Pagină

duminică, 31 octombrie 2021

Animal tropical, de Pedro Juan Gutiérrez - Recenzie

Editura: Trei
Colecția: Eroscop
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 448
Anul apariției: 2009
Traducere: Ana-Maria Tamaș

Pedro Juan Gutiérrez s-a născut în Matanzas, Cuba, la 27 ianuarie 1950. Jurnalist în presa audio-vizuală, ziarist la revista săptămânală Bohemia, editor, scriitor, pictor şi sculptor, Gutiérrez este o replică de tip cubanez a Marchizului de Sade, a lui Henry Miller, Rimbaud, Nabokov sau Bukovski. În ciuda succesului internaţional al romanului autobiografic Trilogie murdară la Havana şi a premiului Alfonso García Ramos, conferit în Spania (2000) romanului Animal tropical, cărţile lui Gutiérrez au fost mult timp interzise în Cuba. A mai scris: Carne de perro (pentru care i s-a acordat premiul Narrativa Sur del Mundo), El insaciable hombre arana, Nuestro GG en la Habana etc. Editura Trei a tradus şi publicat deja și celelalte romane din seria havaneză: Trilogie murdară la Havana (2007, Editura Trei, traducere de către Ana-Maria Tamaș) şi Regele Havanei (2010, Editura Trei, traducere de către Ana-Maria Tamaș).
„(...) Să fabricăm mai multe mulatre și mulatri. Metisajul e salvarea. De asta îmi plac negresele. În fine, nu tocmai din motivul acesta, când faci dragoste nu te gândești la salvarea nimănui, nici vorbă. Dar am două minunate fiice mulatre care vin să susțină această idee.”
Animal tropical este cartea mai multor povestiri ce se contopesc într-una singură: aceea a unui bărbat boem şi chinuit. Pedro Juan, personajul mitic din romanul Trilogie murdară la Havana, revine aici după ceva timp. Acum, în vârstă de 50 de ani, încearcă să scrie un roman, dar nu are curajul de a-l începe. Îşi dedică timpul picturii şi scrisului, dar continuă să fie aceeaşi haimana fără scrupule, ce se lasă condus de propriile sale principii etice pe care le aplică în funcţie de circumstanţe şi nevoi. În viaţa lui apar două femei complet diferite. Nu neapărat şi două iubiri. Una este Agneta, o suedeză de patruzeci de ani, căreia îi bulversează viaţa aseptică şi calculată milimetric. Cealaltă este Gloria, şi ea o haimana din cartierul Centro Habana, vecina lui de la etajul de mai jos: o mulatră de treizeci de ani, cu o excesivă experienţă de viaţă şi o filosofie proprie asupra acesteia. O lamă la fel de tăioasă ca şi Pedro Juan. Una din dorinţele acestuia din urmă este ca Gloria să dea uitării adevărata ei vocaţie: cea de balerină în cabaretul Palermo, un loc meschin şi vulgar situat în centrul Havanei. Scris în acelaşi ritm vertiginos şi exasperant ce caracterizează proza lui Pedro Juan Gutiérrez, Animal tropical permite la fiecare nouă lectură descoperirea şi altor poveşti ce clădesc un labirint subteran, ascuns cu desăvârşit meşteşug în urzeala compactă a romanului.
„- Vai, bărbate, îi placi la nebunie, fir-ai al dracu'! Îmi place să fiu curva ta, nevasta ta, iubita ta, să fiu totul pentru tine. Să mă mărit cu tine, îmbrăcată în alb, iar tu într-un costum alb, din doc (...). Dă-mi să-ți beau saliva, nenorocitule, nebunule, trage-mi-o, bagă-mi-o până la buric.”
