Pagină

vineri, 13 noiembrie 2020

Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle , de Stuart Turton - Recenzie

Editura: RAO
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 496
Anul apariției: 2018
Traducere: Cristina-Mihaela Tripon (prin Lingua Connexion)

Stuart Turton este un jurnalist de călătorii, liber-profesionist, care a lucrat anterior în Shanghai și Dubai. A absolvit filosofia la Universitatea din Liverpool. Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle (traducere de către Cristina-Mihaela Tripon, 2018, Editura RAO) e romanul său de debut. Este câștigătorul Premiului The Costa First Novel Award, al Premiului Bringhton and Hove, pentru povestiri scurte, și a fost ales pentru competiția Openind Lines, organizată de BBC Radio 4. Trăiește în vestul Londrei împreună cu soția lui.
„Sunt ca un om din purgatoriu, orb în fața păcatelor care m-au izgonit aici.”
Conacul Blackheath, o clădire somptuoasă, dar la limita paraginii, este locul în care are loc un bal mascat. Invitaţii sunt membrii de vază ai s cietăţii (ofiţeri, bancheri, medici etc.), care se strâng pentru a rememora un eveniment tragic – moartea tânărului Thomas Hardcastle, fiul lordului Peter şi al lui lady Helena Hardcastle. O moarte tragică întrerupe petrecerea, însă nu îi pune capăt. Este vorba despre tânăra Evelyn Hardcastle. De fapt, aceasta nu va muri o singură dată. Atât timp cât Aiden Bishop, personajul principal, nu rezolvă misterul morţii sale, scena decesului se va repeta neîncetat, seară de seară.
„De când m-am mai dezmeticit, am încercat să nu mă gândesc la situața mea. Faptul că mi-am pierdut memoria s-a dovedit a fi mai degrabă frustrant decât tragic (...). M-am pricopsit cu o Biblie adnotată și un cufăr încuiat.”
Am să-ncep această recenzie prin a spune că romanul de față, având în vedere tipologia și încadrarea într-un gen anume, cred că este unul dintre cele mai bune citite vreodată, nu doar anul acesta. Apoi, mi-e tare greu că Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle reprezintă romanul de debut al acestui autor. De ce? Pentru că este, din punctul meu de vedere, extrem de bine scris, extrem de frumos închegat, să zic așa, dat fiind faptul că e de o complexitate anume, atât în ceea ce privește numărul (destul de) mare de personaje, cât și, în sine, acțiunea, desfășurarea ei, numeroasele intrigi care se țes în jurul Conacului Blackheath, numeroasele situașii în care se (re)găsesc (spun regăsesc pentru că, într-adevăr, chiar se regăsesc la un moment dat) personajele. Nu știu, sincer, cum am citit această carte, deoarece pur și simplu o citeam și nu mă puteam opri, atât de interesat eram de ce are să mai urmeze, ce are să se mai întâmple și cum, în cele din urmă, se va fi terminat totul. Și, credeți-mă, a fost totul la o amplitudine și o intensitate colosale. Și îmi amintesc, chiar și-acum, deși am terminat cartea cred că luna trecută, cât de mult mi-a plăcut și cât de mult am trăit alături de această carte, în fascinanta încăpere Blackheath, într-o atmosferă întunecată, chiar și puțin fantasy, aș putea spune, perindându-mi încrederea de la un personaj la celălalt și, de altfel, trăind povestea (aproape) fiecărui personaj.
„Aprind chibritul cu mâna tremurândă și îl apropii de lampă. Flacăra prinde viață în spatele sticlei, alungând umbrele mai adânc în colțuri și luminându-l pe vizitatorul meu. Este bărbatul deghizat în doctor al ciumei pe care l-am întâlnit mai devreme, iar lumina scoate la iveală detaliile pe care nu le observasem în semiîntunericul din camera de studiu. Paltonul pe care îl poartă este scămoșat și zdrențuit pe margini, iar jobenul și masca din porțelan cu cioc îi acoperă toată fața, în afară de ochi. Își sprijină mâinile protejate de mănuși de un baston negru, care are pe lateral o inscripție în argintiu strălucitoare, deși literele sunt prea mici ca să le pot citi.”
