Pagină

luni, 15 noiembrie 2021

Sașenka (Trilogia Moscova, #1), de Simon Sebag Montefiore - Recenzie

Editura: Trei
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 704
Anul apariției: 2015 
Traducere: Laura Karsch
„- Mă simt ca o rotiță într-o lume secretă, în angrenajul istoriei universale.”
Istoricul Simon Sebag Montefiore deţine un doctorat în filosofie şi este profesor la Universitatea Buckingham, dar şi prezentator al seriilor BBC TV Jerusalem (2011), Rome (2012) şi Istanbul/Constantinople - Byzantium: a tale of 3 citiesBizanţ, povestea celor trei oraşe. Romanele şi volumele sale de non-ficţiune sunt traduse în 40 de limbi. Într-o noapte de iarnă (2014, traducere de Lucian Niculescu) a fost numit Cel mai bun roman politic al anului 2013 şi a fost nominalizat la Premiul Orwell, iar despre Ierusalim. Biografia unui oraş (2012, traducere de către Luminiţa Gavrilă Cioroianu, Smaranda Nistor, Constantin Dumitru Palcus), Bill Clinton a declarat că este „cartea anului”. La Editura Trei au apărut mai multe cărți ale autorului, printre care Trilogia Moscova (#1 Sașenka, 2015, traducere de Laura Karsch, #2 Cerul roșu al amiezii, 2018, traducere de către Alexandru Fusoi #3 Într-o noapte de iarnă, 2014, traducere de către Lucian Niculescu), Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea (2021, traducere de către Irina Negrea), Romanovii 1613-1918 (2017, traducere de către Irina Negrea), Ecaterina cea Mare și Potemkin (2016, traducere de către Veronica Tomescu), Discursuri care au schimbat lumea (2016, traducere de către Irina Negrea), Ierusalim. Biografia unui oraș (2012, traducere de către Luminiţa Gavrilă Cioroianu, Smaranda Nistor, Constantin Dumitru Palcus).
„Pe coridoarele acestei aripi a închisorii era un du-te-vino continuu: bărbați și femei erau aruncați în celulele lor, aduși la intergatorii, trimiși în lunga călătorie din exilul siberian. Unii plângeau cu sughițuri, alții dormeau; întreg spectrul vieții era adunat aici. Jandarmul din spatele ghișeului își tot îndrepta privirea către Sașenka, de parcă aceasta ar fi fost un păun într-o cocină de porci.”
O poveste zguduitoare despre pasiune şi trădare, descoperită în arhivele secrete KGB! Iarna lui 1916: Sankt Petersburg. Rusia e în pragul revoluţiei. În faţa Institutului Smolnîi pentru Fete din Înalta Societate, Saşenka, fiica de doar şaisprezece ani a baronului Zeitlin, este aşteptată de către guvernanta sa, dar şi de poliţia secretă a Ţarului. Frumoasă şi aprigă, Saşenka este captivată de noua ideologie bolşevică şi intră în jocul periculos al conspiraţiei şi seducţiei. Douăzeci de ani mai târziu, e căsătorită cu un membru de seamă al partidului comunist şi are doi copii. Însă idila interzisă cu un scriitor are consecinţe devastatoare pentru familia sa.
„- Totul e greșit. Totul e atât de nedrept. Muncitorii sunt niște sclavi. Noi pierdem războiul. Totul e putred. Sunt și eu o revoluționară. O bolșevică?”
Chiar și-acum, după ce au trecut câteva săptămâni de când am terminat de citit această carte, Sașenka, primul volum din Trilogia Moscova, scrisă de istoricul Simon Sebag Montefiore, această carte care mi-a fost recomandată, de-a lungul anilor, de nenumărate ori; chiar și-acum, după ce a trecut atât de mult timp, simt că nu-mi pot găsi cuvintele potrivite pentru a putea vorbi despre ea. De fapt, mai mult decât atât, am certitudinea că nu există cuvinte potrivite care să redea, întocmai, intensitatea cu care am trăit povestea Sașenkăi, cât de mult m-a cutremurat tot ce am citit, ce impactant a fost sfârșitul acestei cărți, și, în fine, cât de multe urme a lăsat în sufletul meu - sunt absolut sigur că nu voi uita niciodată o anumită imagine din carte; mă va bântui mult, mult timp, și cred că tot ce voi putea face va fi să încerc să-mi schimb „receptivitatea” față de respectiva scenă. În fine, chiar am rămas fără cuvinte și mă bucur din suflet că, în sfârșit, m-am lăsat convins de împrejurimi și l-am abordat pe acest autor; trebuie să recunosc că am fost reticent și ceva m-a reținut, însă, de îndată ce m-am apucat de citit, n-am mai putut să las, din mână, aceste cărți: am citit Trilogia Moscova în doar câteva zile. 
