Străinul de acasă, de Shari Lapena - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 320

Anul apariției: 2018

Traducere: Alexandra Fusoi 

Shari Lapena este autoarea bestsellerurilor Cuplul din vecini (2017, Editura Trei, traducere de către Mihaela Buruiană), Străinul de acasă (2018, Editura Trei, traducere de către Alexandra Fusoi), Ultima ei clipă (2021, Editura Trei, traducere de către Alexandra Fusoi), An Unwanted Guest și Someone We Know. Înainte să înceapă să scrie ficțiune, a fost avocată și profesoară de engleză. Shari Lapena locuiește la Toronto și urmează să publice un nou roman, intitulat Not a Happy Family.

„În casă fusese cineva și răscolise printre lucrurile lor. Se întinsese pe patul lor. Nu-i spusese niciodată lui Tom. Și acum știe cine fusese. Fusese el, de fiecare dată. Fusese în casa lor, venind și plecând în voie. Privind și așteptând. I se face rău când se gândește. Dar acum e mort. Fotografiile dezgustătoare ale cadavrului îi invadează mintea, iar ea încearcă să le alunge din nou.”

Karen și Tom Krupp sunt un cuplu fericit și au o casă minunată în nordul statului New York. Dar, într-o seară, Tom se întoarce acasă și descoperă că soția lui a dispărut, indiciile sugerând că totul s-a petrecut în mare grabă. Tom se trezește cu poliția la ușă și e informat că soția lui a avut un accident de mașină pentru că gonea cu mare viteză într-o parte rău famată a orașului. Ajuns la spitalul unde Karen a fost transportată, descoperă ușurat că soția lui a avut noroc și nu s-a ales decât cu o comoție și câteva zgârieturi. Totuși, Karen nu-și poate aminti deloc ce căuta acolo. Karen se întoarce acasă cu Tom, hotărâtă să-și continue viața. Dar apoi își dă seama că lucrurile din căminul ei au fost mișcate de la locul lor. Ceva nu e în regulă. Cineva a fost în casa ei. Iar poliția insistă cu întrebările. Pentru că în această casă fiecare e un străin. Fiecare are un secret pe care vrea să-l țină ascuns.

„Doar că nu arăta ca o hoață de mașini sau o drogată. Arăta ca o gospodină. Din câte putea el să-și dea seama, cu tot sângele ăla.”

Cuplu fericit, casă drăguță, viață liniștită în suburbii, vecini interesanți, grătărele în weekend și toate bune și frumoase și copii fericiți și soț drăguț și soție devotată, cariere OK, nici prea solicitante dar îndeajuns de bune încât să asigure un venit peste medie. A, da, și o întâmplare bizară când ea face un accident destul de bizar, în niște circumstanțe bizare. Și, la capătul celălalt, deloc bizarul fapt că, na, ea nu-și mai amintește mare lucru din ce s-a întâmplat, are o amnezie temporară și... Mna, e cam confuză chestia, man! Pentru mine, rețeta clasică de thriller amărât și basic, care nu m-a încântat deloc și căruia, fără nicio durere de inimă, i-aș fi dat 2 steluțe dacă n-aș fi dat deja 2 steluțe unei cărți care m-a enervat mult, mult mai mult. Dar cred că Shari Lapena chiar nu-i pentru mine, fiindcă știu persoane care chiar adoră cum scrie ea, poveștile pe care le construiește, personajele și toate lucrurile care fac din romanul ei să fie - pentru mine - atât de banal și lipsit de esență. Străinul de acasă nici n-a avut un început sănătos, nici n-a avut o continuare care să mai fi tăiat din intriga deja răsuflată: a fost un roman plat, care nu mi-a stârnit nimic, dar nimic, nici măcar curiozitate, nici măcar interes. Și sfârșitul a fost atât de previzibil, atât de banal, încât am terminat cartea gândindu-mă că romanul ăsta chiar a fost o fabuloasă și nedorită pierdere de timp!

„Nu crede că se preface că e amnezică. Bănuiește că vrea la fel de mult ca și soțul ei să știe ce s-a întâmplat în acea seară.”

