Castelul de la malul mării, de Lucy Strange - Recenzie

Editura: RAO

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 296

Anul apariției: 2022

Traducere: Irina Chiș-Dan 

Lucy Strange a lucrat ca actriță, cântăreață și povestitoare înainte să devină profesoară de engleză la gimnaziu. Locuiește în comitatul Kent din Marea Britanie împreună cu soțul ei și pisica familiei.  Secretul din Pădurea Privighetorii este romanul său de debut. După ce a studiat literatură engleză la Universitatea Sheffield, aceasta a urmat cursuri de teatru la Oxford și a lucrat câțiva ani ca actriță și cântăreață înainte să devină profesoară. S-a mutat apoi în Dubai, unde a lansat un blog apreciat, Homesick and Heatstruck, și a lucrat pentru Aquarius, o revistă pentru femei din Emiratele Arabe Unite. Secretul din Pădurea Privighetorii, romanul ei de debut, a câștigat un premiu important în cadrul festivalului de literatură din Emiratele Arabe, în 2014. De asemenea, acesta a apărut la Editura RAO, în 2016, în traducerea Lilianei Pelici (dacă vă interesează, recenzia o găsiți AICI). 

„Totul s-a întunecat în jurul meu.”

Anglia este în război. Copilăria ei s-a derulat la înălțimea unui far și, de aceea, fetița de doisprezece ani, Pet, trăiește într-o lume a furtunilor, a tunelelor secrete și a poveștilor cu monștri marini. Acum însă stânca de la țărmul mării devine un câmp de luptă terifiant și familia ei este sfâșiată. Castelul de la malul mării este povestea unei fetițe speriate și care trece neobservată. Ea îngheață de frică atunci când avioanele inamice brăzdează cerul. Și destinul său este să devină parte din străvechea și strania legendă a Fiicelor de Piatră. O poveste frumoasă despre un copil care își învinge temerile și se străduiește, cu tot sufletul, să-și ajute familia și comunitatea în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

„Era greu să te mai simți liniștit, în siguranță și vesel în plin război. Totul se schimbase.”

Nu este prima carte scrisă de Lucy Strange pe care o citesc, după cum probabil v-ați dat seama. Am mai citit și Secretul din Pădurea Privighetorii, o carte care mi-a plăcut extraordinar de mult, și când am văzut că s-a tradus și acest titlu, am vrut neapărat să pun mâna pe el. Știți ce mă amuză într-o oarecare măsură? Faptul că, oarecum, se spune că ceea ce scrie Lucy Strange este „pentru copii”. De fapt, eu cred că foarte mulți dintre noi ar trebui să învețe, din nou, ce înseamnă curajul, speranța, ce înseamnă familia, prietenia, și cum cei mai curajoși eroi pot să se nască din cele mai improbabile persoane, atunci când se regăsesc în anumite circumstanțe. Castelul de la malul mării este un roman fabulos, ca un basm care urmărește devenirea unei copile puse în fața unui destin înfiorător - iminența celui de-al Doilea Război Mondial care, pe neașteptate și violent, intră în viețile lor liniștite. 

„Era ca și cum ai fi înghețat de frig, tot corpul îți tremura și dinții îți clănțăneau. Când ți-e atât de frig, îți vine greu să îți imaginezi că odată ți-a fost prea cald. Sau să îți fie atât de foame, încât să nu îți aduci aminte momentele în care ai mâncat prea mult; cu siguranță, o astfel de senzație e imposibilă, nu-i așa? Ei bine, asta face un război, schimbă totul radical, încât te face să uiți cum era viața înainte. Acel prim junghi de foame, prima hărmălaie a tunurilor, totul vine ca un șoc. Însă apoi devin lucruri obișnuite.”

1939. Petra, în vârstă de unsprezece ani, trăiește fericită „în castelul de la malul mării”, adică un far din Kent, Anglia, alături de tatăl ei, mama ei de origine germană și de sora ei mai mare, Magda. În timp ce coasta se pregătește pentru o posibilă și foarte probabilă invazie din partea armatei naziste, familia se confruntă, din cauza unor circumstanțe bizare, un șir de întâmplări tulburătoare, întunecate, în urma cărora mama lui Petra (protagonista romanului, din perspectiva căreia este prezentată acțiunea) este închisă, iar tatăl ei pleacă să ajute trupele de la Dunkerque. În același timp, Mags (Magda) pare să fie tot mai secretoasă și pare că ascunde ceva. Date fiind circumstanțele, pot membrii familiei să supraviețuiască acestei perioade întunecate din istorie? Poate să facă față ororilor inevitabile ale războiului? Lucy Strange este o maestră a povestirii și, deși nu se ferește din a aborda subiecte dificile, sensibile, reușește de fiecare dată să conducă, parcă fără efort, cu empatia necesară, intriga către o concluzie, de cele mai multe ori, uimitoare. Are o voce narativă extraordinară, caldă, blândă, sublimă și reușește să-și dozeze foarte bine scriitura - nici prea multă dramă, nici prea multă acțiune. Totul este echilibrat, frumos, lin, ca un vânticel!

„Mintea îți poate juca feste când te afli într-o stare ca aceea, când îți dorești cu disperare ca ceva să fie adevărat.”

Mi-a plăcut deosebit de mult povestea din Castelul de la malul mării - de fapt, când am văzut că e scrisă de Lucy Strange, aveam certitudinea că o să-mi placă. Ca și în romanul de debut, am observat tendința ca autoarea să facă uz de o anumită legendă care circulă prin împrejurimi - în această carte, este vorba despre legenda unor pietre care „păzesc parul”, pietre despre care, cu foarte mult patos, le povestește tatăl fiicelor sale. La început totul pare liniștit, fetele bucurându-se de faptul că pot da o mână de ajutor pentru sarcinile legate de întreținerea farului. De asemenea, sunt apreciați în comunitate. Dar, odată cu venirea războiului, lucrurile se schimbă, deoarece se pare că cineva din comunitate oferă inamicilor informații importante privitoare la dinamica strategiei de apărare - și, evident, cine altcineva decât o persoană de origine germană să fie bănuită drept vinovată? De-aici, lucrurile încep să ia o întorsătură neașteptate, iar întreaga tensiune, dramă, se resimte de-a lungul paginilor. Cu toate acestea, personajele noastre încearcă să-și păstreze curajul și să găsească, cât mai rapid, soluții. 

„- Atât timp am urât un inamic imaginar, mi-a șoptit el răgușit, dar m-am înșelat. Timpul este cel mai mare dușman al nostru.”

Mai mult decât atât, romanul lui Lucy Strange are chiar și o viabilitate istorică. Chiar la sfârșitul cărții, după epilog, sunt surprinse referințele istorice și care au fost sursele de inspirație în scrierea poveștii. Ei, bineînțeles, când o lecție de istorie îți este livrată într-o asemenea manieră (bineînțeles, multe lucruri au fost ficționalizate astfel încât să se încadreze mai bine în dinamica evolutivă a cărții, personajelor, acțiunii), cum să nu rămâi, totuși, măcar cu ideea esențială? Chiar îmi place tare mult modul în care autoarea își construiește acțiunea, creează personajele, cuvintele pe care le folosește și profunzimea sublimă a scriiturii. Sunt tare curios ce-o să mai scrie și, indiferent, eu chiar îmi doresc să-i citesc și celelalte cărți. Are un talent formidabil în a nara, în a spune povești emoționante, profunde - și sunt sigur că celelalte titluri care vor urma vor fi cel puțin la fel de bune precum primele două pe care le-am citit.