Lista de invitați, de Lucy Foley - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating. 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 384

Anul apariției: 2021

Traducere: Bogdan Ghiurco

Lucy Foley este autoarea celebrului roman The Hunting Party, bestseller # 1 Sunday Times și Irish Times. Ideea pentru cel mai recent roman al său i-a venit cu prilejul unei călătorii în Connemara, pe coasta de vest a Irlandei, de unde se trage jumătate din familia ei. Impresionată de frumusețea sălbatică a insulelor din largul coastei – decorul perfect pentru o nuntă și totuși periculos de izolat – Lucy a început să lucreze la schița unui nou roman polițist: o insulă de pe care nu poți pleca, oameni adunându-se laolaltă, emoții care răbufnesc. Astfel a luat naștere Lista de invitați. Înainte de a se dedica total scrisului, Lucy Foley a lucrat ca editor de ficțiune. Romanele ei au fost traduse în 19 limbi, iar articolele sale au apărut în publicații precum Sunday Times Style, Grazia, ES Magazine, Vogue US, Elle, Tatler și Marie Claire.

„(...) fiindcă și invitații sunt oameni rafinați. Sau, mă rog, cel puțin asa le place să creadă despre ei. Vom vedea ce se mai întâmplă după ce li se urcă băutura la cap.”

Fiecare are un secret. Fiecare are un motiv. Pe coasta bătută de vânturi a Irlandei, invitații se adună pentru nunta anului. Prieteni vechi. Dușmănii din trecu.t Familii fericite. Invidii ascunse. Treisprezece invitați. Un cadavru. Unul dintre invitați nu va pleca viu de la nuntă… Decorul e pregătit pentru nunta lui Jules Keegan cu Will Slater. Peisajul e spectaculos, plani-ficarea minuțioasă, atmosfera încărcată de nostalgie în timp ce invitații închină în cinstea cuplurilor celor mai longevive. Totuși sub aparența fericirii, secrete întunecate încep să se ivească și dușmănii vechi ies la suprafață. Iar tortul de nuntă abia a fost tăiat, când cineva este găsit mort. O furtună se dezlănțuie asupra insulei, ținându-i pe toți captivi – în timp ce ucigașul umblă nestingherit printre invitați. Începe cu o petrecere.

„Vezi tu, în meseria mea mă ocup cu orchestrarea fericirii. De asta m-am făcut organizatoare de nunți. Viața e haotică. Știm cu toții. se petrec tot felul de lucruri cumplite, am aflat asta încă din copilărie. Dar, indiferent ce se întâmplă, viața nu este decât o înșiruire de zile. Nu le poți controla pe toate. Dar una dintre ele o poți controla. 24 de ore pot fi organizate. Ziua nunții este o mică frântură de timp în care pot crea ceva deplin și perfect, care să fie prețuit pentru tot restul vieții, ca o perlă dintr-un colier stricat.”

Am să-ncep această recenzie prin vă spune că, oh, da, aveam așteptări mari de la acest roman, mai ales când am văzut că a luat ceva ”Goodreads awards” în 2020 - bănuiesc, astfel, că pentru „cel mai bun thriller”. Ei, bine, nu cred că e cel mai bun thriller citit în ultimul an (și nici anul acesta), dar știu că este o carte chiar foarte, foarte bună. Lista de invitați a fost, înainte de toate, o carte pe care am așteptat-o mult și care mi-a fost destul de des recomandată; deci, mare mi-a fost bucuria când am văzut că, în sfârșit, a fost tradusă de către prietenii de la Editura Trei. Urmează partea interesantă, în care vă spun că romanul lui Lucy Foley ar putea fi unul aparent banal, clișeic, în care te gândești că, mda, o altă crimă, ia să vedem ce și cum. Bun. Dar să ne-oprim puțin aici: mi s-a părut un roman extraordinar de fain scris, cu o atmosferă genial construită, cu o intrigă extrem de bine speculată, acțiunea construindu-se frumos în jurul ideii principlale, și-anume o crimă care are loc în toiul nunții lui Will și a lui Jules, dar despre care nu știm nimic, de fapt, și-aflăm totul abia în ultimele, să zicem, o sută de pagini. Nu m-a deranjat asta, pentru că și celelalte două sute și ceva de pagini au fost, de fapt, pline de lucruri care au potențat, maximal, sfârșitul acestei cărți (care mi s-a părut pur și simplu perfect).

