Acest tărâm al blândeții, de William Kent Krueger - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 576

Anul apariției: 2021

Traducere: Andreea Popescu

William Kent Krueger este un faimos scriitor american, cunoscut mai ales pentru seria de romane polițiste plasate în Minnesota și avându-l drept protagonist pe Cork O’Connor. Și-a dorit să devină scriitor încă din copilărie, când a scris prima sa povestire. A primit nenumărate distincții, printre care Anthony Award, Minnesota Book Award, Loft-McKnight Fiction Award. Primul său roman de sine stătător, Ordinary Grace (2013), a fost recompensat cu Edgar Award.

„La început, după ce a făcut cerul și pământul, lumina și întunericul, uscatul și marea, precum și toate ființele vii care trăiesc în aceste locuri, după ce a creat bărbatul și femeia și înainte de a se odihni, cred că Dumnezeu ne-a mai făcut un dar. Ca să nu uităm originea divină a acestei frumuseți atot curpinzătoare, ne-a dat poveștile.”

1932, Minnesota - Școala Lincoln e un loc ostil unde sute de copii amerindieni, orfani sau separați abuziv de familiile lor, sunt trimiși să fie educați. Printre ei se află Odie O’Banion, un băiat orfan, cu mintea ageră, ale cărui isprăvi atrag mânia directoarei. În urma unui incident, Odie și fratele său, Albert, singurii copii albi din școală, sunt siliți să fugă, luându-i cu ei și pe Mose, un băiat mut din tribul Sioux, precum și pe Emmy, o fetiță rămasă fără mamă. Împreună, pornesc cu canoea pe râul Gilead, în căutarea unui cămin, întâlnind în drumul lor alți oameni în derivă, de la truditori ai pământului și tămăduitori prin rugăciuni la familii dezrădăcinate și suflete pierdute.

„Când predica, domnul Brickman devenea un alt om. Era imaginea unei furtuni răzbunătoare, umblând mândru și gesticulând, ridicând pumnul în aer și arătând acuzator cu degetul către vreun copil care din nefericire îi atrăgea atenția, prezicând distrugerea lui. Acest copil era simbolul nostru, al tuturor, deoarece după părerea domnului Brickman, fiecare dintre noi era o cauză pierdută, un înveliș trupesc format doar din gânduri păcătoase și capabil numai de fapte rele. Îmi dădeam seama că avea dreptate în privința mea, dar știam că majoritatea celorlalți copii erau doar dezorientați. Se străduiau să supraviețuiască la Școala Lincoln și să se îndrepte șovăitori către viețile lor viitoare.”

Am știu - și-am știut asta from the very first page - că romanul lui William Kent Krueger, Acest tărâm al blândeții, are să fie revelația literară a anului 2021. Și m-am îndoit eu?! Nu, normal că nu. Pentru că acum, după ce am terminat cartea, pot spune cu o certitudine susținută (de faptul că intuiția nu doar că nu a dat, nici de data aceasta, greș, dar augumentată și de faptul că am citit această carte cu inima plină) că, da, romanul acesta chiar este unul dintre cele mai bune citite anul acesta și, dacă stau și mă gândesc, și una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit vreodată. Și nu mă pot opri din a o recomanda prietenilor mei, celorlalți cititori cu care comunic, și-așa mă bucură când primesc mesaje și mi se spune că, da, Andrei, „m-ai corupt să o citesc”. Dragi cititori, abia aștept să-mi mulțumiți mai târziu, după ce veți fi lecturat cartea; dacă mi se mai întâmplă uneori să am rețineri atunci când fac o recomandare a unei cărți, ei bine, în această situație nici nu se pune în discuție acest lucru: sunt sigur, dar absolut sigur că acest roman nu are cum să nu îți placă, având în vedere cât de complex, cât de frumos, cât de sincer și bine scris este. Fără niciun dubiu, acesta, abia acesta este ceea ce aș putea numi un roman complet.

„Ducem cu noi ceea ce ni s-a întâmplat. Majoritatea ne străduim din răsputeri să ținem minte binele și să uităm restul. Dar uneori în sufletul nostru, într-un loc unde voința creierului nu pătrunde sau nu vrea să pătrundă, răul persistă și calea cea mai directă către el este prin visele noastre.”

În romanul său, William Kent Krueger spune o poveste de viață fascinantă, o poveste plină de duioșie și lumină, o poveste elegantă prin puterea vieții, prin curajul pe care-l presupune: cei patru eroi ai noștri, oh, prietenii noștri dragi, de care m-am apropiat încă de la primele pagini, străbat un drum ca o purificare, un drum către lumină și căutarea căminului, căutarea locului în lume, iar în aventura lor întru devenire și pace, dau peste tot felul de oameni care îi pun la încercare și, în același timp, îi ajută să evolueze, îi ajută să se cunoască și să privească în interiorul sufletului lor. Îi ajută să se întregească și să-și consolideze identitatea, să devină mai puternici, să găsească spiritualitatea și... puterea! Doamne, acest roman este ca un basm, ca un basm extraordinar de bine scris la sfârșitul căruia eroul, în niciun caz, nu mai este cel care era la început: este un erou devenit, desăvârșit, gata să dea piept lumii în care trăiește, pregătit să lupte cu răul și să iasă triumfător. Așa și cu prietenii noștri care, de-a lungul poveștii, cunosc tot soiul de oameni, descoperă profunzimile sufletului uman, află ce-nseamnă bucuria și tristețea, cumpătarea și lipsa ei, lumina și întunericul. Simt că mă manifest impresionist și e ca și cum aș vorbi despre nimic, dar chiar n-am idee în ce formă ar trebui „să vă livrez” toate simțămintele, emoțiile și trăirile pe care le-am avut citind această carte, toate stările prin care m-a purtat și felul în care, parcă, m-a ridicat și m-a făcut să vibrez din toate articulațiile.

