Pagină

sâmbătă, 2 octombrie 2021

Scriitori și îndrăgostiți, de Lily King - Recenzie

Editura: Trei
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 336
Anul apariției: 2021
Traducere: Laura Karsch

Lily King a crescut în Massachusetts, a obținut o diplomă în literatură engleză la University of North Carolina at Chapel Hill și deține un masterat în scriere creativă la Syracuse University. Este autoarea a cinci romane, publicate în 20 de limbi și recompensate cu nenumărate distincții. Romanul său de debut, The Pleasing Hour, a câștigat Barnes and Noble Discover Award, Whiting Writer’s Award și a fost una dintre recomandările publicației New York Times. Al patrulea roman al său, Euforia, a fost recompensat cu Kirkus Award, The New England Book Award și a fost finalist la National Book Critics Award. Povestirile, eseurile și recenziile lui Lily King au apărut în publicații precum New York Times, Washington Post, Vogue, Los Angeles Review of Books și One Story. Locuiește cu soțul ei în Portland, Maine.
„Dar imediat după asta, după senzația că încă nu e totul pierdut, simt nevoia să-i spun mamei, să-i spun că azi sunt bine, că am simțit ceva asemănător fericirii, că s-ar putea să mai fiu capabilă să simt fericirea. Va dori să afle asta. Dar nu-i pot spune. Ăsta-i zidul de care mă izbesc într-o dimineață bună, cum e cea de azi. Mama își face probabil griji din cauza mea, iar eu nu-i pot spune că sunt în regulă.”
Lily King își uimește cititorii cu un roman devenit bestseller New York Times încă de la apariție: portretul memorabil al unei artiste la tinerețe. Luată pe neașteptate de moartea subită a mamei sale și devastată în urma unei recente povești de dragoste, Casey Peabody a ajuns în Massachusetts în vara lui 1997 fără să aibă niciun plan. Un fost copil-minune la golf, acum lucrează într-un restaurant din Harvard Square și stă cu chirie într-o cămăruță igrasioasă, în care scrie la romanul început în urmă cu șase ani. La 31 de ani, Casey încă se agață de ceva la care toți vechii săi prieteni au renunțat: hotărârea de a duce o viață creativă. Când se îndrăgostește de doi bărbați în același timp, lumea ei se fisurează și mai mult. Strădania lui Casey de a-și împlini ambițiile literare și de a găsi un echilibru între viață și artă este greu pusă la încercare, împingând-o aproape până în pragul dezastrului. Un roman uluitor, care explorează trecerea totodată înfricoșătoare și plină de exuberanță de la o anumită etapă din viața cuiva la începutul alteia.
„Sunt atât persoana tristă, cât și persoana care dorește s-o consoleze pe persoana tristă. Și atunci mă simt tistă pentru persoana aceea care are atâta compasiune, fiindcă e evident că a trăit și ea același lucru. Iar ciclul acesta se tot repetă (...). Așa mă simt, de parcă aș fi un infinit șir trist de eu.”
Cu siguranță nu genul de carte de la care aș fi putut să am așteptări incomensurabile, întrucât nu prea reușesc să mă împact cu acest gen literar - și vorbesc aici de perspectiva anterioară citirii acestui roman al lui Lily King, Scriitori și îndrăgostiți (parcă am regăsit un fel de paralelă, în titlul, cu romanul lui D.H. Lawrence, dar nu se pupă în ceea ce privește opera în sine), întrucât eu am crezut că o să am de-a face cu un romance, dar n-a fost așa. Sau, cel puțin, eu nu l-am perceput drept un roman de dragoste, romanțat până la un patetism insuportabil și (poate) grețos. Nu. Dimpotrivă, romanul lui Lily King mi-a plăcut extraordinar de mult prin realitatea pe care a reiterat-o, prin profunzimea personajelor și, iarăși, veridicitatea acestora. Prin gândurile lui Casey, dramele acesteia și încercările ei; de altfel, Casey cred că a fost eroina care, la sfârșit, a încununat opera lui King, c-aș zice mai mult Queen, și a conturat exact ceea ce, bănuiesc, a vrut ea (autoarea) să transmită: în cele din urmă, arta mereu va fi un mod de supraviețuire într-o lume în care, încetul cu încetul cu încetul, aceasta își pierde, din păcate, din importanța-i. Dar Lily King oferă cititorului nu doar o carte plină de curaj, ci chiar o lecție, o lecție în sine despre cum niciodată, dar niciodată, nu trebuie să renunțăm la visurile și visele noastre, oricât de mult poate ne-ar speria (or, cu atât mai mult, dacă ne sperie cu siguranță merită să facem în așa fel încât ele să devină realitatea nostră imediată), pentru că avem în noi tot ce ne trebuie pentru a le vedea îndeplinite. Și când zic tot, chiar mă refer la „tot”!
