Cititoarea, de Raymond Jean - Recenzie

Editura: Univers

Colecția: Globus

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 160

Anul apariției: 2022

Traducere: Muguraș Constantinescu

Raymond Jean (1925–2012) a publicat mai mult de 40 de cărți în genuri diverse și a obținut Premiul Goncourt pentru nuvelă în 1983, pentru volumul său Un fantasme de Bella B. Romanul Cititoarea a fost ecranizat într-un film de mare succes, cu Miou-Miou în rolul principal. O tânără femeie care și-a abandonat studiile de Litere și se plictisește acasă dă un anunț la mica publicitate prin care își oferă serviciile de cititoare la domiciliul clientului. Cei care o plătesc pentru a le citi ajung dependenți de vocea ei muzicală și plăcută, cu inflexiuni joase. Iar ea le citește din Maupassant, Lewis Carroll, Marguerite Duras, Marchizul de Sade – pentru fiecare un autor diferit. Vocea ei și alegerile de lectură dau viață fantasmelor unui adolescent, înviorează o fetiță singuratică, oferă un sens nou după-amiezilor unei bătrâne văduve de general. Dar, așa cum se va vedea, literatura nu e niciodată inocentă, jocurile ficțiunii se insinuează în realitate, iar tânăra cititoare ajunge să fie supravegheată de poliție.

„Începe să mă cam exaspereze. Am tot mai mult impresia că m-am băgat într-un borcan cu clei. Într-adevăr. Cine să mai dorească astăzi o cititoare la domiciliu, dacă nu niște excitați, niște anormali, niște bolnavi?”

O altă carte despre care nu știam nimic, dar pe care am vrut neapărat să o citesc pentru că titlu mă duce cu gândul la una dintre cărțile mele preferate (Cititorul, de Bernhard Schlink). Mai mult decât atât, au început să îmi placă foarte mult autorii francezi - și pot spune că această carte a avut potențialul (și pe alocuri chiar registrul) unei spumoase & efervescente comedii franceze. Un roman care, deși are mici dimensiuni, ne oferă „de toate”: o femeie atrăgătoare care se recomandă drept „cititoare la domiciliu”. Ei, bine, de aici începe nebunia: citind din Maupassant (ah, ce-mi place autorul acesta!), Perec, Papa Clement al VII-lea, Karl Marx mai multor persoane, printre care un adolescent în scaun cu rotile, unui corporatist însetat de sex, unei „generălese” aristocrate, cu înclinații marxiste, unei fetițe care nu a avut vreodată parte de distracție. Deși la început a crezut că această încercare nu va avea cale de succes, în scurt timp protagonista noastră ajunge să-și da seama că lucrurile merg mai bine decât ar fi crezut... Și, de fapt, poate chiar prea bine. Însă nu va avea parte doar de așa ceva - lecturi frumoase și liniștite - pentru că acești „solicitanți” pe care îi are încep să nu fie chiar pe cum ar fi crezut.

„Mă încearcă nostalgia acelor locuri unde altădată mă simțeam atât de bine. Dar ele s-au schimbat. Atunci erau peste tot afișe și manifeste și mirosea a revoluție. Acum e plin de pahare de plastic și bucăți de șervețele și miroase a coca-cola.”

Un roman colorat, un roman savuros & spumos, în general destul de amuzant și efervescent. Mi s-a părut că aici s-au adunat tot felul de tipologii, tot felul de oameni și situații și atitudini și circumstanțe socială. De departe, personajul meu preferat a fost contesa excentrică, în vârstă, comunistă, expatriată, dar extrem de cochetă și aristocrată, unguroaică de origine, al cărei stil de viață și mod de a percepe lectura, mod de a vorbi și de a se prezenta mi s-au părut delicioasă. Chiar dacă povestea mi s-a părut pe alocuri lipsită de profunzime, de un substrat anume, recunosc că m-au convins personajele și, în sine, chiar mi s-a părut o lectură lejeră, relaxantă, exact așa cum trebuie unele cărți să fie. Nu prea înțeleg de ce are un rating atât de mic pe Goodreads, dar cum acestea sunt subiective, cred că Cititoarea s-a dovedit a fi - cel puțin pentru mine - o carte binevenită. Și o lectură încântătoare, mai ales din prisma unei intrigi destul de interesante, chiar autentice, și a personajelor extrem de colorate, polifonice, unele mai diferite decât altele. Aș menționa și că stilul de scriere al autorului mi-a fost pe plac - amuzant, jovial, dar și serios & profund atunci când este necesar. De fapt, într-o astfel de lume, totul pare a fi posibil - este o lume a ficțiunii până la urmă, nu-i așa?

