Pagină

sâmbătă, 17 septembrie 2022

The Death of Vivek Oji, de Akwaeke Emezi - Recenzie

EdituraRiverhead Books
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 248
Anul apariției: 2020

Akwaeke Emezi s-a născut în Umuahia și a crescut la Aba, în Nigeria. În 2018, a fost pe lista „5 sub 35” a National Book Foundation, iar romanul ei de debut, Apă dulce (Freshwater, 2018), a fost nominalizat la Lambda Literary Award și Women's Prize for Fiction 2019, marcând o premieră în istoria acestuia, ca primul roman scris de o persoană trans non-binară selecționat vreodată. Tradus în 8 limbi, Apă dulce a fost nominalizat la premii literare prestigioase: Center for Fiction's First Novel Prize, PEN/Hemingway Award, Carnegie Medal of Excellence, The Brooklyn Public Library Literary Prize, The Wellcome Prize, the Aspen Words Literary Prize, și numit ,,Cea mai bună carte a anului" de către New Yorker, NPR, the Chicago Public Library și Buzzfeed. Primul roman young adult al lui Emezi, PET, este de asemenea apărut deja, iar cel de-al doilea roman literar, The Death of Vivek Oji, a fost publicat în anul 2020. Povestirea lui Emezi Who is like God a câștigat Commonwealth Short Story Prize for Africa. Ca artist video, Emezi a luat o bursă Global Arts Fund în 2017, iar proiectul său The Unblinding a rămas accesibil publicului în Harlem, din 2016 până în prezent.
“I'm not what anyone thinks I am. I never was. I didn't have the mouth to put it into words, to say what was wrong, to change the things I felt I needed to change. And every day it was difficult, walking around and knowing that people saw me one way, knowing that they were wrong, so completely wrong, that the real me was invisible to them. It didn't even exist to them. So: If nobody sees you, are you still there?”
Raised by a distant father and an understanding but overprotective mother, Vivek suffers disorienting blackouts, moments of disconnection between self and surroundings. As adolescence gives way to adulthood, Vivek finds solace in friendships with the warm, boisterous daughters of the Nigerwives, foreign-born women married to Nigerian men. But Vivek’s closest bond is with Osita, the worldly, high-spirited cousin whose teasing confidence masks a guarded private life. As their relationship deepens - and Osita struggles to understand Vivek’s escalating crisis - the mystery gives way to a heart-stopping act of violence in a moment of exhilarating freedom. Propulsively readable, teeming with unforgettable characters, The Death of Vivek Oji is a novel of family and friendship that challenges expectations - a dramatic story of loss and transcendence that will move every reader. 
“Fresh starts were good; that separateness was where you could feel yourself, where you could learn who you were apart from everyone else.”
Nu este primul meu contact cu această autoare pe care am descoperit-o după ce am citit Apă dulce, apărută la noi la prietenii de la Editura Vellant, colecția Endorfiction (și, de altfel, una dintre cele mai bune cărți citite anul trecut; dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI). Tot de la Emezi am citit și PET (recenzia AICI), iar cea mai recentă carte citită a fost aceasta, The Death of Vivek Oji, apărută și la noi în traducere la Editura Curtea Veche; o carte de la care aveam așteptări foarte, foarte mari, având în vedere cât de mult îmi place autoarea. Și nu doar că mi-a satisfăcut așteptările, dar le-a și întrecut. Fără să exagerez, cred că vom auzi foarte, foarte multe despre Akwaeke Emezi în viitor, deoarece are una dintre cele mai autentice voci ale literaturii mondiale. Pe lângă toate acestea, pe lângă harul pe care îl are în a scrie, abordează și subiecte dintre cele mai sensibile, actuale, cum ar fi identitatea de gen, toate conflictele interioare pe care le trăiesc aceste persoane și, implicit, oferă reprezentarea atât de necesară în literatura noastră. The Death of Vivek Oji este o carte pe care am devorat-o și pe care mă bucur că am citit-o în limba engleză, deoarece chiar știu că anumite fragmente nu ar fi avut același înțeles (sau, de fapt, același impact) dacă aș fi încercat să le traduc în limba noastră.
“If this story was a stack of photographs - the old kind, rounded at the corners and kept in albums under the glass and lace doilies of center tables in parlors across the country -  it would start with Vivek’s father, Chika. The first print would be of him riding a bus to the village to visit his mother; it would show him dangling an arm out of the window, feeling the air push against his face and the breeze entering his smile.”
