Ultima vale verde, de Mark Sullivan - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 624 

Anul apariției: 2021

Traducere: Ionela Chirilă 

Mark Sullivan a scris 18 romane, printre care celebra serie Private – bestseller #1 New York Times (împreună cu James Patterson). Cărțile sale au fost recompensate cu nenumărate distincții, printre care New York Times Notable Book și Los Angeles Times Best Book of the Year. A crescut în Medfield, Massachusetts și a absolvit Hamilton College cu o diplomă în literatură engleză, înainte de a lucra ca voluntar în cadrul Trupelor de Menținere a Păcii din Nigeria. La întoarcerea în Statele Unite, a absolvit Medill School of Journalism din cadrul Northwestern University și a început o carieră în jurnalismul financiar, politic, apoi în cel de investigație. Un mare pasionat de schi și aventură, locuiește cu soția sa în Bozeman, Montana. La Editura Trei, de același autor a apărut romanul Sub un cer sângeriu, ale cărui drepturi de ecranizare au fost achiziționate de Pascal Pictures, actorul Tom Holland urmând să interpreteze rolul principal.

„- Nu avem o casă acum.

- Ba da, avem, zise Adeline, fără nicio umbră de îndoială. Familia noastră înseamnă acasă. Câtă vreme suntem împreună, indiferent unde suntem, suntem acasă. Acum, aici, suntem acasă. Nu contează dacă suntem la fermă sau în frumoasa vale verde, câtă vreme suntem toți la un loc.”

O poveste autentică al cărei fir străbate mai multe țări, printre care și România, și în care măiestria condeiului se ia la întrecere cu flerul jurnalistului. Să fugi de un dușman. Și să te afli la mila altuia. La sfârșitul lui martie 1944, în timp ce trupele lui Stalin pătrund cu forța în Ucraina, tânărul cuplu alcătuit din Emil și Adelina Martel trebuie să ia o decizie teribilă: să aștepte intruziunea ursului sovietic și să riște deportarea în Siberia? Sau, împotriva voinței lor, să urmeze lupii – ofițerii naziști criminali care au promis să protejeze germanii „cu sânge pur”? Familia Martel este una dintre numeroasele familii cu rădăcini germane ai căror strămoși au trăit în Ucraina din cultivarea pământului vreme de peste un secol. Dar după ce au îndurat regimul îngrozitor al lui Stalin, Emil și Adeline hotărăsc că trebuie să fugă din țara lor împreună cu lupii pe care-i disprețuiesc. Doar astfel pot scăpa de sovietici și își pot găsi libertatea. Prinsă între două armate rivale și nevoită să treacă prin niște încercări cumplite pentru a-și împlini speranța de a emigra în Vest, familia Martel întruchipează o poveste brutală, complexă și în cele din urmă biruitoare despre puterea extraordinară a dragostei, a credinței și despre voința incredibilă a unor oameni greu încercați de soartă de a supraviețui.

„Ce-i pune pe oameni să facă asemenea rău? Sunt ființe umane acestea? Nu văd că atunci când omori pe cineva sau distrugi un loc sfânt, credința nu moare niciodată? Nu văd că în ruinele sufletului și clădirilor deopotrivă lucește întotdeauna ceva?”

Încă simt nevoia să adun bucățelele de suflet pe care le-am împrăștiat prin pat și prin cameră în timp ce citeam această carte. Încă simt nevoia să-mi ofer o îmbrățișare puternică, să-mi strâng părinții în brațe și să mulțumesc Inteligenței Universale pentru tot ce mi-a oferit până acum. Încă simt, de fapt, că nu pot vorbi cu adevărat așa cum trebuie despre o carte atât de bună, atât de plină de curaj, atât de înălțătoare și plină de speranță, lumină... Mi-a smuls lacrimi de fericire, de tristețe, m-a trecut prin toate stările posibile și imposibile, iar la sfârșit mi-am dat seama că, absolut sigur, acest roman este, cel puțin până în momentul de față, cel mai bun pe care l-am citit în 2022. Pentru că Ultima vale verde rămâne în sufletul cititorului mult, mult timp, și sunt sigur că va rămâne și mai mult timp de-acum înainte. Sunt absolut șocat de cât de mult m-a mișcat, și-abia aștept să citesc și celălalt roman al autorului tradus și apărut la noi, Sub un cer sângeriu. Nu știu de ce nu l-am avut în atenție până acum, dar, în momentul de față, simt că trebuie să pun mâna pe el cât mai repede.

