Pagină

vineri, 28 aprilie 2023

Omul fără urmă, de Catherine Ryan Howard - Recenzie (Crime Club)

Editura: Trei
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 368
Anul apariției: 2023
Traducere: Mihaela Ionescu

Catherine Ryan Howard este autoare de bestselleruri internaționale și locuiește în Irlanda, în Cork. Romanul ei de debut, Distress Signals, a fost publicat în 2016 și a fost selectat pentru Irish Book Awards Crime Fiction Book of the Year și CWA John Creasey/New Blood Dagger. În afara romanului de debut, a mai publicat The Liar's Girl, Rewind, The Nothing Man, 56 Days și Run Time. Cărțile i-au fost traduse în 18 limbi și unele dintre ele au fost selectate pentru ecranizări. O puteți urmări la catherineryanhoward.com.
„Dar aceasta este deopotrivă și poveste mea. M-am străduit să v-o spun și vouă la fel cum mi-o spun și mie. Acesta este, cred eu, modul în care ne putem apropia cât mai mult de adevăr.”
Am fost fata care a supraviețuit Omului fără urmă. Acum sunt femeia care îl va prinde. Tocmai ai citit primele rânduri din Omul fără urmă, memoriile lui Eve Black despre căutarea obsesivă a bărbatului care i-a ucis familia cu aproape 20 de ani în urmă. Paznicul de supermarket Jim Doyle le citește și el și e tot mai furios de la o pagină la alta. Pentru că Jim a fost — este — Omul fără urmă. Cu cât citește mai mult, cu atât își dă mai bine seama cât de periculos de aproape de adevăr a ajuns Eve. Știe că n-o să renunțe până nu-l găsește. N-are de ales: trebuie s-o oprească înainte...
„Așa că întreabă-mă din nou. Sunt eu fata care...? Pentru că de data asta - acum - ți-aș spune adevărul: nu, dar am fost
Am fost fata care a supraviețuit Omului fără urmă.
Acum sunt femeia care îl va prinde.”
Vreau să mulțumesc Universului & prietenilor de la editură & autoarei, Catherine Ryan Howard, pentru că mi-a redat încrederea în faptul că mai există și thrillere bune, adică idei originale, ingenioase, care pot fi ulterior dezvoltate cu ajutorul unei scriituri bune, aparte. Da, pentru că asta am găsit în Omul fără urmă - nu doar dovada faptului că autoarea știe ce face, și abia aștept să îi citesc și celelalte cărți, ci și dovada faptului că, my friend, încă se poate. Nu pot să spun decât că am devorat această carte, n-am mai putut să o las din mână și, zic eu, este una dintre cele mai bune cărți ale acestui gen citite anul acesta (ce-i drept, n-am citit prea multe, dar sunt sigur că și dacă aș fi citit, foarte puține s-ar fi ridicat la nivelul acestui roman). Tensiune, ingeniozitate, dramă, mister, convingător, cu un ritm bine dozat care nu-ți dă nici prea multe, nici prea puține - toate acestea le-am regăsit în romanul de față, și mi-am dat seama chiar de la bun început că voi avea de-a face cu o lectură tare, tare bună. Și nu doar că a fost așa, dar mi-a întrecut și așteptările, pentru că sfârșitul a fost cel care chiar m-a surprins și mai ales faptul că, prin direcția pe care Ryan Howard a dat-o poveștii, a reușit să mă convingă. Pe bune!
„(...) Cineva trebuie să știe cine este acest bărbat. Oamenii se schimbă. Relațiile se încheie. Conștiința se trezește. O carte despre caz va reînnoi interesul. Va trezi câteva amintiri. O carte despre acest caz scrisă de tine va atrage atenția tuturor. S-ar putea să miște lucrurile. E foarte posibil să ajungem să aflăm cine este - și unde este. Poate că așa va fi prins nebunul ăsta. Pentru că în acest moment, draga mea, poliția sigur nu o va face.”
O altă mișcare care mi-a plăcut mult a fost faptul că de la bun început știm cine este criminalul, acest „om fără urmă”, și anume Jim, fost polițist. Jim are un trecut teribil, având la activ mai multe crime în serie (de fapt, el este un criminal în serie). Totuși, Eve Black este unica supraviețuitoare, și după aproape 20 de ani aceasta se decide să scrie o carte despre cum s-au întâmplat lucrurile - inițial nu s-a vrut a fi chiar o carte, dar după o întâmplare anume, a ajuns la concluzia că aceasta ar putea fi motorul care pune în funcțiune angrenajul complex ce ar putea duce la prinderea criminalului. La un moment dat, acest Jim dă peste cartea scrisă de Eve - Omul fără urmă - și Catherine Ryan Howard abordează romanul în felul următor: un roman într-un roman. Pe scurt, ne sunt prezentate atât reacțiile pe care Jim le are în timp ce citește cartea, cât și anumite întâmplări din viața sa, în tandem cu povestea scrisă de Eve (aceasta este scrisă cu un font ceva mai mic). Mi-a plăcut tare mult ideea aceasta, ș mi s-a părut că, de fapt, parcă aș citit două cărți în același timp. Dincolo de toate acestea, chiar m-am înțeles bine cu stilul de scriere a lui Catherine Ryan Howard: atent, bine gândit, fără a compromite însă emoția și profunzimea (îmi place când un thriller are și așa ceva).
