Cele tre1spr3zece motive, de Jay Asher - Recenzie

Nu putem rescrie trecutul, nu ne putem întoarce în acea perioadă apusă decât cu acele mașinării ale timpului numite „amintiri”. Nu putem opri viitorul, nu putem păși în temporalul de după clipa pe care o trăim, decât așteptând ca aceasta să treacă. Putem călători, doar, prin intermediul viselor. Poate, uneori, regretăm alegerile făcute și am vrea ca, măcar pentru o singură dată, să ne întoarcem în trecut și să schimbăm ceva, gândindu-ne că atunci când vom reveni în prezent totul va fi altfel: mai bine, așa cum ne dorim, sau, dereglând un echilibru care a fost impus, mai rău. Putem trăi doar în acest prezent continuu, care se constituie între clipa apusă și cea care urmează. Putem doar asculta prezentul. Doar așa vom afla secretul - apăsând butonul play al casetei vieții noastre.

Jay Asher s-a născut în Arcadia, California, și a crescut într-o familie care i-a încurajat toate taentele, de la cântatul la chitară la scris. A lucrat ca bibliotecar ănainte de publicarea romanului său de debut, „Cele tre1spr3zece motive”, care a ajuns pe lista de bestselleruri a publicațiilor New York Times și Publishers Weekly, și a fost tadus până în prezent în 32 de limbi. Cea de-a doua carte a sa, „Viitorul nostru” (cea pe care o citesc acum și este foarte interesantă), scrisă în colaborare cu romanciera Carolyn Mackler, a fost publicată în noiembrie 2011, iar drepturile de ecranizare au fost deja achiziționate de către Warner Bros. Jay locuiește cu soția sa și fiul lor pe coasa centrală a Californiei și, atunci când nu scrie, îi place să cânte la chitară și să meargă în drumeții. Îl puteți găsi pe jayasher.blogspot.com și www.thirteenreasonswhy.com.

Clay Jensen. Numele lui se regăsește într-una din casete. El este unul dintre cele „tre1spr3zece” motive. El a făcut ceva greșit, dar nu știe ce. Clay Jensen este responsabil, într-un fel, de moartea Hannei Baker, colega lui de școală. Viața lui nu va mai fi niciodată aceeași, atunci când, într-o zi, găsește în fața ușii o cutiuță cu pantofi în care se află mai multe casete, pe care Hannah, înainte de a se sinucide, își înregistrează vocea destăinuindu-și secretele și, astfel, motivele care au împins-o să comită un asemenea gest sensibil, pe care, l-a început, l-am digerat nu prea ușor. În prima casetă, Clay află că Hannah urmează să destăinuie secretele mai multor persoane care, indirect sau nu, au mințit-o, au trădat-o, au lăsat-o baltă atunci când avea mai multă nevoie, care au făcut-o să se schimbe și, în cele din urmă, să-și dorească moartea. Din moment ce casetele au fost expediate la toți cei despre care Hannah urmează să vorbească - și care, deci, sunt vinovați, într-o măsură, de alegerea ei -, Clay își dă seama că și el se constituie într-unul din aceste motive. Cum reacționezi atunci când, impropriu spus, moartea îți vorbește? Cum reacționezi atunci când cele mai mari secrete îți sunt date în vileag, urmând să fie ascultate de mai mult de treisprezece persoane? Ce faci atunci când chiar și persoanele la care nu te așteptai deloc, care nu păreau niciodată în stare de asemenea lucruri, se dovedesc a fi, de fapt, „motive”? Aparențele înșală, evident, și, totuși, cu ce-a greșit Clay Jensen?

Clay Jensen o iubea pe Hannah, deci nu ar fi avut niciun motiv ascuns să-i dorească acesteia răul. Cel puțin, prezentând povestea din perspectiva lui, asta ne este transmis. Deși observa că atitudinea Hannei începe să se schimbe, devenind din ce în ce mai retrasă, mai tăcută, retrăgându-se sub propria ei carapace, Clay nu intervine. Clay nu se oferă s-o asculte, s-o întrebe ce i se întâmplă, de ce toate lucrurile sunt așa cum sunt? Acesta o fi motivul pentru care să apară, oare, pe una dintre casete? De altfel, trebuie să recunosc că am fost foarte surprins de adevăratul „motiv”, chiar nu mă așteptam. A fost o combinație între culpa celorlalți, care, indirect sau nu, știau că-i fac rău Hannei - de fapt, cei mai mulți pur și simplu au ajuns pe aceste casete din cauza faptului că nu și-au analizat prea bine faptele, nu și-au cântărit vorbele înainte de a le arunca, nu s-au gândit decât la binele lor și la ceea ce este important doar pentru ei, unele dintre aceste lucruri răsfrângându-se și asupra destinului Hannei -, așadar, o combinație între vina celorlalți și atitudinea lui, a lui Clay, ajuns acolo dintr-o întâmplare care stăruia în mintea Hannei Becker.

