Cartea caselor, de Andrea Bajani - Recenzie

Editura: Humanitas Fiction

Colecția: Raftul Denisei

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 256

Anul apariției: 2022

Traducere: Mihai Banciu

Andrea Bajani s-a născut la Roma în 1975. Pentru o perioadă, familia lui se mută în Cuneo, regiunea Piemont, în nordul Italiei, ca apoi să se stabilească la Torino. Semnează articole în cotidianele La Stampa, l'Unità, Il Sole 24 Ore, precum şi în revista Lo straniero. De asemenea, colaborează cu Rai Radio 2. Este coautorul unei piese de teatru, Miserabili, un spectacol de Marco Paolini. În 2002 debutează cu romanul Morto un papa, iar în anul următor îl publică pe cel de-al doilea, Qui non ci sono perdenti. Devine cunoscut însă în 2005 cu cel de-al treilea roman, Cordiali saluti, în care descrie condiţiile precare în care îşi desfăşoară activitatea muncitorii italieni. Pe acelaşi subiect, în 2006, scrie un reportaj, Mi spezzo ma non m'impiego, publicat de editura Einaudi. Urmează romanul De vei lua aminte la greșeli (Se consideri le colpe, 2007; Humanitas, 2009), câștigător al premiilor Super Mondello, Brancati Prize, Recanati Prize și Lo Straniero. În 2009 publică romanul Domani niente scuola, urmat, în 2010, de Ogni promessa, cu care câștigă în 2011 Premiul Bagutta. Romanul La vita non è in ordine alfabetico (Einaudi, 2014) primește Premiul Settembrini. În 2017 publică primul volum de poeme, Promemoria, urmat, în 2021, de Dimora naturale, finalist al premiilor Viareggio și Franco Fortini. Cel mai recent roman al său, Cartea caselor (Il libro delle case, 2021; Humanitas Fiction, 2022), în curs de publicare în 20de țări, este finalist la premiile Strega și Campiello. În 2021, romanul a fost nominalizat de Corriere della Sera în top 10 cele mai bune cărţi ale anului. În 2022 publică cel de-al treilea volum de poezie - L’amore viene prima. În prezent, Andrea Bajani este scriitor în rezidenţă la Rice University – Houston, Texas.

„După cum nu își amintește bufnetul moale al ușii frigiderului când se închide ori rezistența la smucitură atunci când se deschide. Și mica polifonie a bucătăriei: lovituri de metale cu contrapuncte de ceramică, jeturi hidrice, bâzâitul frigiderului, ventilatorul hotei de deasupra aragazului.”

Roman finalist la premiile Strega și Campiello, ediția 2021. Pe lista celor mai bune 10 cărți în Corriere della Sera. În curs de publicare în 20 de țări. „Una dintre cele mai mai artistice, mai limpezi și mai memorabile cărți pe care le-am citit în ultima vreme este Cartea caselor, romanul cunoscutului scriitor italian Andrea Bajani. Nu știi ce să admiri mai întâi la lectura acestei scrieri: precizia chirurgicală a frazelor, descripțiile amănunțite ale zonelor citadine și-ale numeroaselor case în care-a locuit Io, personajul central, finețea și empatia cu care autorul înfățișează psihodramele ce se petrec în crustele de calcar, oțel și lemn ale caselor, poezia intensă ce luminează din loc în loc austeritatea cărții. Hipnotizat de ritualul dezghiocării, mereu și mereu, a altor ziduri, a altor glasuri și-a altor încăperi, ai uneori sentimentul că te afli într-un roman de Alain Robbe-Grillet, alteori că trăiești într-un oraș imaginar din colecția lui Italo Calvino, dar Andrea Bajani rămâne cu toate acestea profund original prin aerul stoic, de tristețe sobră, ce învăluie romanul. Casele sale sunt tot atâtea carapace de broască țestoasă, fragmente de eternitate înșiruite, asemeni vertebrelor, de-a lungul coloanei vertebrale a personajului. Roman tulburător și de neuitat, Cartea caselor aduce un aer de noutate în experiența de lectură a oricărui cititor.“ - Mircea Cărtărescu

„Restul bulevardului e ocupat de clădiri de aceeași înălțime; unele ajung până la etajul opt. Senzația este a unei construcții unice, întrerupte, ce se întinde spre capătul orașului Torino, turtită doar de perspectivă. Se întrerupe brusc, cu o surpare: după ultima clădire încep câmpurile, apoi doar case joase, și totul e mai aproape de pământ până la aeroportul aflat în depărtare, apoi, în sfârșit, doar cerul.”

Pe cât de multe așteptări aveam de la această carte, pe atât de mult, din păcate, m-a dezamăgit. Iar recenzia de față va fi una scurtă, sper, pentru că nu știu ce-aș putea găsi pozitiv la această carte, în afară de faptul că, într-adevăr, sunt acord cu ideea pe care a vrut s-o transmită Bajani (de fapt, ideea cu care am rămas eu în urma lecturii): datorăm totul locurilor în care am crescut, locurilor care, de altfel, ne-au format, care ne-au oferit toți stimulii și toate experiențele și toate lecțiile și tot ce a fundamentat și consolidat formarea noastră. Datorăm atât de multe încât ar merita ca cineva să scrie o carte cu și despre asta. Și, totuși, cam atât. Dincolo de idee, eu n-am putut rezona sub niciun aspect cu scriitura lui Bajani. Nu contest talentul său, dar pot spune, din proprie experiență și predilecție literară, că sunt sigur că eu nu sunt genul acesta de cititor: eu vreau ca opera pe care o citesc să fie una stilizată, mai degrabă decât una austeră (care totuși are forță literară, are, cum să zic, „zvâc”), așa cum este cazul prozei lui Bajani (cel puțin în această carte, pentru că n-am citit alta semnată de dumnealui). Mă așteptam, dat fiind faptul că este un autor apreciat, dar și o carte deosebit de bine primită de exegeză, să am parte de o lectură care să mă miște, de o lectură a simțurilor, a efervescenței stilistice. Dar n-a fost să fie!

