Micul prinț, de Antoine de Saint-Exupéry - Recenzie

Antoine de Saint-Exupéry s-a născut la 29 iunie 1900 și a decedat în 31 iulie 1944, fiind poet și prozator francez, născut într-o familie de origine nobilă. Devenit pilot de avion în timpul serviciului său militar, va efectua curse poștale către Africa și America de Sud. Aceste experiențe constituie sursa de inspirație pentru primele sale romane - „Curierul de sud” și „Zbor de noapte”. Călătoriile întreprinse în Vietnam, Rusia și Spania, în calitate de jurnalist și reporter, vor conduce la reflecțiile de factură umanistă dezvoltate în lucrarea „Pământ al oamenilor”. Aflat la New York în timpul războiului, unde reprezenta una dintre vocile pregnante ale Rezistenței, scrie povestea plină de farmec a „Micului Prinț”. În cursul unei misiuni de recunoaștere aeriană, dispare în largul Mării Mediterane, iar avionul său nu va fi regăsit decât în anul 2004.

Nu știu de ce am tot evitat acest roman; cred că din cauza faptului că mereu și mereu tot luam altă carte la rând, iar pe aceasta, oricum, n-o aveam în bibliotecă. Nu e ideea că o citea toată lumea - de fapt, era frumos dacă se întâmpla așa - ci că a trebuit să citesc această carte departe de toate testele, de toate tezele, de tot acest stres școlar. Întrucât săptămâna asta a fost una lejeră, ultima săptămână de școală, am avut timp să citesc și cărți care necesită, în totalitate, concentrarea mea de cititor de elită. Așa că săptămâna asta am citit ”Bătrânul și marea”, a lui Hemingway (recenzia AICI) și, de asemenea, ”Micul prinț”; de Antoine, a cărui recenzie urmează s-o prezint.

Avem cu toții visuri. Cu toții ne dorim ca, atunci când ajungem mari, să fim fericiți, să ne putem îndeplini toate mofturile, oricât de banale ar fi ele. Să avem o mașină frumoasă, o casă frumoasă și o familie fericită. Să facem excursii scumpe în Egipt, în țările africane, să ajutăm lumea, să scriem o carte, să schimbăm lumea, să ajutăm un copil, să ne cumpărăm propriul nostru munte, să numim o insulă după numele primului nostru copil. Dorințe. Visuri. Idealuri. Dar, oameni buni, câți dintre noi, cu adevărat, fac ceva pentru visurile lor? Câți dintre noi, măcar cinci minute în fiecare zi, fac ceva în direcția împlinirii acestor visuri? Da, sunt oameni care fac asta. Dar poate, de fapt, și ei se înșală atunci când își vizualizează proiecția idealului. Ar trebui să încercăm să ne protejăm idealurile, de fapt, nu că ar trebui, ci este necesar să facem acest lucru, pentru că de ele depindem noi, oamenii, ca ființe limitate și efemere.

Povestea micuțului prinț m-a cucerit. Totul a început prin simplitatea ei care nu trece neobservată: fără prea multe personaje, fără prea multe linii narative și spații pictate - un munte, o vale, o oază, un deșert - o planetă Pământ, una fără nume undeva pierdută în spațiu, un copil - impropriu spus - care hoinărește prin acest univers, de pe o planetă de alta, de parcă totul ar fi un simplu joc de biliard și, ups!, de data asta s-a nimerit să ajungă pe planeta X, iar data viitoare va merge pe planeta Y, în căutare de prieteni, răspunsuri și adevăr. Acest prinț micuț, acest suflet pueril, care încă este în căutare de răspunsuri, află că lumea este un loc rău, un loc dominat de arbuști care, dacă vor crește îndeajuns de mult, se vor hrăni din sufletul pământului și îl vor distruge, iar noi, noi oamenii muritori, vom asista neputincioși la acest sfârșit tragic și apoi ne vom plânge că n-am fost capabili, la timp, să facem ceea ce trebuie. Pentru că așa este omul: se plânge de răul care i se face, neștiind că, de fapt, și-l face singur. Evident, imaginea arbuștilor care se hrănesc din măruntaiele pământului este, la o adică, o metaforă. 

Astfel, Micul Prinț care poartă un aer trist, melancolic, venit de pe o planetă străină, mai degrabă un asteroid, se întâlnește cu un om, cu naratorul ajuns în Sahara după ce avionul i s-a prăbușit, și îl roagă pe acesta să-i deseneze o oiță, spunându-i că doar ele pot mânca arbuștii care pun în pericol viața oamenilor de pe așa-zisa lui planetă. Nu vă pot explica frumusețea paginilor scrisă de către acest autor, pentru că această poveste nu poate fi, cum să-i zis că nu sune ciudat?, predată, povestită, ci pur și simplu trebuie citită. Autorul apelează la un gen artistic fantastic, apelează la trăirea și necunoașterea universului din prisma unui mic copil, reușind să reitereze emoția cu care acesta, în aventura sa, descoperă omul și natura care-l înconjoară. 