„- Tu ești curierul ideal, spunea Mendel, căci cine ar percheziționa o elevă de la Smolnîi, cu șarfă din blană de vulpe polară, care călătorește în sania cu blazon a unei lipitori? 
(...) În timp ce Lala îi usca spatele, Sașenka se gândi la interogatoriul lui Sagan, la șoaptele Natașei, ale soției lui Mendel, și la propriile ei idealuri și planuri. Își dădu seama că devenise mai puternică și mai matură decât fusese cu o zi înainte.”
La început a apărut o confuzie: eu m-am apucat prima dată de a treia carte (teoretic), din serie, și anume Într-o noapte de iarnă; am citit mai bine de jumătate și apoi am intrat pe Goodreads în ideea de a-mi actualiza „journey-ul” cu respectiva carte. Ei bine, atunci am văzut, în dreptul ei, un mare #3, și mi-am dat seama că în mod normal această carte ar fi ultima din serie; m-am sfătuit cu niște persoane care au citit cărțile lui Montefiore și mi-au recomandat ca, cel mai bine, să las acel volum deoparte și să mă apuc de prima carte din serie, de Sașenka. Am fost puțin supărat, ce-i drept, fiindcă m-am gândit că mi-am luat niște spoilere aiurea - dar, sincer, n-a fost cazul: din punctul de vedere al acțiunii, cred că aceste cărți ar putea fi foarte ușor citite în ce ordine aveți dumneavoastră chef, fiindcă nu se leagă decât foarte vag anumite „circumstanțe”, iar fiecare volum, în general, ne spune o poveste diferită (evident, există momente în care, fugitiv se reamintește de întâmplări sau personaje din volume anterioare, dar n-are vreun rol important în înțelegerea și urmărirea acțiunii). Deci, revenind la cartea de față - chiar pot spune, fără niciun dubiu, că se clasează în topul celor mai bune cărți citite anul acesta. Mi-a plăcut la nebunie și, mai mult decât atât, mi-a reamintit cât de mult îmi place ficțiunea istorică și cât de naiv am fost să cred că acum, după mult timp, s-ar putea să nu îmi mai placă (acesta a fost unul dintre motivele pentru care tot amânam momentul citirii trilogiei lui Simon Sebag Montefiore).
„- Noi doi ne aflăm în fiecare clipă în primejdie, spuse el. În secunda în care devii bolșevic, viața ta normală s-a sfârșit. De-acum încolo, mergi mereu ca pe cărbuni încinși. E ca și cum ai sări din mers într-o sanie, care gonește atât de repede, încât nu vei mai putea coborî din ea niciodată. Când tai lemne, sar așchii. Noi doi, tu și cu mine, participăm la un război secret, la Jocul Suprem. Partidul împotriva Ohranei. Ai să vezi ce îți spun eu și nimic mai mult. Și îmi raportezi totul. Cunoști codurile și locurile? Fii cu ochii în patru. Vigilența e o virtute bolșevică.”
Cartea lui Montefiore este o lucrare remarcabilă, a unui savant serios, a unui istoric erudit care documentează extraordinar de bine istoria Rusiei; cu siguranță, chiar voi avea în vedere lecturarea unei cărți de-ale sale de non-ficțiune. Cunoștiințele lui Simon Sebag Montefiore în ceea ce privește detaliile, mentalitățile și obiceiurile din acea epocă, modalitățile de interogare, contextul politic și social, îndeletnicirile, culoarea locală și atmosfera, de la cizmele gărzilor până la încăperile în care se desfășoară diferite întâlnire - toate acestea fac ca acest roman să iasă, prin fresca respectivă, în evidență, purtând cititorul într-un univers de-a dreptul palpabil, într-o atmosferă tensionată, periculoasă și violentă, reiterată cu un talent formidabil și fără abuz de detalii care, cu ușurință, ar putea obosi cititorul și îngreuna lectura. Însă Simon Sebag Montefiore reușește să creeze fresca unei țări, în contextele politice care-i permit autorului să speculeze sensibilitatea cititorului, punându-l față în față cu situații violente, oribile și îngrozitoare, frapante și greu de digerat. Este o carte dureroasă, scrisă într-un fel de memoriu a ceea ce, în timpul regimului politic respectiv, s-a petrecut „în întuneric”, „pe ascuns”, când idealul politic era deasupra familiei, iar cinstirea patriei valora mai mult decât însăși viața; pe acest fundal, într-un univers al violenței și morții, eroina noastră, Sașenka, cu frumusețea ei ireală, cu distincția clară care trece dincolo de avere sau clasă socială, această Sașenka, cu idealurile sale sincere care au costat-o atât de mult, cu durerile-i și bucuriile-i, Sașenka, această eroină tragică, reușește să ne cucerească definitiv și să ne rămână-n suflete.