„(...) La etajul al treilea fereastra va spune, pe abscisele perdelei, că acum nu mai e nimic de văzut. Și peste două ceasuri va amuți.”

Am găsit la romanul lui Bajani parcă un fel de „gol stilistic”, ceva foarte sec, ca o descriere minuțioasă, atentă, parcă mult prea chirurgicală, impersonală și rece, a caselor în care autorul a trăit. Nu vorbim, astfel, neapărat despre un fir epic propriu-zis, pe cât de fluxul memoriei, de perspectiva prezentă asupra situațiilor trecute, despre diferitele locuri care și-au lăsat amprenta, într-un fel sau altu, asupra devenirii lui Io, casele în care a locuit, case de tot felul și cu toate subînțelesurile, metafore în sine ale existenței și devenirii, ale memoriei, prezentului și trecutului. Mai mult decât atât, mi-a fost chiar destul de greu să pot urmări alternanța cronologică, iar asta m-a obosit atât de mult încât la un moment dat am avut de gând să renunț la lectură, să o las deoparte și să o reiau atunci când simt că-i voi putea oferi îndeajuns de multă atenție. Totuși, mi-am zis că n-ar fi cazul să prelungesc agonia, așa că am înaintat în lectură, cu pași mici dar siguri. Recunosc, au fost și unele fragmente și lucruri care au reușit să mă atingă, și mi-am dat seama că Cartea caselor nu definește întocmai, poate, stilul caracteristic al lui Bajani, pe cât poate s-a vrut să fie mai mult un experiment literar (nereușit, după părerea mea umilă, dar îndeajuns de reușit pentru ca romanul să fie nominalizat la prestigioase premii), sau poate întocmai o carte închinată acelor locuri, așa cum vorbeam mai sus. Dincolo de astea, pentru mine n-a fost să fie, din păcate.

„(...) Zile în șir se gândește numai la acest lucru. Mediatizează doar momentul când se vor întoarce. Noaptea visează masacrul.”

Nu spun sub nicio formă că nu este un roman bun, pentru că aș greși. Cu siguranță acest roman are al său public avizat, și anume cititorii care au răbdare, cititorii cărora le place proza mai puțin stilizată, dar care pulsează prin forță literară, prin realitate și prin acea observație profundă a lumii înconjurătoare. Are Bajani un anume talent sofisticat de a descrie lucruri mai puțin sofisticate, dar cu o precizie pe care n-am mai întâlnit-o, spre exemplu, decât la Lerner. Nu știu dacă a-i asemăna este viabil, dar știu că am fost încercat de aceleași stări și atunci când am citit Școala din Topeka. Un stil care nu îți este neapărat accesibil, dar care este foarte, foarte bine gândit, foarte bine dozat, raționalizat. La Bajani am simțit cam același lucru, și anume că autorul îmi oferă totul, dar în același timp nimic. Că îmi povestește ceva profund, dar în același timp, poate chiar voluntar, destul de superficial. Cred că cea mai mare problemă a cărții a fost faptul că am simțit-o impersonală, când de fapt tratează un subiect în esență „foarte” personal - locurile în care Io (personajul? autorul?) a crescut, cărora le datorează mare parte din devenirea sa, din ceea ce este. În esență, trecutul înaintează odată cu noi, face parte din noi - trecutul cu tot ce este el: cu toate locurile prin care am fost, cu toți oamenii pe care i-am întâlnit și toate realizările & tristețile & bucuriile pe care le-am avut și, implicit, încă le avem.

„Io lasă în jos capacul laptopului peste tastatură și își freacă ochii, ca și cum ar ieși dintr-un somn îndelungat. Dedesubt, neterminată, este o frază proaspăt scrisă: «Gândește-te că viața este un loc frumos, în ciuda a tot». Probabil o va șterge imediat ce va relua lucrul la text.”

În cele din urmă, este o carte despre multe și parcă despre nimic. După cum am spus, nu are un fir epic în sine, deci nu este un roman cu acțiune, de genul cauză-efect. Este un roman pe care nu știu cui l-aș recomanda, dar care știu că aș fi vrut să-mi placă mult mai mult. Of, chiar aveam așteptări. Nu sunt dezamăgit, chiar nu, pe cât sunt oarecum mâhnit de faptul că a avut un potențial (și poate chiar are) care mie cel puțin nu îmi este accesibil. Andrea Bajani este un scriitor extrem de bine cotat, apreciat, dar nu aș spune că este pentru „oricine”. Spre exemplu, pe Goodreads am observat că are un rating foarte mic această carte, și în același timp mi se pare că lucrul acesta contrazice exegeza valoroasă de care Bajani se poate bucura și cu care chiar se poate mândri. O fi o carte pe care poate trebuie să o citești la un moment dat, poate chiar când ai acumulat o anumită experiență de viață - or, eu unul nu cred că am încă această experiență pe care aprecierea acestei cărți (la adevărata valoare?) ar presupune-o. Dacă simțiți că rezonați cu lecturile pe care le am eu, atunci sunt sigur că această carte nu vă va fi pe plac. Însă dacă sunteți acel gen de cititori care au răbdare, care apreciază proza mai austeră și nu cu „înflorituri stilistice”, atunci poate ar fi frumos să descoperiți povestea caselor lui Bajani. Implicit, povestea devenirii omului care acum este!