Terra. Insecta, de Anne Sverdrup-Thygeson - Recenzie

Editura: Publica

Colecția: Co-Lecția de Știință

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 280

Anul apariției: 2020

Traducere: Florin Tudose

Anne Sverdrup-Thygeson este profesor la Universitatea Norvegiană de științe ale naturii din Ås și consultant științific al Institutului Norvegian de Cercetări ale Naturii. Deține un doctorat în conservarea biodiversității și predă managementul naturii și ecologie forestieră. Cercetările ei se axează în special pe ecologia insectelor. Are un blog de știință și apare deseori în emisiunile radio și TV din Norvegia. A fost prima femeie cercetător care a primit Premiul Bonnevie pentru excelentele sale metode de predare, de scriere și de prezentare a biologiei. A studiat istoria și este ultramaratonistă.

Insectele reprezintă jumătate din regnul animal. Trăiesc peste tot – în peșterile din adâncul pământului, sus, pe crestele cele mai înalte ale Munților Himalaya, în interiorul computerelor, în izvoarele termale din Parcul Yellowstone și în urechile și nările creaturilor mult mai mari decât ele. Există insecte cu urechi pe genunchi, cu ochi pe penisuri și cu limbi sub picioare. Cei mai mulți dintre noi consideră că viața ar fi mai bună fără gândaci, însă ar fi chiar imposibilă. Cei mai mulți dintre noi știu că nu există miere fără albine, însă nu și că florile arborelui de cacao nu ar putea fi polenizate în lipsa musculiței cu capul cât o gămălie de ac. Fără ea am putea să ne luăm adio și de la cacao, și de la ciocolată. Cerneala folosită la scrierea Declarației de Independență a avut la bază fier și gale. Un tip special de gală este cea de stejar, de care este responsabilă o viespe micuță. Musculița de oțet a fost un pion esențial în experimente medicale și biologice premiate cu șase premii Nobel, iar musca de carne poate curăța răni extreme. Insectele transformă plantele uscate și animalele moarte în compost. Polenizează flori, inclusiv culturile de care noi depindem atât de mult. Asigură hrana altor animale, cum ar fi păsările și liliecii. Controlează organismele dăunătoare omului. Viața, așa cum o știm, depinde de aceste creaturi mici. O călătorie în ciudata, minunata și uimitoarea lume a micilor și fabuloaselor creaturi fără de care nu am putea trăi. Insectele ne influențează ecosistemul mai mult decât ne-am putea imagina.

„Dacă am renunța o clipă la filozofările noastre, am vedea că în joc este și altceva în afară de valoarea utilitară. Din câte știm până azi, planeta noastră este singurul loc cu viață din Univers. Poate că noi, oamenii, avem datoria morală de a stăpâni Pământul și de a le asigura milioanelor de creaturi ce viețuiesc alături de noi pe planetă șansa de a-și trăi micuțele și minunatele lor existențe.”

O altă carte, din aceeași colecție ca și Dopamina, anume Co-Lecția de Știință, pe care pur și simplu am devorat-o. Am citit-o fără să fiu plictisit măcar o singură secundă, deși recunosc că la început am fost puțin pesimist. Bun, o carte despre gândăcei și insecte, despre fluturași și cărăbuși - o să fie ceva drăguț, îmi ziceam, dar nimic mai mult. Ei bine, evident, am speculat greșit, iar această carte este mult mai mult decât o carte despre insecte. Este o carte despre viața lor, da, despre viața lor excepțională, atât de complexă, de fapt, chiar poetică, aș putea spune, dacă e să ne gândim la anumite aspecte ce țin de trecerea dintr-o stare fizică în alta, de anumite ritualuri ce țin de împerechere, de supraviețuire (ca un poem de Bacovia, mai bine zis, în ceea ce privește ideea de supraviețuire la unele specii), și, de fapt, de ce înseamnă, pentru creaturile atât de micuțe, viața în sine. Cred că este cunoscut pentru toți faptul că insectele de depășesc, numeric, depășesc numeric într-un mod inimaginabil, iar pentru fiecare ființă umană, după cum autoarea însăși afirmă, „există mai mult de 200 de milioane de insecte”. Un număr halucinant, nu-i așa? Suntem înconjurați de insecte, drept vorbind, dar dimensiunile lor sunt cele care, putem spune, ne fac să nu le observăm prea des, poate nici să nu le băgăm prea mult în seamă (cu excepția unei muște comune, sau de casă - Musca domestica, sau cu excepția acelui țânțar care, când ți-e lumea mai dragă, nu-ți dă pace și-ți bâzâie pe la urechi). Știm, așadar, cât de multe sunt și ce diversitate ecologică prezintă: păduri, lacuri, munți, mlaștini, deșerturi - micuțele creaturi sunt, efectiv, peste tot. Chiar și în locuri în care ne așteptăm mai puțin. Dar totuși nu știm, în cele din urmă, cât de importante sunt ele, de fapt, pentru întregul demers ecosistemic viabil și pentru toate procesele care se desfășoară în anumite și de care noi, ca oameni, depindem. Și nu doar noi. Terra. Insecta aduce, în cele din urmă, o valoare imensă acestui domeniu care se numește entomologie (ramura biologiei care se ocupă cu studiul insectelor, sub diferite aspecte ecologice, anatomice, biochimice etc), nu numai prin abordarea descriptivă - generală - a acestor creaturi, ci și prin ridicarea unor probleme (poate de ordin moral) în ceea ce privește prețuirea, la scară mult mai largă, a insectelor care ne stârnesc emoții diverse, de la frică, până la emoție.

