Cu ochii în stele, de Jenn Bennett - Recenzie

Editura: RAO

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 392

Anul apariției: 2021

Traducere: Alex Szöllö

„- (...) Dar există confort și-n faptul că, atunci când de planurile tale se alege praful, poți supraviețui. Că se poate întâmpla tot ce-ți închipui mai rău, dar poți reuși să scapi. De-asta îmi place să citesc ficțiune horror. Nu e vorba despre monștri, ci despre faptul că eroul scapă cu viață și poate povesti.”

Jenn Bennett (11 martie 1978, Germania) este o autoare de romane pentru adolescenți și adulți. Printre numeroasele sale scrieri, se remarcă: Alex, Aproximatelly, The Anatomical Shape of a Heart. Cărțile sale au primit aprecierile criticilor de specialitate, printre premiile obținute numărându-se RITA Award pentru Best Young Adult Romance, precum și nominalizări la RITA Award pentru cel mai bun roman de dragoste paranormal.

„Speranța e un lucru cumplit.”

Zorie – fascinată de tot ce are legătură cu astronomia. Chiar dacă s-a înstrăinat de vechile ei prietene, acceptă să meargă împreună cu ele într-o tabără la munte, întrezărind în această aventură oportunitatea de a fotografia stelele. Lennon – tocilar și iubitor de drumeții. Deși nu plănuise nimic în acest sens, se hotărăște în ultimul moment să meargă în tabără, în ciuda faptului că, de mai bine de un an de zile, el și Zorie nu-și mai vorbeau. Încă de la balul de anul trecut, Zorie și Lennon, prieteni de nedespărțit până atunci, au devenit aprigi dușmani și au făcut tot posibilul să se evite. I-a ajutat și faptul că familiilor lor par versiunea modernă pentru Montague și Capulet. Lucrurile iau o întorsătură neașteptată când grupul cu care plecaseră în excursie îi lasă baltă, în inima munților. Singuri, doar ei doi, neavându-se decât unul pe celălalt, nu le rămâne altceva de făcut decât să interacționeze, la început prin împunsături și glume, în timp ce încearcă să ajungă într-un loc în care să se simtă în siguranță. Pe măsură ce se afundă tot mai mult în ținutul accidentat al Californiei de Nord, ies la suprafață secrete și sentimente profunde.

„(...) Și deși știu că, de fapt, nu sunt stele și că dorințele puse în fața lor n-au niciun rost, văd dârele albe trecând rapid pe deasupra munților și îmi pun o dorință. Îmi pun o dorință cu toată puterea mea. Doamne, dă să nu-l pierd din nou!” 

Probabil știți (sau v-ați dat seama) cât de fan sunt eu al cărților romance - da, nu sunt deloc. Și nu că nu mi-ar plăcea, nu că aș avea ceva cu el s-au l-aș considera de umplutură, degeaba, banal, inutil ca sosul de maioneză light, adică fără niciun gust, dar, pur și simplu, nu prea am cărți de acest gen în bibliotecă și, în aceeași măsură, prefer să citesc alt gen de cărți. Cărțile romance au avut cândva perioada lor, pe care cred că am depășit-o; repet, nu am nimic cu cărțile de acest gen, dar nu-s my cup of tea. Dar, ia uite, se întâmplă câteodată să dai peste o carte de acest gen, cum a fost și cazul romanului Cu ochii în stele, romanul lui Bennett, care mi-a plăcut la nebunie. Mi s-a părut savuros și delicios și extrem de bine scris și captivant și m-a prins de la prima până la ultima pagină, deoarece am avut parte de o aventură memorabilă, prin ținuturi periculoase, cu animale sălbatice și pericole la tot pasul. Dar, mai mult decât atât, am avut parte de personaje extrem de bine conturate, convingătoare și atât, atât de simpatice, care reușesc, după ani buni, să se regăsească și să dea glas acelor cuvinte pe care, de-a lungul timpului, și le-au încătușat în piept.

„(...) Praf și particule, unele nu mai mari decât un grăunte de nisip, se dezintegrează în timp ce trec prin atmosfera Pământului. Ceva atât de mic poate crea o străfulgerare de lumină puternică. Pare o minune. Ceva nepământean. Stele căzătoare. Nu-i de mirare că oamenii își pun dorințe când le văd.”

