Pagină

vineri, 19 iunie 2015

Un loc pe raftul meu (XV)


Salutare,

Cărți noi, de data asta, însă, achiziționate și primite doar luna aceasta. M-am încărcat bine pentru lunile ce urmează - de parcă aș avea numai de citit, ce dramatic!


Am postat recenzia acestui roman chiar astăzi, un post mai jos. A fost superb!


Mai am o carte de Sebastian Faulks, ”Amprenta omului”. Nu l-am citit pe acest autor, însă am vrut să încep cu aceasta. Cred că o să-mi placă, la cât de multe lucruri bune am auzit despre ea.

Am primit acest roman de la autorul însuși, cu autograf. Yee, ador să am cărți cu autograf și sunt sigur că romanul o să-mi placă.


Am câștigat cartea la un concurs, alături de un alt roman în engleză ”Frankenstein”. Acesta pare un roman istoric, de război - pe gustul Ancăi, de fapt.


Am primit acest roman de la cei de la Librex.ro. Am citit descrierea și sună bine, abia aștept s-o încep. Plus că-mi plac foarte mult formatul micuț și coperta atractivă.


M-a atras această carte de ceva vreme, în special autoarea, și am auzit foarte multe pe blogul Laurei Câlțea. Trebuia să-i dau o șansă, n-are cum!


Se știe, de fapt, că vreau să am toată colecția acestui autor minunat. Îmi mai trebuie trei-patru cărți și e gata. Abia aștept!

Acest titlu m-a atras demult, și, oricum, îmi plac cărțile din colecția ”Premium” de la Editura Litera.


Am primit acest roman de la Librex și, Doamne, am auzit atâtea lucruri bune despre el încât trebuie să-l citeasc, neapărat, cât mai curând. Îl puteți achiziționa de AICI, unde puteți găsi și mai multe detalii despre el.


Fata din tren” este o epidemie literară în perioada asta, numai despre ea se zvonește. O puteți cumpăra de AICI, cu o reducere de 10%. ”100 de căi spre fericire” pare o carte ușoară, pe care o citești ușor și relaxat.


Acest roman l-am primit de la Magazinul de Carte. Ideea este că găsești atât de multe romane pe acel anticariat încât nu știi de unde să alegi. Sunt sigur că romanul acesta, prin tematica abordată, are să-mi rămână pentru mult timp în minte. Am să-l citesc cu mare drag.


”Recviem pentru un vis” am zis că trebuie să-l am: am văzut filmul și mi-a plăcut enorm. De celălalt roman, ”Tumultul valurilor” nu am auzit, dar l-am găsit tot pe Magazinul de Carte.

Sincer, nu știu când am să citesc atât. Zău! Am o vară plină, Doamne! Voi ce v-ați mai cumpărat, ce mai citiți? Mult succes!

11 comentarii:

  1. "Am câștigat cartea la un concurs, alături de un alt roman în engleză ”Frankenstein”. Acesta pare un roman istoric, de război - pe gustul Ancăi, de fapt" -bravo, vezi, aşa se face! :))) Mă anunţi din timp ce cărţi mi-ar plăcea ca să fac rost de ele. Acum să văd dacă asta a fost tradusă sau trebuie să o caut în engleză. Eu am primit de ziua mea "Prinţesa statornică" de Philippa Gregory, autoare pe care o iubesc, dacă aş trăi în Anglia cred că aş urmări-o şi aş ajunge la închisoare :)). Grozavă carte, mi-a luat o noapte să o citesc. Istorică, are şi ceva război, ştii tu :)) Mi-a ajuns şi coletul cu "Jurnalul complet adevărat al unui indian cu jumătate de normă", de ea m-am ocupat azi-noapte (parcă vad că nu dau dizertaţia anul ăsta), altă carte uimitoare, care mi-a plăcut la nebunie. Şi fratele meu şi-a cumpărat "Iepurele de catifea", care a ajuns instant una din poveştile mele preferate, chiar mă regăsesc în ea (doar că eu am un urs de blugi), nu eram prea încântată când am auzit de ea, dar acum mă bucur că a comandat-o. Şi e ediţia cu ilustraţii originale şi arată absolut superb. Cam atât momentan, dar va trebui să cumpăr cărţi în curând că tata deja nu mai are ce să citească :))
    Tu ai iar cărţi frumoase, nici nu ştiu pe care mi-aş lua-o prima dată. dar recuperez şi eu acuş-acuş. Am ceva planuri de cumpărături dar le mai amân puţin de tot.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Învăț rapid, nu? :)) Păi ”Sorge” asta este în română. Mă intrigă Philippa Gregory asta, prea tare o placi și prea îmi place subiectul abordat în cărțile ei (coperțile îs foarte expresive). Știu că, dacă mă apuc s-o citesc, clar o să-mi placă. De aceea aștept să termin cu seria de autori Coelho, Eric-Emmanuel Schmitt și Garcia Marquez ca să mă apuc și de cărțile ei.
      Am auzit de ”Jurnalul complet adevărat....”, cred că a apărut la Editura Art. Cum e?
      :)) Eu, Doamne, neapărat trebuie să mă opresc cu cărțile. Nu mai am unde să le pun, trebuie să-mi cumpăr rafturi. Văleu!

