Kult, de Stefan Malmström - Recenzie

Editura: Lebăda Neagră

Colecția: Black Spot

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 372

Anul apariției: 2022

Traducere: Alexandra-Maria Vrînceanu

Stefan Malmström este un fost jurnalist de știri, care a lucrat pentru serviciul național suedez de radiodifuziune Sveriges Radio, precum și pentru postul de televiziune suedez TV4. În prezent este consultant, lector și autor. Încă de la o vârstă fragedă, manipulat fiind, Stefan s‑a alăturat Bisericii Scientologice din Hässleholm, un orășel din sudul Suediei. Kult (Editura Lebăda Neagră, 2022, traducere de către Alexandra-Maria Vrînceanu) este prima sa carte și este bazată pe experiențele trăite în perioada în care a făcut parte din această confesiune.

„(...) Noi vrem să eliberăm omenirea. Vrem să îi redăm atât libertatea spirituală, cât și pe cea fizică. Vrem să ne asigurăm că lumea are șansa de a valorifica întreg potențialul care există înăuntrul fiecărui individ și de a utiliza acel potențial spre binele rasei umane.”

Kult este un thriller captivant, dar care are un element ce îl diferențiază de alte romane de acest gen: este inspirat din evenimente adevărate, îngrozitoare din viața autorului și care s-au petrecut în cadrul Bisericii Scientologice. Acestea sunt explicate mai pe larg în ,,Nota autorului” de la finalul romanului. O fetiță de patru ani și tatăl ei sunt găsiți fără suflare în orașul suedez Karlskrona, dar poliția constată rapid că a fost vorba despre crimă, urmată de sinucidere, o tragedie ce nu mai necesită deschiderea unei anchete amănunțite. Cu toate acestea, Luke Bergmann, fost infractor, bântuit încă de trecutul său violent, crede că oamenii legii se înșală. Viktor, bărbatul decedat, era prietenul său cel mai bun, iar Luke este convins că acesta n-ar fi recurs niciodată la un asemenea gest abominabil. Când mai multe cadavre sunt descoperite, Luke este sigur că este vorba despre unul și același ucigaș. Singur, el pornește o anchetă proprie, care îl poartă cu zeci de ani în urmă, aflând astfel de implicarea prietenului său într-un cult religios. Secrete întunecate sunt dezvăluite, în timp ce Luke se luptă să-și țină îngropați propriii demoni. Când Luke se trezește în vizorul unui ucigaș, căutarea adevărului devine o luptă pentru propria supraviețuire. Poate Luke să facă dreptate pentru Viktor și fiica lui și să demonstreze că cel mai bun prieten al său nu a fost un criminal sau umbrele trecutului îl vor copleși?

„Dacă nu poți comunica, ești ca și mort. Dacă poți comunica, atunci trăiești viața din plin.”

Pot spune cu sinceritate că dintotdeauna m-au atras cărțile de acest gen, care implică ideea unui anumit cult, ceva tabu, poate, necunoscut, cu care n-am mai avut de-a face. În romanul lui Stefan Malmström chiar despre asta este vorba: Biserica Scientologică, „o mișcare” despre care chiar dacă am aflat destul de multe din romanul autorului, tot aș vrea să mă documentez suplimentar. În orice caz, intriga acestei cărți se-nvârte în jurul unui criminal în serie care, sincer, transformă această carte într-un roman polițist clasic. Însă, cel puțin pentru mine, aceasta nu e rețeta câștigătoare, mai ales atunci când simt că intriga și ideea ar fi putut fi fructificate, dezvoltate și „exploatate” mult mai bine. Totuși, Kult rămâne un roman care chiar m-a prins rău de tot, dat fiind și faptul că l-am citit în mai puțin de o zi. Nu spun neapărat că m-a prins datorită acțiunii complexe, a intrigii foarte bine dezvoltate și a dinamicii personajelor - nu. De fapt, chiar aș fi vrut să aibă o structură mult mai bine fundamentată, să fie puțin mai dark (chiar avea premisele unui astfel de roman), puțin mai obscur, bizar. Faptul că l-am citit rapid s-a datorat în special modului în care este scris: capitole destul de scurte, fragmente ușor de parcurs și, în esență, n-a fost un roman greoi. Aș spune că e un basic al genului, și când spun asta mă leg în primul rând de faptul că eu am citit extrem, extrem de multe cărți din genul thriller.

„Se hotărâseră că trebuia să-l facă să sufere. Îl mutilaseră, apoi îl lăsaseră așa, să se scurgă sângele din el, chiar din locul în care se aflase cândva arma lui. Încercase să-i facă să se oprească, îi implorase. Cu toate astea, nu scoseseră niciun cuvânt. Se panicase și începuse să urle. Apoi, încercaseră să-i taie limba. Din fericire, nu le prea mersese.”

