„Trei coroane întunecate”, de Kendare Blake- Recenzie

Editura: Corint

Rating: 3 din 5 steluțe

Traducere din limba engleză: Roxana Olteanu

Anul apariției: 2017

Număr de pagini: 368 

Trei surori întunecate

născute într-o vâlcea,

trei surori delicate,

nicicând nu se vor iubi

Trei surori întunecate,

toate trei frumoase,
două vor fi devorate

și doar una regină va fi.

În fiecare generație de pe insula Fennbirn se naște un set de triplete: trei regine, toate moștenitoare cu drepturi egale la coroană și fiecare posedând puteri magice mult râvnite. Mirabella stăpânește cele patru elemente, e capabilă să stârnească vâlvătăi lacome de foc sau furtuni violente doar pocnind din degete. Katharina este o otrăvitoare și poate înghiți cele mai ucigătoare veninuri fără să simtă aproape nimic. Arsinoe domină natura și despre ea se spune că ar avea harul de a face să înflorească cel mai roșu trandafir și să îmblânzească cel mai aprig dintre lei. Dar pentru a deveni Regina Încoronată nu e nevoie doar de originea regală. Fiecare soră trebuie să lupte pentru asta. Și nu e doar un joc în care cineva câștigă sau pierde…e o luptă pe viață și pe moarte. În noaptea în care surorile împlinesc șaisprezece ani, bătălia începe. Ultima regină rămasă în viață, primește coroana.

De la Kendare Blake am citit (și) Anna în veșmânt de sânge, o serie căreia îi aștept cu nerăbdare apariția, și a fost unul dintre singurele romane care, într-adevăr, au băgat spaima în mine. Adică, nu știu, nu neapărat că povestea în acel roman a fost destul de înfricoșătoare, pe cât am observat (după cum am putut și-n romanul de față, Trei coroane întunecate, să bag de seamă) o atmosferă apăsătoare, creată cu măiestrie, cu talent și cu o deosebită, aproape chirurgicală plăcere pentru detaliile care compun cadrul spațial, temporal, al acțiunii. Astfel, modul în care Kendare Blake reușește s-aleagă momentul propice pentru a pune personajul x în scenă, cu toate intrigile sale, modul în care reușește să facă asta, surprinzându-te, ba uneori chiar frapându-te, mă face să cred că tocmai acesta este punctul forte al autoarei.

Pentru mine, unul, Trei coroane întunecate a fost ca un film: mult așteptat, cu un trailer genial care mă omora puțin câte puțin de fiecare dată când îl priveam - dar, în cele din urmă, parcă a lipsit pop-cornul, sucul, alea, alea șamd; la o adică, mi-a plăcut, vreau să spun, dar nu ca o lectură de referință pentru viitoarele mele lecturi: a început frumos, liniștit, atent creat, cu o atmosferă neprețuită (deci, serios vă spun, ador cum face Kendare Blake acest lucru), punând cititorul în scenă și pregătindu-l pentru ce urmează, la genul, stai comod acolo, în canapeaua ta, fă-te confortabil și-așteaptă, așteaptă, nu face speculații și nu-ți dau părerea, n-ai nicio șansă. Mda, într-adevăr, m-am obișnuit, deja, să fiu doar un privitor, să nu mă bag în acțiune, să las totul să curgă de la sine așa cum autoarea a știut s-o facă. Am apreciat mult de tot și faptul că intriga, într-adevăr, conturează o acțiune nemaipomenită, în care inevitabilul se produce, în care neașteptatul ia viață și totul, dar totul, este ca o explozie, pam, bum, pau! Dacă în primul roman pe care l-am citit de la Blake, autoarea a mizat pe o atmosferă apăsătoare, închisă, într-un decor lugubru, în Trei coroane întunecate am simțit acțiunea, dinamismul, tot ce poate face dintr-un asemenea roman unul bun.

Nu mă înțelegeți greșit, am dat trei steleluțe acestui volum pentru că nu e genul meu de lectură și, de fapt, când citesc ceva de genul, încerc să compar cărțile între ele, iar abia apoi să-i dau steluțele cuvenite. Am să vă mărturisesc un lucru: ador scriitorii cu imaginație, care știu să scrie în așa fel. Ador autorii care știu să speculeze realitatea, or, de fapt, imaginarul, care știu să demitizeze și, dimpotrivă, să mitizeze un anumit aspect al vieții, un anumit om, o anumită întâmplare. O spun cu mâna pe inimă, deoarece eu nu aș putea face așa ceva. În cele din urmă, pentru mine omul rămâne cea mai fictivă creatură de pe acest pământ, drept care nu pot scrie sci-fi, fantasy etc. Dar e frumos, îmi place să știu că există scriitori cu o asemenea imaginație, cu o înclinație spre așa ceva. Cu toate că nu prea citesc fantasy, ficțiune de genul, e ok ca uneori să ieși din zona de confort și să vezi ce și cum. Iar Kendare Blake e o scriitoare foarte bună, care merită toate aprecierile. 

Personaje puternice, tridimensionale și complexe, alcătuite din lumini și umbre, care evoluează și se schimbă - un alt aspect pe care l-am apreciat la Kendare Blake a fost grija față de personajele pe care aceasta și le-a creat (și, de fapt, e foarte amuzant să citești, la Mulțumiri, care a fost sursa de inspirație a acestui roman - una destul de bizară, de altfel); totul se răstoarnă, se face bulgăre și să dă la vale, n-ai așteptări, n-ai răbdare, abia aștepți să vezi ce urmează să se întâmple, tensiune, tensiune, tensiune. Și sfârșitul, vai, sfârșitul acela. Autoarea a reușit să scrie un roman magic, plin de fantezie și mit, de ocultism, de vrăji, chestii dintr-astea care fac dintr-un roman fantasy unul bun, bun, bun. Mi-a plăcut mult, dar dacă ar trebui să-l compar cu Anna în veșmânt de sânge, mai mult mi-a plăcut primul.

Vreau să mulțumesc frumos Editurii Corint pentru acest volum, vi-l recomand cu drag, pentru că este o lectură care te antrenează și te prinde până la sfârșit. Trei coroane întunecate poate fi comandat de AICI, cu un click. Să aveți lecturi frumoase și cu spor!