Omul cu marioneta, de Jostein Gaarder - Recenzie

Editura: Univers

Colecția: Serii de autor

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 240

Anul apariției: 2022

Traducere: Cristina Guler

Jostein Gaarder s‑a născut în Oslo în anul 1952 într‑o familie de profesori. A urmat cursurile de teologie, filozofie şi limbi scandinave la Universitatea din Oslo. Din 1981 a predat timp de zece ani filozofie şi istoria religiilor. În acelaşi timp a început să scrie şi a publicat cărţi de specialitate, apoi a debutat în literatură cu volumul Diagnosticul şi alte nuvele (1986). În 1991 a apărut Lumea Sofiei, cu subtitlul „romanul istoriei filozofiei“, care a devenit peste noapte un bestseller internaţional. Tradusă în 53 de limbi, această carte a atins recordul de vânzări pe plan mondial în 1995, fiind vândută în peste 30 de milioane de exemplare, şi s‑a bucurat de un succes extraordinar în fiecare ţară unde a fost publicată. Cartea a fost adaptată într‑un film și într‑un joc pe computer. În seria de autor Jostein Gaarder, publicată de Editura Univers, au mai apărut romanele Lumea Sofiei, Misterul de Crăciun, Fata cu portocale, Ca într‑o oglindă, în chip întunecat..., Misterul cărţilor de joc, Vita Brevis, Castelul din Pirinei și Pur și simplu perfect.

„- Sub smârcurile de aici e posibil să se găsească o veche vatră, sau două, peste care glia aceasta a uitării s-a așternut de mult. Dar, pe timpuri, aici alergau copii pe pajiște, jucându-se și cântând. Acum nu mai este așa. Acum numai cocoșii de munte se joacă pe aici.”

Jakop este un bărbat singuratic, divorțat, fără niciun prieten în afară de Pelle, despre care aflăm, la un moment dat, că este o marionetă. În afară de pasiunea sa pentru lectură și studiul legăturilor dintre limbile indo-europene, Jakop mai are un hobby neobișnuit: merge la înmormântările unor oameni necunoscuți, doar pentru a avea pentru scurt timp sentimentul apartenenței la un grup familial. Omul cu marioneta este un roman emoționant, care te pune pe gânduri, despre singurătate, adevăr și despre căutarea unui loc și a unui sens în lume.

„(...) Bineînțeles că acest lucru putea fi și pură închipuire. Câteodată sunt în stare să îmi acord o importanță mai mare decât în realitate.”

Sincer să fiu, îmi este destul de greu chiar și să încerc să descriu care a fost experiența mea când vine vorba de citirea acestei cărți. Totuși, de la bun început am putut simți că va fi o carte destul de tristă, ceea ce s-a dovedit a fi adevărat, întrucât acest „păpușar”, acest „om cu marionetă” mi-a lăsat impresia (pe care o resimt chiar și-acum, la ceva timp după ce am terminat de citit cartea), că undeva, în întunericul & liniștea nopții, el încă așteaptă ceva. Pentru că Gaarder a reușit să creeze un personaj deosebit de complex și interesant, care te intrigă și îți dă de gândit, dar care este precum o prismă - din ale cărei raze refractate putem înțelege ce înseamnă singurătatea aceea cronică, singurătatea ființei, lipsa unui loc & sens în lume. Jakop este de o tristețe sfâșietoare, despre care chiar pot afirma că este un singuratic convins. Totuși, în această singurătate a sa, el are un prieten - un anumit Pelle despre care aflăm la un moment dat că este o marionetă. Această singurătate a lui Jakop este reiterată parcă și de plăcerea macabră (dar justificată, dat fiind că ar fi singurul context în care este înconjurat de oameni) de a merge la procesiuni funerare. Funebru, dar totuși parcă atât de „normal” dacă este să vorbim despre domnul Jakop! Un roman foarte interesant, dar căruia parcă i-a lipsit ceva.

„M-am gândit la motivul pentru care tinerii eroi de război erau singuri și mi-am dat seama că poate și eu mă simțeam puțin singur - dar fără să fac vreo comparație.”

