Cerul din burtă, de Ioana Nicolaie - Recenzie

Autor: Ioana Nicolaie

Editură: Polirom

Număr de pagini: 184 pagini

Ioana Nicolaie, născută pe 1 iunie 1974, a absolvit Facultatea de Litere a Universității București și cursurile de masterat ale aceleiași facultăți. După absolvire a lucrat în învățământ, în presă și în domeniul editorial. A debutat cu volumul de versuri „Poză retușată” (Cartea Românească, 2000) în urma câștigării concursului de debut. Au urmat: „Nordul”, „Credința”, „Cerul din burtă”, roman declarat „Cartea lunii iulie” de revista Orizont și nominalizat la Eastern European Literature Award, „Cenotaf”, „Aventurile lui Arik” și „O pasăre pe sârmă”. Cărțile sale au fost nominalizate la premiile ASPRO, la premiile Asociației Scriitorilor din București și la premiile revistei Observator Cultural.

Pur și simplu am început acest roman și n-am putut să-l mai las din mână. Îl citeam. Mă opream. Ridicam ochii în tavan. Iarăși citeam. Mă gândeam. Ridicam ochii în tavan. Îl îmbrățișam de parcă mi-ar fi fost cel mai apropiat prieten. Citeam. Apoi s-a sfârșit și mi-am dat seama că am avut onoarea de a citi una dintre cele mai frumoase cărți pe care am putut vreodată s-o citesc. Nu știu, e părerea mea subiectivă și, bineînțeles, alții ar putea să n-o accepte. Tocmai, că-i subiectivă. N-am mai citit un așa roman, și am să vă spun de ce. E impropriu să vă povestesc romanul, să vă fac un rezumat, nu mi-aș putea însuși acest lucru. Știți prea bine!

„Cerul din burtă” este un jurnal despre cele nouă luni de sarcină ale unei femei. Atât e tot ce-ar trebui să vă spun. Pentru că, mai apoi, să vă spun că emoția pe care scriitura Ioanei Nicolaie o transmite este greu de ținut în frâu, este ca un soare care-și trimite razele în sufletul tău și îți dă de gândit, de meditat, îți oferă imagini artistice pe care numai un poet le-ar putea desprinde din murmurul apei și din cântecul neîngânat al ierbii. Ioana Nicolaie are un lirism autentic, de mare calitate, are un lirism ieșind din suflet și care te face să fii neliniștit, să trăiești alături de rânduri și să te întrebi ce are să urmeze, dar cum, dar când, dar de ce. Autoarea te ține cu sufletul la gură, cartea având o construcție aparent epică, dar care se scurge într-un lirism expert, cald, care atrage cititorul și-l poartă între paginile cărții.

Citind romanul, mi-a fost imposibil să nu meditez asupra anumitor imagini. Pentru că lirismul acestui discurs epic, modul în care autoarea scrie, cuvintele pe care le alege, dramatismul, sensibilitate, feminitatea, toate acestea conturează un scriitor inteligent, un om frumos, un om care a vrut să spună ceva și a simțit nevoia, aproape fizică, să-și scrie povestea celor nouă luni de naștere. Într-o confesiune pe care am citit-o de AICI, autoarea spunea că: (...) am scris Cerul… de două ori pentru o singură carte. Întâi din fragmente – plate, fără trucaje literare – ale zilelor in care eram însărcinată. Apoi turnând toate acestea in rescriere fără gen – parte proză, parte poezie – , mizând mai ales pe autenticitate.” Și s-a văzut autenticitatea scrierii. Lirismul curge prin sufletul cititorului, îl cuprinde și îi potențează emoția la maximum. După ce vei fi citit romanul, va fi imposibil să nu vrei să-l recitești, să-l recitești iarăși, iarăși și iarăși. Nu numai că-l citești rapid, dar îl citești cu drag și cu emoție, rezonezi cu povestea pe care scriitoarea Ioana Nicolaie o surprinde: o poveste despre viață, despre sacrificiu, devotament, artă și creație. De asemenea, tema romanului a fost o noutate: m-am întrebat, evident, de ce literatura noastră românească n-a mai scris despre această latură a femeii, fie ea oricât de sublimă, a maternității. O fi devenit graviditatea, de fapt, un subiect tabu?  Autoarea-și notează stările, transformările prin care trupul și sufletul îi trec, iar toate acestea transpuse liric, în metaforă pură, dau ritm, sparg monotonia și, cu înțelesuri simbolice, devin un omagiu al condiției supreme a femeii: aceea de a crea viață. După cum și Mihaela Miroiu afirmă, „din femei venim cu toții”.