Hannah este un personaj adolescentin. Are caracteristicile tipice ale unui adolescent american: sare de la un subiect la altul, face paranteze, analiează detalii, conturează caracterele personajelor, văzându-le prin propria ei prismă subiectivă, judecă, condamnă, cere iertare și, totuși, își dorește să fie înțeleasă. Pentru că adevărata ei dramă pornește din lipsa comunicării, iar ceea ce urmează după nu este decât un supliment pentru ceea ce urmează Hannah să facă, subjugată întregului ei trecut, am spune, trist. Un personaj neînțeles, care-și caută fericirea acolo unde nu există și care, totuși, nu reușește să se exprime în așa fel încât să fie înțeles de către ceilalți. În aceste cazuri, de ce nu, poate ar fi existat o șansă a salvării, poate nu s-ar fi ajuns niciodată în acel punct în care, din păcate, s-a ajuns. Înregistrând acele casete, prezentând „motivele” și expediindu-le, pe rând, celor vinovați, Hannah nu speră doar că astfel are să-și explice fapta, ci, de asemenea, dorește să le-o plătească celorlalți cu aceeași monedă, incisiv, ca mai apoi să fie bântuiți de acea imagine a walkman-ului, derulând caseta și îngânând numele lor, numindu-i „vinovați”. Nu știu dacă face asta doar pentru că vrea să-și încheie socotelile cu ceilalți, din dorința de a scăpa de trecutul nu prea roz, sau pur și simplu, după cum v-am spus, e prea orgolioasă ca să n-o facă. Ideea este că sufletul Hannei este plin de contradicții, alcătuit din lumini și umbre, sfâșiat de mai multe porniri și aflată în imposibilitatea de a comunica celorlalți ceea ce o încearcă, drama Hannei se potențează până ajunge în acel punct critic.

Ideea romanului mi s-a părut foarte frumoasă, inspirată și, după mine, ceva nou. De asemenea, și în romanul pe care-l citesc acum, „Viitorul nostru” tot de la același autor, am găsit o intrigă foarte bine consolidată și construită, de aceea deși am început cartea astăzi, dimineață, am ajuns aproape la jumătate. Ideea de a asculta trecutul Hannei, de a fi martor la ce i s-a întâmplat, de a descoperi, prin intermediul casetelor ei, și viața celorlalți - colegi, prieteni dragi, profesori, elevi de la liceu, care, mai mult sau mai puțin, sunt responsabili de alegerea făcută de către Hanna - m-a făcut să dau romanului patru steluțe pe Goodreads. I-aș fi dat cinci, dar sfârșitul a fost cam neinspirat, părerea mea. Patru jumătate, hai să zicem, dar tot patru rămân. Într-o singură seară, hoinărind pe străzile orașului cu căștile în urechi, Clay Jensen, ascultând înregistrările, vede viața Hannei precum un film: un film trist, un film fără subtitrare, din care multe bucățele lipsesc, un film sfârșit mult prea devreme, cu actori neinspirați, care nu și-au învățat replicile, cu decor auster și multe pauze. Martor la toate acestea, în inima lui Clay se naște un imens sentiment de tristețe, de vină, dorind să se întoarcă în trecut și să schimbe tot ceea ce, din păcate, nu mai are putință de a fi schimbat. Iar totul până când va da de caseta în care numele său este rostit...