Am citit această carte cred că într-o zi și jumătate. Mi-a plăcut mult de tot cum scrie Thygerson și, mai mult decât atât, chiar sunt pasionat, într-o măsură, de această parte a biosferei, iar cartea de față mi-a oferit tot ce-mi trebuie pentru a mă ține captiv și a-mi stârni interesul. Dincolo de începutul cărții, care vizează descrierea extrem de schematică a insectelor, cu particularități anatomice, morfologice, mecanisme și chestii de acest gen, cartea oferă niște exemple extrem de interesante privitoare la lumea acestor minunate creaturi: curiozități privitoare la felul în care acestea viețuiesc, se hrănesc, de la gândacul de bălegar, până la insecta-băț, musculița de oțet (cum îi zicem noi), unul dintre pionerii cercetărilor științifice, cum se reproduc și cum se îngrijesc unele de altele. Cum „vorbesc” unele cu altele și cum învață să recunoască (atât anumite situații, cât și semeni de-aceași specie cu ei). Autoarea conturează o lume căruia noi, de multe ori, poate nu-i dăm importanța cuvenită; da, e justificabil, într-o măsură, deoarece e evident că le-avem și noi pe ale noastre, cum se spune, suntem antrenați într-o societate care nu prea ne permite să ne oferim acel timp pentru a sta și a medita și a contempla asupra naturii, asupra celorlalți, cum s-ar spune. Avem impresia că noi reprezentăm specia supremă, suntem invincibili, putem domina peste orice ne este vizibil ochiului. Știm prea bine că nu este așa. Știm prea bine cât de puternică este natura, cât de neputincioși suntem în fața anumitor intemperii. Dar oare știm cât de mult depindem de insectele care sunt în jurul nostru și pe care, în graba către locul de muncă, voit sau nu, le strivim sub încălțăminte?

„(...) Ne grăbim să catalogăm celelalte specii după un singur criteriu: sunt utile sau ne încurcă. Și încercăm să le eliminăm pe cele care ne încurcă, însă natura e atât de inteligent organizată, că studierea sa ne va oferi întotdeauna soluții înțelepte despre care nu avem habar. Acesta reprezintă doar unul dintre motivele pentru care este esențial să conservăm lumea naturală, cu toate speciile sale, indiferent cât de utile sau inutile par.”

E cam evident, dacă stăm puțin și analizăm situația. Putem privi toate acestea din punctul de vedere al lanțului trofic: x mănâncă pe y - x este mâncat de z - z este mâncat de a - a este mâncat de, să zicem, om. Ei, bine, dacă o singură verigă din acest lanț trofic (vorbind la modul excepțional în care o anumită verigă superioară - cea care o mănâncă pe cea care a mâncat deja - are afinitate pentru o singură formă de hrană - implicit, să zicem, o anumită insectă - dispariția unei singure verigi poate deregla, într-un mod ireversibil, demersul firesc al acestui lanț trofic). Nu știu dacă m-am făcut înțeles, așa că am să-ncerc să dau un exemplu concret: o insectă consumă nectar de la o anumită floare (nu știu, că-i place ei că nectarul acela este mai dulce), iar apoi insecta este mâncată de un anumit pește (acest pește având, de asemenea, o plăcere incontrolabilă de a mânca doar această insectă), iar peștele, la rândul său, este consumat de oamenii care au o dietă ihtiofagă (bogată în pește). Să zicem că acești oameni locuiesc undeva într-un sătuc de pe lângă Marea Baltică, iar în apropierea așezămintelor locale se găsește doar acest tip de pește. Bun, până aici este totul în regulă. Dar, deodată, se deschide o fermă în apropierea acestor așezări. În urma industrializării, a deversărilor excesive de apă contaminată, a folosirii diferitelor substanțe chimice, vegetația locală are de suferit, iar specia respectivă de floare cu nectar dulce (preferata insectei noastre) începe să dispară din ce în ce mai mult, nu mai are aceeași viabilitate biologică, nu mai produce la fel de mult nectar. Ce credeți, astfel, că se va întâmpla cu gândăcelul nostru? Întocmai. Poate va consuma, în continuare, nectar, dar nu va mai fi la fel de puternic, va fi mai uscățiv, va pierde în greutate, dată fiind calitatea inferioară a nectarului. Bun. Apoi, bineînțeles, trecem la peștișorii care consumă acești gândăcei. Și ei vor avea de suferit - gândăceii mai slăbuți implică un aport nutritiv mai scăzut, un potențial energetic mai slab. Astfel, peștișorii vor fi, la rândul lor, mai slabi, mai pricăjiți. Acum, da, urmează ultima verigă - oamenii. Ei vor consuma pești mai slabi, mai săraci în proteine și grăsimi. Astfel, după cum ne putem da seama, și chiar putem extrapola situația, aportul mai sărac în pește este datorat faptului că acea floare nu a produs același nectar de calitate. Și, implicit, totul se datorează apariției fermei respective. Sper că m-am făcut înțeles și-am reușit să redau întocmai ideea.