„- Pentru Partid aș face orice. Am făcut orice. Da, știu cum e să zdrăbești un om. Unii se frâng ca un chibrit, alții și-ar da mai degrabă viața decât să scoată un cuvânt. Dar mai bine împuști o sută de nevinovați, o mie de nevinovați, decât să îți scape un singur spion.”
Cartea este împărțită în trei părți, frumos interconectate până la sfârșitul romanului: partea I (1916), ne-o prezintă pe Sașenka Zeitlin, o tânără de 16 ani, voioasă, puțin cam nesăbuită, cu un tată bogat și influent (întrucât familiei i se permite să locuiască în Sankt Petersburg); cu toate acestea, Sașenka respinge excesele și „desfrânarea” părinților săi țariști, devenind, pe-ascuns, „sub aripa” unchiului ei, un spion bolșevic; partea a II-a (1939, Moscova), Moscova, ne-o prezintă pe Sașenka acum căsătorită cu un lider de partid și, de asemenea, mamă a doi copii. Ea a rămas un membru loial al Partidului mai bine de 20 de ani și, în continuare, este o susținătoare înfocată a lui Stalin și a sistemului sovietic. Însă tocmai când crede că „curățenia”, „epurarea” și teroarea s-au încheiat, tocmai atunci reîncep disparițiile bizare și arestările. De data aceasta, Sașenka se teme că însăși ea și soțul ei sunt vizați și nu vor mai putea să scape. Partea a III-a (1994, Moscova și Londra), ne spune povestea Katinkăi, o tânără istorică angajată la Londra de către Roza Getman pentru a afla ce s-a întâmplat cu familia Rozei în Rusia în timpul anilor în care Stalin s-a aflat la conducere; în cursul cercetărilor sale, Katinka dă peste povestea lui Sașenka. Mai mult chiar n-am să vă spun, n-are rost, fiindcă aș risca să vă dau spoilere de care, sunt sigur, vă puteți lipsi - dar vă spun că, pe bune, merită orice pagină și este o lectură care o să vă captiveze încă de la început. Eu n-am mai putut s-o las din mână (și nu vorbesc doar despre această carte - vorbesc despre întreaga serie, de 3 cărți, scrisă de Simon Sebag Montefiore.
„- Dacă îmi spui tot ce afli, am să te ajut pe cât îmi stă în putință. Nu te uita așa la mine - crede-mă, vei avea nevoie de mine în labirintul acestei lumi dispărute. E mai ușor să descifrezi hieroglifele Egiptului antic decât să te descurci în Kremlinul lui Stalin. Ce spui? Batem palma?”
O carte genială, o serie memorabilă, incredibilă. Nu cred că trebuie să vă temeți de detaliile istorice din carte; da, într-adevăr, acestea există, până la urmă Simon Sebag Montefiore este istoric la origine, dar nu cred că fac decât să creeze contextul cât mai potrivit, cât mai verosimil și viabil în care personajele „devin”, în care personajele „cresc” și acționează. Ceea ce contează, după părerea mea, este povestea personajelor, în acest roman care ne spune povestea mai multor generații de femei și de copii dintr-o familie, bineînțeles, fictivă: un roman intim al unei familii, a cărei sursă de inspirație au constituit-o numeroasele povești, scrisori și cazuri pe care Simon Sebag Montefiore le-a descoperit în arhive și despre care a aflat în interviurile purtate în zece ani de cercetare a istoriei Rusiei. Este, după cum spune și autorul, înainte de toate, o carte despre iubire și familie, însă autorul a dorit să trezească și la „acei cititori care nu pot citi cărți de istorie, interesul față de acele perioade ciudate și tragice din istoria Rusiei”. Și, cu siguranță, chiar a reușit - Sașenka a fost o carte pe care nu o voi uita niciodată și pe care, oricând și oricui, o voi recomanda cu drag. Să aveți lecturi doar frumoase și pe placul vostru, pline de spor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu