Marele Gatsby, de F. Scott Fitzgerald - Recenzie

Editura: RAO

Număr de pagini: 256

Traducere din limba engleză și note: Mihai Miroiu

Rating: 4 din 5 steluțe

F. Scott Fitzgerald s-a născut la 24 septembrie 1896 în St. Paul, Minnesota, și a murit la 21 decembrie 1940 în Hollywood, Calfornia. Este considerat unul dintre cei mai mari scriitori americani ai secolului XX, ale cărui lucrări sunt emblematice pentru așa-numita epocă a jazzului. 

“Nick Carraway, un tânar fascinat de visul american, proaspăt venit la New York şi doritor de succes, împărtaşeşte povestea transformării lui James Gatz în Jay Gatsby. Pe fundalul unei Americi prospere dar haotice, Gatz, mânat de mirajul iubirii faţă de Daisy Buchanan, îşi schimbă viaţa, devenind din student la Oxford gangster, traficant de alcool şi apoi milionar. Iubirea sa pentru Daisy nu se împlineşte însă; rămâne povestea donquijotescă a Marelui Gatsby, desfaşurată odată cu un iluzoriu, nesfârşit «American dream».”

Am citit acest roman pentru că am auzit prea multe despre ele. Atâtea păreri bune, recenzii pozitive, comentarii legate de film, plus numărul fabulos de rating-uri de pe Goodreads. Am zis, totuși, că trebuie să-l încerc și eu. L-am terminat într-o zi, într-adevăr, neavând un număr bogat de pagini (fără prefață și cronologie, această ediție are cam 180 de pagini). Am citit prefața în paralel cu înaintarea în roman. Și, totuși, nu i-aș fi dat patru steluțe dacă sfârșitul nu m-ar fi marcat atât de tare. I-aș fi dat trei, pentru că trebuie să recunosc că acest roman nu mi-a plăcut întocmai. Nu s-a pliat pe așteptările mele - poate prea mari, tind să cred, date fiind părerile celorlalți -, și la unele pasaje chiar m-a plictisit. Cu toate acestea, am putut să deosebesc numeroase imagini extrem de frumoase care s-au constituit în stilul inconfundabil al lui Fitzgerald. De asemenea, numeroase aspecte subtile s-au strecurat între pagini, surprinse în detalii în aparență nesimnificative. Citind acest roman, mi-am dat seama că am de-a face cu un scriitor extrem e priceput, bine documentat, care are verbul la el și care știe să se joace cu simbolurile și cu condeiul său. 

Romanul „Marele Gatsby” urmărește povestea fascinantă a scriitorului în devenire Nick Carraway, prin ochii căruia, de alfel, ni se relevă și personajul misterios și enigmatic al lui Jay Gatsby. Nick pleacă în New York prin primăvara anului 1922 - epoca decăderii valorilor, a mirosului rânced de whisky, a fumului de țigară, a jazzului, a femeilor ușoare, a regilor contrabandei și a înfloririi nestăpânite a bursei și tâlhăriei - și, în căutarea permanentă și neliniștită a visului american, acesta ajunge să locuiască în vecinătatea unui milionar misterios, petrecăreț și, după cum Sylvia Day i-ar zice, „magnat”,  Jay Gatsby, o figură misterioasă și intrigantă a societății contemporane lui Nick, un amalgam de întrebări, de bârfe și incertitudini, care poartă o iubire neîmpărtășită (în aparență) pentru verișoara lui Nick, Daisy. Cunoscându-l pe Jay Gatsby, Nick intră într-o lume necunoscută lui, improprie, într-o lume a oamenilor bogați și fără scrupule, într-o lume a iubirilor și a decepțiilor lor, a minciunilor, a bârfelor și acuzațiilor nefondate, într-o lume iluzorie nepotrivită idealurilor lui și valorilor pentru care el pledează. Totuși, în acele circumstanțe se pare că spiritul lui Nick capătă aripi, iar el, ca un observator al lumii noi în care a pătruns, scrie o poveste despre visuri nemuritoare, despre aspirații contradictorii, despre dragoste neîmplinită și despre tragedie, punând, în același timp, o oglindă în fața lumii noastre moderne, în dezvoltare și a greutăților sale.