„- Știu cum te simți. Crede-mă. Dar e bine ca măcar o dată să fii obligată să te deschizi, spune. Nu poți iubi cu adevărat din interiorul unei cochilii mari și groase.”
Am început această carte aseară, undeva pe la ora 20. Și am terminat-o acum câteva ore; da, n-am putut s-o las din mână, și nu pentru că ar fi o carte care m-a ținut captiv, într-un ritm alert, nemaiputând s-o las jos deoarece mă rodea curiozitatea răspunsului „oare ce urmează să se mai întâmple?”; nu, ci pentru că, citind-o, am simțit o anume căldură, o anumită empatie, o anumit stare pe care aș numi-o revigorantă - nu știu dacă se datorează neapărat felului în care scrie Lily King (o scriitură curată, ușoară, elegantă, subtilă, confortabilă), sau personajelor care au fost pur și simplu delicioase; nu știu dacă se datorează dialogului care mi s-a părut atât de natural, atât de real; nu știu dacă se datorează profunzimii cu care Lily King și-a înzestrat personajele. De fapt, cred că toate se concretizează, în cele din urmă, și-mi permit să spun că într-adevăr Scriitori și îndrăgostiți chiar este o carte bună. Aș mai adăuga și faptul că, având în vedere că autoarea abordează și „ideea scrierii unui roman și cât de greu este s-o faci”, probabil m-am regăsit (mult mai) mult în personajul principal - eu, la rândul meu, scriu, și știu cât de înfricoșător este acel sentiment de a te așeza în fața laptopului, cu documentul Word deschis, așteptând inspirația care, uneori, se găsește să-și facă loc în tine în cele mai neașteptate (și, deseori, nepotrivite) momente. 
„Nu-ți dai seama câte eforturi ai depus pentru a îngropa anumite lucruri, până nu te apuci să le dezgropi.”
Evident, romanul este mai mult decât atât; Casey este un personaj pe care n-ai cum să-l iubești, de care NU ai cum să nu te atașezi, ea, o femei la „31 de ani”, cu „datorii de 73.000 de dolari”, care „de la absolvirea colegiului s-a mutat de unsprezece ori, a avut șaptesprezece joburi și diverse relații care n-au funcționat”, care s-a „înstrăinat de tatăl său din clasa a douăsprezecea”, și a cărei mamă „a murit anul acesta”, și al cărei frate „locuiește la peste trei mii de kilometri”, și a cărei singură speranță, a cărei singur pilon de salvare din ultimii șase ani a fost „romanul pe care l-a scris”. M-am împrietenit, așadar, cu Casey, și trebuie să recunosc că despărțirea de ea (a se citi: faptul că am terminat de citit această carte) mi-a fost destul de grea; dar mă bucur că, în cele din urmă, totul s-a așezat așa cum trebuie, firesc, iar roadele muncii sale se vor fi dovedit a fi dulci și zemoase. Evident, în carte avem și parte de dramă, întâmplări triste, dar toate nu fac decât să ajute la devenirea lui Casey, relevându-i lumea în cele mai neașteptate forme, învățând-o și punându-i întrebări. Ajutând-o să evolueze și, în cele din urmă, să depășească anumite situații, să iasă învingătoare din lupta cu fantomele trecute, din acel război pe care îl duce încă de când a descoperit anumite situații care, mai degrabă, ar fi rămas nedescoperite.
„Eu vreau doar să scriu ficțiune. Sunt o povară pentru sistem, târăsc în urmea mea datorii și visuri. E tot ce mi-am dorit. Și acum nu mai sunt în stare să fac asta.”
Concluzionând (de parcă aș fi făcut vreo pledoarie argumentativă), chiar vă recomand cu mare drag să citiți romanul lui Lily King, Scriitori și îndrăgostiți. Dacă nu mă îndoiesc, cred că, de fapt, a și câștigat ceva premiu pe Goodreads. E un roman îndrăzneț, pe alocuri romantic (dar trebuie să recunosc că n-a avut un romantism care să mă deranjeze, mult prea înflăcărat sau ceva de acest gen), copios și amuzant, convingător. În același timp, romanul abordează o temă destul de curajoasă - puterea femeilor, fidele convingerilor și idealurilor lor (Casey rămânând aproape singura fidelă procesului său de creație, inspirându-se din propria-i viață în scrierea romanulu la care lucrează). Cu alte cuvinte, o carte efervescentă, care mi-a oferit de toate, de la emoție profundă până la partide copioase de râs; o carte pe care, cu siguranță, o voi recomanda cu drag și care îmi va rămâne mult, mult timp în suflet. Voi ați citit-o? Dacă da, cum vi s-a părut? Să aveți doar lecturi frumoase și pe placul vostru!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu