Trilogie murdară la Havana, de Pedro Juan Gutiérrez - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Eroscop

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 464

Anul apariției: 2007

Traducere: Ana-Maria Tamaș

„- Da, aceluia de se naște sărac, îi cade doar căcat din cer.”

Pedro Juan Gutiérrez s-a născut în Matanzas, Cuba, la 27 ianuarie 1950. Jurnalist în presa audio-vizuală, ziarist la revista săptămânală Bohemia, editor, scriitor, pictor şi sculptor, Gutiérrez este o replică de tip cubanez a Marchizului de Sade, a lui Henry Miller, Rimbaud, Nabokov sau Bukovski. În ciuda succesului internaţional al romanului autobiografic Trilogie murdară la Havana şi a premiului Alfonso García Ramos, conferit în Spania (2000) romanului Animal tropical, cărţile lui Gutiérrez au fost mult timp interzise în Cuba. A mai scris: Carne de perro (pentru care i s-a acordat premiul Narrativa Sur del Mundo), El insaciable hombre arana, Nuestro GG en la Habana etc. Editura Trei a tradus şi publicat deja și celelalte romane din seria havaneză: Animal tropical (2009, Editura Trei, traducere de către Ana-Maria Tamaș) şi Regele Havanei (2010, Editura Trei, traducere de către Ana-Maria Tamaș).

„Erau oameni disperați. Și poate curajoși. Nu știu. Presupun că ignoranța și curajul se iau de mână.”

Gata. Ultima carte scrisă de Pedro Juan Gutiérrez despre care voi vorbi (scrie). De altfel, cartea care mi-a plăcut cel mai mult, întrucât am găsit în ea o voce mult mai autentică decât în celelalte romane, Animal tropical (despre ea am scris AICI) și Regele Havanei (despre care am scris AICI) - care, oricum, mi-au plăcut și ele deosebit de mult, însă am simțit că aceasta ar avea ceva mai special. Ceva mai dur, mai real, mai emoționant. Ceva mai simbolic. O fi datorită faptului că, într-adevăr, este o carte autobiografică? O fi fost datorită faptului că l-am simțit pe Pedro Juan Gutiérrez „despuiat”, dezbrăcat în fața mea, în toată-i splendoarea romanistă, în toată duritatea și intensitatea cu care a trăit anumite lucruri? Anumite situații? Anumite întâlniri? Se prea poate, de fapt. Oricum, mi se pare că, prin lecturarea unei cărți autobiografice, deseori este cu neputință să nu te apropii și mai mult de scriitor, mai ales după ce i-ai citit celelalte opere, în speță, de ficțiune. Și cred că faptul că am citit această carte ultima, după ce am citit celelalte două cărți, a potențat și mai mult modul în care proza lui Pedro Juan Gutiérrez m-a răvășit. Sunt sigur, oricum, că așa s-a întâmplat.

„Pedro Juan, singurul mod în care poți trăi aici e să fii nebun, bețiv sau să dormi.”

Pedro Juan Gutiérrez dă viață cărților sale de ficțiune, întrucât o autobiografie cu siguranță are să fie cel puțin la fel de intensă și efervescentă. O carte plină de imagini vii, euforice, o carte plină de senzualități erotice, pornografice, o carte despre izolare, despre singurătate și vicii. Despre înstrăinare și căutarea identității, despre explorarea vieții prin intermediul altuia; o carte despre retragere, despre mizerie și contrabandă, cu un realism impudic, un realism murdar, bolnăvicios, în miasma înfiorătoare a Havanei, unde femeile se vând ca să aibă ce mânca, bărbații se masturbează la colț de stradă în euforia și mânați de pofte și dorințe carnale. O lectură explicită, provocatoare, pe care, după cum am spus, mulți ar putea-o găsi nepotrivită și mult prea jignitoare; Pedro Juan Gutiérrez nu face interes în a folosi metafore, cuvinte frumoase, subtile - nu. El este direct, lipsit de orice inhibiție și pudoare, iar proza sa se înscrie într-o tagmă literară aparte, una dură și nu prea bătătorită, una în care, pentru a aparține ei, ai nevoie de curaj și de asumare. După părerea mea, chiar trebuie să ai curaj să scrii așa - și pentru un astfel de curaj, care se înscrie de altfel într-o formă estetică, după părerea mea, viabilă, Pedro Juan Gutiérrez chiar este un scriitor care îmi place și pe care l-aș citi oricând. Păcat că, na, i-am citit toate cărțile apărute la noi până acum (și nu întrevăd vreo posibilitate ca să-i fie traduse și celelalte cărți).

„Am dat totul naibii și am început să scriu povești fără veșminte. Povestirile mele puteau să iasă în curul gol în mijlocul străzii și să strige. Libertate, libertate, libertate!”

Ei, bine, chiar nu mai am nimic de spus. Nu-i o recenzie lungă, dar cred că este destul de relevantă - cel puțin pentru mine, care am citit cărțile. Nu vă îndemn să le citiți, n-am niciun interes, dar sunt sigur că aceste cărți, poate cândva, vor ajunge la cine trebuie să ajungă. Cred că faptul că această carte a fost interzisă ar putea spune multe despre ea, nu? Confesiunea șocantă a unui scriitor boem care gustă, din plin, fără să se sature, din farmecul și din mizeria Havanei. Din plăcerile trupești și din romul care s-a acrit odată cu trecerea inevitabilă a timpului. Pedro Juan Gutiérrez, un autor pe care n-am să-l uit, pe care-l voi reciti (mamă, cât m-am tot repetat cu asta) în viitor, având certitudinea faptului că, iarăși, voi simți lecturarea cărților sale mult mai intensă; fiind niște cărți simbolice, de o duritate aparte și de o violență aproape de necrezut, dar cu personaje memorabile, zbuciumate, complexe și de-a dreptul reale. Da, Pedro Juan chiar are talentul inconfundabil de a scrie și de a da viață cărților sale, într-o voce romanistă uluitoare. 

„De aceea eram eu atât de decepționat de jurnalism și am început să scriu niște povestiri greu de digerat. În vremuri atât de sfâșietoare nu se poate scrie cu delicatețe. Într-un loc lipsit de grație este imposibil să compui texte rafinate. Scriu ca să înțep puțin și ca să-i oblig pe alții să simtă cum pute câcatul. Trebuie să-ți lipești nasul de podea și să miroși rahatul. Astfel îi terorizez pe cei lași și-i fut la cap pe cei care vor să ne pună botniță nouă, celor care putem vorbi.”

Am să-nchid această polologhie inutilă prin a vă întreba dacă voi, de-a lungul experienței voastre literare, ați citit cărți pe care nu le-ați mai văzut la nimeni. Sau dacă aveți vreun autor care vă place, dar pe care evitați să-l recomandați pentru că, ei bine, vă gândiți că doar vouă într-adevăr vă place. La mine, după cum am spus, a fost și este cazul lui Pedro Juan Gutiérrez. Spun „a fost”, deși ar trebui să fi folosit doar „este”, întrucât eu nu i-am recomandat cărțile în recenziile făcute; nu. Aceste recenzii sunt făcute doar din interes propriu, întrucât vreau să le salvez aici, pe blog, și să revin peste câțiva ani asupra lor, să văd cum mi s-au schimbat perspectivele (și să-mi pot răspunde la întrebarea de ce). Așadar, chiar sunt curios de răspunsurile voastre! Să aveți doar lecturi cât mai frumoase și pline de spor!