Monogamie, de Sue Miller - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 416

Anul apariției: 2021

Traducere: Laura Karsch

Sue Miller este recunoscută la nivel internațional pentru eleganța și realismul pătrunzător cu care scrie despre familia contemporană. Cărțile ei au apărut în 22 de țări, în numeroase ediții și traduceri. The Good Mother (1986), primul dintre cele 11 romane ale ei, a devenit imediat bestseller. Printre numeroasele distincții primite de autoare se numără bursele Guggenheim și Radcliffe Institute. A predat ficțiune la Amherst, Tufts, Boston University, Smith și MIT. La Editura Trei a apărut romanul Monogamie (2021, traducere de către Laura Krasch). 

„- Atunci, ce ai învățat? l-a întrebat ea cu glas strident.

Ce ai învățat tu din toată suferința mea?”

Graham și Annie sunt căsătoriți de aproape 30 de ani și, după toate aparențele, formează un „cuplu de aur”. El este un bărbat masiv și sociabil, cu pofte pe măsură, care iubește viața și lucrează ca librar. Ea, mai rezervată și introspectivă, este fotograf și se pregătește pentru prima expoziție după o pauză de șase ani. Deși din familie mai fac parte doi copii adulți și fosta soție a lui Graham, Annie e convinsă că ea este marea și ultima lui iubire. Când Graham moare pe neașteptate, Annie se simte pierdută și se întreabă ce rost are să continue fără el. Însă cât încă îl jelește, descoperă un secret distrugător, care o aruncă în beznă și o face să se întrebe dacă l-a cunoscut vreodată cu adevărat.

„Dacă era să aleagă un element central al căsniciei lor, acesta putea fi. Mai mult decât compatibilitatea lor generală, mai mult decât copilul lor sau simțul comun al umorului - acesta. Această legătură, această rețea: petrecerile, librăria, mâncarea, prietenii. Uneori, încă, sexul.” 

Un roman a cărui descriere ar suna ca premisa unui thriller de familie, dramatic, cu un final dintr-ăla exploziv; ei, bine, romanul lui Sue Miller este departe de a fi un thriller. Este, de fapt, o carte care explorează, cu o finețe aparte, cu un talent ireproșabil, profunzimea naturii umane, complexitatea ei; un roman care luminează tenebrele sufletului, cotloanele nestrăbătute ale acestuia, unghiurile și umbrele minții umane. Durerile și neputințele. Traumele trecutului și ale morții, „doliul” ca manifestare a durerii și a lipsei. Pot spune doar că-mi pare deosebit de rău că sunt nevoit să recenzez această carte din perspectiva celui care sunt acum; pentru că, dacă este să mă gândesc bine și să fiu sincer (în primul rând, cu mine), romanul lui Sue Miller este un roman al oamenilor mari, un roman al oamenilor care și-au întemeiat deja o familie, care s-au căsătorit, care au divorțat, care au făcut copii, care... Un roman al oamenilor care s-au maturizat, au crescut și au devenit adulți. Este un roman care presupune, zic eu, o anumită pregătire de viață, o anumită experiență (care, zic eu, te definește și, uneori, schimbă, reinventează, reconsideră...); doar atunci, tind să cred, poți aprecia romanul lui Sue Miller la adevărata lui valoare; doar atunci poți înțelege subtilitățile și substraturile expresive și psihologice ale romanului Monogamie.

„(...) el și John reveniseră la subiectul lor principal: tații lor dispăruți și cum îi afectase pe ei faptul că fuseseră abandonați, cum îi marcase pe termen lung. Modurile diferite în care acționaseră, tineri fiind.”

De altfel, ar fi putut fi un roman cu o încărcătură emoțională substanțială, dacă „mi-ar fi fost accesibil”, dacă mi-aș fi putut raporta experiența de viață la el: după cum și titlul o reflectă, acest roman este despre căsătorie, însă despre mult mai mult ecât atât - despre durere, despre conștientizarea sinelui, despre descoperire (cum, niciodată, nu ești sigur că te cunoști în totalitate, că te-ai descoperit în întregime de-a lungul vieții). Un roman de familie, despre tătici, mame, fii și fiice, prieteni, soți și neveste; aceste relații, în cele din urmă, sunt etalate, chirurgical, de către Sue Miller, pe o lamelă fină, așa cum un biolog își etalează probele de interes pentru a le analiza la microscop: Miller dă dovadă de o inteligență deosebită și de o cunoaștere aparte a psihologiei umane, a psihologiei de familie. În Monogamie, parcă totul se-nvârte în jurul lui Graham (un om „mare”, centrat pe sine, deschis la experiențele vieții, extrovertit, tată, fost soț, actual soț, adulterin etc.), iubit de toată lumea (nu pot spune că nu mi-a fost drag, dar a avut și niște defecte care m-au făcut să nu-i ofer tot creditul meu de cititor). 