      Ștergere
    2. Aaa, dacă e în română imediat pun mâna pe el (după ce termin perioada de abstinenţă cu privire la cumpărarea cărţilor)!
      Pe Philippa Gregory o iubesc. Îmi place că pentru ea lucrurile nu sunt albe sau gri, mereu spune o poveste din mai multe puncte de vedere (eventual în cărţi diferite) ca să te ajute să înţelegi fiecare bucăţică, de ce a acţionat fiecare personaj aşa, că lucrurile nu sunt rele sau bune şi atât, au noanţe. O să vezi, e grozavă şi pe partea de istorie şi pe partea de psihologie a personajelor. Şi chiar dacă urăşti un personaj tot îl înţelegi, chiar dacă eşti de părere că o dă în bară rău de tot.
      Jurnalul m-a impresionat enorm. Credeam că e o carte pentru copii, ceva amuzant în genul altor cărţi de la Art dar m-a lăsat cu gura căscată într-un mod cât se poate de pozitiv. E semi-biografică, autorul chiar e un indian crescut în rezervaţie şi cartea e inspirată din viaţa lui. E vorba despre un băiat de 14 ani, bolnav (are leziuni pe creier din naştere), care creşte într-o rezervaţie de indieni din SUA şi care e foarte prost tratat acolo din cauza bolii pe care o are. Pentru că e deştept îşi dă seama că singura lui şansă să facă ceva în viaţă e să meargă la o şcoală de albi aşa că se mută la o şcoală din afara rezervaţiei, moment în care trebuie să se adapteze la noua şcoală, unde e singurul indian şi e privit ciudat şi să suporte ce i se întâmplă în rezervaţie unde e văzut ca un trădător. Evidenţiază foarte bine problemele indienilor, felul în catre sunt afectaţi de modul în care au fost trataţi de albi, cum a evoluat cultura lor, plus partea psihologică, relaţile interumane, felul în care arată că oamenilor le e greu să treacă peste bariere... E genială, chiar mi-a plăcut extrem de mult şi o recomand.
      Ei, chiar văzusem un citat zilele astea, "vreau să-mi cresc copiii învăţând-ui cât de important e să redecoreze mereu ca să facă loc pentru rafturi noi". Nu mi se pare o ideologie rea :))

      Ștergere
    3. Super, deci chiar trebuie să o citesc pe Philippa! :D Și, da, am observat că cei de la Art au cărți foarte bune, deși pentru copii majoritatea (astea care-s cartonate și mai au și ilustrații). Trebuie s-o încerc neapărat! :) Mersi de recomandări.

      Ștergere
  2. Iar ai inceput cu postările astea ! Nici nu am apucat să cumpăr măcar o carte și tu deja ai cumpărat... 14 cărți ! Nu te cred !
    Toate sunt interesante, de câteva dintre ele deși nu am auzit. Dar chiar par interesante. Pe toate le vreau... :( sunt atât de plină de sentimentul ăla de entuziasm amestecat cu tristețe, furie, invidie... (mai ales invidie, o daaaaaa)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nananana! :)) Și cred că am să-mi mai cumpărat ceva luna asta. Să nu fii tristă, nu, ai să-ți cumperi și tu cărți. Este timp, prindem reducerile cele mai bune și, pam, dăm lovitura.
      Pupici și mult succes!

      Ștergere
    2. Așa e, dar... n-am ce să explic, până rămâi și tu in pană de achiziții.. :)))

      Ștergere
    3. Hmm! :) O să se întâmple și asta la un moment dat.

      Ștergere
    4. Doamne, sper ca atunci când rămâi tu în pană de achiziții eu să-mi cumpăr cele mai multe cărți, și să fac eu postări cu cărți noi in bibliotecă, pentru că crede-mă, invers s-a întâmplat. DE PREA MULTE ORI

      Ștergere
  3. Cât de multe cărţi! ^^
    Eu abia ce am primit Exorcizat (cu autograful ăla care-mi place super mult) şi abia aştept să mă apuc de carte, mai ales după ce am văzut trailerul cărţii care e absolut genial.
    Auzisem ceva ceva de Tumultul valurilor şi mi s-a părut interesantă, mai ales că e scrisă de un japonez *cultură care-mi place la nebunie*
    Iar de la ,,Micul prinţ'' nu o să uit niciodată replica cu ,,Desenează-mi o oaie!''. Iubesc ediţia 2015 de la cărţi foarte bune, cred că e una dintre ediţile mele preferate!
    Iar ,,Fata din tren'' a ajuns super căuatată de toată lumea, chiar mă întrebam dacă e atât de interesantă pe cât se zice!
    Mult spor la citit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îs multe, Doamne, nici nu știu când am să le citesc. Dar, oricum, trebuie să le citesc. :)) Mândria mea de cititor ar fi, altfel, la pământ. De ”Exorcizat” am de gând să mă apuc chiar curând. N-am auzit chiar nimic de ”Tumultul valurilor”; am văzut că e scrisă de un japonez deși eu nu prea le am cu cititorii japonezi. Am să văd cum e, nu e prea groasă și cred că se citește rapid.
      Ador cărțile astea de la Rao, pe bune, arată foarte bine și vreau să le citesc pe toate.
      ”Fata din tren” am s-o citesc și pe asta, cred că e printre următoarele achiziții care o să-mi cadă pe mână.
      Mult succes și, mersi, asemenea!

      Ștergere