Daisy Darker, de Alice Feeney - Recenzie (Crime Club)

Editura: Storia Books

Rating: ⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 360

Anul apariției: 2023

Traducere: Oana Dușmănescu

Alice Feeney a fost jurnalistă BBC timp de cincisprezece ani, iar acum locuiește în Devon cu familia ei. Romanele sale au fost vândute în milioane de exemplare și traduse în peste 35 de limbi. La Editura Storia Books a mai apărut și cartea Piatră, hârtie, foarfecă (2022, traducere de către Roxana Brînceanu), care urmează să fie adaptată într-o miniserie Netflix de către producătorul serialului de succes The Crown. O puteți urmări pe Alice pe Instagram și Twitter (@alicewriterland), iar dacă vreți să aflați mai multe despre viitoarele ei proiecte, va recomandăm să-i citiți blogul: www.alicefeeney.com.

„O vinovăție nejustificată a consumat-o și mi-a învelit restul copilăriei într-un strat de vată, ceea ce m-a făcut să mă refugiez în cărți. Sute de cărți. Cititul era unul dintre puținele lucruri pe care aveam voie să le fac. Cărțile m-au salvat și m-am adăpostit în interiorul poveștilor pe care le citeam în copilărie.”

După ani întregi în care s-au evitat reciproc, membrii familiei Darker se reunesc pentru a sărbători ziua de naștere a bunicii, care împlinește 80 de ani, în casa ei gotică, de pe o mică insulă stâncoasă. Când va veni fluxul, vor fi izolați de restul lumii timp de opt ore – adică o noapte. Toți ascund un secret. Sau mai multe. La miezul nopții izbucnește o furtună, iar bunica este găsită moartă. O oră mai târziu, este descoperit un alt cadavru… Captivi pe o insulă, membrii familiei Darker trebuie să dezlege misterul din prezent și să-și înfrunte greșelile din trecut, înainte ca mareea să se retragă și toate secretele să le fie dezvăluite.

„Toți sunt acum îngroziți și au tot dreptul să fie.

Cineva îi ucide pe membrii familiei Darker, unul câte unul.

Și mi-e teamă că e doar o chestiune de timp până când se va întâmpla din nou.”

De unde să-ncepem? Ah, știu. De la faptul că nu este prima carte scrisă de Alice Feeney pe care o citesc, întrucât abia am așteptat romanul Piatră, hârtie, foarfecă a cărui recenzie o puteți găsi AICI, dacă vă interesează. Prin comparație, primul mi-a plăcut mult, mult mai mult față de acesta, și chiar dacă acest roman s-a vrut a surprinde la superlativ în special prin sfârșit, pentru mine rețeta chiar nu a funcționat. Deloc. L-am găsit mult prea plictisitor pe alocuri, în special când a venit vorba de flashback-urile lui Daisy, care au fost total irelevante, părerea mea, pentru acțiunea cărții în sine. Nu mai știu cine spunea că această carte ar fi un mix între Zece negri mititei (recenzia AICI) și Behind her eyes (recenzia AICI), dar mare dreptate a avut. În schimb, dacă aceste două cărți mi-au plăcut foarte mult, nu pot spune același lucru și despre „încercarea” lui Feeney de a le aduce împreună. A scârțâit grav ceva, cel puțin pentru mine, care citesc thrillere pe bandă rulantă, și pur și simplu nu m-a convins nimic de această dată: de la personaje (care mi s-au părut absurde pe alocuri), până la „concluzia în sine” la care Feeney a vrut să ne ducă. Nup, și chiar îmi pare rău!

„Dar nu știam că trăiesc într-o familie plină de mincinoși.”

Premisa este interesantă (răsuflată, de altfel, nicidecum ceva nou, ceva autentic), adică grupul de rude care se adună împreună, tralalala, se întâmplă ceva și nu mai pot ieși de acolo, tralalala, iar apoi încep să moară pe capete unul după unul, vai, e un criminal între noi, ce ne facem, vai, nu stați singuri, dar ia haide să mă duc eu să văd nu știu ce și, wow, chiar am dispărut, mamă, ce se întâmplă, ce ne facem. Nu știu dacă persoanele astea chiar se urau atât de mult între ele, dar n-am văzut prea multă „compasiune”, să-i zic așa, pentru persoanele care mureau și erau ulterior găsite. A fost ca și cum „ah, tu ai fost următorul, așadar, eh, viața merge înainte”, și haide să ne comportăm ca și cum e totul e normal și mai avem doar câteva ore până vine refluxul și suntem salvați. Nup! Chiar nu! Poate am avut eu așteptări mult prea mari de la carte, dat că primul roman al autoarei chiar mi-a plăcut. Sau poate, de fapt, pur și simplu aceasta n-a fost rețeta de succes pentru Feeney. Să nu mai zic de direcția în care au luat-o lucrurile, fiindcă nu m-a convins sub nicio formă.