„E ca și cum ai face un film dintr-o serie de fotografii, i-am explicat lui Ed. Toate momentele-cheie sunt acolo, dar țesutul conjunctiv dintre ele lipsește. Această amintire nu curge, ci pâlpâie.”
Pe măsură ce Jim își rememorează faptele, din prisma cărții lui Eve, încep să fie ridicate mai multe probleme. Stai, că anumite lucruri lipsesc - conform lui Jim. Stai, că nu s-a întâmplat chiar așa. Cum de a reușit să greșească astfel, cum de nu și-a dat seama de asta? Încetul cu încetul, ajungem la concluzia că această „vânătoare” nu s-ar putea termina chiar bine, iar Jim, după ce a reușit să nu fie prins atâția ani, cu siguranță nu va da înapoi din a o reduce la tăcere pe Eve. Pătrundem într-un joc bizar, într-o carte care nu știi ce îți pregătește, și totul capătă valențele unui joc de-a șoarecele și pisica (unul subtil, ce-i drept, pentru că deși de-a lungul cărții Eve și Jim se întâlnesc o singură dată - dacă nu mă îndoiesc), și fiecare dintre cei doi pare că ar coace ceva, un plan, și pare că știe mai multe decât vrea s-o arate. În esență, faptul că am știut de la bun început cine-i criminalul, și n-am avut parte de acel thriller tipic în care totul se axează pe a-l prinde pe criminal, chiar nu m-a deranjat deloc. Dimpotrivă, mi-a plăcut mult ideea și mi-a adus aminte de alte cărți de același gen (în care știm cine este criminalul), reușind să fie la fel de intense, la fel de misterioase și pline de suspans. 
„Când ne gândim în urmă la viața noastră, avem tendința de a ne modela amintirile în narațiuni ordonate, liniare, cu început, mijloc și sfârșit. După cum a scris Joan Didion, ne spunem povești unii altora pentru a trăi. Asta ar trebui să fac eu aici: să-mi spun povestea ca să pot trăi, ca să pot avea mai multă viață în viitor decât am avut în trecut. Să încep cu începutul, încheind totul bine la sfârșit.”
Nu știu ce aș mai putea spune, sincer. Poate doar că Omul fără urmă cred că e o carte ce ar plăcea oricui, pentru că te prinde, te ține acolo, este tensionată, misterioasă, are personaje faine și, în sine, este chiar ușor de citit, fără să te solicite. Cu toate acestea, vă va face să pătrundeți într-o poveste bizară, ciudată, în care simți cum tensiunea crește și crește și crește, până când atinge punctul culminant. Partea de la sfârșit mi-a plăcut mult, mult de tot - de fapt, toată cartea mi-a plăcut, fără să fac rabat! Bine scrisă, bine gândită și dezvoltată, exact cum ar trebui să fie un thriller bun (pentru mine). Abia aștept să citesc și alte cărți ale autoarei și chiar sper că vor apărea cât mai de curând la noi! Așadar, v-o recomand cu cea mai mare încredere - fie că sunteți fani ai genului, fie că nu -, deoarece știu că o să vă placă, știu că o să vă prindă și o să aveți parte de o lectură intensă, puternică. Mă bucur tare mult că am reușit să dau peste această carte și, mai mult decât atât, mă bucur că intuiția mea nu a dat greș - am știut chiar de la bun început, încă de când am văzut-o, că va fi o carte tare, tare bună. Și nu a fost doar bună, ci a fost o carte pe care cu siguranță n-am s-o uit prea curând! 


Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Catherine Ryan Howard, Omul fără urmă, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii ale acestui roman: Anca și cărțile, Cărțile mele și alți demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe tocuri, Ciobanul de azi, CiteștE-MI-L, Fata Cu Cartea!

4 comentarii:

  1. Super recenzia, multumesc pentru recomandare :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mie personal nu mi-a placut. Premisa a fost foarte buna, dar în timpul lecturii nu am simțit suspansul,nu m-am simtit provocata nici un moment.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hmm, eu am simțit un suspans „diferit”, să zic așa. Nu tensiunea aceea tipică, pe cât ideea de „oare în ce direcție o vor lua lucrurile?”, fiindcă sigur urma să se întâmple ceva bizar :))

      Ștergere