„Avea sentimentul că seara asta fusese omagiul ei personal pentru Graham, elogiul ei sub formă de mâncare și vin, sub forma genului de petrecere care-i plăcuse lui întotdeauna. Acum era bucuroasă că funcționase, după toate aparențele, și că în unele sensuri - în unele dintre vechile sensuri - se distrase și ea.”

Graham este căsătorit, de treizeci de ani, cu Annie; în trecut, a divorțat de Frieda, iar acum are doi copii - unul cu Annie și unul cu Frieda. Ideea este că ajungem să cunoaștem celelalte personaje parcă prin raportare la Graham, din lumina relațiilor lor cu el. Și totuși, cred că la povestea lui Sue Miller este frapant și curios cât de bine ajungi să cunoști de fapt personajele; și nu este vorba doar de relațiile peronajelor cu Graham, ci și depre relațiile dintre personaje. Annie și Frieda, spre exemplu, sunt prietene foarte bune, iar copiii lor au relații foarte bune cu „mamele vitrege”. Toată lumea iubește pe toată lumea, la o adică. „O mare poveste despre o mare fericire a unei mari familii” - se-ntâmplă asta și-n viața reală? Well, n-aș crede. Dar aș putea spera că, într-adevăr, acest scenariu este posibil. Însă intensitatea scriiturii lui Miller îți dă un sentiment desăvârșit de realitate - ca și cum cititorul știe totul despre personaje, le cunoaște în totalitate și în întregime, chiar mai bine decât ar fi putut-o permite. Dincolo de talentul romanist, de a livra o proză impecabilă, personajele lui Sue Miller - cel puțin în romanul Monogamie - sunt de o forță cognitivă aparte, de-o rafinețe sublimă.

„Răsfoind albumul, Annie a simțit cum i se atenuează senzația de micime, de gol. Pentru că fotografiile, în măsura în care relatau istoria librăriei și a petrecerilor, spuneau și istoria căsniciei lor. Întreaga istorie, de la bun început. Aici era Graham, în cămașă, la petrecerea de inaugurare a librăriei, cu pata de vin roșu pe piept, cartea ei de vizită. Și acolo era ea, la o lectură a lui John Arnold, așezată în primul rând, lângă Graham, corpurile lor atingându-se.”

O potretizare realistă, cu lucruri bune și mai puțin bune, cu dureri și bucurii, a unei familii în care detaliile mici aduc schimbările majore, o familie în care oamenii se schimbă și uită să-și spună și să-și amintească unul altuia acest lucru. O proză profundă, subtilă, în brațele căreia personajele lui Sue Miller evoluează și „ies la lumină”, se descoperă în fața cititorului; într-un roman intim și delicios, Sue Miller descrie dragostea autentică, descrie iubirea profundă și, în același timp, plasează o întrebare care, chiar și pe mine, m-ar putea bântui: după 30 de ani de căsnicie, chiar poți spune că-ți cunoști, cu adevărat, partenerul? Cum poți face față înșelatului: chiar mai poți ierta și intra în relație ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Poți acoperi cu un plasture acea perioadă urâtă din relație, gândindu-te că ai puterea s-o dai uitării? Chiar a fost un roman bun, însă, așa cum am spus, îmi pare rău că nu l-am putut simțit dintr-o perspectivă mai profundă, care să mă miște mai mult, să mă tulbure - de altfel, Monogamie are toate aceste calități, însă lectura acestui roman cred că ar trebui să vină în tandem cu o experiență de viață specifică (una pe care eu unul n-am acumulat-o încă). Dar sunt sigur că există printre voi persoane cărora acest roman chiar li s-ar potrivit mai bine. Să aveți doar lecturi frumoase și pe placul vostru, și o duminică relaxantă și plăcută!