„- Mi-a zis la un moment dat că ea credea că viața nu e ceva ce ți se întâmplă; e ceva ce ți-e dat ție anume și că toată viața e un voiaj binecuvântat de explorare. Dar că nu vezi viața cu claritate și nici nu te bucuri din plin de ea decât atunci când voiajul aproape a ajuns de final.

- Viața dumitale nu e aproape de final, spuse Adeline.

- Știu asta, aprobă ea. Dar tot nu cred c-o să pricep vreodată de ce atâția oameni ca mine au fost uciși sau persecutați în jurul meu. Și n-o să pricep în veci de ce viețile lor au trebuit să se curme așa cum s-au curmat. Unde e voiajul binecuvântat de explorare în toate astea?”

Romanul acesta, inspirat din fapte reale, documentat extraordinar de bine și precis (bineînțeles, împletindu-se frumos într-o poveste de ficțiune, pentru ca totul să fie mult mai fiabil și estetic), Mark Sullivan spune povestea lui Emil și a lui Adeline Martel, de origine germană, forțați să ia o decizie dificilă: fie să rămână în Ucraina, care este pe cale să fie invadată de armata rusească, fie să plece și să se refugieze în Vest, împreună cu armata germană? Soții Martel au mai trăit sub dominație rusă, știu ce-nseamnă stalinismul și ororile acestuia, motiv pentru care, cu doi copii mici, Walt și Will, decid să plece. Își pun proviziile în căruță - mâncare, apă, haine, așternuturi și unele - și încep călătoria spre necunoscut, cu caii lor, Thor și Oden, trăgând căruța care îi va duce spre o nouă viață sau spre moarte sigură, încercând să aibă sorți de izbândă pe drumurile aglomerate, pline de alți refugiați și de soldați germani care se retrag. Mama lui Adeline, Lydia și sora ei, Malia, au o și ei o căruță, plecând alături de familia Martel. Pe drum, îi ajung din urmă pe părinții lui Emil, Johann, Karoline și sora acestuia, Rese. Amândouă familiile, cu speranța în piept, se-ndreaptă către o nouă șansă...

„- M-am rugat lui Dumnezeu să nu mă facă părtaș la uciderea evreilor, spuse Emil cu amărăciune, dar n-am fost auzit. În schimb, mi s-a pus o armă în mână și eu m-am hotărât să-i omor pe copiii aceia. În noaptea aia, am aruncat lopeți întregi de var nestins. Erau atâția care omorau și atât de mulți nevinovați care mureau, că am încetat să mai cred în oameni. Am încetat să mai cred că există în mine, pentru că hotărâsem să omor oameni nevinovați, copii. Pe măsură ce dădeam la lopată, știam c-ar trebui să mă rog deasupra trupurilor din râpa aceea, dar n-am putut, pentru că nu mai credeam în Dumnezeu.”

Dar despre ce șansă este vorba? Bineînțeles, n-are să fie ușor. Și, Dumnezeule, cât de greu le va fi de fapt. Printr-o conjunctură neașteptată, Emil și Adeline sunt nevoiți să se despartă. Iar acesta este punctul din care credința amândurora le va fi pusă la grea încercare. De fapt, Adeline mereu a fost o femeie credincioasă, care și-a pus speranța în Dumnezeu, însă lucrurile nu s-au dovedit a fi aceleași și pentru Emil, care a avut nevoie să se întâlnească cu caporalul Gheorghe (un personaj chiar real, inspirat din realitate, cu care Emil Martel chiar s-a întâlnit). Caporalul Gheorghe era (sau încă este, nu sunt sigur) un român din Bârlad, a cărui percepție despre viață s-a schimbat după ce a fost lovit de un obuz. După cum el afirmă, de-atunci și-a dat seama că atât timp cât crezi cu adevărat ceva, acest lucru are să-ți devină realitate: Gheorghe își dorea să devină prisăcar și să aibă „o drăguță” cu care să-și împartă viața. Relația dintre Emil și Gheorghe mi s-a părut duioasă, așa cum doi prieteni, după ani buni de despărțire, s-ar reîntâlni. 

„- Soldatul Kumar spunea că, în esență, totul în viață e o singură entitate, o forță universală, de-o inteligență supremă, căreia el îi zicea Divinitatea sau Inteligența Universală, sau Atotputernicul. Eu sunt parte din Divinitate. Tu ești parte din ea, de asemenea. Totul e parte din această forță vie pe care poți s-o numești Dumnezeu, dacă ți-e mai ușor să te gândești la ea așa. Tu ești parte din Dumnezeu și Dumnezeu e parte din tine. De aceea Divinitatea îți pricepe gândurile, visele și sentimentele, Martel. Atotputernicul e în tine și tu ești în el.”