Micul Prinț este un personaj profund, care, deși la o vârstă destul de fragedă, se gândește la consecințele alegerilor sale, iubește apusurile de soare pe care, de pe planeta sa, le poate vedea de zeci de ori în aceeași zi, este un observator al vieții sale mărunte, limitate, și își dorește, de fapt, să trăiască mai mult decât niște apusuri, mai mult decât ideea unor abuști care-i invadează lumea: își dorește să aibă visuri pe care să le poată proteja, crește și ocroti, iar atunci ne gândim că noi, oamenii, suntem atât de prinși de această goană nebună cotidiană după cumpărături, înavuțire, mașini, petreceri, muzică, trăirism, primitivism, plăceri și desfătări, încât uităm să mai visăm, să mai avem vise. Ajungem acasă, adormim și da, evident, se mai întâmplă să visăm câteodată: nu la astfel de vise mă refer, ci la visuri. E o diferență, totuși, pe care trebuie s-o realizăm. Pentru că, omule, uneori trebuie să ne trezim din această stare și să mai și visăm. E modalitatea în care ne putem manifesta spiritul, iubirea - cel mai simplu mod prin care putem accede la ceva mai bun, mai sus și mai dorit.

Dacă am înțeles eu bine - e relativ spus, având în vedere că fiecare poate înțelege cartea în propriu său mod - romanul este despre singurătatea noastră pe care ne-o alegem, trăind, fiecare, pe propriul nostru asteroid izolat în spațiu, între propriile noastre stele, pe propria noastră planetă pe care nu reușim să facem decât același continuu lucru, fără alte posibilități de a ne extrage acestei lumi. Ar trebui să alegem simplitatea trăirii, sau să încercăm să trăim mai simplu? De ce, dacă avem atâtea posibilități, de ce să nu visăm că putem mai mult și, de fapt, să facem mai mult? Pentru că, domnilor e simplu: „nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.” Atunci, stau și mă întreb, de ce avem niște inimi atât de oarbe, când ochii ne sunt fardați în zeci de culori? Nu știu, mi-e imposibil să-mi răspund, vreau doar ca acest roman ă fie citit de către toată lumea, pentru că e o lectură care-ți dă de gândit.

Am selectat câteva mici pasaje care mi-au plăcut, vi le voi prezenta mai jos:

„Oamenilor mari le plac cifrele. Atunci când le vorbești de un nou prieten, ei nu te întreabă niciodată esențialul. Nu îți spun niciodată: ‹‹Cum e sunetul vocii sale? Care sunt jocurile lui preferate? Face colecție de fluturi?›› Ei te întreabă ‹‹Câți ani are? Câți frați are? Câte kilograme are? Cât câștigă tatăl lui?›› Abia atunci li se pare că-l cunosc. Dacă le spui oamenilor mari ‹‹Am văzut o casă fumoasă, din cărămidă trandafirie, cu mușcate la ferestre, cu porumbei pe acoperiș...›› ei nu izbutesc să-și închipuie casa aceea. Trebuie să le spui ‹‹Am văzut o casă de zece mii de franci!›› Atunci exclamă: ‹‹Ce frumos››”

„Trebuie să suport două-trei omizi dacă vreau să cunosc fluturii.”

 

„Nu cunoști decât lucrurile pe care le îmblânzești, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp să cunoască nimic. Cumpără lucruri de-a gata d ela negustoi. Dar, cum nu există negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. Dacă vrei un prieten, îmblânzește-mă!”

Nu știu cum ar reacționa un copil la lectura acestei cărți, dar ideea este că romanul este profund și e un ”must-read” odată la o anumită vreme. Pentru că vorbește despre viață, despre principii, despre oameni și dragose, despre prietenie, și un roman pe care l-am recompensat cu cinci steluțe pe Goodreads. Vi-l recomand cu drag. Mulțumesc frumos librăriei online Libris pentru acest roman, îl puteți achiziționa de AICI cu o reducere de 30% . De asemenea, de pe site-ul lor puteți achiziționa numeroase cărți, din diferite domenii de activitate, atât în română cât și în engleză sau alte limbi. Bineînțeles, transportul este gratuit, iar printre colete se mai strecoară, uneori, și niște semne de carte. Urmăriți pagina de facebook a librăriei online pentru a fi al curent cu toate reducerile și noutățile. Mulțumesc și să vă bucurați de lecturi frumoase și de o vacanță plină de ce vă doriți!

Editura RAO

Traducere din limba franceză și note de Ileana Cantuinari

156 pagini