„Insectele sunt ciudate, complicate, amuzante, bizare, haioase, fermecătoare, unice și mereu uimitoare. Un entomolog canadian spunea cândva: Lumea e plină e mici minuni, dar săracă în ochi care să le vadă.”

Oricum, după ce am citit Terra. Insecta nu am rămas decât cu gândul că, într-adevăr, viața noastră depinde de o multitudine de factori. E vital să avem grijă de ceea ce ne înconjoară, să prețuim natura mult mai mult decât (nu o) facem. Să avem grijă de micuțele creaturi care, nevinovate, cad pradă fenomenului antropogen, cu urmări asupra reliefului, vegetației, faunei și climei. Suntem mulți pe-acest pământ, nevoia de industrializare este justificabilă din acest punct de vedere. Dar industrializarea, globalizarea, pășunatul excesiv și multe alte situații de acest gen duc la distrugerea implacabilă a numeroase habitate naturale care, în primă instanță, au aparținut lor (după cum autoarea scrie, „insectele au asistat la apariția și dispariția dinozaurilor, ba încă existind cu multă vreme înainte de apariția lor”), încă de acum 479 milioane de ani. Bineînțeles, forma poate era una diferită - forma de habitat - dar monopolul oamenilor a dus la dispariția a numeroase astfel de specii (și nu numai de insecte, ci și de animale și plante). Insectele au apărut odată cu viața de uscat, foarte puține fiind adaptate mediului acvatic (și unele doar în anumite forme în decursul ontogenezi, adică al dezvoltării individuale, de la embrion la individ adult, viabil în vederea reproducerii și înmulțirii speciei), muncind în lniște, pentru a-și asigura și, în aceeași măsură, pentru a ne asigura hrana, pentru a susține ecosistemul și, în aceeași măsură, pentru a ne susține pe noi. Insectele sunt mult mai importante decât am crede. Asta este ceea ce ar trebui să realizăm cu desăvârșire.

„(...) Și pentru că biologia de conservare e despre oameni și despre gândurile și sentimentele noastre, dar și despre speciile pe care vrem să le salvăm (...).”

De ce spun asta? Pentru că insectele ar putea să ne ajute în combaterea poluării, consumând plasticul. Ar putea să ne ajute în cercetări privitoare la procesul îmbătrânirii, în procesul vindecării rănilor. Ne-ar putea oferi răspunsuri pentru numeroasele întrebări pe care și le pun oamenii de știință. Deoarece insectele ar putea reprezenta noi soluții eventuale privitoare la criza antibioticelor. Deoarece insectele au ajutat la descoperirea a numeroase aspecte privitoare chiar și la organismul uman, întru înțelegerea completă a anumitor procese biologice. Deoarece insectele au reprezentat prototipuri - în aviația militară, inspirând inginerii cu tehnicile lor fantastice de zbor. Dincolo de asta, într-un Univers atât de mare, insectele sunt ghidate de stele, de Lună, reprezentând o cale nemijlocită dintre noi și o lume echilibrată, liniștită, dintr-o lume sistemică dominată de legile naturii. Viața acestor creaturi, moartea lor, visurile lor, dramele - la o scară milimetrică, dar totuși de-o importanță colosală pentru demersul firesc al vieții noastre. Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care insectele reprezintă soldați de căpătâi ai naturii. Mereu. Nu știu ce aș mai putea spune. Chiar a fost o carte care m-a amuzat, m-a sensibilizat, o carte care mi-a dat de gândit și m-a făcut să am ochii mult mai deschiși în privința acestui subiect. Pot spune că am rămas cu numeroase detalii privitoare, mai ales, la anumite curiozități din lumea acestor insecte. Și-am văzut lectura ca pe una utilă și practică (nu vă mai spun că, imediat ce-am terminat-o, am dau un search pe Google ca să găsesc blogul autoarei - și-am fost tare încântat să văd cât de activă este). Vă recomand să aruncați și voi un ochi - cine știe, poate vi se vor deschide în privința acestui domeniu de activitate, unul extrem de curpinzător, sofisticat și complex.