„(...) Nu-mi fac griji că e bântuit. Am propriile mele fantome. Le port cu mine oriunde mă duc.”

Să-ncepem, așadar, cu începutul. Se dă o insulă destul de bizară, ciudată, destul de creepy și dark prin istoria ei. Bun. De la bun început, mi-a plăcut faptul că decorul, deci acțiunea cărții, se limitează la această insulă izolată, în care nu există rețea mobilă, nu există internet și așa mai departe. Să nu mai vorbim, oricum, despre marea învolburată și agitată, care pare, deja, să prevestească situații neașteptate și înfiorătoare. Apoi, ni se dă o nuntă, nunta lui Jules, care deține o revistă online și care și-a clădit, prin forțe proprii, un mic imperiu. O femeie, așadar, care știe ceva, și vrea extrem de mult ca ziua în care este mireasă să fie una memorabilă - totuși, tipa nu ia în considerare și faptul că vremea nu-i de partea ei, astfel că, exact în toiul nunții, exact la momentul tăierii tortului, pam, lumina cade și, evident, se instalează panica și groaza. Și soțul, bineînțeles, că o nuntă n-o faci singur, Will. Well, cu Will treaba stă destul de ciudat: dincolo de a fi un exemplar al frumuseții apolinice masculine, acest Will este chiar și-o vedetă, fiind protagonistul unui anumit show intitulat Supraviețuitorii - deci, bănet cât se poate. La o adică, să-ți permiți o nuntă doar a ta, pe-o insulă pe care o închiriezi pentru câteva zile, într-un castel autentic, nu cred că-i la îndemâna oricui. Cum de fiecare dată faima și renumele aduc cu ele și invidia altora, acest Will poate să aibă mai mulți dușmani (închipuiți), decât prieteni. Bun. Ei doi, în fine, porumbeii care-și vor uni destinele. Dar ce se-ntâmplă când, înainte de nuntă, Jules primește un bilet anonim care-i spune că acest Will nu-i ceea ce pare, și c-ar face bine să nu se căsătorească cu el? Vă zic eu, duduia trece totul cu vederea și nu ia în considerare niște vorbe goale. Dar or fi ele chiar atât de neînsemnate?

„(...) Ridic privirea și îl văd stând acolo: un cormoran imens, cocoțat în partea cea mai înaltă a ruinelor capelei, cu aripile sale negre și strâmbe, atârnând deschise ca să și le usuce, ca o umbrelă stricată. Un cormoran pe clopotniță: ăsta, da, semn rău. Pasărea diavolului, cum i se mai spune în părțile astea. Cailleach dhubh, hârca neagră, vestitoarea morții.”

Mai sunt câteva personaje cheie ale cărții (de fapt, romanul este scris, în cele din urmă, din perspectiva fiecăruia): o mai avem pe Hannah, soția celui mai bun prieten, din copilărie, al lui Jules, apoi o avem pe Aoife, organizatoarea acestei nunți, cea care deține spectaculosul castel care, din când în când, este închiriat diverselor persoane care-și permit și vor să-și facă, un weekend, de cap, și care trebuie să se asigure că totul iese așa cum trebuie, că totul este exact așa cum vor invitații și cei doi soți să fie - nimic nu trebuie să le strige, celor doi, ziua cea mare. O mai avem și pe Olivia, sora vitregă a lui Jules, cea care ascunde anumite secrete, inabordabilă, închisă în sine și taciturnă, depresivă. Marea problemă a lui Jules este că nu știe câtă încredere să aibă în Olivia, astfel încât este mereu atentă cu ea, ca să nu-i strice cea mai importantă zi din viață. Și-l avem și pe Johnno, cavalerul de onoare (de fapt, și Olivia e domnișoara de onoare, cum s-ar spune), cel mai bun prieten din copilărie al lui Will. Interesant, nu? Să-ți trăiești copilăria cu cineva cred că presupune, mai târziu, multe secrete pe care, în comun, le aveți și le păstrați. Care vă leagă. Și care, oricând, ar putea ieși la iveală, devorând prezentul. Ei, bine, e mai mult decât atât, de fapt. Deci, acestea-s personajele (dacă mi-a scăpat vreunul, să-mi fie cu iertare, o să-l descoperiți voi), și cred că, așa cum am mai spus cuiva, personajele reprezintă un punct forte al acestei cărți: sunt personaje extrem de credibile, convingătoare, alcătuite din lumini și umbre, imprevizibile, fiindcă fiecare are propria sa psihologie, propriul său temperament, caracter, mod de a acționa și de a gândi. Fiecare, la rândul său, are un zbucium interior care, în furtuna care se stârnește, acompaniat de valurile care, cu furie, se izbesc de marginile ascuțite ale pietrelor, lăsând alge putrezite în urmă, se potențează, arde, fiind gata oricând să iasă la iveală și să provoace haos.

