Eria. Dezvăluiri, de Gabriélle Güvenel - Recenzie

Editura: Celestium

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 236

Născută în anul în care Michael Jackson lansa Thriller, mama unui băiat minunat (rockstar wannabe, actor extraordinaire, Martin), a unei vizsle demente (Aiko) şi a uneia dintre cele mai cuminţi pisici în viaţă (Sauron), Gabriélle Güvenel, fotograf profesionist în restul timpului, îşi face debutul literar cu Eria. Dezvăluiri.

Și ideea e că, zău, chiar o face bine. Am să trec de partea în care vă spun că Gabriela este o tipă super, glumeață, este amuzantă și genul ăla de om pe care vrei să-l ai alături pentru că-ți dă așa o stare de bine, te face să râzi - când o vezi, ai certitudinea că e un om de treabă care chiar îți merită atenția. Din ce am vorbit cu ea până acum, asta mi-e impresia. Și n-o prea dau în bară la capitolul ăsta, credeți-mă. 

Să vorbesc despre carte? Bine, am s-o fac. Este de prisos să spun că eu nu prea citesc fantasy, SF, chestii dintr-astea mai întunecate, gotice, să le zic așa, dar cartea asta pur și simplu m-a dat peste cap. Pe cuvânt, frate, am citit-o și nu știam cum trec paginile, cum trec prin acțiune. Citeam și aveam impresia că mă uit, de pe margine, la un film, cu un bol de fistic lângă mine, și tot mă uit, mă uit, mă uit, și uite c-am ajuns la final și nu mai am răbdare să citesc și următoarea carte. Așa că, donșhoară, Gabriela, ce-ar fi să te grăbești? Ai aici oameni carte te-așteaptă. Întru celestiuneală, știi tu. Da, pentru că acest roman face parte dintr-o trilogie, din câte am înțeles, iar autoarea a dozat totul așa de bine încât să aibă de unde să tragă și alte două cărțulii. Încă un punct pe care aș vrea să-l notez: nu prea-mi plac cărțile care se întind pe mai multe volume (aici îmi vine în cap cartea aia a lui Jennifer L. Armentrout, adică seria, Lux, care cică are șase volume - pentru Dumnezeu, asta-i pură strategie de cumpărare), dar abia aștept să citesc ce-o să se întâmple în continuare. Abia aștept!

Intrând puțin în acțiune, deși nu prea-mi place niciodată să fac asta, Eria este o fată ajunsă într-un centru de plasament, căreia într-o zi soarta îi surâde (hehe, și-n ce fel) când i se ivește ocazia de a fi adoptată. Mama Adele, fără pic de umanitate, o plasează numaidecât noii familii. Iar, de aici, totul pornește într-un joc nebun, apocaliptic, plin de întuneric, în care nimic nu se va dovedi ceea ce este. Creaturi ciudate, întuneric, persoane care apar și dau totul peste cap, obiecte mistice și ciudate, ritualuri oculte, și mai mult întuneric, și mai mult mister, thriller, groază, cuțite, morți, foc, fum, iarăși întuneric - Doamne, cartea asta e nebună, e sărită de pe fix, dar atât de pe placul meu a fost încât chiar și eu am rămas surprins. Intriga e bine consolidată, are o coloana vertebrală sănătoasă, să-i zic așa, deci autoarea știe cum să-și plaseze personajele în cadrul acțiunii, ceea ce nu relevă decât un talent scriitoricesc aparte. Acum, serios, am încercat să citesc fantasy-uri care chiar se vând, dar le-am abandonat foarte rapid. Nu știu, nu mi-au plăcut, mi s-a părut că autorii ba cad într-o extremă, și-mi vorbesc despre nemurirea sufletului în Nirvana, ori cad în cealaltă extremă, care mă face să mă întreb dacă autorul ori era beat, ori fumat. Una din două. Ei, bine, la Gabriela, cred că a avut puțin din amândouă (evident, într-un mod subtil și glumeț) ceea ce a dus la un echilibru a ceea ce a scris: yin yang, asta a avut ea, pentru că dacă pui într-o balanță partea „umană” a ceea ce a scris, cu partea „fantastică” (cu tot ce înseamnă ea), talerul o să fie undeva la mijloc, indicând un singru lucru - talent.

Și-am ajuns unde am vrut: la Eria. Mama ei de Eria! Așa personaj, Doamne! E tipologic, fastuos, e plin de umbre și lumini, e complex, e abstract, nebun, ciudat, curajos - este o Xenă, să-i zic așa, o gramazoană cu bocanci negri și pantaloni din piele, cu păru' prins la spate și nebunii în cap. Fraților, deci un așa personaj nebun n-am mai întâlnit în nicio carte. Ruptă din realitate, Eria este tipul acela de războinic într-o lume în care moartea însemană ceva de-o secundă, în care pericolul pândește la fiecare colț. Eria e o luptătoare, e un personaj care caută binele și rezolvarea conflictului. Dar, dincolo de asta, are și ea plăcerile ei mai puțin ortodoxe, care aduc un plus copios acestui roman. Doamne, cât îmi place de Eria, că abia aștept să mai citesc despre ea. Hai, mă, Gabi, scrie odată! Te implor! Tare Eria asta, mai trecem pe la ea.

Echilibru, asta se observă la Gabriela. Deși mai folosește cuvinte murdare, astea-s întocmai pentru a contura caracterul despre care vă vorbeam al Eriei. Replici amuzante, fragmente introspective (evident, asta erau un must, adică o altă bulină albă), mister, nebunie, frică și teamă, schimbări de situație care dau totul peste cap, încerci să cobești ce-are să urmeze dar este pur și simplu imposibil să reușești - ceea ce nu face decât să sporească plăcerea lecturii. Gabriela, ea, fotografa, dă un clic realității și transpune pe hârtie o creație fascinantă, plină de mister. Învăluiește realitatea cu un giulgiu umbros, iar soarele luminos, cândva, acum capătă nuanțe cenușii, de moarte. Brrr! Scriitura este exact cum trebuie unui asemenea roman: nu tu plascizantă, plină de metafore, epitete, de culori locale și pregnanțe pițiponcanizatoare, să le zic așa, ci lejer, simplu, relaxant, iar acțiunea parcă ar curge de la sine, te lași purtat de fluxul cuvintelor ș-ajungi la pagina ultimă, cu buza în sus, întrebându-te ce-are să mai urmeze. Ei, bine, eu mă-ntreb, dar abia aștept să-mi răspundă Gabi, hai mă Gabi, odată la întrebare! Una dintre cărțile mele preferate citite anul acesta, fără niciun subiectivism. Zău!

Puteți cumpăra romanul Eria. Dezvăluiri de AICI, dacă v-a captat atenția, sau chiar de la autoare, contactând-o pe Facebook. Mulțumesc autoarei pentru roman. Un debut promițător, te felicit, ești tare, cool, you rock, știi tu, ș-abia aștept să văd ce-ți mai poate scăfârlia! Hai, felicitări, toate bune și ai grijă de Martin. Spor la lecturi frumoase și să citiți ce vă place!