletesc într-o țesătură misterioasă, din care scapă doar cine este mai puternic și cine dovedește o tărie de caracter mai pronunțată. În viața fiecărui personaj există un moment cheie - pe care nu am să vi-l ivesc - dar ceea ce i se întâmplă lui Rachel mă duce cu gândul la un roman de-al lui S. J. Wastson, tradus și la noi , aceeași editură, Înainte să adorm. Acțiunea capătă un ritm alert, iar noi trecem, rând pe rând, dintr-o ființă în alta, vedem lumea cu alți ochi, trăim alte sentimente, ne manifestăm într-un alt mod, schimbăm registre și încercăm să aflăm totuși, ce se întâmplă în această confuzie de emoții, trăiri, lacrimi și țipete. La un moment dat simți că te afli într-un coșmar și, de fapt, îți dai seama că totul nu este decât un coșmar din care ai vrea ca toate personajele să se trezească și să realizeze, că, de fapt, totul este la fel așa cum vedea Rachel prin geamurile trenului: perfect și liniștit.

„(...) E mult mai rău, infinit mai rău decât mi-am imaginat. O văd acum, cu chipul distrus, acoperit de noroi, cu brațele palide, întinzându-le, ridicându-le ca și cum ar fi săpat cu unghiile, ca să iasă din mormânt. Simt în gură un lichid fierbinte - fierea și vinul amar - și alerg sus, să vomit.”

Paula Hawkins se pricepe foarte bine să exploateze natura umană, cu toate defectele și calitățile ei, cu toate moravurile și valorile morale, întrucât firescul unor situații, emoția cu care reușește să transmită anumite aspecte privitoare la viața oricărui dintre persoanje, predilecția ei pentru psihicul personajelor fac din acest roman o lectură misterioasă, dramatică, plină de suspans și, după cum însuși S.J. Watson afirmă, „un thriller de primă mână, care te face dependent de viciul cititului”. Răsturnările de situație te aduc în imposibilitatea de a cobi, măcar pentru douăzeci-treizeci de pagini, cum are să se conveargă totul într-un punct din care, la sfârșit, autoarea să traseze destinele și să ne lase, pe noi cititorii, ori cu un gust dulce, ori cu un gust amar - așa cum am rămas, după cum am spus, la terminarea romanului Fata dispărută. Pentru că, stai și te gândești, o asemenea poveste, despre ură, gelozie, minciuni ascunse, secrete, violență, cuvinte nespuse și, pe cealaltă parte, dragoste, familie, prietenie, mister și pedeapsă, n-are un sfârșit pe care l-ai putea desluși de înainte. Poate, pur și simplu, dorești ca romanul să se termine într-un anume mod - în propriu tău mod subiectiv. Mie, unul, mi-a plăcut sfârșitul, deși, la cum se învârteau toate lucrurile, nu m-aș fi așteptat, neapărat, la o asemenea definitivare a acțiunii. Încă o bilă pentru Paula Hawkins, a reușit să mă surprindă.

Un roman cutremurător, pe care vi-l recomand cu mare drag dacă doriți să aveți parte de o lectură plină de suspans, plină de mister și întorsături de situație, și care dovedește, încă o dată, că aparențele înșală și, în cele din urmă, cei care s-au dovedit cândva miei sunt, de fapt, cei mai însetați lupi și prădători. Le mulțumesc celor de la Librex pentru volumul Fata din tren, unul dintre cele mai bune thrillere pe care le-am citit în ultimii ani. Pe site-ul celor de la Librex găsiți numeroase cărți cu reduceri foarte mari, unde găsiți primul târg de carte online care aduce, odată cu sine, reduceri la mii de produse. Urmăriți pagina de Facebook a librăriei online pentru a fi la curent cu toate noutățile și ofertele. Lecturi frumoase și o seară liniștită!