„(...) Dar nu porți verighetă? Nu port, dar sunt căsătorită. Are din nou un aer năucit, nefericit: Dacă nu ești liberă, totuși, ești cât de cât liberă? Îl întreb ce înțelege prin asta. Răspunde imediat: Câteva clipe din viața dumitale pentru mine... ar fi minunat, e excepțional... să te țin în brațe... ce vis... ce nebunie... Se năpustește asupra mea, mă strânge, mă îmbrățișează, îmi caută buzele. Mă feresc, încerc să scap. Pare de-a dreptul necăjit, nenorocit: Deci nu ești decât cititoare?... Îl privesc drept în ochi: Da, cititoare. Lasă mâinile în jos (în sensul propriu): Bine, atunci citește!”

Personajul nostru - eroina - este Marie-Constance, care „are o voce atrăgătoare” și decide să dea un anunț în ziar pentru a-și oferi serviciile de cititoare plătită. După prima ședință - ca într-un orășel mic - veștile circulă rapid, așa că începe să aibă tot mai multe solicitări. Primul ei client este Eric, un băiat paraplegic a cărui mamă este de părere că măcar așa fiul ei ar putea avea contact cu „lumea exterioară”. Ulterior, „distribuția clienților” se extinde, și se pare că Marie-Constance se împrietenește foarte ușor cu fiecare - chiar dacă absolut fiecare are ceva ciudat. În fine, cu unii se împrietenește chiar mai mult, poate mult mai mult decât ea însăși și-ar fi dorit. De avut în vedere acest lucru! Mai târziu, alte lucruri încep să devină interesante, cum ar fi modul în care autorul Raymond Jean reușește să analizeze diferite situații, chiar contexte politice (evident, în mare parte prin intermediul lui Marie-Constance). Nu, să nu înțelegeți greșit, cartea nu are o valență politică, pe cât își propune să fie o gură savuroasă de aer: atât să amuze, cât și să emoționeze, să-l poarte pe cititor de-a lungul unei interesante călătorii în care încetul cu încetul ne sunt relevate tipologii & tipare, situații & circumstanțe, respectiv modul în care oamenii tind (sau nu) să reacționeze în conformitatea acestora.

„(...) Un înger este într-adevăr aici, poate e unul dintre cei doi copii - dar care? - el plutește, e între noi, deasupra noastră, prezență imaterială, de o concretețe fizică totuși surprinzătoare, o adiere, un foșnet de aripi, impalpabil, mătăsos, la urechea mea, pe gâtul meu, pe pielea mea și o lumină care se cerne, strălucește, tremură între noi.”

Nu mai am multe de spus, pentru că n-aș vrea să vorbesc despre ce se-ntâmplă în roman. Pot spune, drept o scurtă concluzie, că Cititoarea chiar a fost un roman interesant, o lectură captivantă și îndeajuns de lejeră, ușoară, pentru a o citi „dintr-un singur foc”. Eu aș recomandat-o chiar oricui, însă rating-ul mic de pe Goodreads mă face să cred că s-ar putea să am gusturi ceva mai diferite decât majoritatea cititorilor. Și poate tocmai acest lucru este ceea ce face ca lectura să fie și mai interesantă, să fie și mai specială. În general, și eu încerc să urmăresc părerile altora privitoare la o carte - și în special a celor cu care știu că sunt pe aceeași lungime de undă. Totuși, și în ultimă instanță, nu mă pot convinge în totalitate decât după ce eu voi fi citit respectiva carte (chiar dacă mi s-a spus de foarte multe persoane că nu este o carte bună și nu merită timpul meu). Am pățit de nenumărate ori să apreciez extrem de mult o carte care multora nu le-a plăcut; și, evident, și contrariul este valabil - să nu-mi placă deloc o carte extrem de lăudată și apreciată de alte persoane. Așadar, cel mai bine ar fi să-i dați o șansă doar dacă sunteți de părere că ne aflăm pe aceeași lungime de undă când vine vorba de lecturi. Eu chiar cred că povestea o să vă prindă și Marie-Constance & prietenii ei chiar vă vor fi pe plac!