Cred că am avut de-a face cu genul acela de roman, cum îi zice, enemies to lovers? Nu mă pricep prea bine, dar cred că așa se cheamă „tipul” ăsta de întâmplare: ei doi sunt certați, nu se suportă, își poartă pică și ranchiună unul altuia, dar apoi se-ntâmplă diferite chestii, anumite întâmplări, și-ajung în cele din urmă să fie împreună (din nou, poate, sau pentru prima dată), și să își dea seama cât de prostuți au putut să fie și tralala și floricele frumoase roz căzând peste ultima pagină a romanului. Nu? Clișeic. Nu știu, poate! Dar vreau să vă spun că povestea celor doi, dincolo de fi plină de aventuri, este și una emoționantă și sensibilă. Este vorba despre pierderi, despre greutăți care, pe amândoi, au reușit să-i schimbe și să le redirecționeze viețile - și, da, poate se întâmplă ca la un moment dat drumurile să se bifurce, fiecare luând-o într-o anumită direcție: poate n-a fost timpul potrivit, poate interesele, pe moment, erau altele, iar prioritățile erau cele importante și nu îl implicau pe celălalt. Dar, mai târziu, poate se vor fi regăsit mai puternici și mai dornici de a fi iubiți. Asta am simțit citind această carte - că Zorie și Lennon, după ani buni, încercând prin diferite mijloace să uite unul de celălalt, s-au regăsit și s-au reîntregit, reușind să răspundă sinceri acelor întrebări care-i chinuiau, răspunsurile eliberându-i și dându-le posibilitatea de a-și oferi o nouă șansă. 

„Nu ții la cineva ani întregi, după care te hotărăști să renunți. Sentimentele-alea nu dispar la comandă. Credeți-mă, am încercat! Dar în prietenia noastră veche s-au încurcat și alte sentimente intense. Cel puțin din partea mea. Și asta face ca situația să fie complicată și confuză. Mie-mi plac lucrurile care au sens. Care urmează un tipar ușor de identificat. Probleme care au soluții. Nimic din ce simt pentru Lennon nu mi se pare ceva de genul ăsta.”

Rămași singuri în mijlocul naturii care, deși este spectaculoasă, magică și atât de frumoasă, este și plină de pericole (de la urșii imenși, până la drumurile periculoase și nesigure), abilitățile de supraviețuire ale celor doi sunt puse la încercare - ah, și să nu uităm că Zorie este o anxioasă care dacă nu are totul pus la cale punct la punct, se panichează, și mai și suferă de o alergie oribilă care o mănâncă neîncetat, nu-i dă pace și se exacerbează atunci când are emoții. Iar Lennon, un adevărat aventurier, surprinzător de isteț și cu abilitățile specifice de a da piept cu natura fără nicio grijă, un băiat de treabă care încearcă s-o aducă pe Zorie cu picioarele pe pământ, fiindu-i alături în momentele în care nimeni altcineva n-avea să fie (păi, normal, că doar rămăseseră doar ei doi în mijlocul naturii, în nopțile luminate doar de strălucirea sublimă a stelelor). O atmosferă romantică, nu-i așa? Chiar da! Zău, chiar mi-a plăcut romanul, mi-au plăcut mult și aventurile prin care s-a decis Jenn Bennett să-i treacă pe cei doi, care i-au ajutat să se apropie și, poate, să se cunoască mai bine și să se accepte unul pe celălalt. Cu siguranță, cel puțin pentru mine, a fost o surpriză literară neașteptată a acestui an.

„În tot acest timp, m-am speriat de animalele sălbatice. Poate c-ar fi trebuit să mă concentrez asupra pericolului mai mare și să încerc să-mi dau seama unde este locul meu în civilizație.”

Sunt sigur că această carte v-ar plăcea - chiar dacă sunteți fani ai acestui gen sau nu. Este o lectură ușoară, rapidă, drăguță și plină de aventuri care-i sporesc dinamismul. Mi-a făcut mare plăcere să fiu alături de Zorie și Lennon, să-i cunosc și să trăiesc în povestea lor emoționantă și atât de delicioasă. Autoarea chiar a reușit să mă convingă, livrându-mi personaje frumos conturate, alcătuite din lumini și umbre care se deschid unul în fața celuilalt și, în același timp, se relevă cititorului în toată splendoarea lor. O lectură pe care am savurat-o și pe care o voi recomanda cu mare, mare drag! Le mulțumesc tare mult prietenilor de la Editura RAO pentru această carte, Cu ochii în stele, scrisă de Jenn Bennett, pe care o găsiți AICI. Spor în toate și lecturi doar pe placul vostru!