Ideea romanului constă în faptul că, pe scurt, personajul principal, Aiden Bishop, se trezește, timp de opt zile, în câte un corp, toate acestea pentru a rezolva misteurl morții lui Evelyn Hardcastle. În cele din urmă, se pare că, trăind în fiecare corp, acesta nu numai că are acces la trăirile și amintirile fiecărui personaj, dar și la relațiile pe care, de-a lungul timpului, acesta le-a legat. Relații ce implică secrete, minciuni, drame, relații ce implică conflicte și anumite interese. Astfel, în încercarea de a desluși misterul, Aiden Bishop ajunge să se pună, pe sine însuși, în situații din ce în ce mai neașteptate. Și, de fapt, nu asta ar conta, pe cât faptul că, de altfel, ceea ce primează este încercarea de a afla de ce a murit Evelyn Hardcastle. Deoarece, pentru a scăpa din acest cerc vicios, din această „bulă temporală”, eroul nostru trebuie să ofere, până în ziua a opta, Doctorului Ciumei, răspunsul acestui mister. Probabil vă închipuiți că nu are să fie ușor, nicidecum; aventurile prin care trece, lucrurile pe care le află, totul, dar totul reprezintă puncte de cotitură în rezolvarea misterului care a pus stăpânire pe conacul Blackheath. 
„- Ai fost doctor, mă corectează el. Apoi majordom, azi ști crai, iar mâine vei fi bancher. Niciunul dintre ei nu are chipul tău adevărat sau personalitatea ta reală. Ai rămas fără ele în momentul în care ai venit la Blackheath și le vei primi înapoi doar atunci când vei pleca.”
Mi-a plăcut incredibil de mult această alternanță între personaje - nu numai că mi-a oferit o perspectivă anume asupra întregii situații, nu numai că m-a făcut să am acces și la celelalte personaje, dar m-a ținut în priză, să zic așa, la curent continuu de mare intensitate. Pentru mine, unul, mi se pare de un talent formidabil să poți jongla așa cu diferite caractere, în strategia stilistică abordată. Să știi cum să țeși intriga, de fapt, să știi în ce direcție vei duce întreaga acțiune, folosindu-te de atâtea planuri (temporale și spațiale), trecând, fracționar, de la un personaj la altul, dar păstrând urma eroului principal - Aiden Bishop. Nu știu, m-a fascinat acest aspect și asta a făcut ca lectura să fie potențată la maximum, oferindu-mi o plăcere imensă. Și, dincolo de toate acestea, mai există și planul psihologic al romanului: în cele din urmă, toți cei prinși în această „bulă temporală” sunt oameni care nu au un trecut curat, care au făcut ceva greșit și groaznic, ceea ce i-a adus în aceste circumstanțe. Putem presupune, așa, câtuși de puțin, valoarea „purificatoare” a romanului, iar Conacul Blackheath devine un fel de purgatoriu, în care moneda de schimb pentru iertarea păcatelor o reprezintă răspunsul misterului morții lui Evelyn Hardcastle. Întrucât Aiden Bishop nu este singurul antrenat în căutarea răspunsului, vă dați seama că, de la capul locului, are deja câțiva dușamani care vor încerca să afle, înaintea lui, motivele.
„- Doctorul ciumei ți-a cerut să rezolvi o crimă, însă nu a pomenit cine este victima. Este Evelyn Hardcastle, ea va muri la petrecerea din seara aceasta, zice el, lăsând scrumul să cadă în scrumieră. (...) Am trăit ziua asta de opt ori, iar ea a murit în fiecare seară, indiferent de acțiunile mele, îmi explică el, trăgându-și degetul de-a lungul marginii mesei. Indiferent ce s-a întâmplat ieri, se va întâmpla mâine și poimâine.  Îți făgăduiesc că oricum vei încerca să intervii, ai încercat deja și ai eșuat.”
