I'm Thinking of Ending Things, de Iain Reid - Recenzie

Editura: Gallery/Scout Press

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 240

Anul apariției: 2017 

Iain Reid is the author of two critically acclaimed, award-winning books of nonfiction. His debut novel, I'm Thinking of Ending Things, was an international bestseller, and was translated into more than a dozen languages. Oscar-winner Charlie Kaufman is writing and directing the film adaptation for Netflix. Foe is Reid's second novel. Now a Netflix original movie, this deeply scary and intensely unnerving novel follows a couple in the midst of a twisted unraveling of the darkest unease. You will be scared. But you won’t know why… I’m thinking of ending things. Once this thought arrives, it stays. It sticks. It lingers. It’s always there. Always. Jake once said, “Sometimes a thought is closer to truth, to reality, than an action. You can say anything, you can do anything, but you can’t fake a thought.” And here’s what I’m thinking: I don’t want to be here. In this smart and intense literary suspense novel, Iain Reid explores the depths of the human psyche, questioning consciousness, free will, the value of relationships, fear, and the limitations of solitude. Reminiscent of Jose Saramago’s early work, Michel Faber’s cult classic Under the Skin, and Lionel Shriver’s We Need to Talk about Kevin, “your dread and unease will mount with every passing page” (Entertainment Weekly) of this edgy, haunting debut. Tense, gripping, and atmospheric, I’m Thinking of Ending Things pulls you in from the very first page…and never lets you go. 

“Sometimes a thought is closer to truth, to reality, than an action. You can say anything, you can do anything, but you can't fake a thought.” 

Am citit cartea după ce am văzut filmul - unul dintre cele mai bune filme văzute vreodată. De-atunci, am vrut neapărat să citesc și romanul lui Reid. Cum am pus mâna pe el, ce-i drept, entuziasmul n-a mai fost același. Dar am știut, chiar am știut că fiecare carte are timpul ei. Este ca și cum te-ar chema, ca și cum ți-ar spune „nu, nu este acum timpul potrivit pentru a mă citi”. Și așa a fost. Am citit această carte exact când a trebuit, și, sincer, poate acesta este unul dintre (pe lângă altele) motivele pentru care această carte, I’m Thinking of Ending Things, este una dintre cele mai bune - de fapt, cred că cea mai bună - cărți citite anul acesta. O proză absolut splendidă, o scriitură magistrală, imagini pe care nu le-aș putea uita vreodată, și o poveste la care m-am raportat într-un mod intim, atât de personal încât, uneori, am crezut că această carte este strict despre mine. Un roman fabulos, un autor incredibil de bun și, pe lângă toate acestea, o ecranizare de excepție, deși chiar aș putea spune, cu certitudine, că nu se compară cu romanul. Yet, rămâne chiar o ecranizare extrem de reușită, dat fiind faptul că romanul este unul extrem de violent, introspectiv, extrem de incisiv și acid, dar, dincolo de toate acestea, cu un substrat emoțional ieșit din comun. Cu certitudine, repet, cea mai bună carte - pentru mine - citită anul acesta.

“For years, my life has been flat. I’m not sure how else to describe it. I’ve never admitted it before. I’m not depressed, I don’t think. That’s not what I’m saying. Just flat, listless. So much has felt accidental, unnecessary, arbitrary. It’s been lacking a dimension. Something seems to be missing.”

Romanul lui Iain Reid a fost tradus și la noi, la cei de la Editura Curtea Veche, și, sincer, m-am bucurat nespus când am văzut fiindcă nu mă așteptam (nu știu de ce) să apară și la noi. De asta mi-am și luat-o în engleză, dar chiar nu regret nimic - de fapt, când o citeam, mă întrebam dacă (și cum) au reușit traducătorul să redea întocmai această frumusețe stilistică a lui Reid. Mă gândesc uneori că limba engleză are ceva „intim”, ceva personal, care în același timp n-ar putea fi tradus viabil în limba noastră pentru a suna la fel de bine. La fel de intens și profund. Chiar am mers în Cărturești și am răsfoit puțin romanul, dar aici fac referire strict la anumite fragmente. Traducerea părea impecabilă, însă n-am reușit s-o citesc, în întregime, și în română (vreau să fac asta). În orice caz, pot spune că citind-o în limba engleză cu siguranță se simte diferit, adică mult mai intens, mult mai convingător. După cum probabil știți, nu obișnuiesc să vorbesc despre acțiunea cărții sau alte chestii de acest gen, fiindcă mi se pare că nu are niciun sens. În schimb, de obicei încerc să surprind modul în care o anumită carte a avut impact asupra mea. Și, pe cuvânt, această carte pur și simplu m-a doborât, mi-a dat de gândit, m-a făcut să reconsider extraordinar de multe lucruri din viața mea. O carte absolut memorabilă!

“We’re never inside someone else’s head. We can never really know someone else’s thoughts. And it’s thoughts that count. Thought is reality. Actions can be faked.”

