Sora Katiei, de Andrés Barba - Recenzie

Editura: Vellant

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 184

Anul apariției: 2009

Traducere: Luminița Voina-Răuț

Andrés Barba s-a născut la Madrit, în 1975. Este licențiat în literatură spaniolă și filosofie la Universitatea Complutense din Madrid. Debutează la doar 20 de ani, cu romanul de dimensiuni mici El hueso que más duele. Încă de la început criticii au remarcat tonul său autentic, stilul realist și modul aparte de a înțelege relațiile interumane. Sora Katiei (2001) este cel de-al doilea roman al său, finalist al premiului Herralde de Novela, și a fost foarte bine primit atât de public, cât și de critici, fiind apreciat pentru subtilitatea cu care redă inocența personajului principal. Stilul autentic rămâne caracteristic și ăn următoarele sale reomane - La recta intención (2002), Ahora tocad música de baile (2004), Versiones de Teresa (2006), Los manos pequeñas (2008) - care continuă tema lipsei de comunicare și a singurătății obsesive a societății contemporane. În prezent, Andrés Barba este profesor la Universitatea Complutense din Madrid și colaborează cu diverse publicații, printre care cotidianul El País.

„Nu era fericirea, ci chestia aia pe care oamenii o confundă adesea cu fericirea, din pricina febrilității și a dorinței de a savura fiecare clipă.”

Crescută intr-un mediu sordid - fiica unei prostituate şi sora unei dansatoare de striptease - eroina este un personaj misterios, al cărei nume nu va fi dezvăluit pană la sfarşitul cărţii. Insuşirile fetei contrastează puternic cu mediul său de viaţă: o imagine a inocenţei, sora Katiei este capabilă să resemnifice acest mediu depravat. Un roman care vorbeşte cu delicateţe despre o lume a degradării, Sora Katiei face dovada talentului narativ de excepţie al lui Andres Barba, dar şi a unui fler deosebit in a inţelege psihologia feminină. Romanul Sora Katiei a fost ecranizat in 2008, filmul fiind premiat şi nominalizat la Festivalul Filmului Olandez şi la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno.

    „Dacă nu plângea prea des era pentru că, de obicei, percepea lumea ca pe o continuă sarabandă cu tainice surprize: culori pe care doar ea le putea vedea, iar când plângea, sufletul îi devenea neajutorat și se lăsa pradă durerii, tot așa cum în alte ocazii se lăsa pradă bucuriei.”

Romanul Sora Katiei surprinde cititorul încă de la primele pagini, prin stilul echilibrat, simplu, dar de o sensibilitate aparte. Îmbinarea dintre realismul povestirii și viziunea impregnată de candoare a protagonistei, conferă romanului o complexitate și un rafinament psihologic deosebite. Ingenuitatea eroinei contrastează puternic cu mediul său de viață - ea este fiica unei prostituate și sora unei dansatoare de striptease. Sora Katiei, un personaj misterios al cărei nume nu va fi dezvăluit, este o imagine a inocenței, capabilă să resemnifice acest mediu depravat. Văzută prin ochii ei, lumea pare a fi o pictură naivă. Romanul este o parabolă modernă și dureros de optimistă despre bunătatea care supraviețuiește în singurătate și în lipsa afecțiunii.

„(...) și și-a închipuit-o pe Mama moartă; s-a gândit că Mama n-o să se mai întoarcă niciodată; o să treacă o zi și încă una și apoi un milion de zile și Mama n-o să mai apară în pragul ușii, istovită la față, dar scoțându-i limba; s-a gândit c-o să uite cum miroase Mama, cum își face buzele, cum își pune fusta și pantofii cu toc înalt cu care mergea la lucru, paltonul descheiat, dar cu căptușeală dublă, ca să-și dezvăluie sânii, pentru ca apoi să și-i acopere repede, ca nu cumva să facă vreo pneumonie și totul i s-a părut atât de trist (...)”

Eu sunt mare fan al Editurii Vellant - am mai spus-o, o spun, o voi mai spune. De ce? Pentru că, fără să fiu pios, fără să urmăresc ceva, la ei chiar am găsit lecturi de calitate, traduceri exact pe placul meu, autori pe care nu i-am mai găsit la altă editură și care, pentru mine, sunt extraordinari. N-am să-i numesc, deoarece cei care mă știu, de altfel, știu și despre ce și cine vorbesc. În orice caz, recunosc că Andrés Barba este unul dintre ei, iar primul meu contact cu el a fost romanul Buna intenție, care mi-a plăcut extraordinar de mult. De aceea, recunosc, înainte de a mă apuca de Sora Katiei, știam că voi citi ceva care va fi pe placul meu. Și, da, chiar așa a fost, pentru că a fost un roman, deși nu prea lung, care se citește chiar rapid, a fost un roman extrem de intens, profund, care mi-a stârnit niște trăiri și emoții pe care, de altfel, alte romane n-au reușit s-o facă. De ce? Vă spun mai jos.

„- Eu sunt catolic. Tu ce ești?

- Eu sunt sora Katiei.”