Eu am fost marcat de intensitatea scrierii. Mi-a plăcut enorm modul în care autoarea a mânuit cuvintele, modul în care a reușit să surprindă emoție și să scrie cu viață. A fost fascinant, și, oricât de mult ar încerca cuvintele mele să spună și să transmită, nu vă veți da seama de acest lucru decât atunci când veți fi citit romanul. Pentru că, într-adevăr, merită, și este una dintre cele mai bune lecturi de anul acesta. Evident, unora poate nu vi se va părea astfel, dar mie, unul, chiar mi-a plăcut și mi-a dat de meditat, m-a inspirat.

Am selectat și niște pasaje, cred că sunt relevante dacă doriți să vă familiarizați cu stilul autoarei:

„Camerele acelea sînt din stern bandajat. Le ghicesc magice, calc înăuntru ca un zodiac. (...) E un geam emolient și palme nervoase. Sînt pumniori îngroziți zbătîndu-se-n burtă. (...) În burta mea e și un bec de veioză. Mușchii întinși țiuie uneori de căldură. Arareori prin ei se-ntrevede lumina. Atunci ești treaz, ești muzică, pîndești fulgerarea. Și brusc îți întinzi trupușorul spre clanță. Cu nesfîrșite pupile te uiți spre încoace.”

„În magazin sînt tejghele și fete. Vînd pungi de cadouri, inimioare pictate. Vînd jucării, vederi și hîrtie. Una din fete are pulover rotund. Dedesubt, un glob e lumină. «Și ce mănâncă acolo, o-ntreabă o alta, cu ce se hrănește copilul în burtă?» Peste umeri nevîrstnici, prima-i răspunde: «Păi, din câte știu eu, e-un fel de cordon. (...) Un fel de perfuzie legată de mine».”

„Pe-atunci nu eram fată. Fermoarul zilelor se-nchidea neted la piept. (...) Zgîriam în metal fără s-aleg. Încetul cu încetul creșteam, mă faceam cît o minge, cît un costum de bărbat. ÎNTR-UN TÂRZIU, ȘI PELVISUM MEU VA CRĂPA... De spaimă, nu pricepeam. Vremea mai dormita-n cuier și paltoane...”

„Femeile au rochii, batic și trebuie s-aducă pe lume copii. Sînt muncitoare, țărănci, batalioane întregi așteptînd la pîine sau carne. (...) Femeile ne cresc cu zahăr și ulei pe cartelă. Cu picioare de pui și pești congelați. Cu-alimentarele goale și-un pătrat de glucoză. (...) În anii optezeci n-aveai de ales. Pilulele erau văi și munți în țări de departe. Contracepția era cîmp și lac sau zid fără capăt. N-aveai salvări pentru asta și nimic de păstrat. Avorturile se numeau atunci închisoare.”

Puteți citi romanul Ioanei Nicolaie ca o poezie. Simțăminte, iubire, tristețe și emoție. Vi-l recomand cu mare drag. L-am cumpărat de pe Libris la un preț foarte mic, iar coperta este foarte frumoasă și cartonată. Puteți cumpăra romanul „Cerul din burtă” de AICI,  la doar 9.5 lei! Credeți-mă, merită! Lecturi frumoase și numai bine!