Stilul lui Jay Asher este foarte ușor, lejer, deloc încărcat cu registre dintr-alea stilistice care, într-o primă fază, ar părea greoaie. Totul curge lin precum un râu într-o zi călduroasă de vară. Alternăm, în același capitol, între vocea personajului principal, Clay, și vocea fostei sale colege, Hannah. Gândurile lui se amestecă cu vocea robotică a fetei: el, în întregul univers lărgit al orașului, în cameră, în mașină, pe-o bancă, într-un bar, iar ea, acolo, în microuniversul unui walkman, sfârșindu-și povestea atunci când banda de pe casetă nu mai are nimic de spus. O idee foarte frumos dezvoltată de către Jay Asher, un autor deștept și cu verbul la el, care știe cum să exploreze viața adolescentină, cu toate neajunsurile, nevoile, dezamăgirile și zilele ei.Am selectat și niște pasaje pe care vi le voi prezenta mai jos, mi se par relevante pentru desfășurare acțiunii, fixarea intrigii și stilul autorului:

„(...)

Înainte să moară, Hannah a înregistrat un teanc de casete. Dar de ce?

Regulile sunt simple. Sunt doar două. Regula numărul unu: Asculți. Regula numărul doi: Dai mai departe. Sper că niciuna nu va fi floare la ureche. (...)

Cănd termini de ascultat cele treisprezece fețe, căci fiecare poveste are treisprezece fețe, derulează casetele, pune-le înapoi în cutie și dă-i-le celui care urmează după tine. Iar tu, norocosule cu numărul treisprezece, tu poți să iei casetele și să le duci la dracu'.În funcție de religia ta, poate ne întâlnim acolo.”

„Înainte să se audă vocea lui Hannah, e o pauză.

Pas cu pas. Așa o să trecem prin asta. Un pas după celălalt. (...)

Am terminat deja o casetă, ambele fețe, așa că stai pe aproape. Lucrurile merg mai bine sau mai rău, depinde de punctul de vedere al fiecăruia. (...)

„(...) întâlnirea aia.Vreau să apăs butonul de „Stop” al walkmanului și să derulez întreaga lor conversație. Să dau timpul înapoi și să le avertizez. Sau să le împiedic să se întâlnească.Dar nu pot. Nu poți rescrie trecutul.”

„Da, povestea mea are niște lipsuri majore. Nu am reușit să-mi dau seama cum să spun unele părți. Sau nu mi-am făcut curaj să le rostesc cu glas tare. Evenimente pe care nu am reușit să le înfrunt... pe care nu o să le înfrunt niciodată. Iar dacă nu trebuie să le zic niciodată cu glas tare, atunci nu trebuie să mă gândesc la ele până la capăt. (...)Nu știți voi ce altceva s-a mai întâmplat în viața mea. Acasă. Ba chiar la școală. Nu știți ce se petrece cu viața altcuiva, doar într-a voastră. Și când te amesteci într-un aspect al vieții cuiva, nu te amesteci doar în acel aspect. Din nefericire, nu poți fi așa de exact și de selectiv. Când te amesteci într-un aspect al vieții cuiva, de fapt te amesteci în toată viața acelui om.Totul... afectează totul.”

Unele secrete sunt menite să rămână secrete, drept care nu vor fi cunoscute niciodată. Ce era în inima Hannei când s-a hotărât să ia această decizia? Ce simte Clay, acum, încercat de un copleșitor sentiment de vină? Cine sunt vinovați de tragedia Hannei? Deși răspunsurile vor veni, scaunul de la școală, scaunul Hannei Baker, va rămâne mereu gol și va purta doar greutatea unor cuvinte nespuse. Încă o dovadă că, dincolo de oameni, de zâmbete, de fericire, aparențele înșală. Iar unele cuvinte nu vor mai putea fi spuse niciodată. Este de prisos să spun că romanul a fost distins cu numeroase premii, precum și nominalizat la altele. Merită, într-adevăr, o lectură ușoară și foarte frumoasă, cu un mesaj foarte subtil.

Le mulțumesc frumos celor de la Editura Leda pentru acest roman minunat. Vi-l recomand cu mare drag, cu siguranță o să vă placă, îl puteți achiziționa de pe site de îndată ce va fi pe stoc. De asemenea, fiți cu ochii pe pagina de Facebook a editurii pentru a fi la curent cu toate noutățile editoriale, ofertele și concursurile. De asemenea nu uitați că al treilea volum din seria LUX, „Opal”, va putea fi comandat începând cu 17 iulie. Mult succes și lecturi frumoase.

Editura Leda

322 pagini

Traducere din limba engleză și note de Mariana Piroteală