De-a lungul paginilor sale, am observat mai multe teme care se împleteau în scriitura lui Fitzgerald: moartea, timpul și dragostea. Iar pe toate acestea le conturează în Jay Gatsby, în enigmaticul său și în misterul pe care geografia sa psihică îl răspândește. Acest personaj întruchipează centrul simbolic al acestui roman, și destinul lui dezvăluie temele menționate a căror rezonanță străbat paginile cărții, iar Nick, slujind drept centru moral al romanului și ca oglindă prin care Gatsby ni se reflectă, oferă cititorului perspectiva din care aceste teme existențiale - moartea, timpul, dragostea - se pot descifra. Totuși, ca o micuță paranteză, ar putea fi subiectiv tot ce Nick ne înfățișează: la o adică, acesta nu poate trece cu vederea faptul că Gatsby câștigă toți acești bani de pe urma afacerilor ilegale, fiind, așadar, corupt, și că voracitatea acestuia prezintă puseuri continue. Totuși, simpatia lui Nick pentru Gatsby își are originea în străfundurile psihicului său care ascund dorințe și emoții asemănătoare acestui personaj enigmatic. Așadar, prin ochii lui Nick, aflăm de fapt ce înseamnă acest Gatsby, cine este el, ce aspirații are, ce contradicții și moravuri, valori, ce visuri. Prin afirmațiile sale reieșinde din acțiunile lui Gatsby, Nick întregește critica societății americane contemporane lui, fără a avea viziuni prestabilite. Gatsby este corupt, face bani ilegal prin speculații la bursă, trăiește într-o aparentă fericire alimentată cu petreceri, cu serate scumpe, cu clădiri mari și mașini luxoase, dar această arhitectură ascunde, de fapt, în profunzimile ei întunecate, întocmai păcatul lui Gatsby, trecutul lui întunecat și nu tocmai prielnic. Încă o dovadă, de fapt, că aparențele înașală și condamnă. 

Citind romanul, mi-am dat seama că îmi place cum scrie Fitzgerald. Pentru a examina natura acestui vis american, însuși el descoperă că acesta a fost denatural și compromis de puterea de corupție a banilor, sub determinismul social-economic de la începutul secolului al XX-lea. Ca ideal, acest vis american, această aspirație în floare fusese cândva un vis despre sine, despre individ și despre visurile sale mărețe, despre valorile limitate și, totuși, rezonabile. Despre deschiderea spre afirmare și spre pășirea în afara zonei de confort. Despre viață, despre posibilitate și speranță și, în cele din urmă, despre realizarea de sine. În romanul lui Fitzgerald, această oportunitate de afirmare, de existență a devenit oportunitatea de a acumula cât mai multe dovezi materiale ale existenței, ale succesului material și teluric. Astfel, scopul existenței nu a devenit căutarea de sine, regăsirea, ci realizarea proprie, reflectată în aur, în clădiri scumpe și în haine cât mai îmblănate. Astfel, dând la o parte toate acestea, lumea din romanul lui Fitzgerald rămâne o lume în care banii distrug esența infinită a visului american, distrug ceea ce este nobil în acest principiu de viață, iar ceea ce rămâne este o lume a non-valorilor, o lume tragică în care conștința voracității rezonează cu tot ceea ce era bun și s-a pierdut.

 

După cum v-am zis, am întâlnit foarte multe aspecte subtile în acest roman, dar cel care mă interesează cel mai mult (și pe care, până acum, l-am identificat cel mai frumos în romanele lui Gabriel García Márquez) este timpul, cu toate componentele sale atât de bine cunoscute - curgerea, mobilitatea, pierderea, stăruința. Poate n-am menționat faptul că acest Gatsby, această figură cu un mister local extrem de reliefat, a avut cândva o dragoste: Daisy, verișoara lui Nick. Visul lui Gatsby cu privire la această Daisy cuprinde mai mult decât o simplă recâștigare a dragostei acesteia, de unde izvorăște și drama existențială pe care acesta o trăiește: Gatsby, în toată limitarea sa firească, dorește să recupereze cei cinci ani în care cei doi au fost despărțiți. Dorește, așadar, să șteargă, să dea ”undo” la trecut, să-i anuleze tragismul și să renască undeva înapoia sa. Astfel, aflându-se în imposibilitatea de a-și „repeta trecutul”, de a-l recupera, Gatsby nu-și va împlini niciodată idealul, nu va mai readuce niciodată acea stare de dinainte în care iubirea cu Daisy îi împlinea ființa. Dată fiindu-i condiția, această țintă a idealurilor și căutărilor lui este, de altfel, încă de la bun început condamnată la un eșec care nu-și va găsi unirea contradicțiilor decât în moarte, drept conturare a principiilor. Ideea este că ceea ce încearcă Gatsby să recâștige este o clipă, cât de mică, de perfecțiune, iar Fitzgerald conturează aici foarte frumos acest aspect, prezentând un fragment în care cei doi, Gatsby și Daisy, se întâlneasc undeva în afara timpului, în atemporal, într-un Cândva unde timpul și-a pierdut cursul și a ieșit din matcă. Totuși, drama lui Gatsby este potențată de faptul că Daisy este căsătorită cu Tom, un aristrocrat al societății respective, și dorește ca Daisy să-i declare acestuia că, de fapt, nu l-a iubit niciodată, și că inima ei i-a aparținut întotdeauna lui Gatsby. Nu știu dacă Jay dorește asta doar pentru a-și hrăni orgoliul masculin sau, de fapt, el chiar o iubește pe Daisy și o dorește aproape. Totuși, referindu-mă la psihologia lui destul de complicată, îmi dau seama că Gatsby nu este neapărat un personaj superficial, murdărit de ilegalitățile în care activează, ci este și un personaj sensibil, un personaj care se teme, are satisfacții și nevoi, iar toate acestea au crescut în el odată cu timpul care s-a scurs pe lângă el și Daisy. 

