Moștenirea unui Chef, de Jacky Durand - Recenzie

Editura: RAO

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 224

Anul apariției: 2019

Traducere: Anca Măgurean

Domnul Henri, charismaticul patron al restaurantului Răgazul cu Flori, s-a opus mereu, fără explicații, ca fiul său, Julien, să devină bucătar. Când tatăl lui intră în comă, Julien are o singură obsesie: să găsească acel caiet în care, din copilărie, și-a văzut tatăl scriindu-și rețetele. Apoi descoperă alte secrete și înțelege de ce Henri și-a lăsat soția să plece fără vreun cuvânt.

„Pentru mine, tu ești stăpânul focului; un magician când faci brioșa să crească; un spărgător de seifuri când deschizi stridiile; un rege mag când bați frișca și topești pentru mine ciocolata neagră.”

Am citit această carte extrem de rapid; este micuță, fiind în format de buzunar, și nici nu are multe pagini. Cred că a fost întocmai lectura de care aveam nevoie în perioada prea aglomerată din cadrul sesiunii, când nu îmi mai vedeam capul de la cât aveam de învățat și totuși simțeam că nu pot să las să treacă o zi fără să citesc orice altceva, în afara cursurilor de la facultate. Și, dincolo de asta, chiar dacă a fost o lectură rapidă, a fost și o lectură care, într-o oarecare măsură, mi-a plăcut. Nu m-a dat peste cap, nu a fost ceva nemaipomenit, dar mă gândesc că nici toate cărțile nu trebuie să fie așa - și, în cele din urmă, Moștenirea unui Chef este o carte despre viață, așa cum este ea: simplă, misterioasă, plină de întrebări fără de răspuns. Mi-a plăcut tare mult povestea lui Julien, felul în care a vrut să calce pe urmele tatălui său, chiar dacă, dimpotrivă, Henri nu avea de gând să-i permită acest lucru. Și îi spunea într-una că el merită o viață mai bună, mai ușoară - deși Julien era înnebunit după ceea ce făcea tatăl său. 

„Număr orele bătute rar de clopotul bisericii. Îmi spun că până la următoarea bătaie am să te întreb de ce a plecat mama fără să-și ia rămas-bun de la mine. Sunt orfan de explicațiile ei care mă linișteau. Ea îmi spunea că există un motiv pentru orice. Pământul se învârte în jurul Soarelui; femelele mamiferelor au mamele; Aliații i-au învins pe germani în 1945; frunzele cad toamna. Așa că vreau să știu.”

Și de-aici, cum să vă spun, se-ajunge la o adevărată poveste. După ce tatăl său intru în comă, Julien începe să realizeze multe lucruri. Ce s-a întâmplat cu mama lui, de ce a plecat, așa, deodată, fără să spună nimic? Ce s-a întâmplat cu iubirea dintre cei doi? Cartea de față nu este complexă, iar acțiunea se întâmplă deosebit de rapid. Jacky Durand ne poartă printr-o lume plină de savoare, cu descrieri minuțioase de-ți lasă gura apă (a nu se citi această carte dacă sunteți nemâncați sau, de altfel, dacă sunteți persoane pofticioase - glumesc, bineînțeles), dar păstrează, în același timp, un puseu de emoție, de sentiment. Cred că mi-a plăcut cel mai mult faptul că personajele pe care autorul le creează (de la Henri, Julien, până la prietenii lui Julien) sunt personaje frumoase, adevărate, ca și cum ți-ar fi prieteni apropiați, gata oricând să-ți sară în ajutor. Mi-au plăcut, la nebunie, scenele și replicile dintre Julien și-o prietenă de-a sa. Și-au fost multe fragmente care mi-au smuls un zâmbet sincer și care m-au încărcat de emoție.

„Gătitul înseamnă generozitate.”

Evident, i-am dat trei steluțe pentru că, da, n-a fost o poveste extraordinară. Ba chiar ajunsesem să bănuiesc la un moment dat ce și cum. Dar nu asta contează, by the way. Contează faptul că m-a atins ceea ce-am citit, mi-a dat de gândit și m-a făcut să-mi spun că niciodată nu trebuie să renunți la visurile tale și la ceea ce îți place. A fost o poveste a devenirii, în care Julien de la începutul cărții n-a mai fost la fel cu Julien de la sfârșitul cărții. Personajul a evoluat, a aflat răspunsuri la întrebările care-l măcinau și nu-i dădeau pace. Julien a devenit ceea ce a vrut să fie, indiferent de tot ce îi spuneau ceilalți. A dat dovadă de tărie, a știut clar ce vrea și a muncit pentru asta. Cred că această atitudine este o lecție, în cele din urmă. Și știu c-o abordăm cu toții - cu toții luptăm pentru visurile noastre, nu? Dar uneori e bine să știi că și alții au reușit - fie ei și eroi fictivi, romaniști. 

„Cum să-i explic că tu făceai pentru mine cele mai frumoase naturi moarte cu o tocană de creasă, cu rinichi de cocoș și ciuperci de pădure? Cum să-i descriu fericirea din fiecare primăvară de a mânca broaște aurite în untul de culoarea alunei cu sos de pătrunjel? Cum să-i pot explica mirosul sălbatic și cu gust de prăjit al iepurelui vânătoresc?”

Moștenirea unui chef chiar a fost acea carte pe care m-am bucurat s-o citesc, chiar dacă nu o iau drept o lectură de referință. I-am dat trei steluțe și știu că-s îndeajuns, dar parcă regret totuși că nu a fost mai lungă, că nu m-a ținut mai mult în atmosfera sa - ce paradox, nu? Oricum n-aș fi avut timp să citesc, dat fiind faptul că învățam pentru examene - și-n același timp, aparent, aș fi vrut să fie mai lungă, să-mi dea mai multe detalii, să se mai lungească autorul cu niște întâmplări și tot așa. Am simțit, evident, că mai puteau fi spune anumite lucruri. Dar, în cele din urmă, oricât de scurtă a fost, universul romanului s-a închis la ultima pagină exact așa cum trebuie. Și totul a redevenit firesc, într-o ordine anume.

„Am optsprezece ani și ceva s-a rupt în iubirea mea frumoasă.”

Vreau să le mulțumesc tare, tare prietenilor dragi de la Editura RAO pentru acest roman, Moștenirea unui Chef, de Jacky Durand, îl puteți găsi AICI. Vi-l recomand cu mare drag dacă doriți să citiți ceva rapid, ceva ușor și emoționant în același timp. De asemenea, pe site-ul lor găsiți numeroase cărți super, din toate categoriile. Să aveți parte de lecturi cât mai frumoase și cu spor!