„Unele secrete n-ar trebui dezvăluite niciodată.”

Atmosfera mi s-a părut că a lipsit cu desăvârșire, deși în Piatră, hârtie, foarfecă mi s-a părut atât de intensă, atât de palpabilă încât o puteai tăia cu cuțitul. Aici, nu, și nici măcar pentru câteva clipe n-am reuști să fiu „prins” acolo. Nu mi-au plăcut personajele, nu am empatizat cu nimeni și nimeni nu mi s-a părut demn de emoție sau de simpatie. A mai fost la un moment dat „un truc” cu niște casete (care se concretizau în flashback-uri), și nu știu ce-a vrut Feeney să facă în afară de a umple niște pagini cu niște amintiri, repet, total irelevante pentru acțiunea în sine. Ok, ok, am înțeles că pe alocuri ar trebui justificate anumite comportamente și atitudini, dar mi s-a părut că m-aș fi putut foarte bine lipsi de ele, că de la bun început m-am prins că totul este disfuncțional în această familie. Doar ultima parte mi s-a părut a fi fost esențială pentru direcția în care au luat-o lucrurile, dar în schimb... umplutură fără sens și, în fine, chiar foarte greu de citit mi s-au părut capitolele respective.

„Toți oamenii pe care îi cunoașteți sunt și buni, și răi - asta înseamnă să fii om. Nana obișnuia să spună asta și cred că avea dreptate.”

Sunt sigur că acest roman ar fi putut avea mult mai mult potențial, dar ceva pe parcurs s-a pierdut. La Feeney am observat o chestie: deși scrie thriller, mai bagă pe alocuri și chestii dintr-alea profunde, de au finalitatea de a te emoționa și a-ți da de gândit. Total de acord, mie-mi place atunci când un thriller capătă și astfel de valențe. Dar, măi mamă, haide să nu o dăm chiar așa în clișeu și să le băgăm la intervale regulate, că ceva începe să sune nenatural și forțat. Oricum, în fine, nu despre asta-i vorba, pe cât despre faptul că acest roman n-a fost să fie pentru mine (subliniez asta), deși știu persoane cărora le-a plăcut mai mult decât primul volum apărut la prietenii de la Storia Books. De data aceasta, însă, nu m-a convins și, recunosc, aș fi vrut să-mi placă mai mult. Multe capitole de umplutură, mult text irelevant, și mai multă superficialitate a personajelor și, cireașa de pe tort, sfârșitul ăla absolut out of nowhere. A vrut Feeney să facă ceva, dar n-aș zice că i-a ieșit întocmai. Poate data viitoare, cine știe!

„Când orologiile amuțesc, tăcerea ne învăluie din nou. În întuneric. Ghemuite una în alta, ca să alungăm frica și frigul. Apoi auzim iarăși pași.

Cineva coboară treptele.”

În cele din urmă, pot spune că a fost un thriller și nu prea (mai mult nu prea, de fapt). Cu toate acestea, sunt sigur că această carte ar prinde mult mai bine celor care „se află la început de drum” și nu prea au citit, până acum, cărți din acest gen. Pentru mine, unul, ideea aceasta de reuniune de familie, și-apoi morți și restul, cadrul limitat și „misterul” din jurul a tot ce se întâmplă este deja răsuflată, arhifolosită și, prin urmare, puține lucruri de acest gen reușesc să mă mai convingă. Feeney n-a găsit rețeta succesului, dar asta nu înseamnă că această carte, Daisy Darker, nu s-ar alinia mai bine cu așteptările unui cititor neinițiat în acest gen. Sau, pe de altă parte, poate pur și simplu n-am fost eu în starea necesară pentru a percepe totul la adevărata-i valoare, din moment ce, după cum am mai spus, știu persoane cărora această carte le-a plăcut mai mult decât Piatră, hârtie, foarfecă. Oricum, mă bucur că am avut ocazia să o citesc și să-mi formez o părere (susținută) despre ea. Să aveți doar lecturi frumoase și pe placul vostru, dragi cititori!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Alice Feeney, Daisy Darker, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut recenzii la acest volum: Anca și cărțile, Cărțile mele și alți demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe tocuri, Ciobanul de azi, CiteștE-MI-L, Fata Cu Cartea!