„- Pe lumes sunt două feluri de oameni, Norman. Oameni care au lucruri și oamenii care își doresc lcrurile pe care ceilalți oameni le au. Nu trece o zi să nu fie un război undeva în lume. Războiulcare va încheia toate războaiele? E ca și cum ai vorbi de o boală care să sfârșească toate bolile. Asta se va întâmpla numai după ce toți oamenii de pe planetă vor fi murit. 

Nu toți oamenii sunt lacomi, a spus Mose prin semne.”

Acest tărâm al blândeții este o carte amplă, cu o atmosferă apăsătoare, dramatică, plină de nostalgie, dar care păstrează puseul curajului și al speranței. Eroii noștri iau parte la o aventură impresionantă, ca o odisee a cărei misiune este căutarea identității și a căminului, căutarea „locului în lume”, căutarea răspunsurilor: eu cui aparțin, eu al cui sunt; oare sunt atât de singur pe-această lume atât de infinită și nețărmurită? O carte minunat scrisă, care dă viață unor personaje absolut memorabile, care și-au făcut casă în sufletul meu și pe care știu că nu am să le uit vreodată. Cât de dragi mi-au fost, cât de mult am trăit alături de ele și cât de mult am simțit tot ce-au simțit și ele; de-o complexitate enormă, acest roman este genul de roman care-ți oferă și livrează de toate, de la dramă la aventură, de la thriller la lirism - un roman multifactorial, un roman care, după părerea mea, îndeplinește toate criteriile necesare pentru a fi un roman care va dăinui în timp și cu greu va putea fi subclasat de către alt roman; este o carte a sufletului și o carte pentru suflet. Un roman plin de lumină, un roman cald, candid, pur și neprihănit. Ca îmbrățișarea unei persoane căreia i-ai dus dorul!

„- Totul este muncă grea, Buck. Dacă nu te concentrezi asupra a ceea ce faci, viața te va ucide. Eu iubesc acest ținut și truda. N-am fost niciodată un om care să meargă la biserică. Dumnezeu a adunat totul sub un acoperiș? Nu cred asta. Dacă mă întrebi pe mine, Dumnezeu e chiar aici. În noroi, în ploaie, pe cer, în copaci, în mere și în stelele din plopi. În mine și în tine. Totul este legat și totul este Dumnezeu. Desigur că e o muncă grea, dar este o muncă bună fiindcă e o parte din ce ne leagă de acest pământ, Buck. Acest frumos tărâm al blândeții.”

Aș putea spune că este un roman elegant, dar în același timp este și un roman puternic. Aș putea spune că este un roman subtil, dar în același timp este și un roman care scoate la iveală multe dintre urâțeniile sufletului. Totuși, William Kent Krueger mizează în proza sa pe o scriitură profundă, o scriitură atentă, curată și neprihănită, ca de basm; mi s-a părut tare curios cum a reușit să facă o trecere atât de superbă de la scriitură de sorginte polițistă, la o scriitură ca aceasta, una a sufletului și a emoțiilor, a basmului și a poveștii. Chiar este un autor care stăpânește cu desăvârșire actul creativ al scrierii, și  tare aș vrea să-i citesc și cărțile polițiste, să pot cerceta mai atent felul în care scrie și creează. Petru că tot ce a surprins în acest roman, Acest tărâm al blândeții, m-a vrăjit și m-a convins în totalitate: William Kent Krueger chiar este un autor bun, dar bun de tot. Iar povestea din acest roman este una care mi-a intrat sub piele, care m-a ajutat și pe care nu o voi uita niciodată: în cele din urmă, în tenebrele oricărui întuneric, sufletul omului are puterea de a lumina în cele mai neașteptate momente. 

„Niciodată înainte nu mai trăsesem adânc în piept un aer atât de curat. Panglica albă ca de mătase care era râul luminat de lună, plopii canadieni argintii și cerul negru precum catifeaua, cu milioanele sale de diamante, îmi păreau cele mai frumoase lucruri pe care le văzusem vreodată. Mi-am zis că poate ce pierdusem prin uciderea lui DiMarco era vechiul meu sine și ce simțeam acum era apariția celui nou. Odie O'Banion cel renăscut, a cărui viață adevărată se desfășura acum înaintea lui.”

Romanul lui William Kent Krueger este un roman necesar. Este un roman pe care, fără nicio reținere, îl recomand absolut oricui: o lectură impresionantă, completă, desăvârșită, plină de duioșie, dar atât de plină de speranță și curaj. O lectură puternică, cu niște povești de viață absolut cutremurătoare, dureroase, din care fiecare dintre noi ar putea învăța și deprinde ceva. Personajele lui William Kent Krueger sunt pline de înțelesuri, zbuciumate, dar pășesc în această aventură care le schimbă viața, parcă sub dictonul călăuzitor al propriilor lor suflete: nevoia de a găsi un cămin căruia să-i aparțină, nevoia de a-și găsi identitatea și de a afla pacea de care au atât de multă nevoie. Liberi în lume, eroii noștri, prietenii noștri dragi află că, într-un Univers nemărginit, Acest tărâm al blândeții este un loc care se arată în forme din ce în ce mai necunoscute, dar atât de frumoase! Chiar vi-l recomand cu cel mai mare drag, sunt sigur că o să vă placă și, ca și pentru mine, va fi o carte de care cu greu vă veți desprinde sufletele. Să aveți doar lecturi frumoase și pline, pline de spor!