Nu știu, poate dacă stilul de scriere ar fi fost ceva mai plastic, ceva mai, cum să zic, profund (pe cât de profund o permite un asemenea gen literar, în speță thriller), mai emoționant, mai personal și mai apropiat de cititor, poate aș fi fost mai bine antrenat de acțiune, poate aș fi fost mai prins în universul cărții (aici, chiar am stat și m-am gândit dacă traducerea ar fi avut vreo formă de vină în ceea ce privește modul în care am recepționat proza, gândurile autoarei, deci ale personajelor, trăirile lor și tot așa) - în schimb, lucrurile mi s-au părut foarte seci, austere, lipsite de esență și mult, mult prea mecanice pentru gusturile mele. Aș fi vrut să simt intensitatea situațiilor, să simt intensitatea cu care personajele trăiesc anumite întâmplări prin care trec, cărora le dau piept. Mda, se-ntâmplă, ce-i drept, destul de multe în această carte, însă Shari Lapena mi se pare că a fost mult prea mecanică și lipsită de esență: n-ajunge doar să livrezi cititorului o poveste, fie ea și una dinamică și cu întorsături de situație (dacă-i cazul, chiar n-a fost cazul, fiindcă, repet, pentru mine cel puțin totul a fost mult prea previzibil), o poveste thriller, tensionată, ci eu cred că trebuie să găsești un echilibru între emoție și menținerea stării de alertă, între profunzime și dinamica prozatoare. În fine, e doar părerea mea, dar cred că Străinul de acasă a scârțâit tare în ceea ce privește acest aspect (și, evident, multe altele).

„- Soția dumneavoastră pare să fi fugit de ceva anume, spune Fleming, cu o expresie neutră. Trebuie să întreb - fugea de dumneavoastră?”

Personajele, iarăși, mi s-au părut seci. Seci și - probabil cuvântul care ar descrie această carte - previzibile. Mi s-a părut că nu au evoluat deloc, că n-au avut nimic de oferit în afară de a fi niște simpli vectori purtători ai unor „secrete” (uau, ce secrete originale, ce întâmplări care să le marcheze profund existența), în a căror cârcă Shari Lapena și-a conturat ideile romaniste: iarăși, basic. Îmi spunea cineva, probabil la câte romane scrie, e și normal să facă uz de toate „ideile” în care de obicei merg romanele aparținând tagmei thriller; eu sunt de acord, chiar am citit multe cărți care să abordeze aceleași teme, majoritatea redundante, ce-i drept, dar am citit și cărți care chiar au avut o poveste extrem de bună, construită de la premise „arhifolosite”. Dar la Lapena n-am găsit nimic care să mă miște; și dacă sfârșitul ar fi avut vreo șansă să mă facă să-mi reconsider, câtuși de puțin, părerea - ei bine, a gafat-o și la partea asta. Cu un stil e atât de general, atât de sec încât parcă nici nu-l pot numi „stil”, Shari Lapena chiar pot spune că m-a dezamăgit; singura parte bună a fost că am citit cartea rapid și că nu m-a solicitat deloc, dar deloc.

„A ascuns o grămadă de lucruri de bărbatul pe care-l iubește (...). Măcar de și-ar pute aduce aminte ce s-a întâmplat în seara aia! Se simte de parcă ar fi oarbă, încercând să navigheze printre numeroase primejdii pe care nu le poate vedea.

Nu știu ce aș mai putea spune, așa că mă voi opri aici. Trebuie totuși să menționez că eu sunt un cititor înrăit al acestui gen literar - thriller -, iar anul acesta cred că am citit mai multe decât oricând. Bineînțeles, am avut parte și de rateuri monstruoase (ups, unul e chiar de față), dar și de thrillere memorabile, complexe și complete. De aceea e și normal să compar cărțile între ele, mai ales când fac parte din același gen literar, deci e normal să le ierarhizez funcție de care mi-a plăcut mai mult și mi-a depășit (deseori) așteptările. Drept urmare, eu cred că romanul lui Shari Lapena este puțin sub linia mediocrului, deși chiar aș fi vrut să-mi placă mai mult: însă iau în considerare faptul că această lectură vine după multe, foarte multe thrillere bune pe care le-am citit; așadar, sunt sigur că Străinul de acasă este o carte care cu siguranță s-ar potrivi mult mai bine cititorilor care nu sunt familiarizați cu acest gen literar, însă vor să pătrundă în mrejele sale pline de mistere. În acest caz, vi-l recomand fără nicio reținere! Să aveți parte doar de lecturi frumoase și cu spor!