Interviu cu Ana Săndulescu, autoarea romanului Anamneza

Salutare,

Acum ceva timp am rugat-o pe Ana Săndulescu, autoarea romanului „Anamneza” (Editura Herg Benet, 2015) să-mi acorde un interviu și a fost de acord. Îi mulțumesc foarte mult pentru bunăvoință și pentru timpul acordat.

„Ana Săndulescu are o literatură caustică, sinceră și în căutarea locului personal în acest amalgam de tipuri literare contemporane. Asta pentru că scrierile ei par când fragmente de jurnal, când fragmente lirice, când, pur şi simplu, fragmente ficționale și meditative, energetic-electrice, chiar narcotice. Cert este că tânăra prozatoare transformă limbajul și starea de chat în atitudine literară. Frazele ei sunt ca niște fulgere în plină noapte, te țin mereu în suspans, te obligă să ai încredere că la capătul vijeliei literare personajele vor construi un singur punct geografic, viața atât de rapidă. Cred cu toată convingerea că Ana Săndulescu e unul din pariurile câștigate ale noii generații de prozatori.” (Paul Gorban)

„Pe Ana am cunoscut-o la cursul meu de scriere creativă. E o cititoare pasionată și o căutătoare îndârjită, calități pentru un scriitor de cursă lungă. Scrisul ei este o combinație puternică de sensibilitate acidă, spirit de observație și abisalitate. De aici un roman neastâmpărat, fractal, nevrotic. Recomand.” (Dan Lungu)

„Îndrăzneț, captivant, feminin, trepidant, nuanțat și intens, condeiul Anei Săndulescu din «Anamneza» te face să vrei să descoperi din nou literatura română. Nici nu vor trece bine câteva pagini, când îți vei da seama că nu te mai poți dezlipi de narațiunea confesivă atât de divers colorată. Atenție, asta e o carte de care s-ar putea să te îndrăgostești!” (Cristina Nemerovschi)

1. Când ai început să scrii, aveai deja în gând ideea publicării unui roman?

R: Nicidecum. M-am bucurat de momentele aparte pe care mi le-a dăruit această activitate. Cum am mai spus, am trimis fragmente de proză la reviste de profil, am participat la cenacluri și la concursul de debut organizat de Herg Benet, tot timpul cu sufletul deschis. Și s-a întâmplat. „Anamneza” a fost tipărită.

2. De ce ai ales editura Herg Benet și nu altă editură?

R: În primul rând, pentru că ea m-a ales. Altfel, pentru că are personalitate puternică, vizibilitate şi nu face compromisuri. O editură onestă, în ascensiune, care sprijină şi sfătuieşte autorii români pe care îi publică. Atât de simplu.

3. De ce au nevoie scriitorii români pentru a scrie literatură de calitate?

R: Dacă ştiam asta eram cel mai bun scriitor român.

4. Consideri că publicul român este conservator atunci când vine vorba în cărți despre subiecte considerate tabu?       

R: Nu cred că a făcut cineva o prospectare în sensul ăsta, dar aş zice că publicul este mai degrabă needucat, mustrător faţă de literatura română actuală. Se poate remarca uşor că proza românească se citeşte puţin, iar autorii cunoscuţi au în spate ani şi ani de exerciţiu practic într-ale scrisului. Unii sunt şi activi politic, iar majoritatea sunt proactivi în comunitatea din care fac parte. Poezia românească nu se citeşte mai deloc. Poeţii se citesc între ei şi fac mici stupi. O carte realmente bună ajunge la un public restrâns, fidel autorului sau grupului de care aparţine. Tot mai des cititorii afirmă că devorează autori străini consacraţi şi reneagă contemporaneitatea literară. În condiţiile astea nici nu mai contează ce subiecte abordează autorii români - obişnuite ori tabu - fie ei debutanţi sau veterani. Dar noi suntem încăpăţânaţi.

5. În ziua de astăzi, orice cititor se visează și scriitor. Dar mulți scriu, însă puțini sunt scriitori. Consideri condiția de a fi „scriitor” mai mult o titulatură sau o stare anume?