De altfel, timpul joacă un rol important și în viața lui Gatsby. Acesta este marcat de curgerea lui ireversibilă, egală și nepăsătoare, fiindcă știe că nu se poate lupta cu această forță nestăpânită, nu poate readuce trecutul ineluctabil și fără putință de a fi reînviat. În momentul unei întâlniri dintre cei doi, Gatsby și Daisy par, într-adevăr, să alunece în afara timpului, dincolo de minutele și secundele care se scurg inevitabil. Realitatea acestui timp fizic se împletește cu fiecare dintre firele povestirii - dragostea, dezamăgirea, speranța - și, oricât de mult și-ar dori Gatsby să-l manipuleze și chiar să-l anuleze, puterea timpului se impune chiar și-n fața măreției lui. 

De asemenea, nu am putut să nu observ, în roman, ponderea culorilor și a elementelor arhitecturale, a boltelor simetrice, a pereților înalți și pictați, a ferestrelor ovale și impozante. Toate reliefează visul lui Gatsby, aspirațiile sale de a se impune, de a fi mare și, în cele din urmă, de a o recuceri pe Daisy. În ultimă instanță, această țesătură complicată a simbolurilor și limbajului, a elementelor de decor și a detaliilor, evocă drama neîmplinirii visului, care, totuși, nu pune capăt speranței și aspirației. Încercările lui Gatsby nu vor fi de prisos, pentru că tocmai aceste încercări i-au deschis noi orizonturi. Viitorul la care Gatsby afirmă este un viitor artificial, fals,  este un viitor care ar vrea să se constituie în trecutul de neatins, iar toate căutările continue ale lui Gatsby se îndreaptă către un scop care nu va fi niciodată desăvârșit. Dramatic, deci, iar motivul este limpede: condiția umană limitată, deoarece, până la urmă, Gatsby este un om ca oricare altul. Gatsby este încorsetat de timp și spațiu, se claustrează între cei cinci ani din trecut pe care vrea să-i retrăiască, desăvârșindu-și iubirea, și se scurge în clepsidra viitorului.

Nu știu dacă romanul este despre ceva anume, iar dacă ar fi despre ceva anume cu siguranță ar fi despre ceva banal, dar eu m-aș fi așteptat să-mi placă mai mult. Da, mi-a plăcut cât de cât, iar sfârșitul mi s-a părut uimitor, chiar mi-a dat de gândit și m-a făcut să revin la anumite aspecte din carte. Poate mă așteptam că acest Gatsby să ascundă mai multe, că prea părea enigmatic, ascuns de măști. Oricum, mi-am dat seama că averea sa, în profida zvonurilor cum c-ar fi moștenitorul unui rege din nu știu ce veac, ascunde ceva nu tocmai legal. Bine, Gatsby mi s-a părut un personaj complex, destul de psihologic și inaccesibil cititorilor, iar acest lucru a fost conturat mai ales din viziunea lui Nick, naratorul-martor care ne prezintă romanul și care ni-l construiește pe Gatsby din prisma viziunii lui subiective (ăsta ar fi un minus al cărților subiective pe care le citesc, faptul că nu ni se oferă un credit exclusiv, așa cum ar fi la scriiturile care au un narator cu viziune „din spate”). Totuși, ce mi-au plăcut cel mai mult la acest roman au fost povestea de dragoste, imaginile timpului și, de asemenea, subtilitățile în simboluri și cuvinte. Este un roman care trebuie citit cu atenție și necesită ceva concentrare. Acum, scriindu-i recenzia, îmi dau seama că a meritat patru steluțe - sfârșitul acela, zău, chiar m-a omorât! 

Mulțumesc frumos celor de la Târgul Cărții pentru onoarea de a-l fi citit, puteți comanda romanul „Marele Gatsby” de AICI cu o reducere de 48%. De asemenea, pe site-ul celor de la Târgul Cărții găsiți numeroase cărți cu reduceri foarte mari, de la autori consacrați ca Eric-Emmanuel Schmitt, Coelho, Isabel Allende,  Gabriel García Márquez și mulți alții. Urmăriți pagina de Facebook a site-ului pentru a fi la curent cu toate ofertele și noutățile. Lecturi plăcute și o seară călduroasă să aveți!