El află despre aceste înmormântări în urma anunțurilor date în ziare. Întrucât îl incită ideea unei mari adunări în jurul răposatului, precum și numărul mare de oameni care se adună pentru a aduce omagii celui decedat, el obișnuiește să se recomande drept un „prieten” necunoscut. Crescut de o mamă singură și de un tată mai mult absent, într-un sătuc de mici dimensiuni, subiect al bârfelor și discuțiilor celorlalți săteni, știm că Jakop nu a avut o copilărie prea frumoasă - de fapt, încă de mic obișnuia să-i vorbească lui Pelle, unicul & cel mai bun confident al său. Cu ajutorul lui Pelle, Jakop a putut să facă față singurătății, neștiind că, de fapt, are să se retragă într-o singurătate și mai profundă. Într-un fel, Jakop pare că „trăiește” pentru a ne demonstra că „se poate” - chiar și atunci când ești singur, se poate! Devenit profesor la maturitate, cu un interes deosebit pentru cuvinte și relațiile dintre diferitele limbi (origine, etimologie), el este și un bun observator al oamenilor și psihologiei acestora. Este foarte interesant faptul că Jakop totuși nu se prezintă la înmormântări fără a se documenta înainte de a se prezenta la diferitele înmormântări sau priveghiuri, ca un fel de „arhivă personală” a decedatului. Bine, deși la un moment dat se întâmplă o situație destul de amuzantă când omite un lucru foarte, foarte important privitor la răposat, deși povestea sa de prietenie cu respectivul ar fi indicat un cu totul alt aspect - mi-a plăcut mult partea aceasta în care, în sfârșit, Jakop se declară prins, și totuși nu renunță.

„Limbile au legătură unele cu altele. Sunt ca o mare familie sau ca o familie lărgită. Mă simt mișcat gândindu-mă că aparțin acestei familii uriașe”.

Aș spune că un lucru tipic la cărțile lui Gaarder este plăcerea sa pentru litere și filozofie, precum și o clară preocupare privitoare la degradarea permanentă a mediului înconjurător, reiterată și în alte volume (deși, bineînțeles, nu ca temă principală). În orice caz, Omul cu marioneta este un roman de-a lungul căruia se împletesc foarte multe sensuri și idei, un roman care stimulează, aduce noi perspective și aruncă noi lumini asupra anumitor idei, percepții. Într-un fel, tristețea profundă a lui Jakop este mascată și personajul nu apare sub forma unei victime, în niciun caz - el și-a dăruit sufletul, mintea și inima unui obiect, acestei marionete care nu mișcă, nu vorbește, decât sub motorul mânuirii de către maestru. Adesea, personajul fictiv subminează sau chiar distruge viața reală a păpușarului, a celui care are puterea de a-l pune în mișcare. În singurătatea sa sfâșietoare, Jakop se scufundă atât de adânc într-un fel de lume inventată încât își sacrifică viața reală, o dă deoparte și pare prins într-o transă omniprezentă, de parcă n-ar putea ști niciodată încotro duc drumurile, încotro îl trage destinul... Un personaj pe cât de subtil, inteligent și complex, pe atât de ciudat, pe atât de greu de înțeles și inaccesibil. Cu toate acestea, un personaj fascinant care m-a intrigat și mi-a creat, de-a lungul lecturii, numeroase stări.

„Luna a fost cea care măsura timpul și o lună era timpul scurs de la o lună nouă la alta. Ciudat că mă gândesc acum la asta: a trecut, de altfel, exact o lună de când tu și eu ne-am întâlnit în Arendal. Și atunci era lună nouă.”

Omul cu marioneta este un roman chiar bun, însă știu că nu am avut starea necesară pentru a-l citit exact cum trebuie. Pentru a-i oferi toată atenția și tot timpul necesare. Chiar dacă poți foarte ușor deveni confuz de jocul lui Jakop și înclinația sa de a atribui sensuri „familiale” anumitor cuvinte, acest lucru nu face interesul principal al cărții. Totuși, nu pot să nu apreciez excepționala muncă pe care traducătoarea acestei cărți a făcut-o, reușind să livreze foarte bine acest „joc de cuvinte” pe care autorul l-a creat. Mă gândesc că trebuie să fie foarte dificil, având în vedere că este vorba de un conținut nu prea prietenos pentru un traducător, de limbi locale și altele de acest gen. În ciuda dificultăților de acest gen, pe alocuri am reușit să înțeleg ideile lui Gaarder, dar cred că a și exagerat puțin. O carte cu și despre singurătate, despre un om care apelează la o strategie în esență bizară pentru a face față acesteia. Povestea unui om care iubește cuvintele, care iubește poveștile. Pentru el, cuvintele sunt precum o casă, precum o familie pe care o va căuta în permanență, dar la care cred că nu va ajunge niciodată. Jakop mereu va rămâne un personaj singur, iar marioneta sa însăși esența acestei singurătăți care te atinge până la os. Nu pot decât să vă spun că acest roman este unul diferit, însă în sensul bun al cuvântului. Cu un final surprinzător, cu o poveste complexă și puternică, pot spune că aș fi dorit doar ca unele lucruri să-mi fi plăcut mai mult!