Toate la locul lor, de Oliver Sacks - Recenzie

Editura: Humanitas

Domeniu: eseistică, știință

Colecția: Seria de autor Oliver Sacks

Rating: 5 din 5 steluțe

Anul apariției: 2021

Număr de pagini: 284

Traducere: Anca Bărbulescu

Oliver Sacks (9 iulie 1933 – 30 august 2015) s-a născut la Londra, într-o familie de medici, şi a studiat medicina la Queen's College, Oxford. La începutul anilor '60 s-a stabilit în Statele Unite, la San Francisco. Din 1965 a locuit la New York, unde a fost profesor de neurologie la Albert Einstein College of Medicine. Preocuparea sa constantă a fost lucrul cu pacienţii suferind de boli neurologice pentru a-i ajuta sa trăiască în condiţii cât mai apropiate de normalitate. Oliver Sacks a îmbinat activitatea medicală cu scrisul, iar cărţile în care prezintă publicului larg cazurile sale clinice s-au bucurat de o uriaşă notorietate internaţională - au fost traduse în 22 de limbi, în tiraje de milioane de exemplare. Ele sunt studiate în universităţi de către neurologi, scriitori, filozofi şi sociologi. În plus, opera lui Oliver Sacks a avut un mare impact asupra intelectualilor umanişti şi asupra artiştilor. Awakenings a stat la baza filmului cu acelaşi titlu (cu Robert De Niro si Robin Williams, film nominalizat pentru Premiul Oscar) şi piesei lui Harold Pinter, A Kind of Alaska. Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie (The Man Who Mistook His Wife for a Hat) a fost de asemenea pusă în scenă, cu mare succes, în regia lui Peter Brook. Cărți: Migraine (1970), Awakenings (1973), A Leg to Stand On (1984), The Man Who Mistook His Wife for a Hat (1985), Seeing Voices (1989), An Antropologist on Mars (1995), The Island of the Colorblind (1997), Uncie Tungsten: Memories of a Chemical Boyhood (2001), Oaxaca Journal (2002), Musicophilia: Tales of Music and the Brain (2007), The Mind's Eye (2010), Hallucinations (2012), On the Move: A Life (2015, trad. rom. În mişcare: O viaţă, Humanitas, 2015), Gratitude (2015, trad. rom. Recunoştinţă, Humanitas, 2017), The River of Consciousness (2017, trad. rom. Fluviul conștiinței, Humanitas, 2020).

„Natura nu se înșală niciodată; pietrele, munții, cursurile de apă vorbesc mereu aceeași limbă.”

Oliver Sacks îmbină în mod inimitabil înțelepciunea și seninătatea memoriilor intime cu relatările cazurilor clinice, excepționale în sine, dar cu care ne învecinăm poate mai frecvent decât ne-am închipui. Rezultă un caleidoscop de eseuri foarte personale, în parte inedite, povești pline de culoare despre pasiunea lui Sacks pentru înot, ferigi, cărți sau elementele chimice, despre unele cazuri neuropsihiatrice deosebite cu care s-a intersectat (schizofrenie, demență, Alzheimer, tulburarea bipolară etc.), despre întâlnirile miraculoase care fixează destinul unui om ori despre amenințările lumii actuale. Descoperim aici aceeași empatie cu care ne-a obișnuit autorul, aceeași erudiție și întindere enciclopedică, aceeași fascinație pentru natura umană și misterul ei.  Meditativă și luminoasă, aceasta e cartea de rămas-bun a omului de știință și a omului pur și simplu care a fost Oliver Sacks.

„Nu cred că experiența mea este unică. Mulți oameni de știință, la fel ca poeții și artiștii, au o revelație vie cu trecutul, nu doar o impresie abstractă despre istorie și dratiție, ci senzația că au tovarăși și predecesori, strămoși cu care se bucură de un fel de dialog implicit.”

Este prima carte scrisă de Oliver Sacks pe care o citesc, deci primul meu contact cu acest autor înzestrat cu un deosebit talent de a așterne pe hârtie cazuri adevărate, mediate chiar de el însuși, sub forma unor povești care te captivează și îți dau de gândit; implicit, cu siguranță nu ultimul contact, întrucât am descoperit la Sacks nu doar un talent formidabil de a „livra” cititorului informații deosebit de prețioase, ci și un spirit profund, sensibil, și-n același timp puternic, curajos, un om inteligent care s-a angajat în călătoria de a descoperi și de a cerceta cotloanele întunecate, obscure, ascuțite, nebănuite ale minții umane, de a descoperi ceea ce se află sub meningele cerebrale - un Univers în care deseori ne putem pierde, uitând drumul spre înapoi. Toate la locul lor: primele iubiri, ultimele povești a fost nu doar acel gen de carte care m-a răscolit, dar a fost și o carte pe care am perceput-o ca o aventură prin lume, ca o aventură prin istorie, avându-l călăuz de încredere pe Oliver Sacks, care, din păcate, s-a stins din viață în 2015, dar a lăsat în urma sa o adevărată bogăție culturală - nu doar cărțile sale, ci și o mulțime de oameni care, cu ajutorul său, și-au regăsit drumul, s-au tratat sau, cel puțin, au învățat cum să trăiască - mai bine - cu boala de care erau încercați. Nu doar un medic binecuvântat, dar și un scriitor care empatizează, trăiește și știe puterea cuvintelor - scrisul ca formă de save-as al unor perioade din viață, ca formă de întipărire a amintirilor. Iar când Sacks a început să îmbine știința cu literatura - cazurile sale documentate în aceste eseuri -, nu a mai rămas decât ca acestea să fie trimise în lume, spre încântarea cititorilor, spre mulțumirea acestora. 

„Uneori, știința se consideră pe ea însăși impersonală, «gândire pură», independentă de originile ei istorice și umane. Adesea, așa se și predă. Dar știința este o întreprindere esențial umană, o creștere organică, evolutivă a omenirii, cu puseuri și opriri bruște și cu deviații ciudate. Crește din trecut, dar nu se desprinde niciodată de el, așa cum nici noi nu ne desprindem niciodată de copilărie.”

Eu sunt mare fan al non-ficțiunii științifice, sunt un cititor ahtiat - îmi plac cărțile de popularizare a științei, dar și cărțile de memorii (cred că aceasta ar putea fi, de altfel, încadrată în acest gen literar, dar nu sub rigorile impuse și limitante) - în cartea de față, Sacks documentează o serie de cazuri pe care le-a avut și pe care le cunoaște, dar aduce în lumină și perioade din viața sa (de copil, adolescent), făcând ca lectura să fie una extrem de plăcută, lină, dar în același timp fascinantă (mai ales dacă ești interesat de diferite domenii științifice). Nu știu dacă a-l citi cum trebuie pe Sacks presupune familiarizarea anterioară cu anumiți termeni (în general anatomici, „cerebral”, „lobi”, „circumvoluțiuni”) și așa mai departe (deși, dacă e să fie, un search pe Google rezolvă „problemele” numaidecât), dar știu că informațiile pe care acesta le surprinde sunt nu doar interesante, ba chiar șocante și cutremurătoare. Totuși, am apreciat foarte mult atenția pe care Sacks a acordat-o detaliilor biochimice, fiziologice, anatomice, atunci când a venit vorba de a vorbi despre diferite curiozități medicale - o capacitate de a rămâne „tehnic, auster”, dar totuși de a fi în același timp efervescent, fără să pară însă „pompos”, dacă pot spune așa. Parcă m-a inspirat să vreau să învăț mai multe și să știu mai multe, fără însă să mă intimideze prin magnitudinea informațiilor pe care le gestionează și cunoaște; fără să-mi zic, of, niciodată n-am să fiu în stare să știu atât de multe. Nu. În cele din urmă, are zeci de ani de activitate medicală (și nu numai) în spate, a activat în domeniu, a fost pus la încercări și numai el știe cum a izbutit să iasă din eventualele dead-end-uri în care s-a aflat. Oricum, o inspirație! 

„(...) Așadar, observăm o negociere complexă între individul afectat și lume, o formă de adaptare uneori plină de umor și benignă, alteori încărcată de conflict, durere, anxietate și furie.”

Trebuie să recunosc că eseurile privitoare la cazurile clinice au fost preferatele mele (altfel nici nu se putea). Documentând diferite cazuri, Sacks reiterează - ca și alții - cât de fragilă este de fapt mintea umană, cât de multe depind de ceea ce se află în mintea noastră, cât de ușoară și rapidă este degradarea, cât de dureroasă, nemiloasă. Și totuși cât de frumoasă și complexă și infinită este, cât de ușor știința poate fi romantizată și poetizată - însăși scrierea lui Sacks pare a avea astfel de puseuri. De asemenea, de multe ori, în Toate la locul lor, Sacks a atins subiectul privitor la importanța cărților, a lecturii - amprenta pe care pasiunea sa pentru cărți a avuta asupra devenirii sale, bibliotecile, locul în care se simțea cel mai bine și înconjurat doar de prieteni; imposibilitatea de a înțelege, de altfel, cum tinerii din ziua de azi își pot pierde privirile într-un ebook, renunțând la cărțile fizice (trebuie să recunosc că sunt în totalitate de acord, nici eu nu pot citi ebook-uri nici să mă plătești). Oricum, Sacks a fost, dincolo de un medic desăvârșit, un artist, (de parcă „medicina” și „arta” s-ar exclude, dar nu e nicidecum așa: cred că se completează perfect), un bibliofil care, încă de mic, și-a dat seama de cât de multă forță și putere au cuvintele. Cât de important este scrisul în viața unui om!

„Tulburările neurologice interacționează cu tot ce este specific și unic la om - punctele forte și punctele slabe preexistente, capacitatea intelectuală, aptitudinile, experiența de viață, personalitatea, obiceiurile și situațiile de viață prin care au trecut.”

Ce mi-a plăcut cel mai mult citind această carte - dincolo de tot ce am citit - a fost faptul că am simțit că mi-a oferit un bonus neprețuit: am putut călători, m-am putut aventura - îndrăzneț și plin, plin de curaj, deloc sfios, ba chiar confortabil - în mintea unui geniu. Anvergura cunoștințelor lui Sacks este uimitoare, iar entuziasmul de care dă dovadă reiterează, încă o dată, cât de pasionat a fost de domeniul în care a activat. De asemenea, după cum am spus, memoriile referitoare la copilăria sa, acele mici momente, acele mici întâmplări, acele prime iubiri și ultime povești, fac din Toate la locul lor o lectură profundă, sensibilă și emoționantă, mișcătoare, dar în același timp o carte puternică ce abordează o tematică șocantă prin însăși condiția ei - degradarea, dezumanizarea, moartea a ceea ce avem mai de preț, a ceea ce, poate, vom lua cu noi: amintirile. O carte scrisă într-un mod care face ca și subiectele dificile, parcă greu de digerat, să fie incitante, ușor de înțeles. 

„Așadar, nu trebuie să ne preocupăm doar de absența bolii sau de conservarea funcțiilor, ci și de potențialul unei dezvoltări continue de-a lungul vieții. Funcțiile cerebrale nu sunt precum cele cardiace sau renale, care funcționează autonom, aproape mecanic, în mod destul de uniform, pe tot parcursul vieții. Creierul/mintea, dimpotrivă, numai automat(ă) nu este, deoarece caută mereu, la toate nivelurile, de la cel perceptual la cel filozofic, să clasifice și să reclasifice lumea, să înțeleagă și să dea sens propriei experiențe.”

Cu siguranță, după cum am spus, nu este ultima carte scrisă de Sacks pe care o voi citi. Am descoperit un autor care scrie exact pe placul meu, oferind cititorului, din toate, exact cât trebuie. O scriitură accesibilă, care nu face abuz, uz excesiv de jargonul specific pe care-l presupune domeniul de activitate al medicinei; și totuși un scriitor care știe cum să atingă cititorul, mișcându-l prin profunzimea și intensitatea gândurilor, convingerilor și memoriilor sale. Voi ați citit vreo carte scrisă de Oliver Sacks? Dacă da, cum vi s-a părut? Să aveți parte doar de lecturi frumoase și pe placul vostru, și de-o săptămână liniștită!