Atmosfera mi-a plăcut la nebunie. Nu știi în cine să ai încredere, prietenii se dovedesc a fi inamici, dușmani, mânați de propriile interese, iar cei în care nu ți-ai fi pus vreodată încrederea, se dovedesc a fi acolo atunci când te-aștepți mai puțin. Totul se-ntâmplă în atmosfera plină de angoasă, întunecată, pe care Stuart Turton o creionează cu un talent romanist remarcabil - la orice colț al conacului, te-aștepți să se întâmple ceva înfiorător, întunericul însuși să capete materialitate și se se transforme într-un personaj grotesc. Întorsăturile de situație mi-au plăcut la nebunie; această idee de „salt temporal” (nici nu știu cum să-i spun) atrage cu sine numeroase inadecvări raționale, numeroase indicii lăsate, poate, de acei prieteni care vor să te-ajute să rezolvi misterul. Am încercat, deseori, să-ncerc să fac corelații (o mănușă lăsată undeva, un pistol, o cutie de medicamente) între diferitele situații și personajele care apăreau, undeva, în cele mai neașteptate momente. Îmi tot ziceam, gata, el e de vină, ba nu, el e, și tot așa. Bineînțeles, deznodământul, aflarea motivului și a criminalului a dat cu mine de tot pereții, ca un grandios și colorat spectacol de artificii. Nu m-aș fi așteptat, vreodată, la așa ceva. Și, credeți-mă, mie unul mi s-a părut unul dintre punctele forte ale romanului Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle. Aproape aș zice că n-ai cum să fii atât de nebun încăt să construiești un roman de aproape cinci sute de pagini în jurul acestei idei. Sincer!
„(...) Lemnul scârție, pardoseala trosnește, dedând sub propria greutate ca și când casa de oaspeți ar fi un om bătrân care încearcă să se ridice de pe scaun. Aud în mod repetat zgomot de pași care se apropie, iar când deschid ușa descopăr că am fost păcălit de un oblon desprins ce se leagănă sau de o ramură de copac care bate în geam.”
Nu știu ce aș mai putea spune, este clar că mi-a plăcut enorm de mult. L-am citit rapid, am fost atras de personaje, de această aventură nebună, de ideea în sine a romanului. Am fost curios de-a lungul întregii lecturi să aflu motivul, să aflu cine e în spatele acestei nebunii. După cum v-am spus, răspunsul în sine m-a făcut, de fapt, pe mine să înnebunesc. Oricum, chiar e un roman bun; unul dintre cele mai bune citite vreodată, deoarece chiar a făcut apel la numeroase emoții, stări, și m-a purtat într-o lume pe care nu știu dacă am mai regăsit-o și în alt roman: într-un univers întunecat, al umbrelor, în care „încrederea” și „bunătatea” s-au țesut în pânza groasă a morții care reprezintă o realitate imediată. Și, parafrazând, dacă ăsta nu a fost iadul, atunci chiar sper că diavolul și-a luat notițe. 
„Doctorul ciumei a susținut că Blackheath era menit să ne reabiliteze, însă gratiile nu pot îmbuna oamenii, iar mizeria nu poate decât să distrugă și ultima fărâmă de bunătate rămasă. Locul acesta spulberă speranța oamenilor, iar fără speranță, ce folos mai au iubirea, compasiunea sau bunătatea? Indiferent care ar fi intenția din spatele ridicării lui, Blackheath vorbește monstrului din noi, iar eu nu am de gând să îl mai răsfăț pe al meu. A avut mână liberă prea mult timp.”
Vreau să le mulțumesc prietenilor dragi de la Grupul Editorial RAO pentru acest exemplar, Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle, de Stuart Turton, pe care-l puteți găsi AICI, cu o reducere de 52%. Vă recomand s-aruncați un ochi pe site-ul lor, găsiți o mulțime de cărți, de toate genurile, care, cu siguranță, vă vor fi pe plac. S-aveți parte de lecturi cât mai pe gustul vostru și de o zi frumoasă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu