„Eleganța ariciului”, de Muriel Barbery- Recenzie

Editura: Nemira

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 368

Traducere din limba franceză: Ion Doru Brana

Anul apariției: 2016

În Eleganța Ariciului „sunt două eroine: o fetiță precoce și o portăreasă care-și ascunde bine jocul, încercând să ase impresia că e doar o portăreasă, ea fiind de fapt foarte citită, foarte erudită și foarte fină.

Sunt doua singurătăți care, pe măsura ce în clădirea în care locuiesc se petrec anumite evenimente, ies încetul cu încetul din singurătate, se schimbă, se transformă, renasc. Vor trăi o grămadă de transformări interioare. De îndată ce am spus asta, mi se pare un pic superficial. De fapt, când scriu, nu o fac ca să spun o poveste, chiar dacă, la capăt, ea însăși se povestește . Scriu pentru plăcerea cuvintelor și a stilului; îmi place mult să simt asta scriind texte și, în plus, să încerc de fiecare dată plăcerea unică de a scrie, într-un mod cât mai potrivit și cât mai pur posibil, sper eu, ceea ce resimt.

Pe de altă parte, povestea și scriitura sunt pentru mine mijloace de a evoca lucruri care mă interesează și lucruri pe care le iubesc. L-am auzit pe cineastul Jeunet, referitor la Fabulosul destin al lui Amelie Poulain explicând că, ani de zile, notase într-un carnețel tot ceea ce îl interesa și tot ceea ce îi plăcea în ideea că într-o zi să le transpună într-un film. Și așa a apărut Amelie Poulain.

Acest roman este, într-o oarecare măsură, același lucru, adică mi-a făcut enorm placere ca, prin vocile celor două eroine, sa-mi transcriu iubirea pentru plăcerile cotidiene, pentru arta, pentru Japonia, pentru anumite ființe, pentru întâlnirea dintre aceste ființe, pentru unele emoții estetice. Mi se pare că asta mi-a făcut cea mai mare placere și e ceea ce mă interesa cel mai mult. Vă doresc lectură plăcută. În orice caz, sper asta. La revedere și pe curând.” 

Ok, înainte de toate, îmi cer scuze pentru întârzierea-mi, dar e justificată - am avut ceva probleme cu laptopul și abia astăzi, din fericire (sau păcate) am reușit să le rezolv. Acum, revenind, am ceva recenzii deja terminate, dar le-am programat într-o anumită ordine și am să le postez în zilele următoare. Între timp, am mai citit ceva cărți, o să vă povestesc curând despre o nouă carte (de fapt, short story) scrisă de Alice Munro pe care am citit-o (la o adică, îmi era așa dor să citesc ceva scris de autoarea mea de suflet), plus multe altele. Știu că trag de timp, dar știți de ce? Pentru că a trecut ceva vreme de când am citit cartea lui Barbery, Eleganța ariciului, dar încă a lăsat urme adânci, profunde, arzânde în mine. Nu știu de ce, dar pur și simplu această carte m-a sfârșit, mi-a dat atât de multe de gândit încât am simțit că a acoperit, prin ceea ce a însemnat, zeci de cărți pe care le-am citit până acum. Mai am o carte de la autoare în bibliotecă, Viața elfilor, dar, sincer, îmi este și frică să mă apuc de ea, așa că am s-o mai las ceva vreme, poate chiar luni bune, dacă nu ani. 