Pentru că Andrés Barba, la o vârstă atât de fragedă, să spun așa, la care a scris romanul Sora Katiei (26 de ani), a reușit să pătrundă atât de precis, aproape chirurgical, în abisalul psihologic feminin, urmând cu naturalețe, cu subtiliate acest univers inaccesibil, depășind barierele tabu ale societății, depășind visceralitatea minții umane, cu un ton sincer, cu un ton violent, brutal, realist, care dă dovadă, în cele din urmă, de o extraordinară înțelegere a psihologiei umane, a relațiilor care conturează identitatea unei persoane. Romanul ne spune povestea unei fetițe de 14 ani, ne spune povestea surorii Katiei, care trăiește împreună cu mama, sora și bunica sa într-un micuț apartament din Madrid. Ce mi s-a părut autentic a fost faptul că, deși narată la persoana a III-a, totul este văzut prin ochii inocenți ai protagonistei, care înțelege totul printr-o prismă „necoaptă”, cu o minte încă nepusă la punct cu ceea ce înseamnă, de fapt, viața. Andrés Barba urmărește totul, totul, prin gândurile, trăirile, emoțiile, acestui personaj - cititorilor li se va contura, astfel, o realitate care apare acestei fetițe, li se va contura realitatea surorii Katiei, ca „pe o pictură naivă”. Într-o lume în care postituția, drogurile, alcoolul, depersonalizarea sunt la ordinea zilei, dar pe care eroina noastră nu le percepe în întreaga lor însemnătate - într-o astfel de lume, sora Katiei reprezintă ideea de salvare, de înălțare și inocență, ideea de fragilitate.

    „- Fiindcă îl văd pretutindeni; Dumnezeu e aici, în femeia aceea, în zarva aceasta, în sucul de roșii, în tine, chiar și în mine, care sunt ultima lui creație.

Acum chiar că era ciudat totul; dacă Dumnezeu era în doamna aia și în zarvă și în John Turner, de ce nu-i ziceau lui Dumnezeu doamnă, zarvă, suc de roșii, John Turner? De ce trebuia inventat un alt cuvânt și încă unul așa greu de reținut, pentru a-l da unor lucruri atât de simple, ca doamnă sau zarvă sau suc de roșii sau John Turner?”

Evident, de-a lungul lecturii, ca cititor, te-ntrebi, oare sora Katiei chiar este așa de prostuță, este așa oarbă încât să nu vadă această parte mizeră a realității în care trăiește? Or, nu este prea inteligentă? Dar, de-a lungul lecturii, îți dai seama că nu despre asta este, de fapt, vorba, ci este vorba despre o candoare excepțională, este vorba de o intimitate anume cu propria ființă, este vorba de o inocență pură, curată și nepătată. Realitatea din jurul ei este negată, este transformată, este o lege a naturii - dacă așa se întâmplă, asta este; un anumit lucru poate fi perceput diferit, funcție de ceea ce, de fapt, vrem să (nu) vedem. Răutatea, mizeria, violența, boala din jurul ei par să nu existe, iar sora Katiei devine, astfel, o prezență autentică, o prezență dragă cititorului - îți stârnește emoții profunde, sentimente chiar contradictorii, trăiri, iar sora Katiei este acel personaj de care, mai mult ca sigur, te atașezi, chiar și fără să vrei. Îți provoacă, să spun așa, un fel de milă, îți vine să o iei sub aripa ta protectoare și să-i spui, cu căldură paternă (sau maternă, funcție de caz), lasă, totul va fi bine, viața este și despre asta, vei avea timp, în cele din urmă, să te obișnuiești; tu ia și mai copilărește puțin, nu băga răutatea în seamă.

„- Când urci pe scenă, n-ai de unde să știi dacă sunt clienții de ieri ori sunt alții, sau dacă sunt aceiași dintotdeauna, însă cu alte haine și mirosind a tutun, dar jur că ți-e indiferent, fiindcă atunci când ești pe scenă e totuna, începe muzica, bara în mijlocul, spoturile roșii, mereu la fel, iar dacă nu te gândești prea mult, ai impresia că-i mereu aceeași noapte, cu aceiași clienți, aceleași strigăte (...).”

Stilul de scriere a lui Andrés Barba este, într-adevăr, unul autentic. Are o putere extraordinară de a contura psihologii umane, de a reda subiecte și de a scrie despre ele cu o subtilitate aparte, de a sparge bariere și a lua în considerare subiecte tabu, de care, cu siguranță, unii s-ar feri. Am observat asta și în romanul Buna intenție, de altfel. Și, da, chiar te gândești, cum a putut să scrie asta la o vârstă atât de fragedă? Evident, este vorba despre modul său de a percepe lumea, oamenii, modul său de a dezvolta, inteligent, anumite aspecte ce țin de psihologia umană și chiar de societatea înconjurătoarele; iar scriitura sa, în care parcă se reiterează nevoia fundamentală de a trăi, este una presărată cu numeroase pasaje profunde, cu numeroase cugetări și fragmente care îți dau de gândit. Eu, unul, mi-am marcat extraordinar de multe (făcând comparație cu numărul redus de pagini al romanului), și chiar de câteva ori am revenit asupra lor, doar pentru a mai simți, măcar o dată, plăcerea de a lectura un autor atât de talentat precum este Andrés Barba. 

    „(...) a fost odată ca niciodată o curvuliță care s-a îndrăgostit de un italian...”

Vreau să mulțumesc dragilor prieteni de la Editura Vellant pentru acest roman, Sora Katiei, de Andrés Barba, care poate fi comandat de pe site-ul editurii, la preț redus, cu un click AICI. Vă recomand cărțile din colecția Endorfiction; o colecție tare dragă mie și din care, sincer să vă spun, nicio carte nu m-a dezamăgit. Poate sună ciudat, dar chiar așa este ! Lecturi frumoase și cu cât mai mult spor să aveți, alături de o săptămână așa cum vreți voi!