După recenzia cărții Regele Havanei (o găsiți AICI) - ce recenzie e asta, domnule? -, revenim în exclusivitate cu noi mărturii de-a dreptul irelevante, și vă voi vorbi despre Animal tropical, primul meu contact cu Pedro Juan Gutiérrez, prima carte scrisă de el care, nitam-nisam, a apărut în biblioteca mea (trebuie să-mi amintesc cum am pus mâna pe ea, cred că a fost comandată din impuls când aveam mult mai puțini ani și făceam comenzi infinite pe site-uri dintre cele mai ofertante). În fine. Ideea e că am pus, în cele din urmă, mâna pe ea. Și m-am apucat de citit. Și, na, cum eram oleacă mai mic, mi s-a părut mie ciudat să citesc despre asta și asta, într-o formă care, pe-atunci, mi s-a părut puțin inadecvată și nepotrivită, ori eram eu prea pudic și timid; în fine, ideea este, în sine, că am recitit-o iarăși anul acesta (cred că acum două-trei luni), și bineînțeles că experiența mea cu romanul lui Pedro Juan Gutiérrez a fost cu totul și cu totul alta. Dar, ce-i drept, îmi aminteam clar anumite secvențe (Dumnezeule, sunt unele pe care, sincer, parcă chiar aș vrea să le uit), îmi aminteam vag de anumite personaje (total polarizate, adică Gloria și Agneta; ce nume, Gloria, parcă deja știm cu toții cu cine are să rămână marele Pedro în cele din urmă), ceva întâmplări și așa mai departe. Dar, în fine, ideea nu e că se-ntâmplă mare chestii; de fapt, cartea este un fel de jurnal (eu așa am simțit-o), în care personaj principal este Pedro (Pedro, adică scriitorul, Pedro Juan Gutiérrez?), iar acest Pedro, un artist boem și libertin, este... un veritabil seducător.
„(...) Dumneata trebuie să iei o hotărâre și să te îndepărtezi de ea. Dacă nu te îndepărtezi, femeia asta o să te ruineze. Nu-i nimic de făcut. Ori o lași, ori te bagă în mormânt. Spiritul zice că nu e ușor, dar trebuie să iei o hotărâre.”
Pedro Juan este un veritabil seducător. Un seducător veritabil. Așa cum există, nu știu, alcoolici, dependenți de cofeină, arhitecți, șoferi de autobuz, lucrători în construcții, cleptomani, fumători, dansatori la bară, așa Pedro Juan este un dependent de seducție, un dependent de sex. Un romantic incurabil care încearcă să fie, de fapt, romantic, în circumstanțele în care nu-i timp pentru romantism, totu-i in a hurry și n-are el timp pentru așa ceva, deși parcă, uneori, ar vrea să aibă. Pedro Juan e un vicios. E „un pornache”! E un dependent de sex. Dacă ar exista vreo modalitate prin care Pedro Juan s-ar putea lăsa de patima seducției, cu siguranță ar găsi toate modalitățile de a evita-o; fiindcă lui îi place. Îi place să seducă femei, să facă sex cu ele, să le cunoască trupurile în toate modurile posibile cu putință. Să le iubească și să le guste umorile, să le lumineze ascunzișurile și să le descopere mintea. Pedro Juan e un boem, e un sadic, e un ahtiat, e un gelos, e un drogat și un pierde vară. Nu știe ce să facă cu viața lui. Este un artist ratat care oscilează între două femei - Gloria și Agneta -, și nu doar din motive de plăcere fizică, ci și fiindcă fiecare dintre ele pare să-i întregească ființa și să-i ofere, în cele din urmă, ceea ce-i este absolut necesar: echilibru.
„(...) Până și coaiele ți se congelează. Iar noaptea, să nu cumva să încerci să te atingi. Ai sula tare ca un băț, dar dacă obișnuiești să ți-o freci mori, fiindcă munca e tare grea, mâncarea proastă și în plus dacă te mai și te mastrubezi... of, mori!”
Și totuși, acest Pedro Juan, parcă este vrăjit de Gloria. Motivele - le-ați putea descoperi singuri, dar nu-s atât de neașteptate. Este vorba despre faptul că un boem rămâne, până la capăt, boem. N-are nevoie de educație (deși nu i-ar prisosi), n-are nevoie de maniere. Nu. El este brutal, violent, mincinos și plin de păcate. Dar, așa cum este el, e fericit. E fericit și n-are nevoie de mai multe. N-are nevoie de bani mulți (deși, normal, nu i-ar displace să-i aibă), n-are nevoie de o casă luxoasă și de mâncăruri rafinate. Nu. În jegul în care trăiește, plin de purici și de boală, el este fericit. Și-atât timp cât rom, țigări și melasă dulce o să aibă, el va fi liniștit că, vorba aia, nu banii, ci liniștea colibei jegoase și puricoase în care stai are să te facă fericit. Așa-i? Așa-i! Și artistul ratat va rămâne ratat, dar nu-i impune nimeni să fie un artist de succes - artist ești cu sufletul, nu cu banii făcuți în urma actului artistic întreprins. Nu? Habar n-am! 
„Nu știu ce să fac. Mă chinuie. Mă înnebunește. Iar jigodia asta suedeză mă contaminează și ea cu virusul ei. Puțin câte puțin. Pe zi ce trece e și mai tandră, și mai fermecătoare și mai vicleană.”
Mă uit în sus și cred că am scris niște aberații. După cum am spus, nu pot vorbi despre aceste cărți; dar vreau să le recenzez (să le recenzez, cică) doar pentru a le da un fel de save-as pe acest blog. Pedro Juan Gutiérrez chiar e un autor pe care l-aș citi în totalitate dacă ale sale cărți ar fi traduse la noi, nu daor acestea trei. Bineînțeles, probabil acest lucru nu se va întâmpla, au trecut aproape cincisprezece ani de când priam carte - Trilogie murdară la Havana -, apărută la Editura Trei, a fost tradusă la noi. Și ca s-o citesc în engleză, ei bine, nu cred c-ar suna la fel (a, da, traducerile realizate de către Ana-Maria Tamaș sunt absolut formidabile, mulțumim, pardon, mulțumesc, Ana!), iar în limba spaniolă, ei bine, nu dispun de resursele lingvistice necesare! Oare există filme după cărțile lui Pedro Juan Gutiérrez? Hmm, asta chiar ar fi interesant. Cu realismul său dezinhibat, scuturat de podoape stilistice, livrând cititorului o proză intensă, dramatică, hipnotizantă, nebună, Pedro Juan face din Animal tropical un fel de frescă a societății cubaneze contemporane cititorului. Și, Dumnezeule, tare mi-a plăcut felul în care a reușit să contureze culoarea locală și atmosfera cărții.
„(...) Ăsta e lucrul cel mai important. Ea îmi respectă libertatea, iar eu îi respect libertatea. Să respecți libertatea ființei iubite este un gest de noblețe spirituală.”
Deci, ce să mai zic? Urmează să recenzez și ultima carte scrisă de Pedro Juan Gutiérrez pe care am citit-o și ne vedem la lecturi, zic eu, mai pentru toți! Că, da, cărțile lui Pedro Juan Gutiérrez, după cum am mai spus, chiar nu sunt pentru toți, nu e genul acela de literatură care ar place oricui (și nu vreau să jignesc pe nimeni, departe de mine orice gând de a crea vreo polemică; dar cred că există autori care plac doar câtorva persoane, și autori care ajung să satisfacă câte puțin din gusturile romaniste ale fiecăruia; eu nu contest, în această situație, talentul niciunui autor - spun doar că există autori specifici doar pentru anumiți cititori; și nu cred că greșesc). Așadar, Pedro Juan Gutiérrez chiar este un autor care, pentru mine, are o voce narativă excepțională și un talent fascinant de a creiona situații, caractere, personaje dintre cele mai autentice, greu de înțeles și inaccesibile. Și, în cele din urmă, cred că asta-i ce îmi place cel mai mult la proza sa - vocea narativă înzestrată cu un talent efervescent de a reitera realitatea, în formele ei de manifestare, cu toată sărăcia și austeritatea care o caracterizează. Și multe ar fi de spus, dar nu cred că are sens să mai bat câmpii. Să aveți lecturi frumoase și pe placul vostru!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu