Invențiile ocazionale, de Elena Ferrante - Recenzie

Editura: Pandora M

Colecția: Anansi. World Fiction

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 216

Anul apariției: 2022

Traducere: Cerasela Barbone

Încă de la apariția romanului Prietena mea genială, care deschide Tetralogia Napolitană, faima Elenei Ferrante a crescut enorm, transformându-se în aşa-numita „Febră Ferrante”. Este considerată una dintre autoarele contemporane cele mai convingătoare, o stilistă desăvârşită, cu o intuiție artistică ieşită din comun, care a câştigat admirația mai multor scriitori celebri – Jhumpa Lahiri, Elizabeth Strout, Claire Messud – şi a unor critici importanți: James Wood, John Freeman, Eugenia Williamson etc. Dar fără îndoială, primirea cea mai călduroasă a avut-o din partea cititorilor, care au descoperit o autoare care vorbeşte într-un stil plin de frumusețe şi forță despre sentimentul de apartenență la un loc, despre relațiile umane, dragoste, familie şi prietenie. Elena Ferrante este pseudonimul unei romanciere italiene. A publicat mai multe cărți, printre care L'amore molesto (după care Mario Martone a făcut un film omonim) și Zilele regăsirii mele, descrisă ca „răvășitoare” de New York Times și ecranizată de Roberto Faenza. La Editura Pandora M au mai apărut cărțile: Iubire amară, Fiica ascunsă, Noaptea pe plajă, Frantumaglia. Viața și scrisul meu, Viața mincinoasă a adulților, Zilele abandonului.

„Copiii sunt manifestarea importantă, miraculoasă a corpului nostru și n-o să-i dăm, la propriu, nimănui, nici taților nebuni, nici patriei, nici mașinăriilor, nici măcar unor forme tot mai feroce de umanitate.”

„Aceste texte au apărut după ce am scotocit direct în memorie în căutarea unei mici experiențe reprezentative; am dat, fără să mă gândesc, peste convingeri formate despre cărți citite cu mulți ani în urmă, cu care am pierdut și apoi am reluat legătura grație altor lecturi, am urmărit intuiții neașteptate, produse de aceeași nevoie de a scrie, am ajuns la concluzii abrupte din cauza spațiului de acum epuizat. În fine, a fost un exercițiu nou: de fiecare dată coboram în grabă găleata în interiorul unui abis întunecos al minții mele, trăgeam în sus o frază și așteptam cu neliniște să urmeze altele.” - Elena Ferrante

„Cei care traduc transportă națiuni în interiorul altor națiuni, sunt primii care se confruntă cu moduri de a simți diferite. Chiar și greșelile lor demonstrează un efect pozitiv. Traducerea este salvarea noastră, ne scoate din puțul în care am ajuns complet întâmplător la naștere. Sunt deci italiancă, în mod absolut și cu mândrie. Dar dacă aș putea, m-aș coborî în toate limbile și de toate m-aș lăsa traversată.”

Am citit Invențiile ocazionale acum ceva timp, asta după ce, înainte, a trecut prin mâna a două persoane care, neapărat, au vrut să o citească. Cum am știut că se va citi rapid, le-am împrumutat-o, cu rugămintea de a mi-o înmâna exact așa cum a fost dată: impecabilă. Mă bucur atunci când prietenii mei îmi cer cărți, dar mă bucură și mai mult când le primesc înapoi în aceeași stare în care erau în momentul împrumutării. Fiindcă am avut experiențe neplăcute de-a lungul timpului - și sunt absolut sigur că înțelegeți ce spun. În cartea de față, Ferrante răspunde unei provocări: aceea ca săptămânal să publice, pe parcursul unui an, pentru The Guardian, câte un eseu. După ce face față cu brio provocării, Ferrante își adună textele într-un volum, livrându-le publicului din întreaga lume. Iar ilustrațiile geniale ale lui Andrea Ucini spun, în sine, poveștile pe care Ferrante le scrie: sunt absolut geniale, cu substrat, subtile, rafinate. De fapt, parcă Ferrante și-ar fi scris povestea în jurul ilustrației, nu invers. Am adorat acest volum de la cap la coadă, nu m-am putut dezlipi de el până nu am parcurs toate cele 52 de eseuri. 

„Era imposibil să mă întorc în mama mea, dar foarte posibil ca ea încă de la naștere să fi fost în mine. Și să se fi aflat acolo și când mă luptam să scap de ea, și când credeam că mă eliberasem. De când mi-am dat seama că să mă regăsesc pe mine însămi însemna să o regăsesc pe ea, să o accept și să o iubesc, cum se întâmpla când eram mică, m-am liniștit.”

Ce-i drept, nici nu se citește greu. Este vorba de eseuri a câte 2-3 pagini, însoțite de ilustrațiile ușor melancolice. Fiecare eseu este scris drept răspuns la o întrebare pusă de ziar, dar întrebările nu reprezintă titlul acestora, ci, în mod interesant, le sunt ascunse cititorului. Răspunzând lor, Ferrante nu doar că rememorează experiențe de viață, dând o notă intimă și personală volumului de față, ci oferă și sfaturi (poate nu direct, dar subtil), lucruri pe care le poți învăța din ceea ce a trăit, valori pentru care pledează, adevăruri în care crede și după care se ghidează. Ceea ce, de altfel, interconectează aceste eseuri nu este reprezentat doar de vocea literară inconfundabilă a lui Ferrante, ci și de sensibilitatea din spatele lor. Ferrante scriitoarea, acel „eu” interior cu care scrie este, prin natura proprie, un fel de balerină. Ea se ferește de „răspunsul comun”, gândește ceea ce urmează să scrie, analizează - astfel încât să dea răspunsul potrivit, nuanțat, să scoată la lumină ceea ce, cu adevărat, simte. Nu se mulțumește cu ideea de conversație ușoară, lipsită de esență, doar de dragul de a face conversație. Își investește spiritul, emoțiile, dar mereu ia în considerare adevărurile brutale și incomode din viață.

„Realitatea nu reușește să se încadreze în formele elegante ale artei, se revarsă întotdeauna indecent.”

Într-o oarecare măsură, Ferrante pare a fi inaccesibilă. Parcă te-ar privi cu o oarecare suspiciune înfricoșătoare dacă i-ai da un răspuns obișnuit atunci când te întreabă ceva. Același lucru se simte și în ficțiunea pe care o scrie - intensitatea trăirilor, „ruperea de obișnuit”, de banal, de ceea ce ar putea fi clieșic. Ferrante parcă realizează o intervenție chirurgicală atunci când scrie - taie prin țesuturi pentru a ajunge la inima, deseori neliniștită și bolnavă, a lucrurilor. A adevărurilor. Ea caută esența, nu ambalajul. Caută interiorul, nu exteriorul. Ferrante este „o scriitoare a stării”, nu a acțiunii. Într-un oarecare fel, Invențiile ocazionale este o „microbiopsie” a unui suflet de artist. În ficțiunea pe care o scrie, Ferrante sapă după adevăr și nu se lasă până nu îl găsește, iar apoi îl livrează cititorului. Este precisă, este curajoasă, dispusă să vadă chiar slăbiciunea și meschinăria și urâțenia din ea însăși, nu doar din ceilalți. Totuși, știe să-și aprecieze și fructifice și momentele de strălucire. Nu caută răspunsuri simple, ci vrea să ajungă exact la miezul problemei și să-l confrunte. Dacă vă interesează recenziile celorlalte cărți scrise de Elena Ferrante pe care le-am citit, acestea sunt următoarele: Fiica ascunsă (recenzia AICI), Iubire amară (recenzia AICI), Zilele abandonului (recenzia AICI) și Viața mincinoasă a adulților (recenzia AICI).

„Ne vom chinui până la ultima suflare, având suspiciunea că exact în momentul în care ni s-a părut că învinseserăm, în realitate am pierdut.”

Citind acest volum, simt că am cunoscut-o pe Ferrante mult mai bine. I-am descoperit luptele interioare, problemele cu care se confruntă, viciile și pasiunile, modul în care își gestionează timpul, ce îi place să facă, adevăruri despre prieteniile pe care le are. Temerile. Problemele pe care le-a avut cu insomnia, fumatul. O carte absolut perfectă, scurtă, cu ilustrații superbe, dar și serioasă, eseurile și calitatea lor uneori tăioasă putând fi percepute drept deranjante. Cu toate acestea, sinceritatea lui Ferrante este de apreciat și, dincolo de toate, are un talent formidabil. Sincer, simt acest lucru în fiecare roman scris de ea pe care îl citesc, astfel încât nimic nu m-ar mai putea surprinde. Știu doar că o să-mi pară rău în momentul în care voi fi citit tot ce e tradus la noi și, implicit, voi fi nevoit să aștept după alte cărți. De aceea, prefer să mai amân, cât pot, citirea tetralogiei pe care a scris-o. Între timp, nu-mi mai rămâne decât să citesc și jurnalul tradus la noi. Vă recomand cu încredere Invențiile ocazionale - atât drept lectură, cât și drept un cadou prețios pe care să îl faceți cuiva. În interior, arată pur și simplu incredibil, iar ilustrațiile sunt exact ceea ce trebuie!