Nu știu, sincer, cum să vorbesc despre această carte. De unde să-ncep și unde să ajung - se-ntâmplă extraordinar de multe de-a lungul celor șase sute și ceva de pagini, și mi-e tare greu să pot găsi ceva despre care să scriu, fiindcă simt că toate întâmplările au o însemnătate aparte pentru „dinamica” destinului celor doi. În orice caz, viața i-a despărțit, dar și-au găsit în cele din urmă puterea de a crede, de a spera, de a se ruga... Au știut să nu renunțe și, întotdeauna, s-au gândit unul la celălalt. Au fost multe situații care, pur și simplu, m-au îngrozit, de la lagărele de muncă, condițiile aferente, până la lipsa mâncării și polarizarea socială a secolului respectiv. Ideologii, nesiguranță, violență, moarte... Romanul lui Sullivan este extrem, extrem de complex, și scris într-un registru profund, aproape liric, cu o tentă religioasă acută. O poveste memorabilă despre curaj, despre eroism, despre familie și dorința de întregire. Despre cum speranța poate salva vieți și te poate purta pe cele mai nebănuite drumuri, dându-ți impulsul necesar pentru a putea reuși, pentru a putea izbăvi răul și necunoscutul, întunericul și nesiguranța. 

„Nu te lăsa mâncată de lucrurile rele care ți se întâmplă, dragă. Încearcă să vezi frumusețea în fiecare cruzime. Asta te eliberează. Iartă celor care-ți greșesc dacă vrei să-ți vindeci o inimă frântă. Încearcă să fii recunoscătoare pentru fiecare pas înapoi și fiecare tragedie, pentru că devii mai puternică depășind astfel de obstacole. Eu în asta văd mâna lui Dumnezeu.”

Ultima vale verde chiar este un roman memorabil, de neuitat, tulburător prin poveste și, de fapt, prin realitatea-i pe care o surprinde - da, povestea este una reală, evident ficționalizată într-un registru estetic în acord cu predilecțiile autorului, dar asta nu-nseamnă că-i scade din valoarea istorică. Autorul este înzestrat cu o imaginație extraordinară, descriind scene verosimile, în care sunt surprinse scenele războiului, culoarea locală a acestora, atmosfera tensionată. Profundele suferințe lăuntrice ale personajelor, o, atât de complexe. Parcă fiecare personaj are ceva de transmis, de la soacra Adelinei, până la însăși copiii ei. Scene amuzante care-ți stârnesc un zâmbet amar, fiindcă te gândești la ce-i așteaptă, de fapt, pe eroii noștri dragi. Iubirea dintre Adeline și Emil, faptul că nu au renunțat, că n-au vrut să-și piardă speranța... Nu știu, romanul acesta are deosebit de multe lucruri care mi-au plăcut și m-au emoționat și, oricât aș încerca, nu pot găsi nimic negativ la el. Nimic. A fost absolut perfect și absolut ceea ce trebuia să fie pentru a-mi intra în suflet!

„Și așa, în întunericul nopții, în timp ce două mii de evrei își pierdeau viața, credința lui Emil Martel într-un Dumnezeu milostiv, încrederea în sine și în bunătatea omului l-au părăsit. Întorcându-se în Friedenstal, la familia lui, a doua zi, și-a ridicat pumnul la Cer și l-a blestemat pe crudul Dumnezeu pentru soarta lui nefericită.”

Știam, oricum, că are să-mi placă. Aveam certitudinea acestui lucru încă de când am citit titlul - nu știu, am uneori această intuiție că o carte are să-mi placă, și rar se dovedește că m-am înșelat. Cu toate acestea, parcă nu mă așteptam să fie vorba despre o poveste istorică adevărată. Dar, uite, m-a luat prin surprindere și a făcut-o cum s-a putut mai bine - mi-a livrat o poveste de viață din care știu că am învățat multe, o poveste memorabilă pe care n-am s-o uit vreodată și pe care o voi recomanda oricărui cititor care este pasionat de cărțile cu și despre război. Iar când personajele sunt atât de puternice, atât de complexe și de frumoase, lucrurile chiar n-au cum să nu se-așeze de la sine ca fiind absolut impresionante. Mi-au plăcut extraordinar de mult notele autorului, care s-au dovedit relevante în a susține și mai mult veridicitatea acestei povești - sursele de inspirație, nenumăratele călătorii pe care le-a făcut în diferite țări, chiar și-n România, unde s-a întâlnit personal cu caporalul Gheorghe... Deosebit de bună! Serios, încă sunt șocat! V-o recomand din tot sufletul, sunt absolut sigur că o să vă placă, o să vă emoționeze și o s-o iubiți.  Absolut sigur!