Acțiunea este împărțită în două planuri temporale - prezentul și trecutul, unde se conturează povestea unor tineri care fac parte dintr-o sectă, dintr-un cult, iar pe măsură ce avansăm în lectură, bineînțeles că reușim, treptat, să facem legătură între cele petrecute și cele care se-ntâmplă în prezent și care-i legătura tuturor întâmplărilor cu crimele care au loc. N-am vrut să emit ipoteze, de-a lungul cărții, privitoare la cine se află în spatele tuturor întâmplărilor, chiar dacă, într-o măsură, aflăm destul de repede cine e. Cu toate acestea, chiar pot să spun că deznodământul („justificarea autorului”, cum o numesc eu), adică motivele pentru care au avut loc toate crimele macabre, bizare, care aveau o anumită semnificație, nu m-a convins deloc. Și mă frustrează maxim de tot atunci când se-ntâmplă asta! Faptele, motivațiile criminalului m-au surprins într-un mod neplăcut, pentru că eram la modul, prietene, pe bune? Chiar asta-i justificația? Nu știu, mi s-a părut că pur și simplu nu prea aveau sens lucrurile, chiar dacă, într-adevăr, vorbim despre o sectă căreia, de la bun început, îi lipsea un grad de adecvare logică. Asta-i părerea mea, prin excelență și definiție personală, dar aș fi vrut totuși ca lucrurile s-o fi luat într-o cu totul altă direcție. Una mai convingătoare, mai reală, viabilă. Nu una „trântită” acolo doar ca să fie, doar ca să se termine cartea. De altfel, da, mi s-a părut și puțin lungită, dar partea bună este că am putut cu ușurință să trec peste ideea asta; am citit romanul într-o zi și, sincer, m-a ținut acolo.

„- Poate că această chestie care ni s-a întâmplat nouă azi, adică faptul că, separat, fără ca celălalt să știe, ne-am amintit același eveniment dintr-o viață anterioară, înseamnă că suntem suflete gemene.”

O chestie care mi-a dat curaj să înaintez în lectura pe care, de la început, am considerat-o deficitară, a fost faptul că Stefan Malmström chiar a făcut parte din acest cult, iar informațiile pe care le prezintă chiar se bazează pe fapte reale, personale, unele dintre ele fiind de-a dreptul înfricoșătoare, aș putea spune, bizare, însă ceea ce m-a frapat și mai mult a fost cât de devotați erau membrii acesteia, cât de ușor au putut să ajungă să creadă că, într-adevăr, astfel de lucruri sunt posibile. Și vorbim aici despre oameni inteligenți, oameni care ar fi putut raționa anumite situații și argumente. Nu știu, pe mine chiar m-a cutremurat ideea asta. În orice caz, eu, de-a lungul timpului, am auzit vag de scientologie, dar chiar vreau să mă documentez mai mult în această direcție. Totuși, modul în care Stefan Malmström a livrat detaliile „din interior”, insight-urile sale chiar au reușit să contureze o anumită idee în mintea mea, iar asta a fost, de asemenea, și una dintre variabilele forte ale cărții: relatarea lui Stefan Malmström despre viața din interiorul acestei organizații bizare, cum a ajuns acolo și cum a reușit să scape. Bineînțeles, există o abordare fictivă a situațiilor, într-o formă estetică viabilă, iar ideea de a se inspira din fapte reale (și, de fapt, care-s punctele de plecare ce își găsesc concretizare în trecutul autorului) este mai bine dezvoltată chiar într-o notă de sfârșit a autorului.

„Dac-ai ști (...). Am să te târăsc acasă și, după ce vei bea și ultima picătură, n-ai să mai pui gura pe nimic în viața ta.”

Sincer, Kult mi-ar fi plăcut mai mult dacă ar fi fost o lectură mai întunecată, mai tulburătoare, mult mai bizară. Chiar cred că lui Stefan Malmström i-a fost destul de greu să scrie această carte, iar în aceeași măsură chiar sper că experiența scrierii a fost una purificatoare, care să-l mai scape de demonii care îi bântuie trecutul. Țin să menționez, pentru că n-am vorbit deloc despre asta, că mi-a plăcut mult de Luke și de curajul pe care l-a avut, de faptul că s-a încrezut în ideea că Viktor nu i-ar face niciodată rău lui Agnes, deci cazul nu poate fi clasat drept crimă și apoi sinucidere. Pe parcurs, lectura ar putea deveni chiar dificilă, întrucât (triggers warning!) implică și abuz asupra copiilor, distribuirea de pornografie infantilă și, evident, un criminal care comite acte odioase. Într-adevăr, este un thriller interesant, dar știu că ar fi putut ieși ceva mult mai bun din această idee (autentică, aș zice). Scientologia, îndoctrinarea și spălarea pe creier a tinerilor și a oamenilor ușor de impresionat - toate acestea adaugă lecturii o latură sensibilă, profundă, care m-a făcut să vreau să știu mai multe despre astfel de secte. În orice caz, chiar vă îndemn să-i dați o șansă, mai ales dacă vreți să citiți ceva care abordează teme mai puțin folosite de către autorii acestui gen. Să aveți lecturi frumoase și cu spor!

„(...) În articol aceștia relatau despre cum fuseseră cooptați să facă parte din cult și cum fuseseră spălați treptat pe creier. Cu toate acestea, le ajunsese, reușiseră să scape și voiau să-i avertizeze pe alți tineri cu privire la scientologie care, la acea vreme, era clar o mișcare foarte activă în Karlskrona.”

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Stefan Malmström, Kult, prin care ne dorim ca această carte să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și cărțile, Cărțile mele și alți demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatura pe tocuri, Ciobanul de azi, Citește-mi-l!