„Locul ăsta poate să te facă să ajungi să crezi în fantome.”

În toată această atmosferă, se-ntâmplă ceva. Un țipăt în noapte. Nimeni nu știe cine a dispărut, nimeni nu știe cine lipsește, dar cu toții știu că ceva grav s-a întâmplat. Într-un ritm alert, agonizant, această carte este una care, cum să zic, „te fierbe la foc mic”, și-ncetul cu încetul te duce către rezolvarea misterului, te poartă către concluzia acestei cărți. Evident, n-am să vă zic care-i aceasta, dar vreau să vă spun că mi s-a părut extrem, extrem de convingătoare. Știu că de multe ori, atunci când citesc o carte thriller, sau un roman polițist, îmi pun această problemă: oare mă va convinge că motivele au fost atât de întemeiate încât să justifice ideea unei morți, ideea unei crime? O fi fost vorba de gelozie? De probleme psihice? De răzbunare? De invidie? O fi pornit totul dintr-un instinct primitiv, deosebit de greu de stăpânit și controlat? Îmi trec foarte multe prin cap și, de aceea, un punct definitoriu în a trage concluzii privitoare la „mi-a plăcut sau nu” este, întocmai, explicația pe care mi-o aduce scriitorul în această direcție. Informațiile aferente pe care mi le livrează, încercând să mă convingă că, într-adevăr, ce s-a întâmplat n-a fost de amoru' artei. C-am mai pățit să citesc cărți care, în cele din urmă, îmi aduceau niște motive de-a dreptul banale, deloc credibile - și n-a fost fain. Dar cu Lista de invitați n-a fost cazul pentru că, așa cum v-am spus, sfârșitul mie mi s-a părut genial de bun, lăsând un loc așa de nebunie și extaz.

„(...) Mă întreb dacă a auzit sau a văzut ceva. Sau ce-aș fi făcut dacă nu ne-ar fi întrerupt.”

Repet, poate nu cel mai bun thriller citit, dar chiar a fost o carte care mi-a atins așteptările mari pe care, oricum, deja le-aveam. Mi-a plăcut enorm de mult stilul de scriere al lui Lucy Folei - fluid, curgând, atent, alert și dinamic. Nu m-a plictisit deloc, deși parte de acțiune, prin primele o sută și ceva de pagini, nu prea ei. Se insistă mult asupra personajelor, asupra gândurilor lor, astfel încât să-ți faci o idee și să-ncerci să-ți dai seama, din avans, de anumite lucruri. De asemenea, trecutul, iarăși, este ceva ce iese la suprafață, scoțând la iveală faptul că, bineînțeles, nimeni nu e ceea ce pare și fiecare ascunde ceva ce, mai bine, ar fi rămas ascuns. Este o carte care se citește rapid, drept dovadă faptul că am citit-o într-o zi - bine, m-a și prins, dar sincer n-are cum să nu te prindă (așa cum am zis, e genul ăla de roman care te „fierbe la foc mic” și care te face să nu mai ai răbdare, deoarece vrei numaidecât să descoperi ce s-a întâmplat și, mai ales, de ce s-a întâmplat asta). Am înțeles că autoarea a mai scris și alte cărți, și tare mi-ar plăcea să fie traduse și acelea cât de curând. 

„Sper să vadă lama, în lumina lanternei. (...) Teroarea momentului. Vreau să-i fie frică așa cum nu i-a mai fost niciodată până acum.”

Până atunci, vă recomand cu mare drag această carte, Lista de invitați, de Lucy Foley, deoarece chiar cred c-o să vă prindă numaidecât și o să vă placă. Le mulțumesc tare mult prietenilor de la Editura Trei pentru acest exemplar; îl puteți găsi la ei pe site, AICI, sau în oricare librărie online. Dacă ați citit romanul deja, sunt tare curios carte este părerea voastră referitoare la el? V-a plăcut? Să aveți doar lecturi exact așa cum vă doriți și o săptămână liniștită și plăcută!