Totul începe când Vivek Oji este găsit mort de către mama sa, dar romanul nu are premisele unui thriller, chiar dacă așa ar suna. OK, este destul de interesant să afli ce s-a întâmplat, de fapt, cu Vivek Oji, însă lucrurile sunt mult mai complicate, dacă aș putea spune așa. Emezi a scris un roman ale cărui premise reverberează adânc în societatea noastră - discriminarea, violența, inadaptarea, gândul că „ești greșit” și că „nu e normal” ceea ce faci. Nu știu, și în celelalte cărți chiar am găsit aceeași idee, aceeași abordare foarte sensibilă a unor „tabuuri” din societatea noastră. După părerea mea, Emezi are curajul și determinarea de a scrie despre anumite lucruri care, în esență, ar putea fi considerate deplasate. Tocmai din acest motiv - și, în special, pentru că scrie atât de bine - chiar cred că Akwaeke Emezi are șanse mari să câștige premii literare importante. Se diferențiază foarte mult (și într-un sens bun) de majoritatea autorilor contemporani pe care i-am citit. Citind-o, chiar îți dai seama că unii oameni au un anumit har în a scrie, își investesc tot sufletul în poveștile pe care le creează și dețin ceea ce aș numi „o forță a cuvintelor”, o intensitate anume cu care își trăiesc poveștile și creează personajele.
“If you didn't tell other people, was it real or was it just something the two of you were telling yourselves?”
The Death of Vivek Oji a fost o carte pe care am citit-o rapid, deși în engleză, chiar dacă aș fi vrut să-i acord mai mult timp, pentru a mă bucura mult mai mult de lecturarea ei. N-am putut. Pe lângă faptul că am fost curios să văd ce s-a întâmplat cu adevărat și care au fost motivele, m-am îndrăgostit de modul în care scrie, de personajele complexe, frumos create. Pe lângă toate acestea, trebuie să recunosc că și povestea a avut ceva destul de bizar în ea, ceva ce, sincer, n-am mai întâlnit până acum. După cum am spus, mulți ar putea considera chiar greșit ceea ce s-a întâmplat în carte, dar eu nu am simțit nici măcar pentru un moment acest lucru - dimpotrivă, mi-am dat seama că aceste lucruri se întâmplă, persoanele care duc astfel de conflicte interioare chiar există, astfel de înclinări sunt absolut firești, normale, și nu ar fi nimic de judecat sau de tras la răspundere. De fapt, cine aș fi eu să împart judecata, dreptatea și nedreptățile acestei lumi? Nu-i așa? Ei bine, Emezi reușește să păstreze un ton sublim în ceea ce privește proza și pentru ceea ce pledează. Dacă veți citi Freshwater, veți vedea că are o direcție care tinde să fie autobiografică, chiar dacă e și multă ficțiune. Emezi este, într-adevăr, un etalon al literaturii noastre contemporane, mai ales când vine vorba de cărți cu subiecte tabu și, evident, autentice.
“I often wonder if I died in the best possible way - in the arms of the one who loved me the most, wearing a skin that was true.”
N-am să spun mai multe despre acastă carte, decât faptul că v-o recomand cu mare încredere. După cum am zis și mai sus, a apărut și la noi, în traducere la Editura Curtea Veche. Eu am citit-o în engleză, deoarece nu zic că nu mă așteptam să apară și la noi, dar nu mă așteptam totuși să apară chiar atât de rapid. Totuși, nu regret faptul că mi-am achiziționat-o și citit-o în engleză, pentru că știu că m-am putut bucura mult mai mult de autenticitatea cu care Emezi scrie. Plus că, sincer să fiu, îmi place mult mai mult coperta acestei versiuni, decât cea de la noi. În fine, nu-i vorba despre copertă pe cât este vorba despre conținutul cărții. Sunt sigur că, dacă i-ați dat o șansă, veți fi la fel de surprinși cum am fost și eu când am citit-o: nu neapărat pentru poveste (chiar dacă este o poveste dramatică, profundă, plină de pasaje emoționante și fragmente memorabile), cât pentru modul în care, de fapt, scrie Emezi, și curajul pe care îl are pentru a aborda astfel de subiecte pe care le tratează cu o delicatețe uimitoare, chiar dacă, uneori, sunt de-o violență ieșită din comun. Și este vorba nu despre o violență fizică, cât despre un triggering cognitiv, psihic. Așa, de fapt, îți dai seama cât de multă nevoie avem de cărți care să abordeze subiecte serioase și care să fie o reprezentare fidelă a anumitor realități din jurul nostru.

2 comentarii:

  1. De cand vreau sa citesc si eu cartea.... Am citit Apa dulce si mi-a placut enorm

    RăspundețiȘtergere