R: Eu una fug de titulaturi. Scriitor, scriitor debutant, scriitor important, scriitor ratat, arhitect, politician, medic, conferenţiar, profesor, liber-profesionist, şomer, corporatist - toate - bune de aruncat la gunoiul mărginirii. Un om care citeşte şi scrie primeşte cu bucurie imaginile şi cuvintele care ţâşnesc pentru şi din el însuşi, depăşeşte cenzura impusă de conştiinţă la ciocnirea cu un gând nou şi totodată selectează - sub auspiciul raţiunii - ideile folositoare în detrimentul ideilor-purici. În acest moment putem să încadrăm sintagma „mulţi scriu, însă puţini sunt scriitori”. Fără o selecţie propriu-zisă a acestor idei, există riscul să plasăm cititorul într-un torent de gânduri accidentale, neşlefuite. Compoziţia şi arhitectura Anamnezei se înclină în faţa acestui principiu. Dar mai presus de orice, înainte ca un act să se rateze, mai întâi, el trebuie să se nască, nu-i aşa?     

6. Dacă tot suntem „aici”, care sunt scriitorii români contemporani pe care i-ai citit cu drag?

R: Dintre poeţi: Radu Vancu, Iulia Modiga, Andrei Zbîrnea, Adela Greceanu, Sorin Staicu (Despot), Eva Precub, Claudiu Komartin, Ioana Nicolaie, Dan Mihuţ, Moni Stănilă, Ionel Ciupureanu, Livia Ştefan, Victor Țvetov, Cristina Cîrnicianu, Radu Ianovi, Teodora Coman, Paul Vinicius, Aida Hancer, Andrei Dósa, Rita Chirian, Matei Hutopilă, Răzvan Ţupa, Krista Szöcs, Teodora Coman, Şerban Axinte, Marius Aldea, Lavinia Bălulescu, Dmitri Miticov, Corina Bernic, George Chiriac, Andrei Velea, Anatol Grosu, Octavian Soviany, Raluca Şandor Gorcea, Constantin Acosmei. Dintre prozatori: Lucian Teodorovici, Alexandru Vakulovski, Liviu Stan, Dan Lungu, Alexandru Voicescu, Florin Irimia, Ionuţ Cheran, Radu Găvan, Cristina Nemerovschi, Augustin Cupşa, Cosmin Leucuţa, Flavius Ardelean, Mircea Cărtărescu, Ana Mănescu, Daniel Vighi, Iulian Tănase, Cezar Paul-Bădescu, Ovidiu Nimigean, Daniela Zeca. Aştept debutul în poezie al lui Vlad Pojoga, Anastasiei Gavrilovici, Ioanei Miron, Cristinei Alexandrescu, un nou volum de poezie de la Bogdan Federeac! şi debutul în proză a lui Bogdan Moisa.

7. Consideri că ar trebui să se pună accent pe literatura autohtonă sau ar trebui să se continue cu traducerile în masă?

R: Să se traducă în masă, da, literatura autohtonă. 

8. Există vreo diferență între Ana Săndulescu omul și Ana Săndulescu „scriitoarea”?

R: Se completează, se ponderează, nu se exclud sub nicio formă.

9. Așteptăm alte noutăți literare din partea Anei Săndulescu?

R: Momentan, experimentez. Testez. Opera are propriul său traseu, independent de dorinţele autorului. Suntem la mila hazardului, chiar și în prezenţa unui program riguros de scris.  

10. La sfârșit, mi-ar plăcea să ne spui care sunt sfaturile tale atât pentru cititori, când vine vorba de literatura românească, cât și pentru viitoarele persoane care se văd romancieri.

R: Le sugerez să citească cărţile şi din perspectivele autorilor, să le chestioneze. Pentru cei care se văd romancieri... să privească mai atent în prezent. Altfel spus, dacă ceea ce ei scriu este apreciat, dacă sunt încurajaţi şi în acelaşi timp au îndoieli sau nemulţumiri în legătură cu ceea ce au scris, înseamnă că sunt pe drumul cel bun. Mulţumesc pentru interviu!

Mulțumesc frumos Anei Săndulescu pentru acest interviu. Mi-a făcut plăcere să-i citesc răspunsurile, să învăț din ele și să le împărtășesc cu voi! :) Să ne citim cu bine și sunt sigur că o să auzim în continuare de Ana Săndulescu!

„Luisa, o adolescentă de şaptesprezece ani, se trezeşte pe un pat de spital, după o comă îndelungată. Însoțită de «Jurnal» − confident și prieten, totodată −, tânăra îşi proiectează o călătorie reminiscentă prin universuri aparent disjuncte, construind un tablou haotic, fragmentar, unde adună atacurile de panică, relaţia tensionată din trecutul părinţilor ei, bisexualitatea, fobia pentru apa sărată, amestecul de substanţe interzise în doze nerecomandate, iubirea pentru Sorin, legături eşuate, împreună cu dorinţa de a scrie și necesitatea cunoaşterii de sine.

Dar există oare un capăt al drumului?”

Puteți cumpăra romanul de debut al autoarei de AICI.