Pentru mine, această carte a fost o dovadă supremă a omenirii, a fost ca o răscolire în sufletul universului, al umanității. De ce v-am dat tot fragmentul de la începutul recenziei, care sunt de fapt vorbele autoarei? Pentru că, și acum, simt că nu pot vorbi despre această carte. Nu, pur și simplu, cu tot respectul și toată stima, Eleganța ariciului este o carte într-adevăr elegantă, care nu se poate se poate recenza, despre care nici nu se poate povesti - este o carte care se citește și se simte și apoi se recitește și se simte iarăși. Pentru că dincolo de pagini, dincolo de personaje, dincolo de celuloză - se află sufletul, se află viața, se află zbuciumul și stelele și cerul și nesfârșirea frumuseții umane, se află Big-Bang-ul care a fost la început și care a făcut ca viața să apară și să înflorească. Mi-a fost recomandată obsesiv lectura acestei cărți, Andrei, trebuie s-o citești, măcar așa, în treacăt, este o poveste superbă și toate alea etc, iar eu ziceam că da, o s-o citesc, am să-i dau o șansă, dar am tot amânat-o. Când am sunat-o pe persoana respectivă să-i spun că am citit-o, știți ce mi-a spus? Mi-a zis, știi de ce te-am pus s-o citești? Pentru că știam că o să-ți placă și că, de altfel, o să ai impresia că nu ai citit doar o carte, ci că ai citit zeci de cărți la un loc. Și da, chiar cu impresia asta am rămas, pentru că Eleganța ariciului nu este neapărat o carte complexă, dar este o carte inteligentă, profundă, Doamne, atât de profundă (ba chiar are niște „capitole”, să le numesc așa, denumite Cugetare profundă). 

Nu am să pun accent pe acțiune, pe personaje - care, cu desăvârșire și deloc surprinzător, sunt construite într-o manieră unică, originală, tridimensională, simetrică, cu o acțiune, chiar dacă nu neapărat cronologică și urmând un fir epic, care te antrenează (nu în maniera romanelor thriller-polițiste), și nu neapărat că-ți antrenează mintea, spiritul, ci îți antrenează visceralitatea, emoția; toate astea, vă rog să mă credeți, am impresia că aberez pe aici doar pentru simplul fapt că mi-a plăcut atât de mult cartea, atât de muuuult, încât nu vreau să spun nimic și nici să nu dau vreun spoiler. Pentru mine, Muriel Barbery s-a citit nu pentru acțiune, ci pentru plăcerea ei de a crea oameni și locuri și minți și emoții și atitudini și toate acestea, la un loc, au făcut din romanul de față un roman de referință, un roman pe care am să-l recomand la toți și toate, tronând pe raftuarile mele deasupra a sute de cărți, ca un roman inegalabil și nicicând a copiat de către cineva. Pentru că Barbery nu este doar talentată, ci este studiată, citită și informată - este, cu adevărat, un scriitor demn de a fi citit.

O carte splendidă, o fabulă filozofică încântătoare, efervescentă și lirică, complexă, o carte care pur și simplu m-a cucerit de la prima pagină și m-a purtat într-o vâltoare a cuvintelor, m-am lăsat purtat de frumos, de sentimente și emoții, de cugetări profunde și mi-am dorit să n-o mai termin vreodată. Erau pasaje pe care le citeam (Doamne, mi-am notat atâtea, dar, sincer, mi-e greu să aleg, așa că am să renunț la asta) și pe care doream să le uit, doar pentru a le reciti iarăși și pentru a simți aceeași emoție și încântare. Cred că dacă aș reciti Eleganța ariciului, și cu siguranță am s-o fac cândva, deși nu sunt genul care să recitească vreo carte (am recitit doar câteva cărți - Orele & Cerul din burtă), m-aș îndrăgosti iarăși de ceea ce a scris Muriel Barbery. Nu știu, pentru mine romanul de față a fost o lectură de care aveam nevoia și la care, în orice clipă, aș putea face orice referință literară; această carte este un adevărat succes, un adevărat, cum zice L'Express, „laborator chimic, unde fiecare își poate găsi rezolvarea propriilor probleme.”

Vreau să mulțumesc mult Editurii Nemira pentru volumul de față, îl găsiți AICI, în colecția Babel, colecție din care puteți selecta o groază de cărți extrem de frumoase. Pe site-ul celor de la Nemira găsiți o mulțime de cărți, din colecții diferite, pe toate gusturile selecte. Să aveți lecturi frumoase și pe placul vostru!