Tensiune, frică, teroare, violență, groază, imagini pe care nu le poți uita, lirism, profunzime, emoții, o apăsare psihologică așa cum rar mi-a fost dat să simt, să citesc, să trăiesc. Credeți-mă, romanul lui Reid are ceva cu totul și cu totul special - e foarte diferit de tot ce am citit vreodată, și, sincer, chiar nu înțeleg acest rating (oarecum) mic de pe Goodreads, deși e raportat la peste o sută zece mii de cititori. În esență, aș spune că nu-i un roman pentru oricine, și nu pentru că altcineva n-ar fi în stare să aprecieze scriitura lui Reid, intensitatea prozei sale, ci am în vedere faptul că este „o carte de stare”, chiar dacă, sincer, poate fi citită și ca un thriller deosebit de bun. Dar e un thriller psihologic, un thriller care nu are o dinamică anume. Este slow burning, dar în același timp are niște imagini cu un impact uluitor, violent. Da, cred că acest roman este unul extrem de violent, și în mare măsură mi-a amintit și de cea mai bună carte pe care am citit-o anul trecut, Neliniștea serii (dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI), fiindcă are acel ceva diferit, după cum am spus, de tot ce am citit vreodată. În aceeași măsură, consider că impactul emoțional pe care l-a avut asupra mea se datorează și anumitor circumstanțe personale, dar nu pot să nu apreciez, de asemenea, cât de bine și frumos și sublim și impecabil scrie Reid. Fascinant de bine, sincer să fiu. Iar romanul său a fost una dintre cele mai mari surprize literare ale acestui an, chiar dacă știam, de la bun început, că o să-mi placă.

“I’m thinking of ending things. Once this thought arrives, it stays. It sticks. It lingers. It dominates. There’s not much I can do about it. Trust me. It doesn’t go away. It’s there whether I like it or not. It’s there when I eat. When I go to bed. It’s there when I sleep. It’s there when I wake up. It’s always there. Always.”

Înainte să îl citesc eu, i l-am împrumutat unei prietene foarte apropiate. S-a pus de îndată pe citit, și chiar mi-a scris la un moment dat că îi dă o stare de frică, o stare bizară pe care n-ar putea-o descrie, mai ales că-l citea pe timpul nopții. Nu, nu este un roman horror (chiar dacă ecranizarea are tendința de a aborda această direcție). Sau, cel puțin, nu este un horror clasic, care să te sperie prin imagini și sunete neașteptate. Este un horror psihologic, o carte care îți dă extrem de mult de gândit și care, după cum am spus, te face să reconsideri anumite lucruri. Recunosc, sfârșitul pur și simplu m-a dat peste cap, fiindcă nu mă așteptam la acest lucru (de fapt, spre exemplu, filmul nu l-am putut înțelege fără să caut explicații pe internet - explicațiile bazându-se, de altfel, pe carte, fiindcă din carte chiar poți înțelege care este de fapt toată ideea). Chiar dacă am văzut înainte filmul, cartea se distanțează net de calitatea acestuia (totuși, repetându-mă, și filmul este extraordinar de bun). În schimb, dacă nu vă plac cărțile care tind să îți dea de gândit, care necesită o oarecare atenție din partea cititorului și nu o citire care să fie superficială, atunci cu siguranță nu vă recomand această carte. Totuși, foarte multe persoane cărora le-am recomandat-o mi-au spus că li s-a părut genială și că, într-adevăr, este o carte foarte diferită.

“People talk about the ability to endure. To endure anything and everything, to keep going, to be strong. But you can do that only if you're not alone. That's always the infrastructure life's built on. A closeness with others. Alone it all becomes a struggle of mere endurance.”

Deși nu obișnuiesc să recitesc cărți, cu siguranță voi reveni, cândva, la I’m Thinking of Ending Things. Fără să exagerez, fără să mă manifest impresionist, este una dintre cele mai intense și incredibile cărți citite vreodată. M-a convins totul la ea - de la scriitură (și în special!), imaginile memorabile, intriga, ideea cărții, modul în care „a evoluat totul”, până la personaje și introspecția acestora și gândurile pe care le-au avut și emoțiile și tot. Efectiv, chiar mi-a plăcut tot la această carte. Filmul l-am văzut de cel puțin trei ori, fiindcă de fiecare dată când mă uit la el mi se pare că are un înțeles cu totul și cu totul diferit. Prin urmare, știu sigur că această carte va fi citită de fiecare dată diferit. Abia aștept să citesc și celălalt roman al autorului, Foe, pentru că știu că e tradus și la noi. Am văzut pe Goodreads că are și alte cărți scrise, și dacă abordează aceeași direcție, dacă are același stil, atunci cu siguranță vor fi la fel de memorabile. Chiar vă recomand cu toată încrederea această carte; dacă aveți ocazia, v-aș spune să o citiți în limba engleză, pentru a putea simți, în totalitate, cât de frumos scrie Reid și cât de multe metafore și subtilități se ascund în spatele scriiturii sale. Într-adevăr, un autor care pur și simplu se joacă cu emoțiile și mintea ta, care îți livrează o proză de-a dreptul fascinantă, diferită, care e cu totul altceva față de ce am citit până acum - și, credeți-mă, am citit foarte mult la viața mea.